magazincritic.ro Web analytics

Main story

Editor’s Picks

Trending Story

Regele Charles al III-lea: Am ajuns să iubesc România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea: Ţară de glorii, ţară de dor! / Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice astăzi decât oricând!

Regele Charles, discurs călduros la adresa României pe care a numit-o, în română, „țară de glorii, țară de dor”. „Am ajuns să iubesc România”.

Când Regele Charles vorbește despre România, descrie o țară pe care nu ai cum să nu o iubești. Aflat aici într-o vizită privată, Regele Charles a vorbit cu căldură despre România pe care a numit-o, în limba română „țară de glorii, țară de dor”. Și tot în limba română a rostit primele cuvinte ale discursului ținut la Palatul Cotroceni.

„Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă o dată această țară. Cred că au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă. Când am venit aici și chiar înainte, am simțit o legătură profundă cu România”, a spus Regele Charles, amintind legăturile de sânge dintre familia regală britanică și Regele Mihai.

– „Pot să spun că întotdeauna m-am simțit acasă în România. În toți acești ani, am avut bucuria de a putea călători prin toată țara și am întâlnit români din toate domeniile. Am avut astfel posibilitatea de a fi martor, la prima mână, a dezvoltării extraordinare care a avut loc și care este o mărturiei a energiei, inventivității și rezistenței dvs. Am întâlnit și am fost impresionat de reprezentanții tinerii generații, întreprinzători tineri care fac față provocărilor lumii moderne în toate domeniile, din tehnologie, ecoturism sau protecția mediului”.

– „Am fost inspirat de oamenii pe care i-am întâlnit care lucrează neobosit pentru ceilalți. Încă din anii 90 am devenit prietenul lor și sunt și acum prietenul asociației monumentelor care îi instruiește pe arhitecți și cei activi în conservarea monumentelor. Este impresionant să vezi câți voluntari tineri lucrează an de an cu atâta dragoste, atâta dedicate și atenție la detalii pentru a ajuta la păstrarea arhitecturii atât de diverse.

Așa cum am mai spus, am ajuns să iubesc România, cultura și arta, patrimoniul, istoria, peisajele și biodiversitatea. Țară de glorii, țară de dor, dacă pot să îl parafrazez pe poetul dvs. național”.
– „România și-a păstrat pădurile, peisajele rurale și modelele de agricultură sustenabilă. În continuare, aici trăiesc numeroase specii care au dispărut din alte zone din Europa și din lume. Cu atât mai prețioasă devine această țară”.

– „Dar, mai ales prețuiesc prietenii mei din România, sunt foarte recunoscător pentru numeroșii oameni care m-au sprijinit în proiectele mele”.

– „Am venit în România atâția ani pentru că am simțit apropierea de poporul român, pentru suferințele îndurate în celui de-Al Doilea Război Mondial. Mi-am dorit mai ales să amintesc lumii de toate lucrurile care au făcut ca România să fie o țară atât de specială. Astăzi nu mai e nevoie să le amintim asta oamenilor, pentru că din ce în ce mai mulți britanici vin anual în România și milioane de români reprezintă un element important al vieții din Marea Britanie. Legăturile de prietenie sunt mai puternice astăzi decât oricând de-a lungul istoriei și de abia aștept să îmi joc și eu rolul în strângerea lor și mai puternică pe viitor”.

In presa din întreaga lume au apărut aceste idei legate de România și de locuitorii ei speciali.
Românii pot fi mândri de acest prieten vechi.
Prințul Charles a investit milioane de lire din banii săi pentru prezervarea patrimoniului cultural românesc, pentru consolidarea și restaurarea bisericilor fortificate din Ardeal monumente medievale unice în Europa! Fundația Prințul Charles a finanțat poate cel mei frumos film documentar despre România, care prezintă țara noastră într-o lumină pe care, după astfel de comentarii, nu cred că o merităm!

Îi e dor de România! Ce făcea Charles când venea în țara noastră? „Am stat și în mănăstiri, practic am dormit pe podea”

Un iubitor de natură și de tradiții, Regele Marii Britanii este absolut îndrăgostit de peisajele sălbatice și de satele din țara noastră, el vizitând, într-o vreme, an de an zona Transilvaniei.

De fiecare dată când a vorbit despre România, Regele Charles al III-lea s-a arătat de-a dreptul fascinat de țara noastră.
Nu a avut niciodată tonul distant al unui oficial străin, ci vocea cuiva care a descoperit un loc rar, aproape miraculos, și care se teme că lumea modernă l-ar putea pierde înainte să-l înțeleagă pe deplin. „Pajiștile cu flori sălbatice sunt absolut unice, nu doar în Europa, ci în toată lumea”, spune el cu o certitudine care vine din experiență, nu din politețe diplomatică.

Pentru Charles, succesorul Reginei Elisabeta a II-a, România nu este o destinație bifată pe o hartă. Este un teritoriu viu, cu peisaje care par desprinse dintr-o lume veche, neatinsă de graba globalizării. Timp de aproape două decenii, el a revenit la noi cu inima deschisă, iar fiecare vizită i-a adus o altă descoperire: Maramureșul cu liniștea lui ancestrală, Bucovina cu lumina ei blândă, Horezu cu tradițiile păstrate în ciuda timpului.

„Asta e magic în legătură cu România”, spunea el într-un interviu-reper acordat Andreei Esca pentru Știrile Pro TV , amintindu-și cum, în primii ani, găsirea unei cazări era aproape imposibilă. „Vin de 16 ani aici”, spunea el în 2014. „În acești ani am fost și în alte părți ale României. Maramureșul e minunat… Aș vrea să mă întorc la un moment dat. Îmi aduc aminte și de Bucovina… Și Horezu…

Dar pe atunci era aproape imposibil să găsești cazare. Stăteam în mănăstiri, practic am dormit pe podea. Și la un moment dat am găsit un loc pe care-l puteam folosi drept reședință, în Transilvania. Trebuia să aleg un loc, nu puteam avea peste tot câte o casă. Ar putea fi un model pentru toate zonele din România, pentru ce trebuie făcut, indiferent unde te afli. Vreau să folosesc acea casă, cea de la Viscri, ca exemplu pentru ce se poate face. Să ai confortul modern și tot ce e mai bun din ambele lumi.”

Laurian Stănchescu, scriitor, istoric literar, jurnalist

Lasă un răspuns

Constant cu ,,nonṣalanţă” cā literatura românească trece printr-o criză de ,,evaluare valorică” sau, mai bine spus, de ,,inflaţie valorică” în pofida creṣterii numărului de scriitori. Ṣi de ce n-ar fi aṣa, că tot suntem noi ca societate în regres, deṣi PIB a crescut în perioada 1989-2024 cu peste 2,2% ṣi asta n-ar fi nimic, dar sărăcia a crescut atât în rândul populaţiei, cât ṣi în literatură, deṣi, paradoxal, sunt multe poezii pe ,,piaţa Facebook? De cele mai multe ori, ne criticăm noi între noi, dezvoltăm invidie, superioritate, aroganţă, lipsă de empatie, competiții pentru cine este cel mai bun, ipocrizie, este ca gripa aviară, transmisibilă de la animal la om, dar ce oameni? de ,,cultură” bineînţeles!…
În timp ce unii ,,strigă tare”, detestabili, de altfel, alţii stau cuminti ṣi îṣi văd de treaba lor.
Personal, urmăresc articole de critică literară ṣi sunt uimită de ce aud; lansări de carte, care, de altfel, au devenit ,,business” (am auzit poetă care a spus că a tăiat un porc, la un astfel de eveniment) sau altele care au cheltuit sute de euro… Întrebare: De ce? – este o acţiune de caritate sau o foame hulpavă, bineînţeles fizică, nu de carte?
Iată, dragilor, unde ,,bate” azi literatura în România post-decembristă!
Un alt aspect discutabil: există scriitori care îţi cer bani exorbitanţi pentru a fi trecut într-o antologie, vezi Doamne, de proporţii academice. Sumele nu sunt negociabile, ele au tarife fixe, nici mai mult, nici mai puţin, 300 euro (ṣtie domnul scriitor despre ce este vorba, o Istorie a literaturii de la 1989 până în prezent.) Aceṣti înfometaţi nu se mulţumesc cu puţinul sau rezonabilul, vor mult mai mult, iată de ce poeţii buni sunt puṣi de o parte, iar istoria începe cu cei care au bani, dar ,,proṣti şi mulţi”, cum spunea Ţuțea, iar Caragiale ar fi spus zâmbind, ,,curat murdar, coane Fănică” ṣi lista continuă.
În fine, important este să avem câţi mai mulţi critici, scriitori de calitate ṣi nu de ,,duzină”, deṣi ei sunt ṣi stau ,,ascunṣi” în ,,analele” vremii. Doamne, ,,ce toamnă bogată”, spunea Blaga!… dar până la toamnă mai este încă vară şi mai lucrăm la dezvoltarea PIB-ului literar, nu?
Deunăzi, citisem niṣte articole ale d-lui Vasile Dan Marchiș, unde domnia sa a arătat clar deficienţele, carenţele existente în lumea poetică. Grupuri literate greu de ,,penetrat”, probleme despre fotografi, locuri de desfăṣurare a evenimentelor etc. Aveţi dreptate, d-le Vasile Dan Marchiș, spuneţi lucrurilor pe nume, dar vă pun o singură întrebare: Dvs. pe cine promovaţi în revista a cărui fondator sunteţi? Veţi fi imparţial în promovare? Nu este cu răutate, dar vă elogiaţi cam mult, nu? Reformulaţi meritele dvs. într-o notă mai blândă, umilă… este doar o părere personală!
Privesc cu cea mai mare emoţie, cu recunoṣtinţa ,,omului nebun” de ,,laudaţio” pentru oamenii de cultură adevăraţi ṣi mă simt o fericită că sunt contemporană cu domniile lor ṣi amintesc pe domnul Silviu Guga, căruia i-aṣ dedica un volum întreg de analiză poetică ṣi personală, dl. Dumitru Velea, dramaturgul vremii, dl Nicolae Baciut, om de cultură, dl Tiron Constantin, scriitor de excepţie, scriitorul incontestabil, actor, avocat, ziarist, om de cultură complet, George Vlaicu, profesorul, jurnalistul de mare valoare Thomas Csinta, prof. academician Ion Sandu, d-na Cornelia Georgescu-Stăncuț, scriitorul Nicolae Bălașa, dl. avocat, scriitor Doru Ilieș, d-na Liliana Popa, scriitoare, critic literar, d-na Camelia Pantazi Tudor, redactor, dl.Teodor Meṣină ṣi mulţi alţii, pe care îi am în minte ṣi inimă. Iată, bogăţia literaturii culturale româneṣti!
Operele, acţiunile lor stau mărturie în timp. Dar ṣi voi ceilalţi, talentaţi confraţi, aveţi locul vostru pentru ca ,,piramida” să funcţioneze!
Dragii mei colegi de condei, acceptaţi critica, ea poate face mult bine în scrierile voastre!
Titu Maiorescu spunea: ,,critica să fie ṣi amară, numai să fie dreaptă”. Atunci să primim pozitiv critica, dar să nu o transformăm în laude personale. Acestea fiind spuse, să auzim de bine, dar cu scuzele de rigoare.

din Paris,
Miriam Nadia Dabau

Lasă un răspuns

Pe 12 mai 1848, revoluţionarii moldoveni refugiați în Transilvania elaborează, la Brașov, programul–legământ „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Este documentul care sintetizează dezideratele românești: „Unirea Moldovei și Țării Românești într–un singur stat neatârnat românesc”, informează Glasul info.

În anul 1848, în cele trei ţări romaneşti s-au aprins flăcările revoluţiei burghezo-democratice, iar oraşele Iaşi, Bucureşti şi Blaj au reprezentat trei focare importanta ale revoluţiei romane, o mişcare care a fost inspirată de către revoluţiile din mai multe ţări europeane din acelaşi an.

Dezideratele romaneşti au fost făcute publice în timpul revoluţiei de la 1848 prin revendicarea unirii, o preocupare majoră a revoluţionarilor din toate provinciile istorice româneşti, dar în acelaşi timp era şi o luptă împotriva vechii orânduiri şi pentru dreptate socială.

Pe 12 mai 1848 revoluţionarii moldoveni refugiaţi în Transilvania elaborează documentul care sintetizează dezideratele românești: „Unirea Moldovei și Țării Românești într–un singur stat neatârnat românesc”.

Pe 12 mai 1848 revolutionarii moldoveni refugiati in Transilvania elaboreaza documentul care sintetizează dezideratele românești: „Unirea Moldovei și Țării Românești într–un singur stat neatârnat românesc".
Pe 12 mai 1848 revolutionarii moldoveni refugiati in Transilvania elaboreaza documentul care sintetizează dezideratele românești: „Unirea Moldovei și Țării Românești într–un singur stat neatârnat românesc”.

În lună martie anului 1848 revoluţia a izbucnit în Moldova avându-i în frunte pe Vasile Alecsandri şi pe Al. I. Cuza, dar revolta a fost repede înăbuşită.Însă va continua totuşi cu răscoale ţărăneşti şi prin activitatea revoluţionarilor moldoveni desfăşurată în Transilvania, Bucovina şi Ţara Românească.

„1. Desființarea boierescului și a orice alte dări a lăcuitorilor săteni către proprietari.
2. Ridicarea beilicurilor, a lucrului șoselelor și a tuturor împovorărilor fără plată către stăpânire.
3. Împroprietărirea lăcuitorilor fără nici un fel de răscumpărare din partea lor.
4. Nimicirea tuturor privilegiilor și, prin urmare, deopotrivă purtare a sarcinilor statului de către tot poporul îndeobște, precum și de o potrivă împărtăsire a lui la toate driturile politice și țivile.
5. Întemeierea instituțiilor țării pe toate prințipiile de libertate, de egalitate și de frățietate, dezvoltate în toată întinderea lor.
6. Unirea Moldovei și a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc.

12/24 Maiu 1848
Brașău

Teodor Sion, Costachi Negri, L. Roset, Frații Vasili și Ion Alecsandri, George Cantacuzin, M. Costache, A. Rusu, Grigori Balș, Zaharia Moldovanu, P. Cazimir, Ioan T. Curius, Georgie Sion, N. Ionescu”

Sursa:[1] tiparituriromanesti.wordpress.com


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns

Pe 12 mai 113 a fost inaugurată la Roma, în forumul nou construit, „Columna lui Traian”, opera atribuită lui Apollodor din Damasc. Cele 124 de episoade care ilustrează războaiele daco–romane, comemorează victoria Imperiului Roman asupra Daciei, informează Glasul info.

Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre români şi daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei. O adevărată cronică a eroismului dacic şi roman a fost eternizata pe fusul Columnei lui Traian din Roma.

Pe 12 mai 113 a fost inaugurata în forumul roman Columna lui Traian. Columna are o înălţime de aproximativ 30 de metri şi conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone.

În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În 1589-1590, în locul statuii lui Traian, aflată iniţial în vârful columnei, dar dispăruta încă din antichitate, a fost aşezată o statuie a Sfântului Petru.

Basmele împaraților daci – G. Ionescu-Nica

În perioada cât a fost director al Şcolii Romane din Roma istoricul Emil Panaitescu a adresat numeroase memorii Academiei Romane, Ministerului Instrucţiuni Publice, Ministerului de Finanțe şi Parlamentului pentru a realiza o copie a Columnei care să fie expusă în România.

Eforturile sale au fost încununate de succes în 1939 când statul roman a comandat copia, aceasta fiind terminată în 1943. Copia a fost executată din ciment alb armat, amestecat cu praf de marmură, şi respecta proporțiile monumentului.

Din cauza războiului mulajele au fost depozitate în diverse locuri locuri în Roma (Muzeul Lateran, Forul lui Traian, Palatul Expozițiilor) şi doar în 1967 au fost aduse în România. Din 1972 copia la scară naturală a bazei Columnei lui Traian şi copii ale scenelor reprezentate pe acest monument sunt expuse într-o sală a Muzeului Național de Istorie a României.


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns

I. Nicolae Titulescu: Geniul care a demonstrat că o țară mică poate avea o voce uriașă

Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă cu adevărat să fii om de stat, trebuie să te uiți la Nicolae Titulescu. Omul ăsta a fost singurul ales de două ori la rând să conducă Liga Națiunilor, într-o perioadă când Europa era un butoi cu pulbere. Să fim sinceri: Titulescu nu pleca la Geneva sau la Paris ca să cerșească o poză pe hol cu mai-marii lumii sau ca să se laude prin țară că a fost băgat în seamă. El mergea acolo să dea tonul și să pună marile puteri la respect! Când deschidea gura la tribună, se făcea o liniște mormântală, pentru că vorbea cu o autoritate morală de care politicienii noștri de azi nici n-au auzit.

Avea o viziune care a anticipat Uniunea Europeană cu 50 de ani, visând la o lume unde granițele să devină irelevante prin cooperare, nu prin forță. În timp ce liderii noștri de acum par pierduți în detalii administrative și se plâng de „incertitudine” la fiecare pas, Titulescu crea alianțe strategice și forța marile puteri să asculte argumentele României. Nu-l vedeai pe el umblând plictisit prin sală sau bătând câmpii. El venea cu soluții care îi făceau pe englezi și pe francezi să ia notițe.

Sub privirea Regelui, Titulescu a înțeles un lucru esențial: respectul pe plan extern nu se obține cu prin capul plecat, ci cu o coloană vertebrală care nu se îndoaie. El reprezenta un Regat mic, dar o făcea cu demnitatea unei mari puteri, pentru că știa că onoarea nu este o marfă de schimb. Ne lipsește enorm acea rigoare care știa că un ministru adevărat nu așteaptă la uși închise, ci este cel care deschide drumuri pentru întreaga națiune. Păcat că am trecut de la un asemenea gigant la niște umbre care se tem de propriul lor discurs


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Lasă un răspuns

Sfântul Sfințit Mucenic Mochie

Atrăit în secolul al III-lea și a fost preot în Amfipol. Părinții lui erau de bun neam și bogați. Sfântul propovăduia pe Domnul Hristos și îi învăța pe toți să nu se închine idolilor.

Pentru că a răsturnat un jertfelnic al unui zeu păgân, mărturisind cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos, Mochie a fost ucis în Bizanț, în jurul anului 295. Înainte de a muri, i-a mulțumit lui Dumnezeu.

Ultimele lui cuvinte au fost:  Doamne, primește sufletul meu în pace. Mai târziu, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit o biserică în cinstea Sfântului Martir Mochie, în care au fost așezate sfintele sale moaște. (…)

Sfinții Metodie și Chiril, Apostolii slavilor

Constantin (mai târziu Chiril) și Mihail (mai târziu Metodie) s-au născut la începutul secolului al IX-lea în Tesalonic într-o familie senatorială. Anii exacți ai nașterii sunt necunoscuți. Constantin, cel mare, se crede că s-a născut în 826, în timp ce Metodie se crede că s-a născut în 827.

Tatăl lor, Leon, era drungarios, adică guvernator al themei (regiune militar-administrativă a Imperiului Bizantin) din Tesalonic, a cărei jurisdicție cuprindea și slavii din Macedonia.

Se crede că mama lor a fost de origine slavă. Fiind crescuți într-o zonă bilingvă, cu vorbitori de slavonă și greacă, cei doi frați au ajuns la o cunoaștere aprofundată a ambelor limbi. Ca urmare a poziției familiei lor, cei doi frați au beneficiat de o educație aleasă.

Constantin și Mihail și-au pierdut tatăl la o vârstă fragedă și au fost crescuți sub protecția unchiului lor, Teoctist, care era un demnitar de rang înalt al guvernului bizantin, responsabil cu comunicațiile poștale și cu relațiile diplomatice ale imperiului.

În anul 843, el l-a chemat pe Constantin la Constantinopol pentru a-și continua studiile la universitatea de acolo. În Constantinopol, el a fost hirotonit diacon. Deoarece Constantin era un bun cunoscător al teologiei și se putea exprima cu ușurință în arabă și ebraică.

Prima sa misiune pe lângă Califul Abbasid Al-Mutawakkil a fost să discute principiile Sfintei Treimi cu teologii arabi și astfel să îmbunătățească relațiile diplomatice ale imperiului cu Califatul Abbasid.

De asemenea, Teoctist a aranjat ca Mihail să primească o poziție în administrația slavă a imperiului. Curând, el s-a retras la mănăstirea din Muntele Olimp unde a fost tuns cu numele de Metodie.

Clerul german folosea latina ca limbă liturgică pentru a-și menține influența în Moravia și, astfel, nu au fost deloc încântați de activitatea lui Constantin și Metodie, folosind această deosebire pentru a-i ataca pe cei doi frați.

După ce au lucrat câțiva ani, cei doi frați au fost chemați de Papa Nicolae I să vină în fața Bisericii din Roma și să-și apere activitatea care o desfășurau  în jurisdicția Romei.

Cu toate acestea, înainte de sosirea lor la Roma, Nicolae a murit în 869 și a fost succedat de Adrian al II-lea. După ce Adrian a fost convins de ortodoxia celor doi frați, el a aprobat folosirea limbii slavone în cultul bisericii și le-a cerut să-și continue activitatea.

El l-a hirotonit atunci pe Metodie ca episcop. Constantin a îmbrăcat rasa monahală într-o biserică greacă din Roma. El a primit numele de Chiril, nume sub care este cunoscut de obicei.

Chiril nu s-a mai întors în Moravia deoarece a murit la scurt timp după acestea. Data morții lui Chiril nu este cunoscută, dar se pare că a avut loc curând după hirotonirea sa, amândouă petrecute probabil în februarie 869, iar decesul său a survenit, cel mai probabil, în 14 februarie.

Adrian al II-lea a reînființat vechea eparhie de Panonia, ca prima eparhie slavă de Moravia și Panonia, independentă de germani, la solicitarea prinților slavi Rastislav, Sviatopluk și Kocel.

Aici, Metodie a fost numit arhiepiscop al noii eparhii. Cu toate acestea, la reîntoarcerea în Moravia în 870, regele german Ludovic și episcopii germani l-au convocat pe Metodie la un sinod în Ratisbona, unde l-au demis și întemnițat.

După ce germanii au fost înfrânți militar în Moravia, Papa Ioan al VII-lea l-a eliberat trei ani mai târziu și l-a reinstalat ca Arhiepiscop de Moravia. În curând, ortodoxia sa a fost din nou pusă sub semnul întrebării de germani, în special din cauza folosirii slavonei.

Încă o data Ioan al VII-lea a aprobat folosirea slavonei la Sfânta Liturghie, dar cu amendamentul că întâi se citea Evanghelia în latină și apoi în slavă. De asemenea, acuzatorul lui Metodie, Wiching, a fost numit episcop vicar al lui Metodie, și din această poziție el a continuat să i se opună lui Metodie.

Cu sănătatea șubrezită în urma îndelungatei lupte cu oponenții săi, Metodie a murit în 6 aprilie 885, după ce a recomndat ca succesor al său să fie numit ucenicul său, slavul din Moravia, Gorazd.

Cei doi frați sunt prăznuiți în data de 11 mai. Sfinţii Metodie şi Chiril sunt cei care au conceput alfabetul slavon, numit şi chirilic (după numele Sfântului Chiril). Acest alfabet a fost utilizat în România până în anul 1860, când a avut loc adoptarea oficială a alfabetului latin în scris. Integral pe: Basilica


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Lasă un răspuns

Cu ocazia Zilei Europei, Fundația Națională pentru Tineret (FNT) a organizat 9 mai 2026, la centrul The Youth din strada Christian Tell nr. 22, un eveniment dedicat tinerilor, valorilor europene și oportunităților oferite de Uniunea Europeană. Sub conceptul de „Bibliotecă Vie”, participanții au avut ocazia să „citească oameni”: să stea de vorbă direct cu profesioniști din instituții publice, culturale, educaționale și organizații de tineret. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Culturii, Agenției Erasmus+, Băncii Europene de Investiții, organizațiilor civice și ai sectorului de tineret.

Carmen Marcu, director al Diviziei de Activități și Servicii din cadrul Fundației Naționale pentru Tineret, a explicat ideea din spatele proiectului: „Biblioteca Vie presupune ca în loc de cărți să citești oameni, să ai ocazia să întrebi direct persoane care lucrează în instituții de stat, în organizații de tineret sau în instituții culturale și educaționale. Cum a fost parcursul lor? Ce a însemnat Europa pentru ei? Cum susțin acum, din poziția pe care o au, tinerii?”

Printre „cărțile vii” prezente la eveniment s-au numărat ministrul Dragoș Pîslaru, secretarul de stat Alina Roxana Gârbea, reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții, ai Ministerului Culturii, specialiști în comunicare europeană, experți Erasmus+ și coordonatori de proiecte pentru tineri. Evenimentul s-a desfășurat în noul centru The Youth, spațiu inaugurat recent de Fundația Națională pentru Tineret. Centrul găzduiește programe dedicate dezvoltării competențelor sociale, antreprenoriatului, artei și culturii, sănătății mintale, sportului și educației digitale. 

Spațiul include săli pentru cursuri și seminare, zone multimedia, studio media, imprimante 3D, echipamente VR și spații dedicate organizațiilor de tineret. „Vrem să sprijinim nu doar tinerii, ci și sectorul de tineret. Organizațiile pot veni aici să folosească spațiile fără costuri. Încercăm să oferim servicii de calitate și infrastructură pentru inițiativele lor”, a explicat Carmen Marcu. Fundația pregătește pentru perioada verii o serie de „școli urbane” și ateliere dedicate tinerilor: cursuri de DJ, teatru de improvizație, inovare tehnologică și proiecte creative folosind imprimante 3D și realitate virtuală.

Unul dintre cele mai apreciate standuri ale evenimentului a aparținut Ministerului Culturii, unde Monica Vasincu de la Unitatea de Management a proiectului (UMP) a prezentat proiectele „E-Patrimoniu” și „E-Monumente”. Cele două inițiative urmăresc realizarea unei platforme digitale naționale care să centralizeze patrimoniul cultural digitalizat al României: „Practic, patrimoniul va avea două componente: una de e-guvernare, unde toate avizele și autorizațiile se vor face online, și o componentă de management digital al patrimoniului, un fel de cufăr digital în care patrimoniul digitalizat va fi adunat într-un singur loc”, a explicat reprezentanta Ministerului Culturii.

Platforma va funcționa interoperabil, reunind colecții digitale existente deja în muzee și instituții culturale din țară. Mai mult decât atât, proiectul își propune să aducă patrimoniul mai aproape de tineri prin storytelling și narațiuni digitale. La standul Ministerului, participanții au participat la quiz-uri despre patrimoniu, crea meme-uri inspirate din obiecte culturale sau scrie micro-narațiuni de 30 de cuvinte pornind de la resurse istorice digitalizate.

Încercăm să facem patrimoniul mai apropiat și mai viu. Nu e ceva îndepărtat. Poți să-l experimentezi, să-l trăiești și să-l transformi în conținut creativ”, a subliniat Monica Vasincu.

Un alt spațiu activ al evenimentului a fost cel al proiectului Mindcraft Academy, inițiat de fundația Friends for Friends și susținut de BRD. Organizatorii au prezentat studiul „Student în România, tânăr în România”, realizat pe baza a peste 1.000 de răspunsuri colectate de la tineri între 18 și 25 de ani. Studiul analizează problemele studenților, tranziția către piața muncii și impactul tehnologiei și inteligenței artificiale asupra profesiilor viitorului.

La stand, participanții au descoperit într-un mod interactiv posibile joburi ale viitorului, printre care „analist al viitorului”, o profesie imaginară construită pornind de la tendințele de automatizare, AI și schimbările demografice. Isabel Toma, social media manager în cadrul proiectului, a vorbit și despre modul în care AI-ul este folosit în comunicare: „Folosim AI mai mult ca instrument de brainstorming. Ne ajută să legăm idei sau să pornim de undeva, dar textele trebuie apoi adaptate și rafinate de oameni.” Ea a povestit și despre propria experiență profesională, începută încă din perioada studenției, când s-a implicat în organizații studențești și apoi în proiectele Friends for Friends.

Turul centrului The Youth a inclus și spații dedicate jocurilor de societate, gamingului, activităților sportive și consilierii psihologice pentru tineri. Organizatorii au insistat asupra importanței sănătății mintale și a sprijinului emoțional oferit tinerilor care se confruntă cu anxietate, burnout sau dificultăți sociale. În același timp, centrul oferă acces la tehnologii moderne și programe educaționale orientate spre competențe digitale și creative.

Evenimentul organizat de Fundația Națională pentru Tineret a demonstrat că valorile europene pot fi explicate și înțelese prin experiențe directe, dialog și exemple concrete. În locul discursurilor oficiale, participanții au avut ocazia să întâlnească oameni care lucrează efectiv în proiecte europene, culturale sau educaționale și să afle cum pot transforma oportunitățile europene în experiențe reale pentru tineri. Prin conceptul de „Bibliotecă Vie”, Ziua Europei a devenit astfel un exercițiu de apropiere între instituții, comunități și noua generație.


MAGAZIN CRITIC NIHIL SINE DEO – Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Există în istoria fiecărui popor o zi care strălucește mai tare decât toate celelalte. Pentru noi, românii, acea zi este 10 Mai. Este data la care, timp de aproape un secol, inima României a bătut în același ritm cu cea a Regelui.

10 Mai este sărbătoarea celor trei mari începuturi: Este ziua în care Carol I a adus rigoarea europeană la gurile Dunării, jurând să ne fie loial până la moarte. Este ziua în care tunurile de la Calafat au vestit lumii că suntem, în sfârșit, Independenți. Și este ziua în care România s-a încoronat ca Regat, purtând pe cap o Coroană turnată din oțelul unui tun capturat la Plevna. Acea Coroană de Oțel nu era doar un simbol al puterii, ci un simbol al jertfei. Sub ea, România a construit poduri, a ridicat școli, a înfăptuit Marea Unire și a stat la masa marilor puteri cu o demnitate pe care lumea o admira. Sub ea, am avut un punct fix, un arbitru al onoarei care ne-a unit sub un singur ideal: o Românie modernă, liberă și prosperă.

De 10 Mai, nu sărbătorim doar trecutul. Sărbătorim valorile care nu se demodează niciodată: onoarea, datoria și iubirea de țară. Este ziua în care ne amintim că mândria de a fi român s-a clădit prin muncă și rigoare, sub privirea îngăduitoare a Regilor noștri. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de spiritul acestei zile. Să purtăm 10 Mai în suflet ca pe o busolă, amintindu-ne că stabilitatea și respectul unei națiuni se câștigă atunci când avem un simbol comun care să ne privească pe toți cu aceeași dragoste, dincolo de orice deosebiri.

Trăiască Regele! Trăiască România!


MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! – Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Pentru romani, ziua de 10 mai a fost sărbătoarea naţională până la momentul instaurării regimului comunist. De această zi sunt legate mai multe evenimente importante din istoria României: pe 10 mai 1866 Carol I a fost proclamat domnitorul României, pe 10 mai 1877 a fost promulgată Declaraţia de Independenţă a României de către Carol I, iar pe 10 mai 1881 acelaşi Carol I a fost încoronat în funcţia de prim rege al noului şi tânărului regat al României, informează Glasul info.

Tot într-o zi de 10 mai, în anul 1939, Carol al II-lea dezveleşte în Piaţa Palatului statuia ecvestră a unchiului şi predecesorului său pe tronul regatului României, Carol I. Statuia era realizată de un sculptor de renume din Belgrad: celebrul Mestrovici.

Intrarea lui Carol în Bucureşti (10 mai 1866)
Intrarea lui Carol în Bucureşti (10 mai 1866)

Pana în anul 1947, ziua de 10 mai a fost sărbatoarea națională a românilor. (vezi: Regele Carol I al României – Paul Lindenberg)

După detronarea lui Alexandru Ioan Cuza, Carol de Hohenzollern ajunge după mari eforturi şi negocieri politice la conducerea României. În urma unui plebiscit, Carol este ales domn în anul 1866, sub numele de Carol I. Avea numai 27 de ani când la 10 mai a fost numit domn constituţional.

Pe 10 mai 1866, Carol I îşi făcea simţită intrarea în Bucureşti, o intrare imortalizată într-o ilustraţie făcută de Foucault într-un ziar francez.

În fiecare an, în micul regat al României pe data de 10 mai se organizau parade în cinstea acestei zile, o zi care a ajuns în timp să fie foarte specială, fiind legată de anumite evenimente majore care au marcat istoria noastră a românilor, transmite Glasul info.


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns

  10 mai este ziua în care regele Carol I a semnat declarația de independență… Declarația primului-ministru Mihail Kogălniceanu din 9 mai putea avea valoare dacă nu e conta-semnată de rege? Nu! Deoarece declarația lui a fost doar o etapă în procesul legislativ-executiv. Pentru a scoate din istorie semnificația zilei de 10 mai din 1947 și până astăzi s-a creat această diversiune comunistă păstrată de presă și astăzi. De asemenea, ea poate fi asociată cu ziua victoriei comunismului… De ce? 9 mai 1945 este ziua victoriei NAȚIUNILOR UNITE. Din această alianță făcea parte și URSS. Care au fost consecințele acestei victorii? Instaurarea regimului comunist în Europa de Est și aplicarea „Gulagului sovietic”… Mai degrabă, o trădare a marilor puteri care ne-au lăsat în voia „ciumei roșii”… Iar noi, așteptam americanii să ne salveze… Este 9 mai 1945 o sărbătoare națională pentru români? Evident că nu! Din două regimuri politice represive am ales pe cel mai crunt, comunismul… Din două rele, Europa de Est a fost condamnată la cel mai represiv regim politic. Iată de ce 9 mai nu poate fi o zi de sărbătoare pentru statele foste comuniste!…


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
  • Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITICContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

  • Gânduri de 10 mai 1917: “Acest popor umil și necăjit de veacuri vrea astăzi cu orice preț biruința!”

Corneliu Moldovanu (pseudonim al lui Corneliu Vasiliu, n. 15 august 1883, Bârlad – d. 2 septembrie 1952, București) a fost un poet, romancier, critic de teatru, gazetar, fondator de reviste literare, director al Teatrului Național din București și Director General al Teatrelor, membru fondator și președinte al Societății Scriitorilor Români.  A susținut cu înfocare lupta armatei române din timpul Primului Război Mondial, atât în paginile ziarului “România” cât și al altor publicații apărute în timpul războiului, informează Glasul info.

De la Corneliu Moldovanu ne-au rămas câteva articole de glorificare a luptei armatei române din primul război mondial, articole scrise cu un cald devotament și respect pentru eroii patriei.

“Știm că suntem un popor mare, îngrădit în hotare înguste, care și-a ales singur calea în vârtejul măcelului european. A ridicat armele alături de cei care luptă pentru drept și libertate, fără să-și cântărească sângele vărsat și fără să-și târguiască jertfele și lacrimile. A dezlănțuit pretutindeni, pe câmpurile bătăliilor, cel mai eroic avânt și cea mai supraomenească oțelire. A dovedit că știe să moară cu seninătate și măreție.

Acest popor umil și necăjit de veacuri vrea astăzi cu orice preț biruința! Prin biruință își va dezrobi frații, după cum se va dezrobi pe sine, prin biruință va statornici hotare noi și firești neamului său reîntregit, după cum va lărgi brazda noului său ogor, răscumpărat pe veci cu cel mai generos sânge al plugarilor eroi.”, scria Corneliu Moldovanu la 10 mai 1917.

10 mai 2021


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
  • Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Elita românească din perioada interbelică a hotârât în anul 1925 amplasarea unei statui ecvestre a lui Avram Iancu în centrul orașului Târgu Mureș. Statuia, opera sculptorului Ion Dimitriu-Bârlad, a fost definitivată în cursul anului 1927 şi a fost dezvelită în 10 mai 1930. După doar 10 ani, din dorinţa de a salva statuia de urmările cedării Ardealului, conform Dictatului de la Viena, statuia lui Avram Iancu a fost mutată la Câmpeni, în judeţul Alba, împreună cu Statuia ostaşului român (aceeaşi soartă a avut şi Monumentul latinităţii, fiind mutat la Turda), informează Glasul info.

“Ideea realizării unui monument care să-l înfăţişeze pe Avram Iancu a apărut imediat după moartea acestuia. Prima luare de poziţie publică, prin care se afirma necesitatea unui monument pe măsura eroului român, a fost a lui Ioan Russu Şirianu, gazetar la ziarul Tribunei din Sibiu. La scurt timp după lansarea acestei propuneri, ideea a fost împărtăşită de Partidul Naţional Român din Transilvania şi Ungaria şi de Asociaţia ASTRA. 

(…) În anul 1925, la iniţiativa Despărţământului ASTRA Târgu Mureş, este readusă în discuţie ridicarea unei statui care să amintească de faptele glorioase ale revoluţionarului Avram Iancu. Mai mulți intelectuali sprijină propunerea de a ridica o astfel de statuie în centrul oraşului Târgu Mureş, astfel că la scurt timp ia fiinţă un comitet pentru a se ocupa de organizarea unui concurs în vederea realizării proiectului. Din comitetul aflat sub conducerea prefectului mureşean N. Ionescu, alături de câţiva intelectuali ai urbei, a făcut parte şi primarul Târgu Mureşului, Emil Dandea.”

În 1978, în aceeaşi piaţă, dar la polul opus faţă de vechea amplasare a statuii lui Dimitriu-Bârlad, a fost dezvelit un alt monument ecvestru înfăţişându-l pe Avram Iancu, opera sculptorului Florin Codre.

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (mai cunoscută sub numele abreviat ASTRA) a fost prima instituţie culturală centrală a românilor din Transilvania care a jucat un rol important în emanciparea culturală şi politică a naţiunii române din Ardeal. A luat fiinţă la 4 noiembrie 1861 şi s-a constituit după modelul societăţilor academice ale vremii.

Un aport important adus pentru unirea Transilvaniei cu România îl au membrii ASTRA, o elită intelectuală transilvăneană care a făcut multe sacrificii pentru a apăra drepturile identitare și culturale ale românilor din Transilvania. Nu puțini dintre astriști au avut de suferit din cauza opresiunii din partea orânduirii de ocupație de pe teritoriul Transilvaniei, unii fiind amendați, arestați, închiși, torturați, pierzându-și avuțiile prin procese, hărțuiți doar pentru vina de a fi români, transmite Glasul info.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
  • Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare. Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

https://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_de_Toulouse-Lautrec

Astăzi vom merge în vizită la Moulin-Rouge, un frumos cabaret parizian, fondat în 1879 de spaniolul Yoseft Oller şi francezul Charles Zidier, fiind situat în arondismentul 18, Bulevard de Clichy. Viaţa acestui cabaret parizian are un nume, o figură reprezentativă din sec XIX-lea, Henri de Toulouse-Lautrec, un artist pictor, născut la 24 noiembrie 1864 în Albi din părinţi aristocratici, tatăl său, contele Alphonse de Toulouse-Lautrec Monfa şi mama, Adèle Tapié de Céleyran.

După naşterea sa, la puţin timp, familia se desparte, mama sa se mută la Montmartre, acolo unde micuţul Henri îşi petrece adolescența. La 14 ani, suferă un accident şi tot în acest timp, se descoperă că avea o boală osoasă degenerativă care nu-i permite să crească mai mult de 1,52 m, dar care nu-l va deranja prea mult. Studiază la liceul Condorcet, iar la terminare nu-şi poate lua bacalaureatul. Tatăl său îl recomandă unor prieteni, pictorul francez Rene Princenteau şi Ecvestre, pictori care îl vor iniţia şi învăța având un parcurs progresiv în pictură. Iată-l deci pe tânărul Henri la 19 ani deschizând uşa miraculoasă a cunoaşterii artei în pictură, într-o perioadă numită Belle Époque. În 1881 apare primul afiş semnat pentru Moulin-Rouge, care rămâne până astăzi imaginea simbolistică a cabaretului în lume. Când vorbim de Moulin-Rouge este imposibil să nu amintim de Henri de Toulouse-Lautrec, cu istoria tumultoasă a vieţii lui din această lume plină de vicii şi mister, dar şi a altor mari pictori pe care Henri i-a întâlnit la Cabaret. Este vorba de pictorii Van Gogh, Léon Bonnat, Ferdinand Gormon şi alţii. Viaţa de noapte l-a acaparat repede pe tânărul Henri de Toulouse-Lautrec şi tot aici cunoaşte mai multe dansatoare de care se îndrăgosteşte, una dintre ele, May Mieton, care îl inspiră şi devine imaginea afişului, dar şi a tabloului ,, Au Moulin-Rouge”. În 1893 a proiectat trei capodopere ,,Cadieux”, iar Jane Avril îl inspiră în lucrările sale ,, Jardin de Paris”, ,,Divan Japonese”, deoarece era foarte impresionat de stilul japonez, dar şi trăieşte o poveste de dragoste cu aceasta. Tot în acest timp, pune bazele pe litografie, 369 lucrări numărând, peste 730 de picturi, 275 acuarele, 34 postere şi peste 5000 de desene. O altă figură remarcabilă pe care Henri de Toulouse-Lautrec o întâlneşte şi este dedicată vieţii de Cabaret de la Moulin-Rouge este dansatoarea germană Louise Weber, supranumită şi ,,La Golue” care a făcut furori între parizienii acelor timpuri, având un succes incomensurabil şi devenind iubita lui Henri de Toulouse-Lautrec. În acea perioadă, 1891, directorul Cabaretului Joseph Oller îi cere lui Henri un poster, în centrul afişului fiind ,,La Golue”. Contrastul de culoare, liniile şi estetica îl vor face celebru, devenind lucrare unică şi de impact.
De altfel, astăzi, Moulin-Rouge are un ,,lounge” care se numeşte ,,Lounge Toulouse-Lautrec”. Viaţa de noapte, viciile pentru prostituatele pe care le picta, dar şi întreţinerea relaţiilor sexuale cu acestea, îi aduc sfârşitul la doar 36 de ani, bolnav fiind de sifilis şi imperfecţiunea din viaţa sa, boala degenerativă de oase. Totuşi, în urma sa rămâne o capodoperă artistică de picturi, desene, litografii. În 1901, familia a vrut să doneze lucrările sale unui muzeu parizian, dar, la decizia unui prieten al defunctului, Maurice Joyant, s-a creat un muzeu în fosta reşedinţă a episcopilor de Albi, numit ,,Muzeul Toulouse-Lautrec”, deschis în 1922, având toate creaţiile artistice ale lui Henri de Toulouse-Lautrec. Un cabaret, o istorie cu multe poveşti legate de un nume, Henri de Toulouse-Lautrec, va rămâne stigmatul lumii din Moulin-Rouge, un loc aprins al distracţiilor, prostituatelor, viciilor atât de colorate de Henri de Toulouse-Lautrec în roşu, care a rămas şi astăzi deschis celor ce vor distracţii. Dacă vizitaţi acest cabaret, veţi găsi o lume colorată plină de povești, unde trecutul se împreună cu prezentul, misterul cu adevărul și totul datorită pictorului Henri de Toulouse-Lautrec, care, odată, a ales ca lumea lui să fie plină de iubire.


Scriitoarea Miriam Nadia Dabau
Paris, 2026


De citit:

Pornografia, maladia secolului XXI – Virgiliu Gheorghe

Maria Egipteanca şi drumul de la desfrânare la sfinţenie

Să nu fii desfrânat!

Desfrânatele şi vameşii

Canon de pocăinţă pentru cel căzut în desfrânare

Lecţia dată de o desfrânată


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu

Lasă un răspuns

De zeci de ani, vedem imagini de un cinism fără margini, cu liderii țărilor occidentale, gudurându-se cu voioșie la vederea paradelor fastuoase pe care an de an le ține pe data de 9 mai Rusia, moștenitoarea de drept a unui sistem totalitar cunoscut și sub denumirea de lagăr al popoarelor, reprezentat de odioasa și defuncta URSS, informează Glasul info.

Ciudata alianță dintre democrațiile occidentale reprezentate de SUA și Marea Britanie, și monstruoasa URSS, unul dintre factorii care a favorizat declanșarea celei de-a doua conflagrații mondiale prin atacarea Poloniei împreuna cu Germania, ne fac să ne îndoim serios de vocația de mari apărători ai valorilor democratice a lui Roosevelt și Churchill.

9 mai 1945 – nimic de sarbatorit pentru romani!

Chiar voiau cu adevărat Churchill și Roosevelt ca popoarele să fie lăsate libere să-și decida ele singure soarta? Se pare ca nu! Cum să poți să mai crezi asta când vezi că cei doi și-au dat mâinile cu un regim sovietic la fel de monstruos ca și cel nazist, și care va deveni pentru mai bine de o jumătate de secol lagăr al multor popoare din Europa Centrală și de Est? (Continuitatea spiritului românesc în Basarabia – Nicolae Iorga)

Nu doar Polonia a avut “Katyn-ul” ei, ci și România. Ba chiar România a avut mai multe și pe o perioadă mult mai îndelungată. Doar că despre masacrele împotriva românilor nu prea vorbește nimeni. Dacă în Polonia s-a înlăturat orice urmă de filorus și de foști comuniști din aparatul de stat, ajungându-se chiar și până la performanța de a tăia pensiile  comuniștilor colaboraționiști cu aparatul represiv impus de sovietici, în România aceștia primesc încă pensii nesimțite și foarte puțini dintre dânșii au fost supărați cu vreo întrebare măcar sau alte măsuri care să faca dreptate victimelor comunismului.

În cazul romanilor, povestea “Padurii Katyn” a tot fost repetată până aproape de anii ’60. Începând cu masacrul de la Fântâna Albă, apoi cu cel de la Bălți, acolo unde mărturii neoficiale afirmă ca au fost uciși prin execuție între 10.000-50.000 de mii de prizonieri, masacrul de la Cotul Donului, în care comuniștii trădători din România au avut un rol mai mult decat criminal prin sabotarea încărcăturilor explozive ale proiectilelor de artilerie, cu masacrele din lagărele românilor deportați în Kazahstan și în Siberia, cu foametea organizată din 1946-1947 și terminând cu exterminarea intelectualității, a elitei românești și a luptătorilor anticomuniști în perioada de groază cuprinsă între anii 1948-1957, în lagărele de muncă și închisorile comuniste, pentru români părea că teroarea roșie nu se va mai termina niciodată.

Așadar, pentru români, chiar dacă oficial au facut parte dintre națiunile care și-au adus un aport important la înfrângerea Germaniei hitleriste și la încheierea mai rapidă a războiului, plătind și printr-un număr semnificativ de victime umane, nu este nimic de sărbătorit pentru data de 9 mai 1945.

Acordul prin care Churchill, Roosevelt și Stalin își împărțeau procentajele sferelor de influență asupra Europei pe un șervețel de hârtie este la fel de cinic ca și pactul Ribbentrop-Molotov prin care Hitler și cu Stalin își împărțeau teritorii după bunul lor plac. Mai mult, acordul dintre Churchill, Roosevelt și Stalin, a reprezentat calea deschisă pentru mai multe crime decât facusera nemții pe toată perioada războiului; în monstruoasa URSS, Stalin ajunge să ordone crime la un nivel de proporții nemaivăzute până la acel moment.

Pentru victimele popoarelor abandonate în ghearele URSS-ului, Churchill și Roosevelt sunt la fel de vinovați de crimă ca și monstruosul Stalin, cu care au avut în timpul războiului o atât de strânsă colaborare care încă intriga și acum multă lume. Cel de-al doilea război mondial nu a fost o luptă între bine și rău, ci doar o bătaie la un nivel colosal între niște bande de răufacatori, mânați în luptă de interese meschine.

Ce reprezintă data de 9 mai 1945 pentru români și pentru România? Personal, eu cred că noi românii nu avem absolut nimic de sărbătorit. Să sărbătorească în continuare împreună gândacii de Colorado și bandiții cu “șervețele”… (Preluare: Glasul info)

PS: un articol inspirat din Acad. Florin Constantiniu – 9 mai 1945 : nimic de sărbătorit!


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Lasă un răspuns

Pe 9 mai  1877, Mihail Kogalniceanu a proclamat independența Romaniei. A doua zi, 10 mai, actul a capatat putere de lege prin semnarea lui de catre principele Carol I. Guvernul roman a hotarat incetarea platii tributului de 914.000 lei, suma fiind directionata catre bugetul apararii, informează Glasul info.

Tot cu aceasta ocazie a fost instituit ordinul national Steaua Romaniei cu 5 clase, care trebuia sa fie acordat tururor cetatenilor care se distingeu pe timp de pace sau razboi. Daca puterile europene au primit cu rezerva Proclamatia de Independenta (Franta) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman si Regatul Unit), opinia publica internationala a fost favorabila luptei poporului roman.

La 9 mai 1837 se năștea la Iași într-o familie de negustori înstăriți de origine armeană, Theodor Buiucliu, pictor peisagist, membru al Societății Junimea.

Theodor Buiucliu și-a început studiile la Iași, apoi a urmat studiile medii lângă Paris, la Colegiul armean Moorat din Sèvres, unde pe lângă muzică a fost atras în mod deosebit de artele plastice.

În perioada cât a stat la Paris, Theodor Buiucliu a executat copii în desen și pictură, acordând o atenție sporită în mod deosebit picturii de peisaj. Revenit în România, Theodor Buiucliu își capătă o reputație de pictor peisagist, executând în continuare copii după lucrări celebre, dar și pictând după natură.

Theodor Buiucliu a executat ilustrațiile la cartea lui Ion Creangă Amintiri din copilărie publicată în 1892.

Theodor Buiucliu, Litografie ilustrație la „Pupăza din tei”, Ion Creangă, Amintiri din copilărie şi anecdote, Șaraga, Iași, 1892 (fragmentul Şi cum ajung în dreptul teiului, pun demîncare jos în cărare …)

Casa din Iași în care a locuit pictorul Theodor Buiucliu, situată pe Strada Păcurari nr. 29. Din păcate aceasta se află acum într-o stare foarte avansată de degradare, deși a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași, având codul de clasificare IS-II-m-B-03977. (Preluare: Glasul info.)

Clădirea din Iași unde a funcționat librăria și tipografia Societății culturale Junimea

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Lasă un răspuns