11/09/2001: Au trecut 21 de ani de la atentatele teroriste care au zguduit SUA
Astăzi se împlinesc 20 de ani de la cele mai sângeroase atentate teroriste care au zguduit Statele Unite. În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, Turnurile Gemene WTC, emblema New York-ului, au fost lovite de două avioane comerciale de pasageri deturnate de terorişti islamişti. La aproximativ două ore de la impact, cele două clădiri s-au prăbuşit, distrugând şi avariind şi alte clădiri din jurul lor. Teroriştii au deturnat în acea zi patru avioane comerciale, dintre care două au lovit WTC, unul a lovit clădirea Pentagon, iar cel de-al patrulea s-a prăbuşit pe o câmpie într-o zonă rurală din statul Pennsylvania ca urmare a încercării membrilor echipajului şi a pasagerilor de a prelua controlul asupra avionului deturnat de terorişti. În spatele atacurilor s-a aflat organizaţia teroristă islamică Al-Qaeda, condusă la vremea aceea de Osama bin Laden. În urma atentatelor şi-au pierdut viaţa aproximativ 3 000 de oameni, marea majoritate civili, dar şi pompieri, poliţişti, militari şi cadre medicale.
- Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa. Contactați-ne oricând. Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
- Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!