Alianța Părinților organizează un protest NAȚIONAL împotriva adoptării legii vaccinării obligatorii, pe 7 martie la București
Legea vaccinării obligatorii s-ar putea afla în aceste zile pe agenda discuțiilor deputaților din Parlamentul României, iar oponenții ei se mobilizează pentru a cere respingerea actului normativ.
Astfel, pe 7 martie 2021, Alianța Părinților va organiza un protest național împotriva adoptării acestei legi, iar evenimentul se va desfășura în fața Parlamentului, în Parcul Izvor de la ora 15:00, R3media anunță în exclusivitate.
Conform Alianței Părinților, actuala formă a legii (care poate fi consultată aici), deși nu prevede expres obligativitatea vaccinării, dar părinții vor fi amendați dacă refuză în continuare, după ședințele de informare, să-și vaccineze copiii. Mai precis, părinții sunt obligați să meargă la ședințele de informare convocate de autorități, , „până la acceptarea planului de recuperare” a vaccinării.
„Dacă totuși părinții nu au fost convinși în urma consilierii, urmează amenzile, distribuite în funcție de „numărul refuzurilor”. Practic, va fi dată câte o amendă la fiecare refuz, nu doar o amendă, o singură dată. Având în vedere că schema de vaccinare a sugarilor cuprinde aproximativ 4 vaccinări și rapeluri (la naștere, la 2 luni, la 4 luni și la un an), conform formulării din proiectul de lege, părinții care refuză vaccinarea copiilor lor se pot aștepta la cel puțin patru amenzi mari în primul an de viață al copilului. După care urmează vaccinările după vârsta de un an, cu alte amenzi foarte mari în caz de refuz”, afirma Asociația „Medici pentru Consimțământ informat” într-un comunicat.
De asemenea, oponenții se tem că ar putea fi obligați să se vaccineze împotriva covid, deoarece la articolul 6 se precizează că „vaccinarea copiilor si a întregii populații, în situații epidemiologice speciale, este obligatorie”.
Acum un an, pe 7 martie 2020, avea loc un protest asemănător în București și în mai multe orașe din țară, la care au participat mii de persoane. Numai în Capitală, organizatorii au estimat că au participat aproximativ 5.000 de oameni, transmite R3Media.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook