La 20 Aprilie 1517 începe domnia lui Ștefăniță Vodă în Moldova (1517–1527)

Ștefăniță Vodă pictat în Biserica Sf. Nicolae din Dorohoi alaturi de Bogdan cel Orb și Petru Rareș

Ştefăniţă Vodă cel Tânăr sau Ştefan al IV-lea (n. 1506 – d. 14 ianuarie 1527, Hotin) a fost domn al Moldovei între 20 aprilie 1517 şi 14 ianuarie 1527. Este fiul lui Bogdan al III-lea şi nepotul lui Ştefan cel Mare, informează Glasul info.

Ajungând pe tron cât încă era minor, treburile Țării Moldovei ajung să fie conduse iniţial de Divan, în fruntea căruia se afla hatmanul Luca Arbore. În cel de-al doilea an de domnie a lui Ștefăniță Vodă, Moldova este atacată de către tătari,  dar sunt înfrânţi de vornicul Ţării de Jos Petrea Cărăbăţul la 8 August 1518:

“În al doilea an a domniei lui Ștefan Vodă, în luna august 8, ridicatu-sa Albu sultan cu Tătarii de la Pericop cu multă oaste tătărească, și au trecut Nistrul fără veste, și au tras către Prut, de au ajuns la locul ce se cheamă Șerbanca, și de aici s-au apucat a prăda țara.

Ci norocul cel bun al lui Ștefan Vodă s-au prilejuit cu oaste gata în gura Coroviei, și au dat de veste și țării de sârg să se strângă. Și dacă s-au bulucit, suind spre Prut în sus, au trimis Ștefan Vodă pe Petrea Cărăbăț vornicul și cu toți Giosenii să treacă Prutul, și dacă au luat învățătură și au trecut Prutul, luând ajutoriu de la Dumnezeu, Luni dimineața în revărsatul zorilor, i-au lovit fără veste, când ei nici o grijă nu avea, și cu norocul lui Ștefan Vodă i-au răzbit, și mulți din Tătari au pierit, mulți în Prut s-au înecat, și s-au fost înglodând în Ciuhru, și pre mulți i-au prins vii, așișderea și pre 2 mârzaci mari, anume Timiș și Bicaz, iar câți au rămas i-au gonit peste câmpi, tăindu-i și săgetându-i, până la Nistru.

Acolo fiind obosiți caii de fugă multă, intrând în Nistru s-au înecat, numai sultanul cu puțini au scăpat, încă și el rănit rău în cap, de s-au întors cu multă pagubă și pieire și rușine, și câți au scăpat aceia încă fără cai și fără arme.

Iară Ștefan Vodă s-au întors cu mare laudă, și au dat învățătură tuturor boierilor să se strângă la Hârlău la ziua sfântului mucenic Dimitrie, și acolo dacă s-au adunat, ospețe și bucurie mare au fost, și pre toți vitejii cei buni i-au dăruit Ștefan Vodă, și de aici și-au și doamnă.” ( sursa: Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595) – Când au intrat în țară Albu sultan cu Tătarii, și l-au bătut Ștefan Vodă. Văleatul 7026, August 8)

Ștefăniță Vodă a încercat să mențină relații bune cu Polonia, semnând un trat prin care cele două țări se obligau să se ajute reciproc împotriva atacurilor tătarilor. Și într-adevăr, în lupta cu tătarii de la Ciuhru, lângă târgul Şerbanca la Prut, oastea lui Ștefăniță Vodă primeşte ajutor şi de la polonezi.

În anul 1523, Ștefăniță Vodă se confruntă cu o răscoală din partea boierilor, mulți boieri complotând pentru îndepărtarea sa de pe tronul Moldovei. Răscoala a fost înnăbuşită şi mulţi boieri au fost ucişi. Tot în același an, Ștefăniță Vodă atacă și învinge o armată turcească ce se întorcea cu pradă multă după ce întreprinse o expediție de jaf în Polonia.

Ștefăniță Vodă moare la 14 ianuarie 1527 la Hotin, în condiții suspecte, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna, transmite Glasul info.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns