Alianța Părinților: Orice formă de constrângere a oricărei categorii sociale de a se vaccina reprezintă un abuz și o încălcare a Constituției

Foto: Agerpres

Alianța Părinților (AP) a reacționat la declarația ministrului Educației, Sorin  Cîmpeanu, privind permisiunea accesului la școala fizică doar pentru cadrele didactice vaccinate, precizând că o astfel de măsură reprezintă un abuz și o încălcare flagrantă a prevederilor Constituţiei României, transmite Buciumul.

Foto: gov.ro

În scrisoarea deschisă adresată ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, Alianţa Părinţilor precizează că a luat cunoștinţă de declarația ministrului potrivit căreia există o „presiune din ce în ce mai mare din partea părinţilor” ca reluarea școlii cu prezenţă fizică să fie „doar cu cadrele didactice vaccinate”, precum și de poziția ministrului cum că această presiune este „justificată, dintr-o perspectivă”.

„Nicio categorie socială nu are dreptul, din punct de vedere moral sau juridic, să exercite asupra altei categorii sociale presiuni de natură să limiteze acesteia dreptul la muncă sau la liberă decizie privind sănătatea personală.

Considerăm că avem de-a face cu o stratagemă menită să impună obligativitatea vaccinării unei categorii sociale, deși un atare act ar încălca flagrant libertatea și dreptul persoanei de a dispune de ea însăși.

Orice încercare / formă de constrângere ori de obligare, directă sau indirectă, a oricărei categorii sociale de a se vaccina, indiferent de motivele invocate de către autorităţi, reprezintă un abuz și o încălcare flagrantă a prevederilor Constituţiei României și a tuturor legilor subsecvente cu privire la drepturile și libertăţile fundamentale ale persoanei.

Ne așteptăm, domnule Ministru, să revizuiţi poziţia exprimată anterior și să luaţi decizii cu privire la reluarea cursurilor în deplin respect faţă de corpul didactic, pe a cărui muncă este clădit sistemul de învăţământ”, se precizează în comunicatul de presă transmis de Alianța Părinților (AP).


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns