magazincritic.ro Web analytics

Main story

Editor’s Picks

Trending Story

În 16 aprilie 2026, la JW Marriott Hotel din București, Competitive Sustainability Summit a reunit reprezentanți ai administrației, ai sistemului bancar, ai marilor companii și ai mediului antreprenorial într-o dezbatere concentrată pe aceeași întrebare esențială: cum devine sustenabilitatea o sursă de competitivitate reală pentru economia românească. Evenimentul a fost moderat de Cristian Dimitriu, cu participarea jurnalistului economic Moise Guran, iar structura discuțiilor a urmărit o idee clară: accentul să cadă pe rezultate, pe mecanisme funcționale și pe exemple concrete din companii și instituții. Tema centrală a conferinței a fost legătura dintre strategie, investiție, tehnologie, reglementare și impact măsurabil. Din intervențiile speakerilor a rezultat o concluzie comună: sustenabilitatea este din ce în ce mai legată de productivitate, costuri, acces la finanțare, eficiență operațională și capacitate de adaptare. În același timp, dezbaterea a arătat că mediul public și mediul privat lucrează încă într-un ritm inegal, iar implementarea rămâne una dintre marile provocări.

Încă din deschidere, Cristian Dimitriu a adus discuția într-un registru pragmatic. Ideea centrală a fost aceea că sustenabilitatea trebuie citită prin efectele pe care le produce în business, în comunități și în economie. În aceeași logică, Moise Guran a împins constant conversația către exemple verificabile, către cifre și către întrebarea esențială: ce se schimbă efectiv în urma strategiilor asumate. Acest cadru a dat tonul întregii conferințe. În locul unui limbaj abstract, participanții au vorbit despre costul energiei, digitalizare, finanțare verde, raportare ESG, economie circulară, accesibilitate, educație și despre felul în care toate aceste teme intră în viața de zi cu zi a companiilor.

Primul panel a adus împreună reprezentanți ai statului, ai băncilor și ai companiilor cu rol major în tranziția sustenabilă. În intervenția de deschidere a panelului, Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a așezat dezbaterea în registrul politicilor publice și al responsabilității instituționale. Mesajul ei a vizat relația dintre stat și economie, precum și nevoia ca strategiile publice să creeze un cadru coerent pentru investiții și colaborare. Din perspectiva ministerului, sustenabilitatea a fost prezentată ca o zonă care cere coordonare între autorități, mediul privat și actorii financiari. În intervenția sa s-a simțit preocuparea pentru punerea în practică a obiectivelor deja asumate la nivel național și european.

Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, a dus discuția în zona integrării strategiilor. Intervenția lui a susținut ideea că dezvoltarea durabilă nu funcționează fragmentat, pe domenii separate, ci prin legături între politici, instituții și sectoare economice. Din această perspectivă, conferința a evidențiat o problemă recurentă în România: diferența dintre formularea unei politici și implementarea ei coerentă în teren. Tocmai de aceea, apelul la coordonare și continuitate a fost una dintre liniile puternice ale intervenției sale.

Cristian Nacu, Senior Country Officer România în cadrul International Finance Corporation, World Bank Group, a plasat tema sustenabilității în zona accesului la capital și a transformării companiilor prin finanțare. Din logica IFC, proiectele sustenabile sunt direct legate de bancabilitate, de maturitatea modelului de business și de capacitatea unei companii de a atrage resurse pentru modernizare. Intervenția lui a susținut ideea că dezvoltarea durabilă și competitivitatea economică merg împreună atunci când există instrumente de finanțare adaptate contextului local și etapelor de transformare prin care trec companiile. Unul dintre cele mai clare exemple de sustenabilitate conectată la eficiență operațională a venit din intervenția Cristinei Giogia, Director Adjunct în Direcția Produse și Servicii Bancare din CEC Bank. Ea a explicat că investițiile în digitalizare au o funcție dublă în cadrul băncii. O parte importantă a bugetelor merge către modernizarea sistemelor IT, inclusiv prin implementarea unui nou core banking și a unei noi platforme CRM. În prezentarea sa, aceste proiecte au fost descrise ca infrastructură critică pentru transformarea internă a băncii. Cristina Giogia a arătat că beneficiile se văd atât în relația cu clientul, prin reducerea timpilor de procesare, cât și în interiorul organizației, prin diminuarea consumului de resurse, creșterea productivității și eficientizarea proceselor. Tot ea a insistat asupra investițiilor în reducerea consumului de hârtie, în fluxuri paperless și în automatizarea unor rapoarte operaționale care înainte circulau în format tipărit. În aceeași intervenție, reprezentanta CEC Bank a legat sustenabilitatea de incluziunea financiară. Ea a menționat extinderea infrastructurii bancare și rolul rețelei băncii în mediul rural, unde accesul la servicii financiare are o dimensiune socială importantă.

Din partea Mega ImageEmanuel Pârvulescu, Sustainability Lead, a adus una dintre cele mai aplicate perspective din întreg panelul. El a pornit de la o realitate simplă din retail: energia este unul dintre cele mai mari costuri operaționale. În consecință, orice strategie de sustenabilitate trebuie să înceapă de la înțelegerea consumului și de la capacitatea de a interveni rapid. Emanuel Pârvulescu a prezentat implementarea unui sistem de smart metering în toate magazinele, care oferă vizibilitate în timp real asupra consumului de energie. Din punctul său de vedere, această infrastructură de date schimbă felul în care sunt luate deciziile în companie. Pe baza informațiilor primite în timp real, echipele pot înțelege pierderile, pot ajusta procesele și pot regândi anumite practici de funcționare. A doua direcție prezentată de el a vizat folosirea inteligenței artificiale pentru previzionarea comenzilor la fructe și legume. Scopul declarat al proiectului este reducerea risipei și o planificare mai bună a stocurilor, pe baza datelor istorice și a altor indicatori relevanți, inclusiv vremea. Intervenția sa a formulat foarte clar ideea că digitalizarea este deja o condiție a sustenabilității economice în retail.

Alina Petrescu, Director de Comunicare și Sustenabilitate la OMV Petrom, a fost invitată în secvența dedicată investițiilor în digitalizare și tehnologie. Linia principală a intervenției sale a mers către relația dintre inovație, eficiență și implementarea politicilor de sustenabilitate în organizații cu infrastructură complexă și procese extinse. În economia unor companii mari, digitalizarea apare ca suport pentru decizie, pentru măsurarea consumurilor și pentru alocarea mai precisă a resurselor. În acest cadru, tehnologia devine parte a modului în care companiile gestionează riscul, eficiența și presiunile de reglementare.

Intervenția Corinei Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate la Auchan România, a adus o perspectivă diferită și necesară: aceea a accesibilității fizice și digitale ca parte a sustenabilității. În schimbul unei abordări centrate exclusiv pe mediu, discursul ei a așezat accent pe incluziune și pe experiența reală a clientului. În intervenție a fost invocată și aplicarea prevederilor privind accesibilitatea, inclusiv prin exemple concrete de magazine adaptate și de echipe pregătite să răspundă nevoilor unor categorii diverse de consumatori. Mesajul ei a arătat că sustenabilitatea capătă sens atunci când este tradusă în experiențe concrete pentru comunitate, pentru cumpărători și pentru cei care folosesc spațiile comerciale.

Unul dintre cele mai vii momente ale discuției a fost cel legat de sistemul de garanție-returnare, unde s-a făcut referire explicită la RetuRO. În acest context, prezența Ancăi Marinescu, Corporate Affairs & Communication Manager la RetuRO, a fost importantă pentru că subiectul a intrat direct în dezbatere. În jurul acestui model, discuția a evidențiat două idei. Prima a fost că sistemul și-a demonstrat deja relevanța și funcționalitatea. A doua a fost că, fiind vorba despre un mecanism încă tânăr, el are nevoie de consolidare operațională înaintea oricărei extinderi către alte categorii de produse. Din schimburile de idei a reieșit că modelul funcționează tocmai pentru că activează un comportament simplu și eficient din partea consumatorului: atenția la valoarea recuperată. Acest element a fost prezentat ca o dovadă că economia circulară poate deveni funcțională atunci când designul sistemului ține cont de reflexele reale ale oamenilor.

După primul panel, discuția a trecut treptat din zona de instrumente și politici către o analiză amplă a impactului asupra modelelor de business. Moderatorul și speakerii au revenit de mai multe ori la întrebarea legată de rezultate: ce se schimbă în costuri, în organizare, în raportare, în relația cu clienții și în modul în care companiile își proiectează viitorul. Această tranziție a pregătit terenul pentru panelul al doilea, unde accentul a fost pus pe finanțare, industrie, asigurări, investiții și pe relația dintre sustenabilitate și performanța generală a companiei. În al doilea panel, speakerii au mutat discuția spre rezultate măsurabile, obiective financiare, decizii de investiții și provocările implementării.

Raul Pop, Secretar de Stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a intervenit într-o cheie foarte directă asupra raportului dintre reglementare, economie și realism administrativ. Ideea centrală a fost că sustenabilitatea trebuie privită ca un proces lung, cu compromisuri rezonabile și cu o nevoie constantă de dialog între instituții. Raul Pop a susținut că în România multe dintre tensiunile legate de sustenabilitate vin din întârzieri de implementare și din lipsa unei culturi administrative orientate spre aplicare rapidă și predictibilă. În același timp, el a arătat că intensitatea energetică, eficiența operațională și reducerea consumurilor sunt indicatori care au sens economic imediat pentru companii. În intervenția sa s-a remarcat și ideea că politicile de mediu, sociale și de guvernanță trebuie înțelese ca forme normale de modernizare administrativă și corporativă.

Alina Cișmaș, Sustainable Development Manager la Ursus Breweries, a oferit unul dintre cele mai consistente studii de caz din conferință. Ea a descris compania prin amploarea operațiunilor sale și a explicat că, într-un business industrial mare, sustenabilitatea este strâns legată de consumul de apă, de energie, de ambalaje, de materii prime și de diversitatea portofoliului. Un punct major al intervenției sale a fost decizia Ursus de a trece, începând cu 1 ianuarie 2025, la 100% energie electrică din surse regenerabile pentru producție. Contractul de tip PPA menționat în cadrul panelului a fost prezentat ca exemplu de investiție strategică în competitivitate și stabilitate operațională. Alina Cișmaș a vorbit și despre reducerea deșeurilor, despre valorificarea subproduselor și despre disciplina internă a urmăririi indicatorilor de sustenabilitate pe termen lung. Din perspectiva ei, raportarea și strategiile ESG capătă sens în momentul în care sunt susținute de ani de măsurare, de date consistente și de implicarea întregii organizații.

Intervenția Flaviei Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale, a adus în prim-plan punctul de vedere al sistemului bancar asupra transformării sustenabile. Ea a explicat că pentru o instituție financiară impactul major vine din portofoliul de credite și din relația cu clienții, deoarece emisiile finanțate reprezintă partea dominantă a amprentei de carbon. Flavia Popa a arătat că BRD a început să includă factorii ESG în analiza de credit și în evaluarea proiectelor finanțate. Această integrare schimbă atât modul în care este înțeles riscul, cât și felul în care banca își definește produsele și obiectivele comerciale. Ea a vorbit despre finanțări verzi, despre colaborări cu instituții financiare internaționale și despre obiective concrete pentru creșterea ponderii finanțărilor sustenabile în portofoliu. Intervenția sa a subliniat ideea că o companie care nu ia în calcul impacturile climatice și riscurile de tranziție riscă să piardă reziliență economică și acces competitiv la finanțare.

Magdalena Caramilea, Sustainability Manager la Autonom, a adus în dezbatere experiența unei companii antreprenoriale care a integrat sustenabilitatea în mod direct în modelul de business. În jurul intervenției sale s-a conturat foarte clar ideea că sustenabilitatea trebuie să aibă relevanță operațională imediată. În acest cadru, raportarea, planificarea și bugetarea au fost discutate ca instrumente necesare pentru companiile care vor să rămână competitive pe termen lung. Din perspectiva sa, o firmă poate ignora temporar anumite criterii, însă costurile acestei alegeri cresc în timp, mai ales într-un context de reglementare și piață aflat în schimbare. Prezența Autonom în panel a servit drept contrapunct important față de marile corporații și bănci, pentru că a arătat că tema sustenabilității are aceeași importanță și pentru companiile antreprenoriale care caută creștere și adaptare.

Diana Gruianu, Marketing Manager Office la CPI România, a fost adusă în discuție și prin prisma felului în care spațiile comerciale și de birouri integrează noile cerințe de sustenabilitate. În jurul intervenției sale s-a discutat despre transformarea spațiilor și despre nevoia ca infrastructura comercială să răspundă unei societăți tot mai digitalizate și mai conectate la teme de accesibilitate și eficiență. Prezența ei a completat tabloul panelului printr-o perspectivă legată de ecosistemul comercial și de felul în care schimbările tehnologice și comportamentale se reflectă în spațiile pe care companiile și consumatorii le folosesc zilnic.

Ioana Voineascu, Head of Sustainability la BCR, a susținut ideea că băncile pot avea un rol major în accelerarea tranziției prin instrumente financiare adaptate nevoilor clienților. Intervenția sa a mers în direcția produselor de finanțare sustenabilă, a obiectivelor de portofoliu și a rolului educației financiare în relația cu companiile. Ea a explicat că instituțiile financiare au capacitatea de a lucra alături de clienți pentru identificarea unor pași realist de implementat, pentru stabilirea unor planuri de tranziție și pentru construirea unor avantaje competitive prin investiții verzi, înlocuiri de echipamente, reducerea consumurilor și modernizare operațională. Din perspectiva BCR, sustenabilitatea a fost descrisă ca o temă de proximitate cu clientul, unde banca are rolul de a transforma un obiectiv general într-o serie de acțiuni concrete și finanțabile.

În intervenția Adrianei Vincze, Director Sustenabilitate și Proiecte Strategice la Groupama, tema sustenabilității a fost legată de prevenție, reziliență și capacitatea de reacție în fața unor riscuri tot mai frecvente. Ea a explicat că, pentru un asigurător, performanța sustenabilă este strâns legată de portofoliul de produse și de investiții, deoarece operațiunile proprii reprezintă o parte mică din amprenta totală. Din acest motiv, strategia Groupama urmărește integrarea unor măsuri de prevenție în produsele oferite și o intervenție cât mai rapidă în situații de criză. Adriana Vincze a dat și exemple concrete despre sprijinul oferit clienților afectați de fenomene climatice severe, precum și despre programe de educare și pregătire a comunităților pentru astfel de situații. Mesajul ei a extins sensul sustenabilității către protecția vieții și continuitatea activității economice.

Pe parcursul ambelor paneluri, raportarea ESG a revenit constant în discuție. Speakerii au descris-o ca pe un proces complex, consumator de resurse și implicând aproape întreaga organizație. În același timp, din intervențiile lor s-a conturat și ideea că raportarea aduce ordine, comparabilitate și clatitate. Pentru companiile și băncile prezente la summit, raportarea nu mai este privită exclusiv ca obligație formală. Ea devine un exercițiu de management intern, de colectare de date, de definire a priorităților și de urmărire a progresului. În multe intervenții a apărut analogia cu standardele contabile: după aceeași logică în care financiarul are reguli și limbaj comun, și sustenabilitatea începe să se așeze într-un cadru comparabil.

Un alt fir important al conferinței a fost relația dintre companii și societate. În discuțiile moderate de Cristian Dimitriu și stimulate de întrebările lui Moise Guran, a apărut frecvent tema percepției publice asupra corporațiilor și a modului în care inițiativele sustenabile ajung sau nu ajung la oameni. Din această dezbatere a rezultat că marile companii investesc în proiecte de impact, în comunități, în energie verde, în reducerea deșeurilor sau în educație, iar vizibilitatea acestor eforturi rămâne uneori limitată. Speakerii au sugerat că schimbarea de percepție cere o comunicare mai apropiată de realitatea comunităților și mai puțin dependentă de limbaj tehnic sau strict corporatist. Tot aici s-a discutat și despre rolul educației copiilor și al culturii organizaționale în formarea unor reflexe noi legate de resurse, reciclare, responsabilitate și grijă față de spațiul comun.

Competitive Sustainability Summit 2026 a oferit imaginea unei economii care începe să trateze sustenabilitatea cu mai mult realism și cu mai multă rigoare. Intervențiile speakerilor au arătat că tema nu mai stă doar în zona angajamentelor generale. Ea intră tot mai mult în bugete, în analiza de credit, în arhitectura sistemelor IT, în deciziile de investiții, în managementul energiei, în logistică, în asigurări și în modul în care companiile se raportează la clienți și comunități.

Din discursurile Dianei BuzoianuLaszlo BorbelyCristian NacuCristinei GiogiaEmanuel PârvulescuAlinei PetrescuCorinei Dospinoiu-ImreAncăi MarinescuRaul PopAlinei CișmașFlaviei PopaMagdalenei CaramileaDianei GruianuIoanei Voineascu și Adrianei Vincze s-a conturat aceeași idee de fond: sustenabilitatea produce rezultate atunci când este legată de disciplină managerială, de date, de tehnologie, de finanțare și de aplicare consecventă. Conferința a lăsat impresia unei teme care a depășit faza de slogan și care intră într-o etapă de maturizare. România are deja exemple funcționale, proiecte solide și companii care pot arăta rezultate. Provocarea majoră rămâne ritmul de extindere, coerența instituțională și capacitatea de a transforma aceste insule de performanță într-un standard mai larg al economiei.


MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Melitina, cetatea Armeniei, a crescut pe acest plăcut al lui Dumnezeu, Acachie, născut din părinți binecredincioși și de Dumnezeu temători, care, fiind neroditori, prin rugăciuni și prin post au cerut de la Dumnezeu pe acest rod binecuvântat. Apoi, crescându-l în învățătura cărții, l-au dus la episcopul cetății aceleia și l-au dat la slujba lui Dumnezeu, pentru că astfel se făgăduiseră, când au cerut de la Dumnezeu acest rod. Și era atunci episcop al cetății Melitinei fericitul Otrie, care la al doilea Sinod din toată lumea al Sfinților Părinți, pe vremea împărăției Marelui Teodosie, a fost împotriva lui Macedonie, luptătorul contra Sfântului Duh.

Deci Otrie, fiind unul din cei o sută cincizeci de Sfinți Părinți, bine se nevoia pentru dreapta credință, împreună cu Sfântul Grigorie Teologul și cu ceilalți râvnitori și apărători ai dreptei credințe, stând tare și luptând împotriva eresului. Acestui bărbat, de Dumnezeu însuflat, Otrie, i s-a încredințat de către părinți fericitul copil Acachie. Iar Sfântul Otrie episcopul, văzând mai înainte darul lui Dumnezeu ce era în pruncul acela, l-a făcut cleric bisericesc. Și mergea Acachie din putere în putere, sporind în fapte bune și în bisericeștile osteneli întinzându-se, iar cu anii, cu înțelegerea și cu viața cea plăcută lui Dumnezeu, venind întru desăvârșire și sfințenie, s-a făcut și altora spre folos și învățătură. La dânsul fiind și Eftimie cel Mare, în anii copilăriei, a învățat carte, precum de aceasta se povestește în viața lui Eftimie. Și nu numai copiilor, ci și bătrânilor a fost învățător Fericitul Acachie, cu cuvântul și cu chipul îmbunătățitei sale vieți, după ce acum și la treapta preoției se suise și i se încredințase grija pentru mântuirea sufletelor omenești.

Fiind vas ales al Sfântului Duh, s-a învrednicit de arhiereasca cinste în a sa vreme, ca un vrednic. Pentru că după ce Sfântul Otrie, episcopul Melitinei s-a dus către Domnul din viața aceasta, în locul aceluia Fericitul Acachie alegându-se de toți cu un glas și la scaunul acela ridicându-se după rânduială, a fost pus ca o făclie luminoasă într-un sfeșnic de aur, ca toată lumea să o lumineze. Și atât a plăcut lui Dumnezeu arhiereul acesta, și s-a făcut mare cu sfințenia, încât s-a învrednicit și de darul facerii de minuni. Deci, se cade ca din cele mai multe minuni ale lui, să povestim aici pe unele din ele.

Fiind secetă mare în acel an și foametea stând deasupra și mâhnirea poporului înmulțindu-se, s-a dus arhiereul lui Dumnezeu împreună cu poporul cel flămând la biserica Sfântului Marelui Mucenic Eustatie, care era afară din cetate, rugând pe pătimitorul lui Hristos, ca să-i ajute în rugăciunile lor și împreună să ceară de la Dumnezeu ploaie pământului celui uscat. Și, afară de biserică, la un loc frumos făcând jertfelnic și prestol dumnezeiesc, în câmp, fără de acoperământ și poruncind cele cu cale, a început jertfa cea fără de sânge a o săvârși, ridicându-și ochii cei plini de lacrimi spre cer. Și n-a amestecat în sfântul pahar apă în vin, precum este obiceiul a amesteca, ci înălțându-și mintea la Dumnezeu, cu dinadinsul se ruga ca El Singur de sus cu apă de ploaie să amestece paharul și brazdele pământului cele uscate să le adape. Și atît a fost de tare și de puternică la Domnul rugăciunea lui, încât îndată s-a vărsat ploaie mare și nu numai paharul a amestecat, ci și pământul a adăpat din destul. Și s-a schimbat în bucurie mâhnirea tuturor popoarelor ce erau acolo, care se veseleau și mulțumeau lui Dumnezeu. Și a fost în acel an îmbelșugare preaîndestulată cu rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu Acachie.

Un râu din acele părți de multe ori surpîndu-și malurile sale, îneca satele învecinate; iar odată atât s-a umplut, încât și casele cele mari, care erau aproape, cu totul le-a înecat, iar pe altele le dărâma și din ceas în ceas mai mult amenința cu înecarea mai multor locuințe. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Acachie, văzând necazul cel mare al poporului său de potopul acela și făcând rugăciune către Dumnezeu, a pus o piatră nu departe de mal și a poruncit râului să nu treacă de hotarul cel pus de dânsul. Și îndată s-a împreunat apa în malurile sale și se vedea că-și făcea curgerea mai sus decât pământul, din cauza apei multe, iar din maluri nu se revărsa mai departe, fără numai până la piatra aceea, cu care arhiereul a încuiat râul acela în ale sale hotare.

A fost un loc elinesc, de la cetatea de acolo ca de optsprezece stadii, care se numea Miasini, foarte frumos, potrivit și desfătat, având de amândouă părțile câmp larg, care se despărțea între două dealuri; iar prin mijloc curgea un râu repede și curat spre răsărit, care se numea Azoros sau Azur și cu bălți era înconjurat șesul acela. Și era acolo la un loc deosebit ales și preafrumos, o capiște idolească și sad de pomi bine roditori împrejur, care se adăpau cu apa iezerului Azurului. Însă se întina cu diavoleștile urâciuni, pentru că adunându-se acolo elinii cei ce se țineau de închinarea de idoli cea veche, își săvârșeau necuratele lor jertfe. Iar râvnitorul lui Hristos, Sfântul Acachie, a voit să curățească acel loc și să-l sfințească spre lauda adevăratului Dumnezeu. Și multe osteneli a suferit, de vreme ce slujitorii de idoli se împotriveau foarte mult aceluia, nelăsându-și locul lor de jertfit idolilor.

După ce sfântul a început a zidi acolo o biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, atunci oamenii aceia răi îi făceau noaptea rău; pentru că cele ce ziua zideau credincioșii, pe acelea noaptea le dărâmau păgânii închinători la idoli. Dar, înarmându-se cu rugăciunea asupra lor, Arhiereul lui Hristos, Acachie, a biruit puterea potrivnicilor. Deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, a dărâmat capiștea idolească și a săvârșit Biserica Maicii lui Dumnezeu și a sfințit-o, făcând locul acela locuință sfinților îngeri, care mai înainte era locaș al diavolilor. Și a zidit o mănăstire lângă Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru monahii cei îmbunătățiți. Apoi unde se făceau jertfele sângeroase ale diavolului, acolo fără de sânge și curată jertfă se aducea lui Dumnezeu și în toate zilele, măriri și rugăciuni. Apoi se săvârșeau minuni, cu darul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și cu rugăciunile făcătorului de minuni Acachie pe care văzându-le elinii, își părăseau păgânătatea și se întorceau la Hristos Dumnezeu. Integral pe: Doxologia


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

În multe școli, istoria este încă predată ca o succesiune rigidă de ani, nume și evenimente. Elevii memorează pentru teste și uită imediat după. Dar istoria nu ar trebui să fie doar despre trecut, ci despre înțelegerea prezentului și formarea gândirii critice. Aici intervine conceptul de „istorie vie”.

Istoria vie transformă lecția într-o experiență. Elevii nu mai sunt simpli spectatori, ci participanți activi. Ei pot analiza documente, pot dezbate decizii ale personalităților istorice sau pot vizita locuri cu încărcătură istorică. Pot deasemenea să îmbrace uniforme militare, să mânuiască replici de arme, să intre în contact cu obiecte vechi. Astfel, trecutul devine tangibil, iar învățarea capătă sens.

Această abordare nu doar că face lecțiile mai interesante, dar dezvoltă abilități esențiale: gândirea critică, empatia și capacitatea de a înțelege perspective diferite. Un elev care „trăiește” istoria va înțelege mai bine de ce s-au întâmplat anumite evenimente, nu doar când.

Sunt și voci care ar putea spune că metodele interactive consumă timp sau că programa este prea încărcată. Totuși, întrebarea reală nu este cât de repede predăm materia, ci cât de bine este înțeleasă. O lecție memorată superficial valorează mai puțin decât una bine înțeleasă.

Într-o lume în continuă schimbare, educația trebuie să evolueze. Istoria vie nu este doar o metodă modernă, ci o necesitate. Dacă vrem elevi implicați, capabili să gândească și să înțeleagă lumea din jur, trebuie să le oferim mai mult decât date, trebuie să le oferim experiențe, pentru că istoria nu este despre trecut. Este despre oameni. Iar oamenii se înțeleg cel mai bine atunci când le simți povestea.


MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Există în istoria fiecărui neam un ceas de cumpănă, o clipă suspendată între destin și rătăcire, când o singură alegere poate înclina balanța veacurilor. Pentru România, acel ceas a purtat strălucirea amară a unei Coroane ce, odinioară simbol al unității și al demnității naționale, a fost lăsată să cadă în praful vremurilor tulburi. Iar odată cu ea, s-a risipit nu doar o instituție, ci o întreagă arhitectură a speranței.

Sursă foto: Pinterest

România interbelică nu era doar o realitate geopolitică. Era o promisiune! Sub faldurile ei se adunaseră energiile unui popor întregit, intelectuali de o finețe rară, elite politice care, cu toate slăbiciunile lor omenești, înțelegeau gravitatea construcției istorice la care luau parte. Era o lume în care ideea de stat nu era o abstracțiune rece, ci o operă în devenire, un organism viu, hrănit de sacrificiu și visare.
Și totuși, în acest edificiu fragil, Coroana întruchipa continuitatea, echilibru, acea instanță superioară care, în momente de criză, putea tempera excesele și ordona haosul. Când această Coroană a fost îndepărtată, România a pierdut un reper. A rămas, în schimb, un gol, adânc, tăcut, primejdios.
Ce a urmat nu a fost doar o succesiune de regimuri, ci o dezrădăcinare progresivă. Valorile au fost răsturnate, elitele decimate, iar memoria, acea comoară invizibilă a unei națiuni, siluită, rescrisă, mutilată. În locul unui parcurs firesc, România a fost aruncată într-un experiment al discontinuității, unde fiecare nou început purta stigmatul unei rupturi.
Și totuși, ceea ce apasă cel mai greu nu este trecutul în sine, ci conștiința unei alternative pierdute. O Românie în care instituțiile ar fi crescut organic, în care tradiția și modernitatea nu s-ar fi aflat în conflict, ci în dialog. O țară în care demnitatea nu ar fi fost negociabilă, iar memoria nu ar fi trebuit recuperată din ruine.
Această „Românie posibilă ” nu este o ficțiune nostalgică. Ea reprezintă un exercițiu de luciditate istorică, o invitație la reflecție asupra drumurilor neparcurse. Nu pentru a idealiza trecutul, ci pentru a înțelege prezentul și, poate, pentru a redescoperi acele fibre morale fără de care niciun viitor nu poate fi durabil.

Coroana căzută nu mai poate fi ridicată în forma ei de odinioară. Dar sensul ei, acela de echilibru, de continuitate și de responsabilitate, rămâne, încă, recuperabil. Într-o lume grăbită să uite, poate că adevărata datorie a generațiilor de astăzi nu este să reconstituie trecutul, ci să-i înțeleagă lecțiile.
Căci, între ceea ce a fost și ceea ce ar fi putut fi se întinde, nevăzută, cea mai dureroasă dintre frontiere: aceea a destinului ratat.


MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Frați monarhiști și iubitori ai Coroanei, prea iubiți prieteni și camarazi de simțire,

În aceste vremuri de cumpănă, când neliniștea pare a se fi așezat ca o umbră peste conștiința națională, se cuvine a ne întoarce privirea către izvoarele limpezi ale identității noastre și către temeliile pe care s-a zidit, cu trudă, ființa statului român. Istoria nu este doar o succesiune de fapte, ci o datorie vie, o chemare perpetuă la demnitate, ordine și unitate.

Grupul Monarhic Român „Regele Mihai I”se adresează tuturor acelora care mai cred în noblețea spiritului public, în rigoarea morală și în continuitatea valorilor ce au dat României stabilitate și prestanță între națiuni. Nu invocăm trecutul ca refugiu, ci ca reper. Nu cerem întoarcerea în timp, ci redescoperirea unui ethos al responsabilității și al slujirii dezinteresate a binelui comun.

Monarhia, în înțelesul ei autentic, nu este un simplu aranjament instituțional, ci expresia unei armonii între autoritate și datorie, între tradiție și devenire. Sub o astfel de orânduire, România a cunoscut momente de înaltă infăptuire, de echilibru și de afirmare națională. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de această verticalitate, de acest simț al măsurii care așază interesul național mai presus de orice conjunctură trecătoare.

Chemăm, așadar, la unitate, nu una formală, ci una de conștiință. Să ne regăsim în valorile care ne-au definit: credința, onoarea, disciplina și solidaritatea. Să depășim dezbinările sterile și să ne adunăm energiile în jurul unui ideal comun: renașterea morală și instituțională a României.

Fie ca fiecare dintre noi să înțeleagă că destinul unei națiuni nu se scrie doar în cancelarii, ci în sufletele celor care refuză să abdice de la demnitate. Viitorul nu se clădește pe improvizație, ci pe temeiuri solide, verificate de istorie și întărite prin credință.

În numele acestor adevăruri, vă chemăm să fiți părtași la această lucrare de redeșteptare. Să ne ridicăm, cu mintea limpede și cu inima curată, pentru o națiune care să-și regăsească echilibru, prestigiul și vocația.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cu deosebită considerație și aleasă prețuire,

Grupul Monarhic Român „Regele Mihai I „


MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Bustul poetului Octavian Goga a fost înlăturat din zona Copou din Iași, în urma unei solicitări transmise Primăriei Municipiului Iași și Consiliului Local Iași de către o asociație din Arad, anunță Ziarul de Iași.

Potrivit sursei citate, cererea a fost depusă de Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului din Arad.

Cererea a fost motivată de prevederile Legii 241/2025, cunoscută ca Legea Vexler.

Reamintim că Acțiunea Conservatoare a inițiat o campanie de strâgere de semnături pentru abrogarea acestei legi. Până în prezent au fost adunate peste 13.000 de semnături, transmite Rost Online.


MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Aceste trei muceniţe, Agapia, Irina şi Hionia, erau surori şi au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), în părţile Tesalonicului. Părinţii lor erau păgâni, închinători la idoli, dar ele îşi închinaseră viaţa lui Hristos, ca şi învăţătorul lor, Sfântul preot Zoil. Fiind prinse cele trei surori, au fost aduse înaintea lui Sisinie, care le îndemna prin multe ispitiri şi ameninţări să se închine idolilor neînsufleţiţi. Însă ele îl înfruntau cu îndrăzneală, rămânând statornice în credinţa lor, zicând într-un singur glas că Îl preaslăvesc pe Domnul Hristos şi că sunt fericite să-şi dea viaţa pentru El. Înfuriat de cutezanţa împotrivirii lor, Sisinie a poruncit ca Agapia şi Hionia să fie arse de vii. Şi aşa, în cântece de laudă şi de mulţumire, cele două fecioare şi-au dat sufletul în mâinile Domnului Hristos, ca nişte muce­niţe vrednice de El. Irina, cea mai tânără dintre ele, a fost ameninţată cu aceeaşi moarte, dar aceasta nu a descurajat-o, ci a mărturisit în continuare că este creştină. Apoi i s-a spus că, dacă nu se va lepăda de Hristos, va fi dusă într-o casă de desfrânare. Sfânta Irina a răspuns că este gata să îndure toate pentru numele lui Dumnezeu, pentru că necurăţia care se face fără de voie nu se socoteşte păcat la Dumnezeu. Deci a fost dusă de ostaşi spre casa de desfrânare, dar, ajun­gând pe un deal, din rânduială dumnezeiască, cu o zi înainte de Paşti, unul dintre soldaţi şi-a încordat arcul şi, săgetând-o, a omorât-o pe Sfânta Irina. Şi aşa şi-a dat sufletul ei curat în mâinile Mântuitorului Iisus Hristos, numărându-se astfel cu mucenicii. Preluare: Ziarul Lumina


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

16 aprilie este a 106-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

Foto: facerealumii.ro

(…) Note:

  1. ^ „Texas City, Texas Disaster”. Fire Prevention and Engineering Bureau of Texas. 29 aprilie 1947. Accesat în 29 decembrie 2014.
  2. ^ „The First Explosion – 1947 Texas City Disaster”. www.texascity-library.org.
  3. ^ „Covid-19 deaths pass three million worldwide”. BBC News. 17 aprilie 2021. Accesat în 17 aprilie 2021. – integral pe Wikipedia.

  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Sfîntul Apostol Aristarh, pe care îl pomenesc Faptele Apostolilor şi epistolele Sfîntului Pavel către Coloseni şi către Filimon, a fost episcop în Apamia Siriei.

Sfîntul Pud, de asemenea este pomenit de Sfîntul Apostol Pavel în epistola a doua către Timotei, unde zice: “Închină-se ţie şi Pud”. El a fost bărbat drept şi credincios între boierii Romei, primind în casa sa pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, precum şi adunarea celorlalţi credincioşi. Acea casă s-a prefăcut după aceasta în biserică şi se numea “păstorească”, în care se zice că şi Sfîntul Petru lucra cele sfinte.

Pe Sfîntul Trofim la fel îl pomenesc Faptele Apostolilor, cum şi Sfîntul Pavel spune în aceeaşi scrisoare către Timotei, zicînd: “Pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet”. Sfîntul Trofim împreună cu Pud şi cu Aristarh au urmat în toate prigonirile Sfîntului Pavel; iar la sfîrşit, adică la tăierea lui Pavel de către Nero în Roma, au fost tăiaţi şi aceşti trei Apostoli ai Domnului, Aristarh, Pud şi Trofim, împreună cu Sfîntul Pavel.

Sfîntul Mucenic Crescent din Mira Lichiei (15 aprilie)

Acest Sfînt a fost din Mira Lichiei, de neam strălucit, înaintat în vîrstă. Văzînd că păgînătatea se semeţeşte, şi legea idolilor se înalţă, şi pe mulţi supuşi sub robia rătăcirii, de se închinau la cele fără de suflet, el intrînd în mijlocul lor, îi îndemna să părăsească deşertăciunea şi să se întoarcă spre Dumnezeul, Cel cinstit de creştini, ca un făcător al tuturor şi a toată suflarea de viaţă dătător. Iar guvernatorul, numindu-l pe sfînt bicisnic şi nenorocit, că însuşi de bunăvoia lui şi-a ales a ajunge la torturi, sfîntul zise că mai mare fericire şi cinste este a pătimi cineva pentru Hristos. Şi întrebîndu-l de soartă, de patrie şi de nume, el pentru toate spunea că este creştin. Şi nevrînd nici de formă să dea cinste idolilor, cum îl sfătuia guvernatorul la toate, ci mărturisea şi zicea că nu poate trupul să facă alta decît ceea ce vrea sufletul, de care sufletul este ocîrmuit. De aceea a fost supus la chinuri în timpul cărora şi-a dat sufletul în mîna lui Dumnezeu. Integral pe: R3Media


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Săptămâna Luminată, această prelungire tainică a biruinței pascale, se așterne peste sufletul credinciosului precum o respirație adâncă a eternității, în care timpul își suspendă cursul profan și se lasă pătruns de irizațiile unei lumini nepieritoare. Este, în economia spirituală a creștinătății răsăritene, nu doar o succesiune de zile consacrate celebrării, ci o stare de grație, o dilatare a clipei în veșnicie, în care omul se regăsește pe sine în proximitatea divinului.

În această săptămână de după marea Înviere, porțile cerului, metaforic vorbind, rămân larg deschise, iar conștiința umană este invitată să contemple misterul biruinței asupra morții nu ca pe un simplu act de credință, ci ca pe o experiență interioară, aproape palpabilă. Ritualurile liturgice capătă o solemnitate aparte, însă această solemnitate nu mai este apăsătoare, ci luminoasă, degajată, purtând în sine promisiunea unei restaurări ontologice.
În spiritul de odinioară, cu predilecția sa pentru nuanță, pentru reflecție gravă și totodată sensibilă, ar surprinde, poate, Săptămâna Luminată, o sinteză între tragic și sublim. Tragic, prin memoria suferinței recent consumate în drama Crucii. Sublim, prin transfigurarea acestei suferințe într-un triumf al vieții. În această dialectică a durerii și a bucuriei, sufletul românesc își găsește una dintre cele mai profunde expresii.
Se cuvine a observa că, în această perioadă, însăși natura pare a intra într-un acord tacit cu liturghia cosmică: lumina primăverii, filtrată prin frunzișul abia înmugurit, evocă o simbolistică a renașterii ce depășește cadrul strict religios și se insinuează în ordinea universală. Omul, parte integrantă a acestei ordini, resimte o chemare lăuntrică spre purificare, spre reînnoire a resorturilor morale și afective.
Din perspectivă teologică, Săptămâna Luminată anulează, într-un sens simbolic, distanța dintre sacru și profan. Ușile împărătești ale altarului rămân deschise, sugerând accesul neîngrădit la misterul divin, iar această deschidere devine, în plan spiritual, o invitație la transparență interioară. Omul este chemat să-și lepede opacitățile sufletului, să se lase pătruns de lumina harului, să devină el însuși, în mod analogic, purtător de lumină.

Astfel, Săptămâna Luminată nu este doar o comemorare, ci o pedagogie a bucuriei, o disciplină a speranței. Într-o epocă în care neliniștile existențiale tind să eclipseze certitudinile metafizice, ea rămâne un reper de echilibru, o dovadă că, dincolo de convulsiile istoriei și de fragilitatea condiției umane, există o ordine superioară în care sensul nu se pierde, ci se împlinește.
În fine, a trăi cu adevărat această săptămână înseamnă a accepta, fie și pentru o clipă, că lumina nu este doar un fenomen fizic sau o metaforă poetică, ci o realitate spirituală ce poate modela destinul uman. Iar în această acceptare, discretă și profundă, se află, poate, cheia unei regăsiri de sine pe care modernitatea, în graba ei, a uitat-o.


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Presă cu frică de Dumnezeu

Lasă un răspuns

Pe 14 aprilie 1457  începe domnia lui Ștefan cel Mare în Moldova, domnie care va dura 47 de ani, până în ziua morții sale – 2.VII.1504. Fiul lui Bogdan al II-lea și nepot al lui Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare avea 24 de ani când a urcat pe tron și calități de lider militar și politic, cu școala făcută la curtea lui Iancu de Hunedoara. Ștefan cel Mare a preluat tronul după înlăturarea lui Petru Aron, pe care l-a învins în bătălia de la Doljești, pe Siret, la data de 12 aprilie 1457. Două zile mai târziu, Adunarea țării l-a proclamat pe Ștefan cel Mare domnitor.

„Către Coroana ungurească și către toate țările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, și vă doresc tot binele, și vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supună și să nimicească toată creștinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman pașa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toți curtenii sus-numitului turc, și toate popoarele din Romania, și domnul Țării Muntenești cu toată puterea lui, și Assan beg, și Ali beg, și Schender beg, și Grana beg, și Oșu beg, și Valtival beg, și Serefaga beg, domnul din Sofia, și Cusenra beg, și Piri beg, fiul lui Isac pașa, cu toată puterea lui de ieniceri. Acești mai sus-numiți erau toți căpitanii cei mari, cu oștile lor.

Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare, și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să se răzbune și să vie, în luna lui mai, cu capul său și cu toată puterea sa împotriva noastră și să supună țara noastră, care e poarta creștinătății și pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e țara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de așa ceva – atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteți pe căpitanii voștri într-ajutor împotriva dușmanilor creștinătății, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulți potrivnici și din toate părțile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credința noastră creștinească și cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiți gata, fără întârziere.

Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.
Ștefan voievod, domnul Țării Moldovei.”

Cel mai de seamă descendent al întemeietorilor Moldovei a intrat în istorie sub numele de Ștefan cel Mare și Sfânt. Cel mai de neînfricat luptător pentru neamul său românesc s-a născut în 1438 sau 1439 la Borzești, unde mai târziu avea să înalțe o biserică „întru amintirea strărăposaților noștri înaintași și a părinților lor”. Era întâiul fiu al voievodului Bogdan al II-lea și al Mariei Oltea.

Asociat la tron și purtând titlul de voievod în vremea domniei tatălui său, Ștefan a luat calea pribegiei în urma unui eveniment tragic. Așa cum spune Letopisețul anonim al Moldovei: ”În anul 6959 (1451), luna octombrie 16, a venit Petru voievod numit Aron, noaptea și a năvălit asupra lui Bogdan la Răuseni, vineri în zori și i-au tăiat capul”. Asupra datei exacte a căderii tatălui lui Ștefan cel Mare exită anumite dubii: 16 octombrie a picat sâmbăta, nu vinerea și în plus, ni s-a păstrat un document din 17 octombrie dat chiar de Bogdan al II-lea. În orice caz, Ștefan a trebuit să se refugieze. Iancu de Hunedoara, probabil în virtutea tratatului din 1450, i-a oferit adăpost în Transilvania. În vara lui 1456 Ștefan era în Țara Românească, unde-l întâlnea pe logofătul Mihu care, în urma închinării de la Vaslui, ducea primul tribut sultanului. Venit în Transilvania, eventual o dată cu Vlad Țepeș și împărtășind programul de politică internă și externă al acestuia, Ștefan cel Mare nu putea fi decât ostil grupării boierești reprezentate de Mihu și pe care se sprijinea atunci domnul aflat pe tronul de la Suceava, amintește Istorie pe scurt.

În aprilie 1457, la 18 ani, Ștefan ajunge în Moldova pentru a lua tronul. Avea o oaste compusă din circa 6000 de moldoveni din Țara de Jos a Moldovei, de unde era el, dar și din munteni ai pritenului lui, Vlad Țepeș. Petru Aron strânge în grabă o armată. În dreptul satului Doljești, unde Siretul face un meandru și unde se întâlneau ținuturile Romanului, Sucevei și Hârlăului se dă pe 12 aprilie o luptă în urma căreia Ștefan iese victorios. Pornește apoi, urmărind cursul râului Moldova, să prindă din nou oștile lui Petru Aron. În ținutul Neamțului, la Orbic, pe 14 aprilie, în Joia Mare, oastea lui Ștefan biruiește și Aron vodă este silit să ia calea pribegiei în Polonia. La locul numit Direptate, pe Siret, țara îl acalmă pe Ștefan drept domn al Moldovei, iar mitropilitul Teoctist îl unge cu mir. Locul purta numele de Direptate deoarece aici se obișnuiau a se ține toate judecățile cele mari, toți oamenii putând veni să asiste sau să facă vreo plângere. Avea sp domnească 47 de ani și să ridice zeci de mănăstiri și biserici devenind un ctitor însemnat și la Sfântul Munte Athos.

Tronul câștigat cu sabia trebuia însă consolidat. Petru Aron era în viață și se putea întoarce oricând cu ajutor polonez. Ștefan cel Mare a încheiat pe 9 aprilie 1459 un act cu trimișii regelui polonez Cazimir, recunoscând suzeranitatea și lâsându-i Hotinul. Polonezii se angajau să nu-i permită lui Petru Aron să se apropie de hotarele Moldovei. Domnitorul i-a iertat apoi pe boierii care se aliaseră cu Aron Vodă, inclusiv pe Mihu, dându-le înapoi averile. Ca o dovadă de bună-credință a relației cu Polonia, pe 3 iulie 1460, Ștefan confirmă privilegiile comerciale ale negustorilor lioveni. Din partea Poloniei primejdia era îndepărtată. Petru Aron, dându-și seama că din partea leșilor nu va primi ajutor, trece în Ardeal, așezându-se probabil în ținuturile secuimii. Pentru a-l goni de aici și a-i face pe locuitori să înțeleagă pe cei care-l adăposteau că fac o greșeală, Ștefan ordonă un atac în iunie 1461, dar nu reușește să pună mâna pe Petru Aron. Acesta se afla în anul următor la curtea lui Matei Corvin care dorea să-l aibă aproape pentru a-l impresiona mai ușor pe Ștefan și să-l silească să-i recunoască suzeranitatea.

Domnul Moldovei nu este impresionat și pe 2 martie 1462 reînoiește legăturile cu polonezii. Ștefan dă o nouă lovitură coroanei de la Buda, atacând Chilia. Această poartă a Moldovei era în mâinile ungurilor din vremea lui Petru al III-lea care o cedase lui Iancu de Hunedoara ca mulțumire de ajutorul oferit pentru ocuparea tronului. Chilia era un atrepozit comercial de primă mână unde se concentrau deopotrivă mărfuri poloneze, ungurești, românești și răsăritene. Vama percepută pe aceste produse ar fi constituit un important venit al vistieriei moldovene. În 1462 Ștefan a încercat să ia cetatea, dar nu reușit. Ștefan se reorientează spre nord și ia de la polonezi Hotinul. Nu știm exact împrejurările în care s-a produs acest eveniment. Cunoaștem însă faptul că s-a produs înainte de 28 aprilie 1464, când găsim pe boierul Goian, fost mare vornic, ca pârcălab de Hotin. Anul 1465 aduce un nou asediu asupra Chiliei.
Expediția, pregătită de ceva vreme s-a făcut în toiul iernii cu mare repeziciune: în 8 zile domnul a ajuns din Suceava în fața zidurilor cetății dunărene astfel încât garnizoana nu a mai avut timp să primească întăriri. Pe de altă parte moldovenii îi câștigaseră în tabăra lor și pe unii din locuitorii orașului. Așa s-a făcut că pe 23 ianuarie 1465 -la miezul nopții, detaliu caracteristic- armata moldoveană a putut pătrunde în oraș. Unul dintre cei doi comandanți unguri ai Chiliei fusese prins în timp ce petrecea la o nuntă, iar celălalt s-a retras în fortăreață. A reușit să reziste asediului doar o zi. Sâmbătă, pe 25 ianuarie 1465 steagul Moldovei flutura deasupra zidurilor și astfel statul lui Ștefan cel Mare se consolida și își atingea maxima expansiune. Integral pe Active News.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Sfântul Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ţinutul Bistriţei-Năsăud. Fiind crescut de părinţi în frica lui Dumnezeu, a ajuns să fie cu adevărat iubitor de Hristos şi, din pricina prigonirii credinţei ortodoxe în Ardeal, a părăsit casa părintească şi a ajuns în Moldova, la Mănăstirea Neamţ, unde a primit îngerescul chip al monahismului, fiind împodobit mai apoi şi cu harul preoţiei. După trecerea la Domnul a stareţului Ioan, obştea monahilor l-a pus stareţ pe Cuviosul Pahomie, deşi acesta nu voia. Având un dor mare de viaţă pustnicească, Sfântul a lăsat egumenia după doar doi ani şi s-a dus să-l cunoască pe marele povăţuitor duhovnicesc, Sfântul Dimitrie al Rostovului († 1709).

După ce a stat în Rusia doi ani, Sfântul Pahomie a revenit la Neamţ, dar nu a mai primit să fie stareţ, ci s-a retras împreună cu patru ucenici de-ai săi într-un loc pustnicesc în pădurile dimprejur, întemeind un schit. Însă nici acolo nu a putut să se bucure prea mult de liniştea pe care o iubea atât de mult, pentru că după alţi doi ani a fost ales episcop al Romanului (1707-1714).

În această slujire, deşi era iubitor de isihie, de rugăciune şi de carte, Sfântul Pahomie s-a dovedit un bun gospodar şi chivernisitor, îngrijindu-se bine şi de nevoile materiale ale eparhiei sale.

După şapte ani s-a retras din scaunul episcopal şi a revenit la sihăstria sa, unde a ridicat o biserică, alegându-i ca hram Acoperământul Maicii Domnului, de unde aşezarea monahală a primit numele Schitul Pocrov. Rânduiala aşezată aici de Sfântul Pahomie era următoarea: monahii păstrau tăcerea în toată vremea, nu mâncau carne, făceau privegheri de toată noaptea şi vieţuiau în ascultare desăvârşită faţă de egumen.

Sfântul Pahomie a fost unul dintre cei mai seamă clerici cărturari din acel timp, fiind un monah cu smerită cugetare şi cu dragoste fierbinte pentru Hristos şi care a strălucit în Biserică prin sfinţenia vieţii lui. A iubit viaţa pustnicească, dar a unit, prin dreapta socotinţă, rugăciunea cu munca trupului şi a minţii, în tradiţia sănătoasă a străvechiului monahism românesc isihast.

Sfântul Pahomie s-a mutat la Domnul în ziua de 14 aprilie în anul 1724, pe când se afla la Lavra Pecerska din Kiev. La scurt timp, egumenul Lazăr de la Pocrov l-a adus la Schitul ctitorit de el, îngropându-l în pronaos.

Sfântul Ierarh Pahomie a fost trecut în rândul Sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 14-15 noiembrie 2006. Prin vrerea lui Dumnezeu, la 9 septembrie 2013, au fost aflate moaştele Sfântului, în pronaos, răspândind din belşug bună mireasmă. Integral pe: Basilica


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Reamintim că UNIUNEA JURNALIȘTILOR INDEPENDENȚI DIN ROMÂNIA este o agenție de presă a federației EURO EDUCATION.

Publicații în administrare: EURO INFO NEWSCUTEZĂTOREUROPA ORTODOXĂMAGAZIN CRITICGORJULNAȚIONAL INFO și Radio AMEN.

Vezi membrii UJIR: aici


MAGAZIN CRITIC –  Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

Pe data de 13 aprilie 1945 avea loc proclamarea oficială a administrației românești în Transilvania de Nord (ocupată, în 1940, de Ungaria horthystă), restabilită la 9 martie 1945. Prin Legea nr. 260 din 4 aprilie 1945 privitoare la legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și la drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul operațiunii ungare, teritoriul Transilvaniei de Nord redevine românesc la începutul lunii aprilie 1945, informează Glasul info.

Dictatul de la Viena din 1940, nu doar că n-a eliminat tensiunile dintre România și Ungaria, ci chiar le-a amplificat până la cote inimaginabile, mai ales după etnocidurile barbare înfăptuite în Transilvania de Nord de către trupele horthyste împotriva românilor, evreilor și a altor naționalități nemaghiare de pe teritoriul Ardealului de Nord.

După îndepărtarea treptată a administrației maghiare din Transilvania de Nord, la începutul anului 1945 s-a construit un nou sistem administrativ românesc. La 9 martie 1945, guvernul sovietic i-a comunicat guvernului României că în conformitate cu Convenția de armistițiu consimțea reinstalarea administrației românești în Transilvania de Nord.

Reinstalarea administrației românești în nord-vestul Transilvaniei nu s-a făcut însă fără incidente neplăcute. Din mai multe localități din această zonă veneau rapoarte cu acțiuni de împotrivire fățisă și chiar agresiuni îndreptate împotriva reinstaurării administrației românești.

” În noaptea de 11/12 aprilie 1945, maghiarii din comuna Arpăşel, judeţul Bihor, dezarmaseră plutonul de grăniceri, ducând la Salonta şapte soldaţi, împreună cu comandantul lor” (Arhiva Naţională Istorică Centrală, fond Dir. Generală a Poliției, dosar 46/1Y45)

Un alt motiv care a întârziat și dat mari bătăi de cap administrației românești în Transilvania de Nord în multe localități, era reprezentat de așa numitele “gărzi populare”, grupări paramilitare constituite în exclusivitate din maghiari, având ca scop protejarea “averii și vieții populației”, însă care persecutau frecvent românii transilvăneni, arată aceaiași sursă.

Un controversat proiect legislativ pentru constituirea unor așa zise "gărzi secuiești", a trecut tacit de Senat
Un controversat proiect legislativ pentru constituirea unor așa zise “gărzi secuiești”, a trecut tacit de Senat

În județul Mureș, în comuna Roteni, cu o populație de circa 2000 de unguri și doar 65 de români, ungurii au pus presiune pe români pentru ca aceștia să se convertească la cultul reformat. Cu toate aceste presiuni exercitate asupra lor, doar 4 români au cedat și au trecut la acest cult religios. După îndepărtarea totală a administrației românești, s-a format o așa numită “gardă populară”, compusă exclusiv din unguri, ai căror membri au continuat să-i persecute pe români: “au confiscat întreaga avere a bisericii greco-catolice, în casele parohiale au fost cazate familii de maghiari care nu posedau locuinţe, iar în incinta bisericii a fost instalat un atelier de fierărie” ( Arhiva Naţională Istorică Centrală, fond lnspectoratul General al Jandarmeriei, Centrala, dosar 39/1947, vul. Il ).


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns

În timpul împărăției lui Dioclețian a fost mare prigoană împotriva creștinilor; de vreme ce au fost trimiși muncitori prin toate cetățile și țările stăpânirii romanilor, ca să aducă jertfe zeilor și să silească pe creștini la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor pleca, să-i schingiuiască și să-i ucidă. Deci, a mers în părțile Capadochiei un comit cu numele Patrichie, care săvârșea porunca împăratului.

Dar mai înainte de venirea lui, fericitul Sisinie, episcopul Laodichiei, aflând că se apropia comitul, a luat pe Sfântul Artemon presbiterul și pe oarecare din creștini și s-a dus noaptea în capiștea Artemidei și au sfărmat pe toți idolii ce au fost acolo și i-au ars cu foc. Apoi întorcându-se la biserica creștină, care era la cinci stadii de cetate, își săvârșeau obișnuitele rugăciuni și-i întărea pe credincioși, zicându-le: „Fiii mei, auzim de Antihrist cel ce vine în cetate, vrând să ucidă pe creștini. Deci, nimic să nu vă despartă pe voi de dragostea lui Hristos, nici focul, nici sabia, nici fiarele și nici un fel de moarte oricât de cumplită”.

Iar după ce a intrat în cetate comitul Patrichie, a adus mai întâi o jertfă în capiștea lui Apolon și a făcut în acea zi cercetare. Apoi îngrozirile împărătești le-a pus înainte și s-au îndeletnicit cinci zile în cercetări și în vânătoare. După aceea a intrat în capiștea Artemidei, vrând să săvârșească necurata jertfă și negăsind pe idoli, întreba unde sunt. Iar oarecare din elini i-au spus că episcopul Sisinie cu preotul său Artemon și cu alți creștini au sfărâmat pe Artemida și pe ceilalți idoli ce au fost acolo.

Deci, întrebând comitul unde este episcopul și creștinii, i-a răspuns că s-au adunat în biserica lor. Atunci comitul îndată încălecând pe cal, s-a dus cu ostași înarmați spre biserica creștină, ca să verse sângele celor credincioși, iar pe Sisinie și pe Artemon să-i taie bucăți. După ce s-a apropiat el de biserică, când era ca de o stadie, deodată l-a cuprins niște friguri mari, încât a căzut și foc peste măsură l-a cuprins, încât pe năsălie l-au dus la o casă ce se afla acolo.

După ce a înnoptat, ostașii au stat cu lumânări pe lângă comi-tul cel bolnav, așteptându-i moartea, iar comitul a zis către casnicii săi: „Creștinii m-au blestemat și Dumnezeul lor mă muncește”. Zis-au lui casnicii: „Puternicii zei și luminata zeiță Artemida, te vor face pe tine sănătos”. Bolind el greu și simțind că moare, a zis către ostași: „Duceți-vă în biserica creștină și spuneți episcopului Sisinie, că așa zice comitul Patrichie: „Mare este Dumnezeul creștinilor”. Deci, roagă-te către dânsul pentru mine, ca să mă scol din această boală grea și-ți voi face chipul tău din aur și în mijlocul cetății îl voi pune”.

Ducându-se ostașii, au spus episcopului cuvintele comitului, iar episcopul i-a răspuns: „Aurul tău cu tine să fie! Dar de crezi în Domnul nostru Iisus Hristos, te vei izbăvi de boala ta”. Și iarăși a trimis comitul, zicând: „Cred în Dumnezeul tău, numai să mă tămăduiesc!”. Deci, episcopul a făcut pentru dânsul rugăciune și îndată comitul s-a sculat sănătos, neavând nicidecum boală trupească. După câteva zile comitul Patrichie s-a dus în cetatea Cezareei din Palestina, fiind departe de Laodiceia cam la trei stadii și a întâmpinat pe Sfântul Artemon venind de la vânat. Pentru că, cu cuvântul lui Hristos, vâna fiare sălbatice și îl urmau doi cerbi și șase asine sălbatice pe care le ducea preotul la episcop, fiindcă avea episcopul o grădină frumoasă de pomi și într-însa voia să aibă și fiare sălbatice.

Deci, poruncind comitul să stea, a întrebat pe robul lui Dumnezeu Artemon, cum a vânat fiarele acelea. Iar el a răspuns: „Cu cuvântul Hristosului meu am vânat acestea!”. Și i-a zis comitul: „Bătrânule, mi se pare că ești creștin”. Sfântul a răspuns: „Din tinerețe sunt creștin”. Atunci legându-l cu două lanțuri, l-a dat pe el la doi ostași, poruncind să-l ducă pe Artemon după dânsul, în cetatea Cezareei. Iar sfântul, fiind legat și întorcându-se către fiarele ce-i urmau lui, le-a zis: „Mergeți la Sisinie episcopul”. Iar ele s-au dus și au stat lângă ușile ogrăzii bisericii și episcopul a întrebat pe portar: „De unde au venit aceste animale?”. Atunci cu porunca lui Dumnezeu, un cerb luând glas omenesc, a zis: „Robul lui Dumnezeu, Artemon este prins de către răucredinciosul comit și l-au dus legat în Cezareea, iar pe noi ne-a trimis la tine”.

Episcopul s-a spăimântat de grăirea cerbului și suspinând greu de prinderea lui Artemon, a chemat pe diaconul Filie și i-a zis: „O minune nouă s-a făcut, că iată din aceste fiare pe care le vezi, un cerb a grăit cu glas omenesc, spunând, că robul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necuratul comit și l-a dus în Cezareea legat. Și m-a cuprins spaimă de vorbirea omenească a cerbului și jale grea pentru prinderea lui Artemon. Deci, ia câteva prescuri și du-te în Cezareea cu o slugă, ca să afli dacă sunt adevărate cele grăite de cerb”. Diaconul, luând prescurile și o slugă, rugându-se, s-a dus.

Sosind în Cezareea, a aflat pe Sfântul Artemon șezând în temniță și închinându-se lui, a zis: „Robule al lui Dumnezeu Cel de sus și păstor al oilor cuvântătoare, cum ne-ai lăsat și ai căzut în mâinile tiranului, căci noi n-am știut? Ci una din fiarele sălbatice a vestit episcopului despre tine, vorbind omenește; de aceea m-a trimis episcopul aici, să văd dacă sunt adevărate cele grăite, pentru că greu se mâhnește pentru tine”. Sfântul Artemon a răspuns: „Filie, slujitor al Domnului, dacă te duci, vestește stăpânului meu, sfântului episcop, că sunt prins la cazne pentru Hristos și șed în temniță. Deci, să se roage pentru mine ca să pot birui izvodirile cele viclene ale călăului urât de Hristos și să mă învrednicesc a fi părtaș cu Domnul meu, Iisus Hristos”. Apoi și-au dat sărutare unul altuia și s-au despărțit; diaconul s-a întors la locul său, iar Artemon a rămas în lanțuri.

Venind diaconul la episcop și spunându-i cuvintele lui Artemon, episcopul s-a rugat cu lacrimi către Dumnezeu grăind: „Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ai izbăvit pe Daniil din groapa cu lei și pe cei trei tineri i-ai scos din cuptorul cel înfocat a lui Nabucodonosor, izbăvește și pe robul tău Artemon de vrăjmașul Patrichie și fă ca să biruiască toate scornirile de muncă ale acestuia și îl numără în ceata sfinților mucenici”.

Într-una din zile comitul Patrichie, făcând cercetare în cetatea Cezareei, a poruncit să aducă înaintea sa pe Sfântul Artemon, presbiterul Laodichiei și a zis către dânsul: „Bătrânule, spune-ne cum te numești!”. El a răspuns: „Mă numesc Artemon, rob al lui Hristos Dumnezeul meu”. Comitul zise: „Tu ești cel care ai sfărâmat chipul cel cioplit al marii zeițe?”. Sfântul răspunse: „Eu sunt”. Comitul zise: „Spune-mi, bătrânule, cum ai asuprit puterea ei, cum n-ai cruțat chipul acela și cum nu te-ai temut de răsplătirea ei? Iată ea fiind blândă te-a lăsat să trăiești încă”. Sfântul Artemon răspunse: „Și pe tine te voi asupri, rugându-mă Dumnezeului meu, și-ți voi birui tirania ta! Iar pe idolul cel mort și mut cum n-aș fi putut să-l asupresc?”. Comitul zise: „Eu, auzind de numele tău, că te numești Artemon, socoteam că ești rob al zeiței Artemida și mi se pare că, chiar aceea te-a lăsat să trăiești, pentru că ești de un nume cu dânsa”. Sfântul răspunse: „Preanecuratule păgân, fiu al diavolului, întunecatule cu mintea, dacă voiești să auzi de numele meu, înțelege că eu, fiind încă în pântecele maicii mele, mi s-a dăruit acest nume de la Dumnezeu”. Comitul a zis: „Cinstește-ți bătrânețile, cruță-ți căruntețile și jertfește marelui Asclipios, zeul acestei cetăți”. Sfântul răspunse: „Șaisprezece ani am fost citeț, citind cărțile în biserica Dumnezeului meu; douăzeci și opt de ani am fost diacon, citind Sfânta Evanghelie și treizeci și trei de ani am împlinit în preoție, învățând pe oameni și povățuindu-i la calea mântuirii cu ajutorul lui Hristos. Iar acum îmi poruncești să fiu asemenea ție și să jertfesc diavolului ce este în idolul cel nesimțitor? Iată, vreau să văd pe zeul tău și să-i cunosc puterea”. Comitul zise: „Mare slavă și putere are marele zeu Asclipios! Iar dacă cineva nu aduce tămâie cu rugăminte înaintea capiștei lui, nu poate să intre înăuntru; căci erau niște balauri petrecători în capiștea lui Asclipios și slujitorii le aduceau mâncăruri dulci odată pe an”. Sfântul zise: „Să mergem în capiștea lui Asclipios și dacă nu mă va lăsa să intru înăuntru, atunci îi voi aduce tămâie!”. Integral pe: Doxologia


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns