Sfântul Cuvios Irodion devenise făcător de minuni din viață. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor și pe cele ale înaintașilor lor.
S-a născut în 1821 la București primind numele la botez de Ioan. Pe la vârsta de 20 de ani intră ca viețuitor la Mănăstirea Cernica, atras fiind de viața isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea starețului Calinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele de Irodion. Odată tuns în monahism, tânărul monah Irodion conștientizează marea vocație la care a fost chemat adăugând nevoință peste nevoință. Era foarte iubitor de frați, nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de orice vorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 3-4 ceasuri pe noapte și făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste nevoințe devine foarte iubit de toata obștea, impunând mult respect și apreciere chiar și față de starețul său.
În septembrie 1850 starețul său Calinic este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea unde și-a luat cu el mai mulți ucenici pentru a-i fi spre ajutor în refacerea episcopiei amintite ce era într-o vizibilă decădere.
Printre ucenicii luați este și monahul Irodion pe care-l va detașa pe la sfârșitul anului 1851 la Schitul Lainici de pe Valea Jiului și pe care-l va hirotoni în diacon și apoi în preot în anul 1853, numindu-l ecleziarh. Iar în 1854 îl numește stareț la schitul Lainici. Între 1854-1900 starețul Irodion a păstorit 41 de ani acest schit cu mici intermitențe. A fost cel mai longeviv stareț al schitului Lainici din toate timpurile.
După moartea duhovnicului său, Sfântul Calinic, episcopul, își ia ca duhovnic pe ucenicul său Irodion, starețul de la Lainici. Astfel ucenicul îi devine duhovnic avei. Nu după mult timp, cucerindu-se de evlavia sa, Sfântul Calinic îl va numi „Luceafărul de la Lainici”. Simțea o mare ușurare, avea o aleasă încredere și deosebită apreciere la adresa starețului Irodion.
Venea foarte des la Lainici Sfântul Calinic la povață și spovadă. Se cunoaște faptul că spre sfarșitul vieții avea la sufletul său acea triadă de mănăstiri – Cernica, Frăsinei și Lainici, la care ținea foarte mult și pe care le susținea în rugăciunile sale.
Cuviosul Irodion, ca toți marii sfinți, a avut foarte multe ispite din partea confraților săi, dar el, formându-se în duhul isihast cernican, le biruia cu smerenie și cu răbdare. Cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulțeau ispitele, călindu-se în ele precum aurul în foc. Acesta fiind paradoxul sfințeniei – suferința.
Foarte repede își duce faima atât în Oltenia cât și dincolo de Carpați, în Transilvania Imperiului Austo-Ungar. Devenise făcător de minuni din viață. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor și cele ale înaintașilor lor.
La un moment dat îi aduce îi aduce în dar, o femeie ce locuia în acești munți, un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte spunându-i ca nu-l primește deoarece nu-i de la capra ei.
– Ba nu, părinte, de la capra mea este. L-am muls acum, este proaspăt.
– Nu, femeie, nu-l primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară ai dat-o diavolului și foarte des ai acest obicei rău. De aceea pentru ca ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog iartă-mă, dar nu-l primesc!
Vădită femeia fiind de păcat s-a întors acasă cu laptele cerându-și iertare și făgăduindu-i că nu va mai drăcui niciodată.
Deci observăm cum starețul Irodion era văzător cu duhul. Foarte multă lume se vindeca și afla alinare de la el.
Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la mutarea sa la Domnul, starețul Teodosie Popescu, la insistențele ucenicului Cuviosului Irodion – ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere epsicopului Râmnicului blagoslovenia pentru a-l dezgropa. Aceasta fiind o foarte veche tradiție monahală, care se păstrează mai ales în Muntele Athos până azi ca la 7 ani de la moartea monahului se dezgroapă și i se face din nou slujba înmormântării.
Așa s-a petrecut și cu trupul Cuviosului Irodion. Este dezgropat, însă cu toții au rămas surprinși deoarece trupul era întreg și neputrezit. Au raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat: „Aista mi-ai fost, Irodioane” (adica chiar așa sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane). – integral pe doxologia.
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Ceea ce nutresc și solicită acum cu o perseverență obsesivă unii maghiari din România, adică autonomia unor porțiuni din teritoriul actual al României, chiar ungurii le refuzau românilor ardeleni, locuitorii autohtoni, băștinași ai Transilvaniei.
Din numărul 87 al publicației Gazeta Transilvaniei, care apărea la Brașov, de pe data de 3 Mai 1887, aflăm că “multă supărare i-a cuprins pe guvernamentalii unguri din Clușiu (n.r. Cluj-Napoca)” din cauza programului național al românilor Transilvăneni în care la loc de cinste era așezat “postulatul autonomiei țerii (n.r. țării) Ardealului”.
Redăm așadar articolul cu pricina din Gazeta Transilvaniei, pentru a descoperi și românii transilvăneni contemporani cu ce au avut de a face strămoșii lor sub forța “civilizatoare” a stăpânirii ungurești în Transilvania:
“Multă supărare i-a cuprins pe guvernamentalii unguri din Clușiu, pentru că foaia noastră a declarat în ajunul conferenței partidei naționale române clar și neîndoiosu, că nici vorbă nu poate fi ca Românii aderenți ai acestei partide să se lapede de postulatul autonomiei țării Ardealului, alfa și omega programnlui nostru național.
Suntem datori cu mulțămire (Ziarului „Kolozsvar” că, ocupându-se de viitoarea noastră conferință, vine și pune chestiunea pendentă dintre Români și Unguri pe adevăratul ei teremu, deși trebue să mărturisim, că o face acesta fară de intențiune, numai indirectu, prin modul cum combate năsuințele noastre naționale, luându-și refugiu la nisce teorii, una mai șuchiată și mai absurdă decât alta.
Mai întâiu de toate guvernamentalul „Kolozsvar” găsește că Sibiiul, unde se va întruni conferența noastră, este un oraș, care revocă în memoria numai „timpurile triste ale absolutismului nemțescu”. Ce-i pasă foiei clușiane de aceea, unde se vor aduna representanții alegătorilor români? Dăcă stăpânul ei, dăcă guvernul ungurescu voieste într’adevăr să cunoască postulatete naționale ale Românilor, nu le poate afla el și de’a Sibiiu tocmai așa de bine, ca din orice alt oraș ardelenescu?
Ori nu cumva Sibiiul este situat în centrulu Africei? Dăr, zice „Kolozsvar”, Sibiiul e orașul tristului absolutismă nemțescu. Poate fi. Admitem că pe timpul absolutismului și încă multă vreme după aceea Sibiiul a format capitala țării Ardealului. Admitem și aceea, că Ungurilor cu dreptu cuventu li suntu urgisite timpurile, când porunceau p’aici „Bezirkerii” austriaci.
Insă una pentru alta. Decă îi doare pe Unguri astăzi așa de tare, când își aduc aminte de absolutismul nemțescu, să recunoască, dăcă pot să fie drepți, că și pe noi Românii trebue să ne doară absolutismul constituțiunal unguresc, care este încă în ființă și pe care îlu semțim amaru; să recunoască că, după ce de pildă Clușiul este azi orașul de frunte, unde Ungurii ardeleni în orbia loră aducă omagie și întrețin cultul acestui fatalu și sinistru absolutism unguresc, nu-i poate trage inima nicidecum pe Români de a merge să-și țină acolo conferința lor națională.
Ce importă însă Clușiul, ce importă Sibiiul, când e vorba de a fi său a nu fi? Și în privința acăsta a nimerito „Kolozsvar” când zice, că în relațiunile noastre cu Ungurii totul se reduce la întrebarea, că oare noi Românii mai avem ori nu dreptul și puterea de a trăi și de a ne desvolta în acest stat ca individualitate națională deosebită, ce am fostă din vechime, suntem și vomă fi, dacă Dumnezeul poporelor, pentru multele noastre păcate și slăbiciuni, nu-și va întoarce fața cu totul de la noi?
Zice „Kolozsvar“, că principiile luptei noastre naționale sunt rău întemeiate și că ne aflăm cu toții în mare rătăcire, când pretindem drepturi naționale pentru noi. „Trecutulu”, zice aceasta foaie, nu justifică pretensiunea noastră, „pentru că Românii niciodată n’au figurat între marginele acestei țări ca națiune deosebită.” Foaia ungurească afirmă, dar ca de obicei, ne rămâne datoare cu dovezile. De aceea îi aducem aminte, că Românii până în veacul al XlII-lea au constituit pe acest pământ o națiune deosebită cu drepturi deosebite politice naționale și că în cursul timpului, fiindu despoiată de aceste drepturi, ea niciodață n’a renunțat la ele și de repețite-ori s’a încercat să și le recâștige, or mai ales în veacul al XVII-lea și al XVlII-lea căpeteniile noastre naționale au pretins de repețite-ori de la casa domnitoare și de la ordurile țării restituirea națiunei române în drepturile ei avitice, ca a patra națiune a țării Ardealului.
Să nu ne pierdem însă în trecutul depărtat și să remânem la timpurile cele mai noi. Credem, că Ungurii clușieni își vor mai aduce aminte, că după încetarea absolutismului nemțescu și inaugurarea erei constituționale s’a adunat la Sibiiu dieta ardelenească, care a adus o lege fundamentală, prin care s’a recunoscut națiunea română ca a patra națiune politică a Transilvaniei și că acestă lege a fostă confirmată și sancționată de Impăratul și marele principe al Transilvaniei.
Românii s’au și bucurat câțiva ani de posițiunea unei națiuni deosebite între națiunile Ardealului, pănă ce au venit Ungurii cu uneltirile și violările lor și au scos’o irăși din această posițiune. Să nu ni se zică dar, că n’am figurat aici niciodată ca națiune deosebită, când constatatu este afară de acesta de istoricii cei mai de frunte și mai mari — între cari nu se va pute numera niciodată unu Hunfalvy — că Românii suntu poporulu băștinașu, autohtonu alu Ardealului!
Susține mai departe „Kolozsvar”, că nici exemplu altor popoare din alte state nu poate justifica principiile ndstre, deoarece în nici o țară cetățenii, cari vorbescă altă limbă, nu ar forma o națiune deosebită. Ce feliu de cetățeni înțelege „Kolozsvar” și ce feliu de limbi? Nu cumva se gândesce iarăși la cele câteva sate de coloniști Ciangăi din Moldova? Elveția și Belgia nu există pentru „Koloszvar”? Dar să nu mergem așa departe, întrebăm pe Ungurii guvernamentali din Clușiu, cum este cu putință, ca Croații, cari nu vorbesc limba ungurească, să constitue în statul ungară o națiune deosebită, și cum este cu putință, ca Cehii, Polonii, Slovenii și Românii din țările cislaitane să formeze națiuni deosebite în statul austriacă?
Nu sunt Ungurii aceia, cari mereu țin conferințe și negocieză pacturi cu aceste diferite națiuni din imperial dualist austro-ungar ? Viitorul mai adaugă „Kolozsvar”, asemenea nu ne-ar sfătui pe noi Românii a stărui pe lângă ideile și principiile noastre actuale politice, pentru că păcatele politice ale premergătorilor se răsbună întotdeauna asupra urmașilor lor. Să ne permită „Kolozsvar” a-i spune, că pe lângă cea mai mare bunăvoință nu le putem privi ca autoritate, de la care să așteptăm să ne dea o directivă pentru viitor, îi admitem însă dreptul de a fi îngrijată de viitorul națiunei unguresti și de a cumpăni la randul lui, că oare nu pot avea și Ungurii păcate politice și oare aceste păcate nu se vor răsbuna cumplit asupra urmașilor lor?” (Gazeta Transilvaniei, 3 Mai 1887, apud Glasul info)
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet.
Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Dacă privim sincer spre ultimii 36 de ani de republică, realizăm că marea noastră problemă nu este neapărat numele celor care ne conduc, ci sistemul de operare care îi produce. Republica românească, născută dintr-un gest de forță și ilegalitate în 1947, este prin definiție un regim al confruntării permanente. Într-o republică, șeful statului este mereu rezultatul unei lupte; el datorează funcția unui partid, unor sponsori și unei tabere. Din acest motiv, președintele nu poate fi niciodată arbitrul de care avem nevoie, ci rămâne un jucător care, chiar și fără carnet de partid, acționează pentru a-și proteja propria tabără. În contrast, Monarhia Constituțională oferă singurul personaj politic care nu datorează nimic nimănui: Regele. Pentru că nu depinde de voturi, de campanii electorale sau de trocuri de culise, Regele este singurul garant al echilibrului, capabil să spună „nu” derapajelor politice fără să se teamă că va pierde mandatul peste patru ani.
Această independență radicală a Coroanei față de bursa politică se traduce printr-o stabilitate pe care noi, astăzi, nici nu ne-o mai putem imagina. În timp ce republica ne-a obișnuit cu un restart permanent – avem peste 30 de guverne din 1989 încoace – Monarhia oferă continuitate. Sub regi, România a avut un proiect de țară care a durat decenii, nu doar un ciclu electoral. Carol I a putut moderniza infrastructura fundamentală a țării tocmai pentru că nu gândea în sondaje de opinie, ci în generații. Un suveran știe că va lăsa țara moștenitorului său, așa că interesul lui este ca statul să fie solid și respectat pe termen lung, nu doar să supraviețuiască următoarei moțiuni de cenzură. Sub Monarhie, România a crescut organic, transformându-se într-un stat european modern și respectat, cu un leu care era etalon de aur și o diplomație care deschidea toate ușile marilor puteri.
Carol I (1866–1914): Misiunea lui Carol I a fost transformarea structurii statului. El a adus rigoarea prusacă într-o țară care încă se lupta cu mentalități orientale. Sub domnia lui, România și-a câștigat independența pe câmpul de luptă în 1877, trecând de la statutul de vasal la cel de Regat recunoscut internațional. Beneficiul major a fost stabilitatea fără precedent (48 de ani de domnie), care a permis construcția infrastructurii critice: Podul de la Cernavodă, Portul Constanța, mii de kilometri de cale ferată și fundația instituțiilor de cultură și educație. Carol I a creat „leul de aur”, o monedă atât de puternică încât era egală cu francul francez.
Ferdinand I (1914–1927): Dacă Carol I a construit statul, Ferdinand i-a dat sufletul și granițele finale. Deși era german de sânge, Ferdinand și-a pus țara de adopție mai presus de familie, intrând în Primul Război Mondial împotriva propriei sale rudenii pentru a împlini visul de secole al românilor. Beneficiul lui imens a fost realizarea României Mari în 1918. Sub domnia sa au fost implementate două reforme fundamentale care au schimbat viața cetățeanului de rând: reforma agrară (împroprietărirea țăranilor) și votul universal. A fost regele care a unit inima națiunii sub o singură coroană.
Carol al II-lea (1930–1940): Deși domnia sa a fost marcată de controverse politice și autoritarism, nu se poate nega contribuția sa la dezvoltarea economică și culturală a țării. Sub domnia sa, Bucureștiul a primit supranumele de „Micul Paris”. A fost perioada de maximă prosperitate economică a României interbelice, când industria s-a dezvoltat masiv, iar țara a devenit un jucător cheie în economia europeană. El a înțeles importanța culturii ca brand de țară, investind masiv în fundații regale, edituri și instituții de artă.
Mihai I (1927–1930 / 1940–1947): Mihai I a avut cea mai grea misiune: salvarea statului într-o epocă a extremelor și a războiului total. Beneficiul său major a fost actul de la 23 august 1944, prin care a smuls România din brațele unui dezastru total, scurtând războiul cu cel puțin șase luni și salvând viața a sute de mii de tineri români care altfel ar fi pierit pe front. Chiar și după abdicarea forțată, Mihai I a rămas un apărător al moralității noastre. A adus României un prestigiu imens prin demnitatea sa în exil, devenind după 1989 singurul simbol capabil să reconecteze țara cu valorile europene și democratice veritabile. Datorită Majestății Sale, România este astăzi în UE și în NATO.
În concluzie, monarhia a oferit României tot ce republica se chinuie să găsească de 36 de ani: Independență, Unitate, Prosperitate și Onoare. Fiecare rege a pus o cărămidă la temelia a ceea ce suntem astăzi, demonstrând că stabilitatea la vârful statului este motorul progresului unei națiuni.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Chipul cel viu și fără de moarte al faptelor bune care s-a ridicat spre plăcerea lui Dumnezeu, adică Sfântul Atanasie cel Mare, avea patrie cetatea Alexandria cea preaslăvită din Egipt și părinți creștini drept-credincioși care viețuiau după Dumnezeu. Dar ce fel avea să fie cu dânsul mai pe urmă, s-a arătat chiar în copilăria sa.
Pentru că, jucându-se cu alți copii de o vârstă cu el pe malul mării, făcea cele ce văzuse în biserică, urmând cu obiceiul copilăresc acelor sfințiți slujitori ai lui Dumnezeu și asemănându-se lor. Căci copiii cei ce erau cu dânsul l-au hirotonisit episcop, iar el pe unii dintr-înșii i-a făcut prezbiteri, iar pe alții diaconi, și aduceau la dânsul și pe alți copii elini, care erau încă nebotezați. Atunci el îi boteza cu apă din mare, zicând asupra lor cuvintele de la Taina Sfântului Botez, precum auzise de la prezbiterul din biserică; apoi adăuga și oarecare învățătură pentru dânșii, pe cât putea înțelegerea copilărească.
În acea vreme, era patriarh în Alexandria cel întru sfinți părintele nostru Alexandru; acesta din întâmplare privind de la un loc înalt spre malul mării și văzând jucăriile copilărești, se miră de cele ce se făceau de dânșii; apoi văzând botezul ce se făcea de Atanasie, îndată a poruncit ca să prindă pe toți copiii cu episcopul lor și să-i aducă la sine. Deci, i-a întrebat ce făceau în jocurile lor? Iar ei, ca copiii, întâi se temeau, iar după aceea au spus toate, cum pe Atanasie l-au pus episcop și cum acela a botezat pe copiii cei elini. Iar patriarhul, cercetându-i cu dinadinsul, se sârguia să știe pe care i-a botezat, cum îi întreba el înaintea botezului și ce răspundeau aceia; și a cunoscut că se săvârșiseră toate după legea credinței noastre. Deci, sfătuindu-se cu clerul său, patriarhul a socotit că bun Botezul copiilor și adevărat, apoi l-a întărit prin ungerea cu sfântul mir.
După aceea, chemând pe părinții lui Atanasie, l-a încredințat lor, că întru bună învățătura cărții crescându-și copilul lor, să-l aducă iarăși la dânsul, și mai ales la Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, după ce va crește. Pentru că mai dinainte vedea în el darul lui Dumnezeu și așa s-a și făcut.
După ce Atanasie a învățat carte din destul și la toată filosofia cea din afară s-a deprins, l-au dus părinții la Preasfințitul Patriarh Alexandru, ca și Ana pe Samuil, și în dar l-au dăruit lui Dumnezeu. Atunci patriarhul l-a făcut cleric, în care rânduiala s-a luptat cu ereticii, din tinerețe, ca un viteaz ostaș, și a răbdat multe de la dânșii, încât nu se pot spune toate; dar nici nu se cade a trece sub tăcere câteva nevoințe mai alese și fapte ale lui.
În acea vreme, Arie tulbura Biserica lui Dumnezeu cu eresul său, care hulea pe Fiul lui Dumnezeu, zicând că: „A fost o vreme, când Fiul n-a fost și cum că dintru ființă s-a făcut”. Pentru care pricină s-a adunat soborul cel dintâi, în cetatea Niceei (325), din porunca marelui Constantin; la care a venit și Sfântul Atanasie, fiind diacon atunci al Bisericii Alexandrenilor, împreună cu Alexandru, episcopul lui. Și ca un fierbinte apărător al sfintei și dreptei credințe, Atanasie s-a nevoit mult împotriva lui Arie, împreună cu soborul sfinților părinți, care a blestemat pe Arie și l-a osândit.
Însă meșteșugarețul acela de eretic, deși a fost biruit și a fost abia viu, dar nici așa din răutate n-a încetat; căci prin ucenici și prin cei de un gând cu el își vărsa veninul eresurilor sale pretutindeni; căci având mulți mijlocitori pentru sine la împărat și, mai ales pe Eusebiu, episcopul Nicomidiei, cu alți episcopi de același eres, prin aceștia își mijlocea milă la marele Constantin, ca adică să fie iertat de surghiun și să se întoarcă în Alexandria. Pentru că Eusebiu încredința pe împărat, cu înșelăciune, cum că Arie nu are nici o învățătură potrivnică, nici nu propovăduiește ceva neunit cu Biserica, ci spunea că din zavistie răbda nevoi de la episcopi și cum că cearta este numai pentru cuvintele cele scolastice, iar nu pentru credință.
Împăratul fiind bun cu inima și fără răutate, neștiind meșteșugirile și vicleșugurile lor cele eretice, a crezut minciuna și a poruncit să nu mai fie întrebare prin cuvinte, ca să nu fie bisericilor dezbinare; deci cu milă a poruncit să se întoarcă Arie la locul său în Alexandria.
Acest rău eretic a ajuns să tulbure de obște Biserica din Alexandria. Greu lucru era acela și dureros drept-credincioșilor, iar mai ales Sfântului Atanasie, ca unui înarmat ostaș al lui Hristos și apărător tare al învățăturilor celor drepte ale bunei credințe, căci acesta, și cu limba cea de Dumnezeu înțelepțită și cu mâna cea bine scriitoare, gonea lupul acela, prin scrisorile sale și prin propovăduire, văzând răutatea lui; apoi îndemna pe Preasfințitul său arhiepiscop Alexandru ca să scrie la împăratul, arătând că slăbiciunea împăratului este pricinuitoare basmelor eretice, fiindcă crede pe Arie, cel ce s-a lepădat de dreapta credință și chiar de Dumnezeu; deci, uitând împăratul că Arie este lepădat de toți sfinții părinți, îl primește și îl lasă ca să tulbure învățăturile părinților cele neclătinate.
Atunci împăratul, fiind îndemnat de Eusebiu ereticul, a scris către dânșii cuvinte mai aspre, îngrozindu-i prin scoaterea din cinstea lor, de nu vor tăcea. Însă aceasta a făcut-o dreptcredinciosul și bunul împărat nu slujind mâniei, nici pe arieni iubind, ci având râvna, deși nu după judecată, că adică bisericile să fie fără dezbinare, cu dreaptă inimă iubind pacea acolo unde nicidecum nu se putea să fie pace; căci cum putea fi erezia cu dreapta credință la un loc?
După aceasta, preasfințitul Alexandru a răposat, iar după dânsul Sfântul Atanasie a luat scaunul, alegându-se de toți cei drept- credincioși cu un glas, ca un vrednic vas păstrător de mir. Atunci semănătorii de neghină cei ascunși, adică arienii, au tăcut până la o vreme, nefăcând război pe față cu Atanasie. Apoi, îndemnându-i diavolul, și-au descoperit vicleșugul și otrava răutății, care se încuibase înăuntrul lor, de vreme ce Preasfințitul Atanasie nu primea la împărtășire bisericească pe Arie cel fără de lege, deși avea scrisori împărătești ca să fie primit.
Drept aceea, a început pretutindeni a ridica învrăjbiri asupra celui nevinovat și a face zavistii cumplite, sîrguindu-se ca să-l gonească nu numai de pe scaun, ci și din cetate, pe cel ce era vrednic de cereștile locuințe. Dar el era nemișcat, cântând ca David: De s-ar rândui asupra mea tabără, nu se va înfricoșa inima mea. Iar începător al sfatului celui viclean era Eusebiu, cel mai sus pomenit, care numai numele de drept-credincios purta, iar cu lucrul era rău credincios și vas al necurățeniei.
Acela, cu cei de un gând cu sine, intrând la împăratul, și găsind vreme potrivită, tulbura toate, ca să dea jos pe Atanasie de pe scaun. Căci socotea ereticul că de îl va supăra pe Atanasie, lesne îi va birui și pe ceilalți credincioși, iar învățătura lui Arie o va întări. Drept aceea, a adus asupra dreptului clevetiri nedrepte și a alcătuit pricini mincinoase, precum ereticilor se părea că este de crezut. Apoi a cumpărat cu bani pe următorul eresului lui Meletie, adică pe Ision și pe Evdemon cel bogat în vicleșug, cum și pe Calinic, prea renumitul în răutate.
Iată greșelile ce se puneau asupra lui Atanasie: Mai întâi zicea că silește pe egipteni ca să dea odăjdii Bisericii Alexandriei, spre îmbrăcarea preoților, adică veșminte de in, catapetesme de altar, perdele și alte podoabe bisericești. Al doilea, că nu este voitor de bine al împăratului și că scrisorile împărătești le defaimă. Al treilea, că este iubitor de argint și că a trimis spre pază un sicriu plin cu aur la unul din prietenii săi. La acestea s-a adăugat a patra pricină, aceea adusă de Ishiran, mincinosul preot al Mariotului; pentru că acel viclean și înșelător, meșter întru răutate, luând nume de preot fără de obișnuita sfințenie asupra sa și lucrând multe lucruri de rușine și cumplite, nu numai s-a arătat vrednic de lepădare și de ocară, ci și de nemilostivă pedeapsă.
Fericitul Atanasie, înștiințându-se de cele spuse despre dânsul, fiind sârguitor cercetător al acestora, și ca o piatră de Lidia, precum se zice, a trimis pe Macarie, prezbiterul, la Mariot; ca, cercetând cu dinadinsul, să știe toate lucrurile cele rele ale lui Ishiran. Iar acesta, temându-se de cercetare și de mustrare, a fugit de acolo și mergând în Nicomidia, la Eusebiu, episcopul, s-a apropiat de Atanasie, strigând fără rușine asupra lui, clevetindu-l și amar ocărându-l; pentru că într-acest fel este răutatea vrăjmașului și când nu are adevărată fățărnicie, atunci se ține de minciună și pe față se într-armează asupra adevărului. Iar Eusebiu și cei cu dânsul au socotit pe Ishiran ca pe un preot adevărat, deși era depărtat de Dumnezeu și călcător de sfințitele pravile; apoi îl cinstea pe acela foarte mult, pentru că este firesc ca fiecare să iubească pe cel asemenea cu sine, sau în răutate sau în bunătate.
Drept aceea, ei arzând de mânie asupra lui Atanasie, din multă urâciune, o! ce plin de mare bucurie au văzut pe Ishiran! Pe acest suflet plin de îndrăzneală îl întețeau cu nădejdea bunătăților și cu treaptă de episcopie făgăduiau a-l cinsti, numai de ar putea ca să alcătuiască vreo năpăstuire și clevetire asupra dreptului, dându-i ca plată începătoria peste multe suflete și treapta episcopiei, pentru clevetire și grăire de rău. Integral pe: Doxologia
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Istoria este ciclică și cine nu învață din greșelile trecutului, este condamnat să le repete. Ne amintim cu toții cum într-un stil absolut bolșevic, la adăpostul și pretextul declarării stării de urgență, niște indivizi constituiți într-o formă de mafie organizată sub numele de “Grupul de Comunicare Strategică“, s-au apucat de suprimat diverse publicații, încălcând astfel flagrant legea fundamentală a statului român, Constituția României, călcând în picioare drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români, dar mai ales încălcând flagrant un articol din Constituție care spune că nicio publicație nu poate fi suprimată.
Ghici când s-a mai întâmplat așa ceva în istoria recentă a României? Tocmai atunci când începea bolșevizarea agresivă a României, în 1945, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, când România, exact ca și acum, nu mai avea nici măcar un dram de suveranitate și de demnitate națională.
La data de 2 Mai 1945 era dat decretul-lege Nr. 364 pentru retragerea unor publicații periodice și neperiodice, peste 2.000 de titluri. În 1948 s-a ajuns la interzicerea a 7694 de titluri. La adăpostul acestei legi au fost suprimate de-a valma cărți, reviste și alte publicații, chiar și ale unor autori care nu greșiseră cu nimic altceva decât că au redat adevărul istoric sau și-au exprimat opinia cu privire la drepturile românilor asupra unor teritorii de peste Prut și de peste Nistru. Potrivit acestui decret-lege Nr. 364, trebuia trecut imediat la îndepărtarea din comerț și din uzul public a cărților, revistelor, hărților, precum și a diferitelor reproduceri grafice ori plastice, care “contravin” bunelor relații dintre România și “aliați”, printre care se afla în primul rând Uniunea Sovietică:
“Decret-Lege nr. 364 din 2 mai 1945 publicat în Monitorul Oficial Nr. 102 din 4 mai 1945 pentru retragerea unor anumite publicaţii periodice şi neperiodice, reproduceri grafice şi plastice, filme, discuri, medalii şi insigne metalice MIHAI I, Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională, Rege al României La toţi de faţă şi viitori, sănătate; Asupra raportului miniştrilor Noştri secretari de Stat la Departamentele Propagandei şi Afacerilor Interne cu nr. 843 din 1945, Văzând jurnalul Consiliului de Miniştri cu Nr. 747; În temeiul art. III al înaltului decret regal Nr. 1.626 din 1944, Am decretat şi decretăm:
DECRET-LEGE pentru retragerea unor anumite publicaţiuni periodice şi neperiodice, reproduceri grafice şi plastice, discuri, medalii şi insigne metalice. ART. I. − În aplicarea art. 16 din Convenţia de Armistiţiu şi în spiritul acesteia, se înfiinţează, pe lângă Ministerul Propagandei, sub preşedinţia împuternicitului acestuia, o comisie formată din delegaţii: Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Artelor, Societăţii Scriitorilor români şi Academiei Române. Membrii comisiei vor fi confirmaţi prin decizie ministerială de către Ministerul Propagandei. Sediul Comisiunii va fi la Ministerul Propagandei.
ART. II. − Comisia va întocmi liste de toate publicaţiile periodice şi neperiodice apărute de la 1 Ianuarie 1917 până la 23 August 1944 cuprinzând idei legionare, fasciste, hitleriste, şoviniste, rasiste sau pasagii dăunătoare bunelor relaţii ale României cu Naţiunile Unite. Listele acestor publicaţii se vor publica în Monitorul Oficial. ART. III. − Tipografii şi editorii din întreaga ţară, sunt obligaţi ca în termen de două luni de la publicarea prezentei legi, să înainteze comisiunii lista tuturor publicaţiunilor periodice şi neperiodice, tipărite sau editate de ei, începând de la 1 Ianuarie 1917 până în ziua de 23 August 1944, pe care le au în depozite sau puse în vânzare, sub orice formă. ART. IV. − Editurile, tipografiile, librăriile, întreprinderile comerciale de orice fel, debitele, anticăriile, chioşcurile, autorii în editură proprie, bibliotecile de împrumut, bibliotecile publice precum şi instituţiile publice care au în depozit sau deţin sub orice formă sau titlu, publicaţiunile prevăzute în art. II, le vor retrage imediat din circulaţie şi le vor depozita în încăperi speciale. ART. V. − Pe măsura publicării listelor de către comisiune în Monitorul Oficial, editurile, tipografiile, librăriile, întreprinderile comerciale de orice fel, debitele, anticăriile, chioşcurile, autorii în editură proprie, bibliotecile de împrumut, bibliotecile publice, precum şi toate instituţiunile publice care deţin publicaţiunile specificate în aceste liste, le vor preda Prefecturii judeţului respectiv, în termen de 30 de zile de la publicarea listei respective. În Bucureşti şi suburbanele de sub tutela Primăriei Municipiului Bucureşti, publicaţiunile interzise vor fi predate în termen de 15 zile, direct de către deţinător, Depozitului Oficiului de Hârtie, unde va asista la predare un delegat al Prefecturii Poliţiei Capitalei. ART. VI. − Medaliile şi insignele metalice, filmele, reproducerile grafice şi plastice, purtând inscripţiuni sau figuri cu caracter specificat la art. II, precum şi discurile cu acelaşi caracter, vor fi predate imediat prefecturilor de judeţ şi Prefecturii Poliţiei Capitalei, după normele prevăzute la art. 5, care le vor înainta Ministerului Propagandei. ART. VII. − Publicaţiunile cuprinse în liste aflătoare în bibliotecile beneficiind de depozitul legal, în bibliotecile instituţiunilor de învăţământ superior, precum şi acelea ale Oficiilor de Studii ale Ministerului, Băncii Naţionale, Institutul Central de Statistică, Institutul de Conjunctură, Consiliul Legislativ, vor fi inventariate şi păstrate mai departe de aceste biblioteci, sub directa supraveghere şi răspundere a şefilor acestor biblioteci. Consultarea acestor publicaţiuni nu se va putea face decât cu autorizaţia specială individuală dată de şeful instituţiei respective, numai în localul bibliotecii. ART. VIII. — Persoanele care nesocotesc dispoziţiunile prezentei legi, comit delictul de sabotare a Convenţiei de Armistiţiu şi se pedepsesc în felul următor: a) Tipografii şi editorii care nu vor înainta Ministerului Propagandei listele prevăzute la art. III, se vor pedepsi cu închisoare corecţională de la 1 – 3 ani, sau amendă de la 50 000 – 100 000 lei; b) Cei ce vor nesocoti dispoziţiunile de la art. IV, se vor pedepsi cu închisoare corecţională de la 2 – 5 ani, sau cu amendă de la 100 000 – 300 000 lei; c) Cei ce nu vor executa dispoziţiunile art. V şi VI, se vor pedepsi cu închisoare corecţională de la 5 – 10 ani, sau cu amendă de la 200 000 – 400 000 lei; d) Bibliotecarii care nu vor lua măsurile prevăzute de art. VII, se vor pedepsi cu închisoare corecţională de la 1 – 3 ani sau amendă de la 50 000 – 100 000 lei. Amenda, precum şi pedepsele privative de libertate, prevăzute la litera a, c şi d, vor putea fi aplicate separat sau cumulativ. În caz când întreprinderile prevăzute prin prezenta lege sunt organizate sub formă de societăţi comerciale, atât amenda cât şi pedepsele privative de libertate prevăzute la literele a, b şi c, se aplică bibliotecarilor sau funcţionarilor însărcinaţi de şeful instituţiei cu păstrarea şi îngrijirea publicaţiilor. ART. IX. − Infracţiunile prevăzute de prezenta lege se vor judeca după procedarea delictelor flagrante, potrivit prescripţiunilor art. 226, 232, 348, 349 şi 350 din Codul de procedură penală. Dat în Bucureşti la 2 Maiu 1945. MIHAI Ministerul propagandei, P. CONSTANTINESCU-IAŞI Ministerul afacerilor interne, TEOHARI GEORGESCU
EXPUNEREA DE MOTIVE Nr. 1.488 Raportul d-lui ministru al propagandei către M.S. Regele Sire, Convenţia de Armistiţiu între Guvernul Român şi Guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii, prevedea o seamă de dispoziţiuni menite a garanta reala democratizare a ţării, condiţiune primordială pentru cimentarea prieteniei noastre cu toate popoarele iubitoare de libertate şi pace şi în special cu popoarele sovietice de la Răsărit. Printre aceste dispoziţiuni, aceea de la art. 16, referitoare la publicaţiuni, spectacole şi filme, rămăsese singură şi aştepta o reglementare legală în scopul de a împiedica răspândirea otravei fasciste prin astfel de mijloace.
Pentru a îndeplini această lipsă şi în spiritul Convenţiei de Armistiţiu, am întocmit prezentul proiect de decret-lege, referitor la retragerea imediată din circulaţie a publicaţiilor periodice şi neperiodice, reproducerilor plastice şi grafice, filmelor, discurilor, medaliilor şi insignelor metalice, având un caracter de tip fascisto/hitlerist, sau conţinând elemente de natură a dăuna bunelor relaţii ale României cu Naţiunile Unite şi Uniunea Sovietică, proiect de decret/lege, pe care cu cel mai profund respect, îl supun Majestăţii Voastre, spre înaltă aprobare şi semnătură.
Sunt cu cel mai profund respect, Sire, al Majestăţii Voastre prea plecat şi prea supus servitor, Ministrul propagandei, P. CONSTANTINESCU-IAŞI [Monitorul oficial, nr. 102 din 4 mai 1945]”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
V-am mai acum câteva zile o scurtă analiză despre cum PSD ar putea face o mare reconciliere după ce se folosește de AUR ca să-l dărâme pe Bolojan, iar acum Grindeanu a ieșit cu noi declarații care-mi dau de gândit. Toată lumea se uită la votul de marți pentru moțiune, dar adevăratul cutremur s-ar putea produce imediat după. Nu spun că e o certitudine, dar nu exclud deloc un scenariu în care PSD doar se folosește de AUR ca de un berbec pentru a dărâma Guvernul Bolojan, pregătindu-le deja debarcarea prin „metoda Nicușor Dan”.
Piesele de pe tablă sunt clare: 1. Simion și decembrie 2024: George Simion nu poate și nu vrea să treacă peste anularea turului 2 din decembrie 2024. El susține că tot ce a urmat – inclusiv actuala configurație a puterii și poziția lui Nicușor Dan – este ilegitim. Pentru Simion, revenirea la acel tur 2 și repararea acelei hoții istorice este punctul nenegociabil (cred). El îl va ataca pe Nicușor Dan tocmai pe acest fundament: că reprezintă un sistem care a călcat în picioare votul românilor în 2024. 2. Grindeanu și zidul „stabilității”: Sorin Grindeanu a fost deja foarte clar: PSD nu are niciun interes să-l dea jos pe Nicușor Dan și, implicit, nici să redeschidă „cutia Pandorei” legată de alegerile anulate. PSD vrea să privească doar înainte, spre guvernare, nu înapoi spre criza din decembrie.
Ce s-ar putea întâmpla, de fapt? Imediat ce moțiunea trece cu voturile AUR, PSD va avea pretextul perfect pentru ruptură. Vor spune: „Noi am dărâmat un guvern incompetent, dar nu putem guverna cu un partid care vrea să ne întoarcă în haosul constituțional din decembrie 2024 și să conteste totul. Astfel, nu ar fi exclus ca PSD să acapareze puterea singur, lăsând AUR în opoziție, cu imaginea de „unealtă de unică folosință” care i-a ajutat să scape de Bolojan. Simion va rămâne cu discursul despre „turul 2 anulat”, iar PSD va rămâne cu butoanele guvernării, pozând în salvatorii stabilității.
Și sincer, asta ar merita omul care și-a trădat promisiunile. O „palmă după cap” din aceasta, poate-l trezește la realitate.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Doamne Întreit în Persoane, Care pe toate le știi, pe toate le poți și pe toate ni le dăruiești, după voia Ta! Văzînd în dimineața aceasta însorită, venită după cele aproape douăzeci și patru de ore de ploaie rece căzute deasupra pămîntului, cum strălucesc slăvindu-Te în zeci de culori sutele de picături ale cerului stăruind pe iarbă, trezirea păsărilor în cîntece de slavă, forfota insectelor tîrîtoare și zburătoare lăudîndu-Ți dărnicia, cum aș putea rămîne nepăsător? Așa că, Sfîntă Treime, înainte de orice, Te rog, primește-mi mulțumirile!
Maica Domnului, Care ne veghezi Grădina și mi-ai asigurat somn liniștit în noaptea cu lună plină ce s-a ridicat, Te rog să-mi primești mulțumirile, deși am fost delăsător în ultimele zile și m-am îndeletnicit îndeosebi cu cele materialnice!
Sfinte Arhanghele Mihail și Sfinte Îngere Păzitor, Care, după micile-mi ritualuri matinale de spălare și dezmorțire, m-ați aplecat acum asupra tastaturii să compun această rugăciune, primiți mulțumirile mele!
Sfîntă și Atotputernică Treime, Te rog în acest întîi florar să dăruiești românimii întregi trezirea conștiinței spre redresarea spirituală și unirea necesare refacerii ruinatei noastre Țări lăsate moștenire de înaintași astfel încît să înceteze deîndată bucuria potrivnicului și a uneltelor sale dinlăuntru și dinafară. Trimite, rogu-Te, Duhul Tău Cel Sfînt să le ucidă acelora ce ne urăsc de moarte toate gîndurile și intențiile de jaf și de înstrăinare a avuției scăpate încă de pîrjolul lăcomiei lor. Stinge grabnic, rogu-Te, duhurile dezbinării, ale invidiei și ale trufiei celor capabili să ne conducă și dă-le duhurile smereniei, ale înțelegerii, ale răbdării și ale conlucrării pașnice.
Fă, Te rog, pace-n lume și încurcă-le limbile, ca odinioară în Babilon, tuturor doritorilor de înavuțire prin războaie și asupriri.
Așa, Doamne Întreit în Persoane, Care m-ai copleșit în această dimineață cu omniprezența Ta creatoare, ascultă-mi, Te rog, rugăciunile de laudă și de slavă, iar în privința cererilor mele facă-se voia Ta!
Slavă Tatălui, Fiului și Sfîntului Duh, acum și-n veci! Amin!
Strîmbeni 1 florar 2026
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Sfântul Proroc Ieremia era din Anatot, cetatea preoţilor, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile. Tatăl său se numea Helchie şi era mai marele preoţilor. Ieremia a fost ales şi sfinţit proroc din pântecele maicii sale, precum Însuşi Domnul i‑a prezis despre aceasta: „Înainte de a te fi zămislit în pântece te‑am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece te‑am sfinţit şi te‑am rânduit proroc pentru popoare” (Ieremia 1, 5). Prorocul Ieremia a trăit în vremea celor mai mari tulburări din istoria evreilor, când se pregăteau dărâmarea Templului şi a Ierusalimului şi ducerea poporului evreu în robia Babilonului, care avea să dureze 70 de ani. Acestea s‑au întâmplat după năvălirea marelui rege haldeu Nabucodonosor al Babilonului. A fost supranumit profet al lacrimilor sau al plângerilor, deoarece a plâns pentru poporul iudeu care se depărtase de Dumnezeu şi slujea idolilor, atrăgându‑şi astfel pedeapsa divină. El a început să prorocească de la vârsta de 20 de ani, în timpul împăratului Iosia, predicând pocăinţa către rege şi către nobilii săi, către prorocii cei mincinoşi şi către preoţii Templului. Sfântul Proroc Ieremia a luat parte la înnoirea vieţii religioase a poporului său, începută sub regele Iosia, în anul 621, după descoperirea textului Deuteronomului în Templu şi după citirea lui în auzul tuturor. În cartea sa, care se află în Sfânta Scriptură, profetul a descris ca un martor care a văzut cu ochii săi dărâmarea Templului şi robia babilonică, dar şi vremurile venirii lui Mesia, a Cărui Împărăţie o vedea ca pe un nou aşezământ, scris nu pe table de piatră, ci pe tablele vii ale inimii. Pe Mesia Îl vede ca pe un Sol trimis de Domnul ca să facă dreptate pe pământ. Prorocul Ieremia a ajuns apoi în Egipt, unde a trăit vreme de patru ani şi a prorocit egiptenilor că împăratul Babilonului avea să vină asupra lor. Sfântul Proroc Ieremia a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu aproape 50 de ani, fiind numit şi prorocul dreptăţii lui Dumnezeu. Preluare:Ziarul Lumina
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Timp de 35 de ani de la revoluție, românii au așteptat nu numai condamnarea legală a comunismului ci și arestarea celor implicați în genocidul dintre anii 1947-1989 din România. Răspunsul e limpede: Legea nr. 217/2015 condamnă doar fascistul, legionarul, rasistul și xenofobul.
Citind cu atenție Legea nr. 217/2015, veți putea observa că această normă este incompletă și antidemocratică. La articolul 2, alin. c, se scrie: „prin persoană vinovată de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război se înțelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanță judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și persoana din conducerea unei organizații al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanțe penale internaționale;”.
Prin urmare, în România de astăzi, singurul criminal comunist a fost doar președintele Nicolae Ceaușescu. Când condamnăm torționarii și pe marele criminal Gheorghe Gheorghiu Dej, care se fac vinovați de moartea a sute de mii de români anticomuniști? Nu credeți că după 37 de ani de la 1989, ar trebui să ne dați o explicație clară de ce nu condamnați regimul comunist? Cât mai așteptăm, domnilor EUROPARLAMENTARI? Voi români, pentru ce ați luptat mai bine de 76 de ani de la instalarea bolșevismului în România? EURO EDUCATION FEDERATION cere public condamnarea legală a regimului comunist în România!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Sfântul Apostol Iacov al lui Zevedeu
Acest Iacob a fost fiul lui Zevedei, şi fratele lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. După chemarea lui Andrei şi Petru, a fost chemat şi el cu fratele său de Mântuitorul la apostolat. Aceştia îndată lăsând pe tatăl lor şi corabia şi celelalte toate au urmat Domnului. Şi atâta i-a iubit încât unuia i-a dăruit a se rezema pe pieptul Său, iar celuilalt i-a dăruit să bea paharul pe care şi El l-a băut. Şi ei atâta râvnă aveau pentru Dânsul, încât au pornit să pogoare foc din cer ca să topească pe cei ce nu credeau. Şi poate că ar fi făcut aceasta, de nu i-ar fi oprit Hristos prin bunătatea Sa. Drept aceea îi lua pururea cu Sine pe aceştia şi pe apostolul Petru la rugăciune şi la alte orânduieli, învăţându-i cele mai înalte şi mai tainice dogme. Pe acest fericit Iacob, după patima şi înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, nesuferindu-l Irod să îndrăznească şi să propovăduiască mântuitoarea învăţătură, a pus mâinile pe dânsul, şi l-a omorât, trimiţân-du-l al doilea mucenic la Stăpânul Hristos, după mucenicul Ştefan.
Sfântul Părinte Donat, episcopul Evriei
Acest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi. Şi lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, şi câţi beau dintr-însul mureau cu amar. Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, şi cum a sosit s-a făcut tunet, şi îndată ieşind de acolo un balaur purtător de moarte, care îşi avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, şi încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare. Iar sfântul întorcându-se şi văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul şi a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut şi a murit. Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, şi au făcut foc, şi au ars fiara. Şi nimenea nu cuteza să se apropie de apă şi să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, şi binecuvântând izvorul şi bând el întâiul, a făcut pe ceilalţi să bea fără de frică. Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toţi episcopii, câţi erau acolo, şi a întrebat: „Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul şi l-a omorât, şi cu rugăciunea sa a scos apă din pământ şi din cer ploaie a pogorât?” Iar ei îl arătară zicând: „Acesta este, împărate”; şi împăratul sărutân-du-l, îl duse la împărăteasă, şi căzând amândoi apucară picioarele sfântului, rugându-l şi zicând: „Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniţi la suflet, şi de o vei tămădui, ia-ţi jumătate din avuţia ei”. Sfântul zise: „Să vină copila”; iar ei luară pe sfântul de-l duseră la dânsa. Şi certând sfântul pe demon, şi gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila. Dându-i împăratul făgăduinţa, sfântul n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voinţă a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de oraşul lui, şi se chema Omfalion, foarte bun ca să-şi facă biserică. Pe care îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare. Fiind atuncea şi secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieşit sfântul afară din cetate şi a făcut rugăciune, şi a căzut atâta ploaie din cer în cetate şi împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop. Iar împăratul avea grijă de sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat şi ploaia era grea. Iar dacă a venit sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toţi; deci împăratul se bucura de cuvintele lui şi dându-i mult aur pentru zidirea bisericii şi alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiaşi biserici, l-a trimis la locaşul său. Apoi mergând şi făcând biserica, şi gătindu-şi mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul. Integral pe:Calendar Ortodox
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Născut la Odorhei în inima oprimării românești din partea “națiunilor privilegiate”, Aron Pumnul a fost o figură emblematică a mișcării revoluționare pașoptiste. Fondator al Societății Teologilor Români, asociație național-culturală a tineretului român aflat la studii în Viena, profesor de filozofie la gimnaziul din Blaj, colaborator al lui Timotei Cipariu alături de care ia parte la întemeierea ziarelor Organul luminărei (1847, devenit, în 1848 Organul Națiunale), primul ziar românesc cu litere latine și Învățătorul poporului (1848), Aron Pumnul a avut un rol marcant în timpul Revluției de la 1848 din Transilvania.
Ca participant la Revoluția de la 1848 – 1849 din Transilvania, Aron Pumnul a avut un rol mare ca mobilizator al primei adunări populare din 18-30 aprilie care a precedat adunarea națională din mai de pe Câmpia Libertății. Fiind condamnat la moarte în contumacie, Aron Pumnul este nevoit să se refugieze în Țara Românească, de unde mai apoi trece în Moldova, ajungând să ocupe la sfârșitul anului 1848 primul post de profesor de limba și literatura română la liceul german din Cernăuți.
Timp de trei ani, începând cu anul 1861, Aron Pumnul îl va avea ca elev chiar pe Mihai Eminescu, poetul asupra cărui și-a lăsat o puternică amprentă, redată într-o oarecare măsură de poet prin elegia „La mormântul lui Aron Pumnul”. Preluare: Glasul info
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
„Ultima ratio regum”, expresia latină care desemna războiul drept ultimă soluție a puterii politice, capătă în contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina o semnificație profund actuală, deoarece ceea ce ar fi trebuit să rămână o opțiune extremă devine din nou instrument de afirmare geopolitică și de remodelare a raporturilor de putere în Europa contemporană. Din perspectiva autorităților ruse, declanșarea conflictului este justificată printr-o serie de argumente care invocă necesitatea asigurării securității naționale în fața extinderii NATO, protejarea populațiilor vorbitoare de limbă rusă din estul Ucrainei și menținerea unei zone de influență considerate esențială pentru statutul de mare putere, aceste idei fiind susținute de un discurs istoric ce prezintă Ucraina ca parte a unui spațiu cultural și politic comun. Aceste justificări sunt contestate pe scară largă de comunitatea internațională, care consideră acțiunile Rusiei o încălcare gravă a dreptului internațional, o negare a suveranității unui stat independent și o revenire la logica forței în relațiile dintre state, fapt care ridică întrebări serioase despre eficiența mecanismelor create după cel de-Al Doilea Război Mondial pentru menținerea păcii.
Din perspectiva Ucrainei, războiul reprezintă o luptă pentru supraviețuire națională, pentru apărarea granițelor recunoscute internațional și pentru dreptul de a-și alege liber orientarea politică și economică, inclusiv apropierea de Uniunea Europeană și de NATO, această poziție fiind susținută de majoritatea statelor occidentale, care văd în rezistența ucraineană o apărare a principiilor democratice și a ordinii internaționale bazate pe reguli. Conflictul generează o serie de consecințe care depășesc granițele celor două state: pe de o parte contribuie la consolidarea unității politice și militare a Occidentului și la redefinirea strategiilor de securitate europeană, iar pe de altă parte produce pierderi umane masive, distrugeri materiale extinse, crize umanitare și dezechilibre economice resimțite la nivel global, ceea ce evidențiază costurile profunde ale recurgerii la forță.
Poziția Statele Unite ale Americii se conturează ca un factor decisiv în evoluția conflictului, prin sprijinul militar, financiar și logistic oferit Ucrainei, prin impunerea de sancțiuni economice asupra Rusiei și prin consolidarea alianțelor occidentale, acțiuni care reflectă interesul strategic de a menține echilibrul de putere în Europa și de a limita extinderea influenței ruse în regiune. Acest rol al Statelor Unite contribuie la amplificarea dimensiunii globale a conflictului, transformând confruntarea într-un punct de intersecție al rivalităților dintre marile puteri și într-un test pentru credibilitatea angajamentelor de securitate asumate în cadrul NATO. Europa, reprezentată prin Uniunea Europeană și prin statele membre ale NATO, își afirmă solidaritatea cu Ucraina prin sprijin economic, umanitar și militar, prin primirea unui număr mare de refugiați și prin adoptarea unor politici menite să reducă dependența energetică de Rusia, acest proces contribuind la redefinirea strategiilor de securitate și la consolidarea coeziunii interne a spațiului european.
Conflictul produce consecințe majore la nivel global, deoarece influențează economia mondială, securitatea energetică, stabilitatea politică și relațiile internaționale, generând pierderi umane semnificative, distrugeri materiale extinse și tensiuni persistente între state, ceea ce evidențiază costurile ridicate ale recurgerii la forță ca instrument de politică externă. Analiza acestor poziții și interese evidențiază complexitatea unui conflict în care se intersectează securitatea, identitatea, influența geopolitică și memoria istorică, conturând imaginea unei lumi în care pacea depinde de echilibrul dintre putere și responsabilitate, dintre acțiune și consecință, dintre trecut și capacitatea de a învăța din el.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
PSD și AUR se pregătesc să pună semnătura pe o moțiune de cenzură comună în mai.
La prima vedere, pare o alianță contra naturii: „stânga tradițională” dă mâna cu „radicalii” ca să-l trimită pe Ilie Bolojan acasă. Dar, dacă ne uităm puțin sub capotă, s-ar putea ca spectacolul să fie doar un paravan pentru o manevră mult mai cinică. De ce? Pentru că în politică, frica de a pierde ciolanul e mai mare decât orice orgoliu. Odată ce Bolojan e scos din schemă, nu exclud să vedem o „minune” politică. PSD, PNL, USR și UDMR se vor așeza frumos la masă și vor scoate din joben un nou premier. E varianta „ori-ori”. Niciunul dintre partidele de sistem nu vrea alegeri anticipate acum, când AUR stă la pândă și ar putea mătura tot. Așa că, după ce se termină circul moțiunii, se vor regrupa sub pretextul „stabilității naționale”. Vor spune că țara are nevoie de liniște, dar adevărul e că au nevoie de control. Practic, îl sacrifică pe premier ca să salveze majoritatea. PSD își arată mușchii, restul își păstrează funcțiile, iar noi rămânem cu aceeași ciorbă, doar că în alt bol.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Un episod sinistru din ceea ce putea înseamna “civilizația” și “toleranța” stăpânirii ungare asupra românilor din Transilvania, îl reprezintă alegerile parlamentare din anul 1906, atunci când românii erau împiedicați pe tot cuprinsul Ardealului și chiar al Ungariei, chiar și prin crimă, să-și voteze reprezentanții din parlament, sau să facă propagandă electorală pentru aceștia, informează Glasul info.
La 29 Aprilie 1906, în localitatea Corni din județul Sălaj, jandarmi unguri băuți, trag asupra românilor care meargeau la Şomcuta-Mare pentru a-l vota pe dr. Al. Vaida Voievod. Cad morţi în drum: Ioan Gonţ, Niculae Pop a lui Costa. Răniţi: Zaharia Pop, Costan Berţ, Ioan Costin.
Tot în aceeași fatidică zi de 29 Aprilie 1906, în ziua alegerilor parlamentare, în localitatea Cehul-Silvaniei, bande de maghiari atacă alegatorii români. Sub ochii jandarmilor, ucid în bătăi, cu lanţurile, pe parohul Demetriu Pop din Motiş, pe Iacob Botiş din Năprade şi încă un alegător.
Anii 1906 și 1907 au fost ani plini de crime și masacre împotriva populației românești din Transilvania și de pe teritoriul Ungariei. Cete întregi de farisei din așa zisa presă “românească” sau indivizi care se erijează în istorici sau în elita culturală a neamului românesc, s-au căznit din greu în ultimele trei decenii să le umple capul românilor cu marota potrivit căreia violențele antiromânești, mergându-se uneori până la uriașe campanii de etnocid, sunt doar niște simple coincidențe din partea vecinilor noștri unguri, legate de episoade răzlețe din istorie cum ar fi apariția pașoptismului, a horthysmului și a bolșevismului, ascunzând însă secole întregi de teroare sistematică îndreptată asupra neamului românesc în Transilvania și oriunde românii se mai aflau sub stăpânire ungurească.
Toate partidele naționalităților nemaghiare erau urâte de către unguri, fie că era vorba de Partidul Sașilor, Partidul Național Slovac, Partidul Național Sârb, dar parcă cea mai mare înverșunare și cea mai mare vrajbă, ajungându-se așa după cum până și faptelșe istorice o dovedesc chiar și până la crimă, erau îndreptate împotriva Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania, transmite Glasul info.
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Cei nouă, Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemon, Magnu, Teodot, Tavmasie şi Filimon († 303-305), au suferit numeroase chinuri în timpul persecuţiei lui Diocleţian (284-305) pentru că au refuzat să se lepede de Hristos.
În cele din urmă au suferit moarte martirică prin decapitare. Trupurile lor, care au fost învrednicite de Dumnezeu cu darul nestricăciunii, au fost găsite de către creştinii din Cizic în timpul împăratului Constantin Cel Mare (306-337). Integral pe Basilica
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
