Într-un exercițiu de imaginație istorică, dacă România ar fi continuat sub semnul Monarhiei constituționale, ca ethos al unei ordini sociale și morale, am putea întrevederea conturul unei țări în care ideea de continuitate ar fi prevalat asupra fragmentării, iar simțul datoriei ar fi rămas temelia vieții publice.
Monarhia, în accepțiunea sa clasică, reprezintă o sinteză a tradiției și a responsabilității istorice. În România interbelică, a funcționat adesea ca un arbitru tăcut, dar ferm, între forțele centrifuge ale politicii de partid. Sub Monarhie statul nu era redus la efemeritatea ciclurilor electorale, ci se înrădăcina într-o viziune de durată, în care trecutul legitima prezentul și orienta viitorul.
A imagina România contemporană sub Monarhie înseamnă a contempla o societate în care simbolurile nu sunt golite de conținut, ci trăite cu o gravitate aproape sacră. În locul unei permanente improvizații instituționale, am putea presupune o mai mare stabilitate a normelor și o mai profundă interiorizare a ideii de serviciu public. Suveranul ar fi putut conferi coerență unei vieți politice adesea tentate de derizoriu și conflict steril.
Nu este vorba, desigur, de o idealizare naivă. Monarhia nu ar fi fost un panaceu pentru toate neajunsurile unei societăți aflate la confluența marilor tensiuni geopolitice și economice. Dar ea ar fi putut oferi acel cadru de demnitate și măsură în care elitele să-și exercite vocația fără a cădea în oportunism. Într-o epocă dominată de efemer și de zgomot, permanența unei dinastii ar fi acționat ca un reper de sobrietate.
Din punct de vedere cultural, continuitatea monarhică ar fi întreținut, poate, un alt tip de raport cu patrimoniul și cu valorile spirituale. Ar fi existat, probabil, o mai mare reverență față de instituțiile formative (școala, armata, biserica) și o mai limpede conștiință a apartenenței la un destin comun. Acel spirit monarhic, cu rafinamentul și neliniștile sale, nu ar fi fost o simplă paranteză istorică, ci un fir de aur ce traversează generațiile.
În această ipoteză, România nu ar părea ca o construcție perpetuu reluată de la zero, ci ca un edificiu consolidat treptat, în care fiecare generație adaugă fără a demola. Monarhia ar fi putut tempera tentația rupturii și ar fi cultivat, în schimb, o cultură a continuității, atât de rară în spațiul nostru.
Astfel, imaginea unei Românii Monarhice nu este doar o reverie nostalgică, ci o meditație asupra unei alte posibilități istorice: aceea a unui stat în care autoritatea se împletește cu discreția, iar puterea cu responsabilitatea. O țară în care timpul nu este adversar, ci aliat, și în care destinul colectiv se construiește cu răbdare, sub semnul unei demnități care nu caută aplauze, ci dăinuirea.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Sburătorul a fost o revistă periodică literar-artistică modernistă și un cenaclu literar, pornite la București în aprilie 1919. Sub conducerea lui Eugen Lovinescu, cercul de scriitori a fost esențial în extinderea spectrului literaturii române de la simbolismul românesc la temele urbane ale realismului și ale avangardei artistice, informează Glasul info.
Revista Sburătorul, subintitulată Revistă literară, artistică și culturală a fost publicată în două serii, 19 aprilie 1919 – 7 mai 1921 și ulterior între martie 1926 – iunie 1927, la care se adăuga și un săptămânal numit Sburătorul Literar, care a fost publicat între septembrie 1921 și decembrie 1922.
În timpul perioadei sale de apariție, mișcarea artistică și membri cenaclului Sburătorul s-au angajat constant într-o polemică literară cu partizanii stilurilor tradiționale ce își aveau sorgintea în secolul trecut, dar apăruseră la începutul anilor 1900, așa cum fusese revista Sămănătorul, fondată de poeții Alexandru Vlahuță și George Coșbuc, apărută între 1901 și 1910, adevărată tribună a neoromantismului și al naționalismului etnic. Mai mult, Eugen Lovinescu combătea el însuși împotriva vederilor etnocentriste ale lui Nicolae Iorga referitoare la cultura teritoriilor medievale românești, transmite aceiași sursă.
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Pentru sătmăreni, ziua de 19 Aprilie 1919 este un fel de 1 Decembrie “mai mic”, pentru că aceasta este ziua când orașele Satu Mare şi Carei erau eliberate și astfel a fost posibilă instaurarea administraţiei românești, informează Glasul info.
Românii din județul Satu Mare sunt recunoscători eroilor neamului românesc care s-au jertfit în aprilie 1919 pentru eliberarea și Unirea de facto a orașelor Satu Mare şi Carei, cu România. Tocmai într-o zi de 19 Aprilie, în Sâmbăta Mare, când creștinii se pregăteau să ia lumină, armata română se apropia de Satu Mare, împingând forțele ostile ungare, ale regimului bolșevic Béla Kun, peste Someș și mai târziu peste Tisa până la Budapesta, scrie Buletin de Carei.
“Luna aprilie are o importanţă deosebită pentru istoria noastră locală deoarece marchează unirea de facto a acestor ţinuturi cu patria mamă România, după mai bine de 4 luni de la proclamarea Unirii de către Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Datorită reticenţei autorităţilor maghiare faţă de punerea în practică a acestei hotărâri, mai mult, a acţiunilor violente derulate de armata de ocupaţie şi grupările naţionalist-extremiste maghiare împotriva populaţiei româneşti, în special după preluarea puterii de la Budapesta de către guvernul bolşevic condus de Bela Kun, a fost nevoie din nou de eroismul şi jertfa de sânge a ostaşilor Armatei Române pentru a readuce țara în granițele ei.
Eroii neamului românesc comemorați în județul Satu Mare la Hodod, foto: buletindecarei.ro
(…) Potrivit documentelor din arhive, în zorii zilei de 16 aprilie 1919, Armata Română a pornit contraofensiva asupra trupelor bolşevice maghiare şi secuieşti, una din cele mai aprige lupte dându-se la Hodod şi împrejurimi, 20 de ostaşi români găsindu-şi aici sfârşitul, însă inamicul a fost pus pe fugă. După 3 zile, în 19 aprilie 1919, orașele Satu Mare şi Carei erau eliberate și astfel a fost posibilă instaurarea administraţiei românești. La data de 4 august, Armata Română ocupa Budapesta, alungând guvernul bolşevic de la putere și protejând populația înfometată. sunt fapte consemnate în toate arhivele istorice dar se fac referiri minime la ele.”, scrie Buletin de Carei.
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
În Pustia Palestinei, aproape de Ierusalim, se afla o frumoasă aşezare călugărească întemeiată de Sfântul Hariton şi se numea Lavra Veche, întrucât sfântul o zidise înainte de alte lavre. I se mai spunea şi Peştera Veche, deoarece, la început, mănăstirea fusese aşezată într-o peşteră de tâlhari, unde Sfântul Hariton scăpase în chip minunat din mâna acestora. În această peşteră a vieţuit şi Sfântul Ioan, cel pomenit astăzi. Crescut de mic în dreapta credinţă şi având mare şi dumnezeiască dragoste faţă de Biserica lui Hristos, Sfântul Cuvios Ioan se străduia în fiecare zi să se lipească de Dumnezeu, după cuvântul cel scris în Psalmi: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea” (Ps. 72, 27). Trecând cu vederea deşartele plăceri şi mândria lumii, a părăsit patria sa şi plecând la Ierusalim s-a închinat Cinstitei Cruci şi la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hristos, apoi, a intrat în cinul monahal. Sfântul Cuvios Ioan s-a aşezat apoi în vestita lavră a Sfântului Hariton, ducând acolo o viaţă curată de muncă, de post, de rugăciune şi de adâncire în Sfintele Scripturi. Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit şi de darul preoţiei. Şi multă vreme a săvârşit sfintele slujbe în biserica mănăstirii. Deci, după o viaţă îndelungată şi desăvârşită, plăcută lui Dumnezeu, fericitul Ioan s-a făcut ca un înger în trup şi tuturor pildă de viaţă fără prihană. La adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la Domnul, în lăcaşul cel ceresc, purtat fiind sufletul său de îngerii cei fără de trupuri. Preluare: Ziarul Lumina
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Convenția (Tratatul) de la Balta-Liman de la 19 aprilie 1849 (n.r. sn 1 mai 1849) reprezintă o înțelegere semnată între Imperiul Țarist și Imperiul Otoman, prin intermediul căreia se reglementau situațiile de ordin politic din cele două Principate Dunărene, informează Glasul info.
Semnarea acestei convenții de către reprezentanții celor două imperii prezente în spațiul Principatelor Dunărene și interesate reciproc pentru a-și păstra zona de influență asupra principatelor, a fost urmare a înăbușirii revoluțiilor pașoptiste.
Principatele Române, atât Moldova cât și Țara Românească erau reconfirmate ca state aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, dar sub protectorat țarist (stabilit prin Regulamentul Organic în 1831-1832).
Paradoxal, deși Imperiul Otoman slăbea văzând cu ochii, deteriorându-și atât puterea militară cât și cea și economică, aflându-se în cel mai mare declin din toată istoria sa, prin această convenție semnată cu Imperiul Țarist își creștea influența în Principatele Române. Domnitorii nu mai puteau fi numiți pe viață de către sfaturile boierești, ci erau numiți de Înalta Poartă pentru un termen de șapte ani.
După înăbușirea revoluțiilor pașoptiste din Principatele Dunărene, semnarea Convenției de la Balta-Liman din 1849 ducea la numirea lui Barbu Dimitrie Știrbei ca domnitor al Țării Românești și a lui Grigore Alexandru Ghica ca domnitor al Moldovei. În vreme ce în Țara Românească Barbu Dimitrie Știrbei era descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu, în Moldova, Grigore Alexandru Ghica era fiul marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica (Alecu).
Surprinzătoare a fost numirea lui Grigore Alexandru Ghica ca domnitor pe șapte ani în Moldova, după ce acesta a luat parte la mișcarea moldovenească din 1848 contra rudei sale Mihail Sturdza, transmite Glasul info.
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Latura Decapoliei altădată era împărțită în două. Cea aproape de Galileea, în Palestina, care se pomenește de Sfântul Evanghelist Matei, zicând: „După Dânsul au mers multe popoare din Galileea și din cele zece cetăți”; iar alta, cea mai de pe urmă, o mică latură în pământul Isauriei, care se numea tot Decapolia. Dintr-acea Decapolie a Isauriei a fost Cuviosul Grigorie, învățătorul acestui Cuvios Ioan, a cărui pomenire se face acum.
Acest sfânt Ioan, din tinerețe lăsând lumea și iubind pe Hristos, a mers la cel mai sus pomenit învățător Grigorie Decapolitul și de dânsul a fost tuns în rânduiala monahicească. Și petrecea cu el, nevoindu-se în toate și bineplăcând lui Dumnezeu. Și a ajuns în atât de mare smerenie și ascultare și în așa sârguință spre tot lucrul bun, încât singur învățătorul lui, Sfântul Grigorie, se bucura de el și slăvea pe Dumnezeu. Iar când răucredinciosul împărat Leon Armeanul, a înnoit eresul luptării de icoane și a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Hristos, în acea vreme acest cuvios Ioan a mers în Bizanț, pe lângă Sfântul Grigorie învățătorul său, împreună și cu Sfântul Iosif, scriitorul de cântări. Și umblând prin cetate, întărea pe cei dreptcredincioși ca să stea în dreptcredincioasa mărturisire. După aceea Iosif a fost trimis la Roma, la care n-a ajuns, pentru că a căzut în mâna ereticilor și a fost ținut în legături în Creta. Iar Cuviosul Grigorie Decapolitul, după trimiterea lui Iosif s-a mutat către Domnul. Iar Cuviosul Ioan, rămânând în Bizanț, se nevoia în ostenelile cele obișnuite, îngrijindu-se nu numai pentru a sa mântuire, ci și pentru a celorlalți.
După câtăva vreme, liberându-se fericitul Iosif din legături și întorcându-se în Bizanț, Cuviosul Ioan s-a dus către Domnul, ca să-și ia plata pentru ostenelile sale, și a fost îngropat de mâinile lui Iosif, lângă mormântul Sfântului Grigorie, părintele său. După aceea, s-a mutat în alt loc, despre care în viața Sfântului Iosif scriitorul de cântări, se scrie astfel: „Iosif, intrând în cetate, n-a găsit între cei vii pe iubitul său părinte, pe Sfântul Grigorie Decapolitul, căci se dusese către Domnul. A văzut numai pe fericitul Ioan, ucenicul lui, și a plâns mult după părintele său Grigorie, căci nu s-a învrednicit să-l vadă iarăși viu. Și a petrecut lângă mormântul aceluia, împreună cu părintele Ioan, dar nu după multă vreme s-a dus și Ioan către Domnul și l-a îngropat Iosif aproape de Sfântul Grigorie. După aceea, Cuviosul Iosif s-a mutat în alt loc. Și era acel loc afară din cetate, deosebit și liniștit, nu departe de biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, unde sălășluindu-se, a zidit o biserică în numele arhiereului lui Hristos, Nicolae, și a mutat acolo moaștele amânduror părinților, ale lui Grigorie și ale lui Ioan”. Integral pe: Doxologia
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Mii de români au răspuns chemării lui Simion Bărnuțiu, care în Proclamația sa redactată la Sibiu în 12/24 martie 1848 și mai apoi răspândită în toată Transilvania, îi îndemna să militeze pentru drepturile lor ca naţiune. În Duminica Tomii a lunii aprilie a aceluiași an (n.r. 18/30 aprilie 1848) s-au strâns pe Câmpia Libertății de la Blaj, peste două mii de români, scrie Buletin de Carei.
Cuvintele unui alt revoluționar, Gheorghe Barițiu, anunțau izbucnirea unei revoluții violente și în spațiul locuit de români:
„Românilor din Transilvania, acuma e timpul! Nu întârziați, nu vă mai lăsați în starea pomenită de moși de strămoși, minutul binevenit iată-l! Cereți înainte de toate răscumpărarea totală, fără nici o despăgubire; de aci urmează toate despăgubirile civile și politice, așadar și reprezentațiune”, scria Gheorghe Barițiu în Foaie pentru mine, inimă și literatură din Brașov la 29 martie 1848
La casa lui Avram Iancu din Târgu Mureș, într-o atmosferă conspiraționist ilegalistă, au avut loc consfătuiri agitate între Al. Papiu-Ilarian, Avram Iancu și alți canceliști. Alexandru Papiu-Ilarian rostea în fața românilor prezenți pe 18/30 aprilie 1848 pe Câmpul Libertății de la Blaj, centrul spiritual și cultural al românilor:
„Noi ne-am adunat, frați români, ca să dăm de știre celorlalte națiuni din țară care au domnit pînă astăzi preste noi pe nedreptul, că șerbi mai mult nu vrem să fim, că vrem să fim liberi, noi nu vrem să domnim prese alții, dar nici nu vom mai suferi, noi cei mai numeroși și mai vechi locuitori ai țării, ca să se mai facă vreo lege în această a noastră țară fără știrea noastră”. (Istoria românilor din Dacia superioară, Tom. II, Viena, 1852, p. 18—19.)
În urma acestei prime adunări a românilor din Transilvania -a hotărât să se convoace, pentru 3/15 mai, Marea Adunare Naţională, care după cum știm, a fost o adunare a românilor din Transilvania, cu participarea a 30.000-40.000 de persoane. Proclamația adoptată la Blaj cerea împăratului Ferdinand I al Austriei desființarea iobăgiei, libertatea tiparului, înființarea unor instituții de învățământ în limba română etc. (Preluare: Glasul info)
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
În istoria unui neam, sunt clipe în care destinul pare a se așeza în cumpănă, iar alegerea unei căi devine mai mult decât o opțiune politică-devine o mărturie despre fibra morală a unei societăți. România, în lunga ei devenire, a cunoscut atât armonii fragile, cât și distonanțe adânci. Și, totuși, dacă ne întoarcem privirea către epoca monarhică, descoperim nu doar o formă de guvernământ, ci un principiu ordonator, care a ținut laolaltă un popor adesea încercat de istorie.
Monarhia română nu a fost, cum superficial s-ar putea crede, o simplă instituție importată, ci un organism viu, adaptat spiritului național. În acele timpuri, țara a cunoscut nu numai unirea teritorială, ci o unificare a conștiinței. Era o epocă în care ideea de stat nu se reducea la administrație, ci se înalța la rangul de ideal. Regele era un punct de convergență între ce a fost și ce va să vină. În acei ani, România părea a fi o țară fără ruptură, nu în sensul absenței conflictelor, ci în acela al unei continuități firești. Tradiția nu era repudiată, ci asimilată. Modernitatea nu venea ca o forță demolatoare, ci ca o prelungire firească a devenirii. Se construia, încet și sigur, o punte între sat și oraș, între elite și popor, între rădăcină și zbor. Există, în atmosfera acelei epoci, o vibrație aparte, o sensibilitate care nu poate fi redusă la simple statistici economice sau reforme administrative. Este vorba despre o stare de spirit, despre convingerea că România nu este doar un spațiu geografic, ci o idee care merită cultivată. Cultura, în acea perioadă, înflorea nu în ciuda statului, ci adesea sub protecția unei ordini care ii permitea să respire. Universitățile, revistele, cercurile intelectuale, toate acestea formau o rețea subtilă de gândire și creație. Și totuși, ceea ce impresionează cel mai mult privind retrospectiv este sentimentul de stabilitate. Într-o Europă frământată de ideologii extreme și convulsii politice, România monarhică păstra, cu o anumită demnitate tăcută, echilibrul. Nu era o lume perfectă, departe de aceasta, dar era o lume în care schimbarea nu însemna distrugere, ci transformare. A vorbi astăzi despre „o țară fără ruptură ” nu înseamnă a idealiza trecutul, ci a recupera o lecție. Lecția unei continuități care nu exclude progresul, a unei autorități care nu anulează libertatea, a unei identități care nu se teme de dialogul cu modernitatea. Monarhia, în acest sens, nu este doar o pagină de istorie, ci o meditație asupra modului în care un stat poate rămâne fidel sieși, chiar și în fața schimbării. Poate că adevărata întrebare nu este dacă acea lume mai poate fi reînviată, ci dacă spiritul ei mai poate fi înțeles. Căci, în cele din urmă, o țară fără ruptură nu este aceea în care nu există conflicte, ci aceea în care acestea nu sfâșie țesătura profundă a identității sale.
România sub Monarhie rămâne, astfel, nu doar o epocă, ci o promisiune: aceea că unitatea nu este o întâmplare, ci o construcție, iar continuitatea-o formă de noblețe.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
În 16 aprilie 2026, la JW Marriott Hotel din București, Competitive Sustainability Summit a reunit reprezentanți ai administrației, ai sistemului bancar, ai marilor companii și ai mediului antreprenorial într-o dezbatere concentrată pe aceeași întrebare esențială: cum devine sustenabilitatea o sursă de competitivitate reală pentru economia românească. Evenimentul a fost moderat de Cristian Dimitriu, cu participarea jurnalistului economic Moise Guran, iar structura discuțiilor a urmărit o idee clară: accentul să cadă pe rezultate, pe mecanisme funcționale și pe exemple concrete din companii și instituții. Tema centrală a conferinței a fost legătura dintre strategie, investiție, tehnologie, reglementare și impact măsurabil. Din intervențiile speakerilor a rezultat o concluzie comună: sustenabilitatea este din ce în ce mai legată de productivitate, costuri, acces la finanțare, eficiență operațională și capacitate de adaptare. În același timp, dezbaterea a arătat că mediul public și mediul privat lucrează încă într-un ritm inegal, iar implementarea rămâne una dintre marile provocări.
Încă din deschidere, Cristian Dimitriu a adus discuția într-un registru pragmatic. Ideea centrală a fost aceea că sustenabilitatea trebuie citită prin efectele pe care le produce în business, în comunități și în economie. În aceeași logică, Moise Guran a împins constant conversația către exemple verificabile, către cifre și către întrebarea esențială: ce se schimbă efectiv în urma strategiilor asumate. Acest cadru a dat tonul întregii conferințe. În locul unui limbaj abstract, participanții au vorbit despre costul energiei, digitalizare, finanțare verde, raportare ESG, economie circulară, accesibilitate, educație și despre felul în care toate aceste teme intră în viața de zi cu zi a companiilor.
Primul panel a adus împreună reprezentanți ai statului, ai băncilor și ai companiilor cu rol major în tranziția sustenabilă. În intervenția de deschidere a panelului, Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a așezat dezbaterea în registrul politicilor publice și al responsabilității instituționale. Mesajul ei a vizat relația dintre stat și economie, precum și nevoia ca strategiile publice să creeze un cadru coerent pentru investiții și colaborare. Din perspectiva ministerului, sustenabilitatea a fost prezentată ca o zonă care cere coordonare între autorități, mediul privat și actorii financiari. În intervenția sa s-a simțit preocuparea pentru punerea în practică a obiectivelor deja asumate la nivel național și european.
Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, a dus discuția în zona integrării strategiilor. Intervenția lui a susținut ideea că dezvoltarea durabilă nu funcționează fragmentat, pe domenii separate, ci prin legături între politici, instituții și sectoare economice. Din această perspectivă, conferința a evidențiat o problemă recurentă în România: diferența dintre formularea unei politici și implementarea ei coerentă în teren. Tocmai de aceea, apelul la coordonare și continuitate a fost una dintre liniile puternice ale intervenției sale.
Cristian Nacu, Senior Country Officer România în cadrul International Finance Corporation, World Bank Group, a plasat tema sustenabilității în zona accesului la capital și a transformării companiilor prin finanțare. Din logica IFC, proiectele sustenabile sunt direct legate de bancabilitate, de maturitatea modelului de business și de capacitatea unei companii de a atrage resurse pentru modernizare. Intervenția lui a susținut ideea că dezvoltarea durabilă și competitivitatea economică merg împreună atunci când există instrumente de finanțare adaptate contextului local și etapelor de transformare prin care trec companiile. Unul dintre cele mai clare exemple de sustenabilitate conectată la eficiență operațională a venit din intervenția Cristinei Giogia, Director Adjunct în Direcția Produse și Servicii Bancare din CEC Bank. Ea a explicat că investițiile în digitalizare au o funcție dublă în cadrul băncii. O parte importantă a bugetelor merge către modernizarea sistemelor IT, inclusiv prin implementarea unui nou core banking și a unei noi platforme CRM. În prezentarea sa, aceste proiecte au fost descrise ca infrastructură critică pentru transformarea internă a băncii. Cristina Giogia a arătat că beneficiile se văd atât în relația cu clientul, prin reducerea timpilor de procesare, cât și în interiorul organizației, prin diminuarea consumului de resurse, creșterea productivității și eficientizarea proceselor. Tot ea a insistat asupra investițiilor în reducerea consumului de hârtie, în fluxuri paperless și în automatizarea unor rapoarte operaționale care înainte circulau în format tipărit. În aceeași intervenție, reprezentanta CEC Bank a legat sustenabilitatea de incluziunea financiară. Ea a menționat extinderea infrastructurii bancare și rolul rețelei băncii în mediul rural, unde accesul la servicii financiare are o dimensiune socială importantă.
Din partea Mega Image, Emanuel Pârvulescu, Sustainability Lead, a adus una dintre cele mai aplicate perspective din întreg panelul. El a pornit de la o realitate simplă din retail: energia este unul dintre cele mai mari costuri operaționale. În consecință, orice strategie de sustenabilitate trebuie să înceapă de la înțelegerea consumului și de la capacitatea de a interveni rapid. Emanuel Pârvulescu a prezentat implementarea unui sistem de smart metering în toate magazinele, care oferă vizibilitate în timp real asupra consumului de energie. Din punctul său de vedere, această infrastructură de date schimbă felul în care sunt luate deciziile în companie. Pe baza informațiilor primite în timp real, echipele pot înțelege pierderile, pot ajusta procesele și pot regândi anumite practici de funcționare. A doua direcție prezentată de el a vizat folosirea inteligenței artificiale pentru previzionarea comenzilor la fructe și legume. Scopul declarat al proiectului este reducerea risipei și o planificare mai bună a stocurilor, pe baza datelor istorice și a altor indicatori relevanți, inclusiv vremea. Intervenția sa a formulat foarte clar ideea că digitalizarea este deja o condiție a sustenabilității economice în retail.
Alina Petrescu, Director de Comunicare și Sustenabilitate la OMV Petrom, a fost invitată în secvența dedicată investițiilor în digitalizare și tehnologie. Linia principală a intervenției sale a mers către relația dintre inovație, eficiență și implementarea politicilor de sustenabilitate în organizații cu infrastructură complexă și procese extinse. În economia unor companii mari, digitalizarea apare ca suport pentru decizie, pentru măsurarea consumurilor și pentru alocarea mai precisă a resurselor. În acest cadru, tehnologia devine parte a modului în care companiile gestionează riscul, eficiența și presiunile de reglementare.
Intervenția Corinei Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate la Auchan România, a adus o perspectivă diferită și necesară: aceea a accesibilității fizice și digitale ca parte a sustenabilității. În schimbul unei abordări centrate exclusiv pe mediu, discursul ei a așezat accent pe incluziune și pe experiența reală a clientului. În intervenție a fost invocată și aplicarea prevederilor privind accesibilitatea, inclusiv prin exemple concrete de magazine adaptate și de echipe pregătite să răspundă nevoilor unor categorii diverse de consumatori. Mesajul ei a arătat că sustenabilitatea capătă sens atunci când este tradusă în experiențe concrete pentru comunitate, pentru cumpărători și pentru cei care folosesc spațiile comerciale.
Unul dintre cele mai vii momente ale discuției a fost cel legat de sistemul de garanție-returnare, unde s-a făcut referire explicită la RetuRO. În acest context, prezența Ancăi Marinescu, Corporate Affairs & Communication Manager la RetuRO, a fost importantă pentru că subiectul a intrat direct în dezbatere. În jurul acestui model, discuția a evidențiat două idei. Prima a fost că sistemul și-a demonstrat deja relevanța și funcționalitatea. A doua a fost că, fiind vorba despre un mecanism încă tânăr, el are nevoie de consolidare operațională înaintea oricărei extinderi către alte categorii de produse. Din schimburile de idei a reieșit că modelul funcționează tocmai pentru că activează un comportament simplu și eficient din partea consumatorului: atenția la valoarea recuperată. Acest element a fost prezentat ca o dovadă că economia circulară poate deveni funcțională atunci când designul sistemului ține cont de reflexele reale ale oamenilor.
După primul panel, discuția a trecut treptat din zona de instrumente și politici către o analiză amplă a impactului asupra modelelor de business. Moderatorul și speakerii au revenit de mai multe ori la întrebarea legată de rezultate: ce se schimbă în costuri, în organizare, în raportare, în relația cu clienții și în modul în care companiile își proiectează viitorul. Această tranziție a pregătit terenul pentru panelul al doilea, unde accentul a fost pus pe finanțare, industrie, asigurări, investiții și pe relația dintre sustenabilitate și performanța generală a companiei. În al doilea panel, speakerii au mutat discuția spre rezultate măsurabile, obiective financiare, decizii de investiții și provocările implementării.
Raul Pop, Secretar de Stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a intervenit într-o cheie foarte directă asupra raportului dintre reglementare, economie și realism administrativ. Ideea centrală a fost că sustenabilitatea trebuie privită ca un proces lung, cu compromisuri rezonabile și cu o nevoie constantă de dialog între instituții. Raul Pop a susținut că în România multe dintre tensiunile legate de sustenabilitate vin din întârzieri de implementare și din lipsa unei culturi administrative orientate spre aplicare rapidă și predictibilă. În același timp, el a arătat că intensitatea energetică, eficiența operațională și reducerea consumurilor sunt indicatori care au sens economic imediat pentru companii. În intervenția sa s-a remarcat și ideea că politicile de mediu, sociale și de guvernanță trebuie înțelese ca forme normale de modernizare administrativă și corporativă.
Alina Cișmaș, Sustainable Development Manager la Ursus Breweries, a oferit unul dintre cele mai consistente studii de caz din conferință. Ea a descris compania prin amploarea operațiunilor sale și a explicat că, într-un business industrial mare, sustenabilitatea este strâns legată de consumul de apă, de energie, de ambalaje, de materii prime și de diversitatea portofoliului. Un punct major al intervenției sale a fost decizia Ursus de a trece, începând cu 1 ianuarie 2025, la 100% energie electrică din surse regenerabile pentru producție. Contractul de tip PPA menționat în cadrul panelului a fost prezentat ca exemplu de investiție strategică în competitivitate și stabilitate operațională. Alina Cișmaș a vorbit și despre reducerea deșeurilor, despre valorificarea subproduselor și despre disciplina internă a urmăririi indicatorilor de sustenabilitate pe termen lung. Din perspectiva ei, raportarea și strategiile ESG capătă sens în momentul în care sunt susținute de ani de măsurare, de date consistente și de implicarea întregii organizații.
Intervenția Flaviei Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale, a adus în prim-plan punctul de vedere al sistemului bancar asupra transformării sustenabile. Ea a explicat că pentru o instituție financiară impactul major vine din portofoliul de credite și din relația cu clienții, deoarece emisiile finanțate reprezintă partea dominantă a amprentei de carbon. Flavia Popa a arătat că BRD a început să includă factorii ESG în analiza de credit și în evaluarea proiectelor finanțate. Această integrare schimbă atât modul în care este înțeles riscul, cât și felul în care banca își definește produsele și obiectivele comerciale. Ea a vorbit despre finanțări verzi, despre colaborări cu instituții financiare internaționale și despre obiective concrete pentru creșterea ponderii finanțărilor sustenabile în portofoliu. Intervenția sa a subliniat ideea că o companie care nu ia în calcul impacturile climatice și riscurile de tranziție riscă să piardă reziliență economică și acces competitiv la finanțare.
Magdalena Caramilea, Sustainability Manager la Autonom, a adus în dezbatere experiența unei companii antreprenoriale care a integrat sustenabilitatea în mod direct în modelul de business. În jurul intervenției sale s-a conturat foarte clar ideea că sustenabilitatea trebuie să aibă relevanță operațională imediată. În acest cadru, raportarea, planificarea și bugetarea au fost discutate ca instrumente necesare pentru companiile care vor să rămână competitive pe termen lung. Din perspectiva sa, o firmă poate ignora temporar anumite criterii, însă costurile acestei alegeri cresc în timp, mai ales într-un context de reglementare și piață aflat în schimbare. Prezența Autonom în panel a servit drept contrapunct important față de marile corporații și bănci, pentru că a arătat că tema sustenabilității are aceeași importanță și pentru companiile antreprenoriale care caută creștere și adaptare.
Diana Gruianu, Marketing Manager Office la CPI România, a fost adusă în discuție și prin prisma felului în care spațiile comerciale și de birouri integrează noile cerințe de sustenabilitate. În jurul intervenției sale s-a discutat despre transformarea spațiilor și despre nevoia ca infrastructura comercială să răspundă unei societăți tot mai digitalizate și mai conectate la teme de accesibilitate și eficiență. Prezența ei a completat tabloul panelului printr-o perspectivă legată de ecosistemul comercial și de felul în care schimbările tehnologice și comportamentale se reflectă în spațiile pe care companiile și consumatorii le folosesc zilnic.
Ioana Voineascu, Head of Sustainability la BCR, a susținut ideea că băncile pot avea un rol major în accelerarea tranziției prin instrumente financiare adaptate nevoilor clienților. Intervenția sa a mers în direcția produselor de finanțare sustenabilă, a obiectivelor de portofoliu și a rolului educației financiare în relația cu companiile. Ea a explicat că instituțiile financiare au capacitatea de a lucra alături de clienți pentru identificarea unor pași realist de implementat, pentru stabilirea unor planuri de tranziție și pentru construirea unor avantaje competitive prin investiții verzi, înlocuiri de echipamente, reducerea consumurilor și modernizare operațională. Din perspectiva BCR, sustenabilitatea a fost descrisă ca o temă de proximitate cu clientul, unde banca are rolul de a transforma un obiectiv general într-o serie de acțiuni concrete și finanțabile.
În intervenția Adrianei Vincze, Director Sustenabilitate și Proiecte Strategice la Groupama, tema sustenabilității a fost legată de prevenție, reziliență și capacitatea de reacție în fața unor riscuri tot mai frecvente. Ea a explicat că, pentru un asigurător, performanța sustenabilă este strâns legată de portofoliul de produse și de investiții, deoarece operațiunile proprii reprezintă o parte mică din amprenta totală. Din acest motiv, strategia Groupama urmărește integrarea unor măsuri de prevenție în produsele oferite și o intervenție cât mai rapidă în situații de criză. Adriana Vincze a dat și exemple concrete despre sprijinul oferit clienților afectați de fenomene climatice severe, precum și despre programe de educare și pregătire a comunităților pentru astfel de situații. Mesajul ei a extins sensul sustenabilității către protecția vieții și continuitatea activității economice.
Pe parcursul ambelor paneluri, raportarea ESG a revenit constant în discuție. Speakerii au descris-o ca pe un proces complex, consumator de resurse și implicând aproape întreaga organizație. În același timp, din intervențiile lor s-a conturat și ideea că raportarea aduce ordine, comparabilitate și clatitate. Pentru companiile și băncile prezente la summit, raportarea nu mai este privită exclusiv ca obligație formală. Ea devine un exercițiu de management intern, de colectare de date, de definire a priorităților și de urmărire a progresului. În multe intervenții a apărut analogia cu standardele contabile: după aceeași logică în care financiarul are reguli și limbaj comun, și sustenabilitatea începe să se așeze într-un cadru comparabil.
Un alt fir important al conferinței a fost relația dintre companii și societate. În discuțiile moderate de Cristian Dimitriu și stimulate de întrebările lui Moise Guran, a apărut frecvent tema percepției publice asupra corporațiilor și a modului în care inițiativele sustenabile ajung sau nu ajung la oameni. Din această dezbatere a rezultat că marile companii investesc în proiecte de impact, în comunități, în energie verde, în reducerea deșeurilor sau în educație, iar vizibilitatea acestor eforturi rămâne uneori limitată. Speakerii au sugerat că schimbarea de percepție cere o comunicare mai apropiată de realitatea comunităților și mai puțin dependentă de limbaj tehnic sau strict corporatist. Tot aici s-a discutat și despre rolul educației copiilor și al culturii organizaționale în formarea unor reflexe noi legate de resurse, reciclare, responsabilitate și grijă față de spațiul comun.
Competitive Sustainability Summit 2026 a oferit imaginea unei economii care începe să trateze sustenabilitatea cu mai mult realism și cu mai multă rigoare. Intervențiile speakerilor au arătat că tema nu mai stă doar în zona angajamentelor generale. Ea intră tot mai mult în bugete, în analiza de credit, în arhitectura sistemelor IT, în deciziile de investiții, în managementul energiei, în logistică, în asigurări și în modul în care companiile se raportează la clienți și comunități.
Din discursurile Dianei Buzoianu, Laszlo Borbely, Cristian Nacu, Cristinei Giogia, Emanuel Pârvulescu, Alinei Petrescu, Corinei Dospinoiu-Imre, Ancăi Marinescu, Raul Pop, Alinei Cișmaș, Flaviei Popa, Magdalenei Caramilea, Dianei Gruianu, Ioanei Voineascu și Adrianei Vincze s-a conturat aceeași idee de fond: sustenabilitatea produce rezultate atunci când este legată de disciplină managerială, de date, de tehnologie, de finanțare și de aplicare consecventă. Conferința a lăsat impresia unei teme care a depășit faza de slogan și care intră într-o etapă de maturizare. România are deja exemple funcționale, proiecte solide și companii care pot arăta rezultate. Provocarea majoră rămâne ritmul de extindere, coerența instituțională și capacitatea de a transforma aceste insule de performanță într-un standard mai larg al economiei.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Melitina, cetatea Armeniei, a crescut pe acest plăcut al lui Dumnezeu, Acachie, născut din părinți binecredincioși și de Dumnezeu temători, care, fiind neroditori, prin rugăciuni și prin post au cerut de la Dumnezeu pe acest rod binecuvântat. Apoi, crescându-l în învățătura cărții, l-au dus la episcopul cetății aceleia și l-au dat la slujba lui Dumnezeu, pentru că astfel se făgăduiseră, când au cerut de la Dumnezeu acest rod. Și era atunci episcop al cetății Melitinei fericitul Otrie, care la al doilea Sinod din toată lumea al Sfinților Părinți, pe vremea împărăției Marelui Teodosie, a fost împotriva lui Macedonie, luptătorul contra Sfântului Duh.
Deci Otrie, fiind unul din cei o sută cincizeci de Sfinți Părinți, bine se nevoia pentru dreapta credință, împreună cu Sfântul Grigorie Teologul și cu ceilalți râvnitori și apărători ai dreptei credințe, stând tare și luptând împotriva eresului. Acestui bărbat, de Dumnezeu însuflat, Otrie, i s-a încredințat de către părinți fericitul copil Acachie. Iar Sfântul Otrie episcopul, văzând mai înainte darul lui Dumnezeu ce era în pruncul acela, l-a făcut cleric bisericesc. Și mergea Acachie din putere în putere, sporind în fapte bune și în bisericeștile osteneli întinzându-se, iar cu anii, cu înțelegerea și cu viața cea plăcută lui Dumnezeu, venind întru desăvârșire și sfințenie, s-a făcut și altora spre folos și învățătură. La dânsul fiind și Eftimie cel Mare, în anii copilăriei, a învățat carte, precum de aceasta se povestește în viața lui Eftimie. Și nu numai copiilor, ci și bătrânilor a fost învățător Fericitul Acachie, cu cuvântul și cu chipul îmbunătățitei sale vieți, după ce acum și la treapta preoției se suise și i se încredințase grija pentru mântuirea sufletelor omenești.
Fiind vas ales al Sfântului Duh, s-a învrednicit de arhiereasca cinste în a sa vreme, ca un vrednic. Pentru că după ce Sfântul Otrie, episcopul Melitinei s-a dus către Domnul din viața aceasta, în locul aceluia Fericitul Acachie alegându-se de toți cu un glas și la scaunul acela ridicându-se după rânduială, a fost pus ca o făclie luminoasă într-un sfeșnic de aur, ca toată lumea să o lumineze. Și atât a plăcut lui Dumnezeu arhiereul acesta, și s-a făcut mare cu sfințenia, încât s-a învrednicit și de darul facerii de minuni. Deci, se cade ca din cele mai multe minuni ale lui, să povestim aici pe unele din ele.
Fiind secetă mare în acel an și foametea stând deasupra și mâhnirea poporului înmulțindu-se, s-a dus arhiereul lui Dumnezeu împreună cu poporul cel flămând la biserica Sfântului Marelui Mucenic Eustatie, care era afară din cetate, rugând pe pătimitorul lui Hristos, ca să-i ajute în rugăciunile lor și împreună să ceară de la Dumnezeu ploaie pământului celui uscat. Și, afară de biserică, la un loc frumos făcând jertfelnic și prestol dumnezeiesc, în câmp, fără de acoperământ și poruncind cele cu cale, a început jertfa cea fără de sânge a o săvârși, ridicându-și ochii cei plini de lacrimi spre cer. Și n-a amestecat în sfântul pahar apă în vin, precum este obiceiul a amesteca, ci înălțându-și mintea la Dumnezeu, cu dinadinsul se ruga ca El Singur de sus cu apă de ploaie să amestece paharul și brazdele pământului cele uscate să le adape. Și atît a fost de tare și de puternică la Domnul rugăciunea lui, încât îndată s-a vărsat ploaie mare și nu numai paharul a amestecat, ci și pământul a adăpat din destul. Și s-a schimbat în bucurie mâhnirea tuturor popoarelor ce erau acolo, care se veseleau și mulțumeau lui Dumnezeu. Și a fost în acel an îmbelșugare preaîndestulată cu rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu Acachie.
Un râu din acele părți de multe ori surpîndu-și malurile sale, îneca satele învecinate; iar odată atât s-a umplut, încât și casele cele mari, care erau aproape, cu totul le-a înecat, iar pe altele le dărâma și din ceas în ceas mai mult amenința cu înecarea mai multor locuințe. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Acachie, văzând necazul cel mare al poporului său de potopul acela și făcând rugăciune către Dumnezeu, a pus o piatră nu departe de mal și a poruncit râului să nu treacă de hotarul cel pus de dânsul. Și îndată s-a împreunat apa în malurile sale și se vedea că-și făcea curgerea mai sus decât pământul, din cauza apei multe, iar din maluri nu se revărsa mai departe, fără numai până la piatra aceea, cu care arhiereul a încuiat râul acela în ale sale hotare.
A fost un loc elinesc, de la cetatea de acolo ca de optsprezece stadii, care se numea Miasini, foarte frumos, potrivit și desfătat, având de amândouă părțile câmp larg, care se despărțea între două dealuri; iar prin mijloc curgea un râu repede și curat spre răsărit, care se numea Azoros sau Azur și cu bălți era înconjurat șesul acela. Și era acolo la un loc deosebit ales și preafrumos, o capiște idolească și sad de pomi bine roditori împrejur, care se adăpau cu apa iezerului Azurului. Însă se întina cu diavoleștile urâciuni, pentru că adunându-se acolo elinii cei ce se țineau de închinarea de idoli cea veche, își săvârșeau necuratele lor jertfe. Iar râvnitorul lui Hristos, Sfântul Acachie, a voit să curățească acel loc și să-l sfințească spre lauda adevăratului Dumnezeu. Și multe osteneli a suferit, de vreme ce slujitorii de idoli se împotriveau foarte mult aceluia, nelăsându-și locul lor de jertfit idolilor.
După ce sfântul a început a zidi acolo o biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, atunci oamenii aceia răi îi făceau noaptea rău; pentru că cele ce ziua zideau credincioșii, pe acelea noaptea le dărâmau păgânii închinători la idoli. Dar, înarmându-se cu rugăciunea asupra lor, Arhiereul lui Hristos, Acachie, a biruit puterea potrivnicilor. Deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, a dărâmat capiștea idolească și a săvârșit Biserica Maicii lui Dumnezeu și a sfințit-o, făcând locul acela locuință sfinților îngeri, care mai înainte era locaș al diavolilor. Și a zidit o mănăstire lângă Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru monahii cei îmbunătățiți. Apoi unde se făceau jertfele sângeroase ale diavolului, acolo fără de sânge și curată jertfă se aducea lui Dumnezeu și în toate zilele, măriri și rugăciuni. Apoi se săvârșeau minuni, cu darul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și cu rugăciunile făcătorului de minuni Acachie pe care văzându-le elinii, își părăseau păgânătatea și se întorceau la Hristos Dumnezeu. Integral pe: Doxologia
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
În multe școli, istoria este încă predată ca o succesiune rigidă de ani, nume și evenimente. Elevii memorează pentru teste și uită imediat după. Dar istoria nu ar trebui să fie doar despre trecut, ci despre înțelegerea prezentului și formarea gândirii critice. Aici intervine conceptul de „istorie vie”.
Istoria vie transformă lecția într-o experiență. Elevii nu mai sunt simpli spectatori, ci participanți activi. Ei pot analiza documente, pot dezbate decizii ale personalităților istorice sau pot vizita locuri cu încărcătură istorică. Pot deasemenea să îmbrace uniforme militare, să mânuiască replici de arme, să intre în contact cu obiecte vechi. Astfel, trecutul devine tangibil, iar învățarea capătă sens.
Această abordare nu doar că face lecțiile mai interesante, dar dezvoltă abilități esențiale: gândirea critică, empatia și capacitatea de a înțelege perspective diferite. Un elev care „trăiește” istoria va înțelege mai bine de ce s-au întâmplat anumite evenimente, nu doar când.
Sunt și voci care ar putea spune că metodele interactive consumă timp sau că programa este prea încărcată. Totuși, întrebarea reală nu este cât de repede predăm materia, ci cât de bine este înțeleasă. O lecție memorată superficial valorează mai puțin decât una bine înțeleasă.
Într-o lume în continuă schimbare, educația trebuie să evolueze. Istoria vie nu este doar o metodă modernă, ci o necesitate. Dacă vrem elevi implicați, capabili să gândească și să înțeleagă lumea din jur, trebuie să le oferim mai mult decât date, trebuie să le oferim experiențe, pentru că istoria nu este despre trecut. Este despre oameni. Iar oamenii se înțeleg cel mai bine atunci când le simți povestea.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Există în istoria fiecărui neam un ceas de cumpănă, o clipă suspendată între destin și rătăcire, când o singură alegere poate înclina balanța veacurilor. Pentru România, acel ceas a purtat strălucirea amară a unei Coroane ce, odinioară simbol al unității și al demnității naționale, a fost lăsată să cadă în praful vremurilor tulburi. Iar odată cu ea, s-a risipit nu doar o instituție, ci o întreagă arhitectură a speranței.
Sursă foto: Pinterest
România interbelică nu era doar o realitate geopolitică. Era o promisiune! Sub faldurile ei se adunaseră energiile unui popor întregit, intelectuali de o finețe rară, elite politice care, cu toate slăbiciunile lor omenești, înțelegeau gravitatea construcției istorice la care luau parte. Era o lume în care ideea de stat nu era o abstracțiune rece, ci o operă în devenire, un organism viu, hrănit de sacrificiu și visare. Și totuși, în acest edificiu fragil, Coroana întruchipa continuitatea, echilibru, acea instanță superioară care, în momente de criză, putea tempera excesele și ordona haosul. Când această Coroană a fost îndepărtată, România a pierdut un reper. A rămas, în schimb, un gol, adânc, tăcut, primejdios. Ce a urmat nu a fost doar o succesiune de regimuri, ci o dezrădăcinare progresivă. Valorile au fost răsturnate, elitele decimate, iar memoria, acea comoară invizibilă a unei națiuni, siluită, rescrisă, mutilată. În locul unui parcurs firesc, România a fost aruncată într-un experiment al discontinuității, unde fiecare nou început purta stigmatul unei rupturi. Și totuși, ceea ce apasă cel mai greu nu este trecutul în sine, ci conștiința unei alternative pierdute. O Românie în care instituțiile ar fi crescut organic, în care tradiția și modernitatea nu s-ar fi aflat în conflict, ci în dialog. O țară în care demnitatea nu ar fi fost negociabilă, iar memoria nu ar fi trebuit recuperată din ruine. Această „Românie posibilă ” nu este o ficțiune nostalgică. Ea reprezintă un exercițiu de luciditate istorică, o invitație la reflecție asupra drumurilor neparcurse. Nu pentru a idealiza trecutul, ci pentru a înțelege prezentul și, poate, pentru a redescoperi acele fibre morale fără de care niciun viitor nu poate fi durabil.
Coroana căzută nu mai poate fi ridicată în forma ei de odinioară. Dar sensul ei, acela de echilibru, de continuitate și de responsabilitate, rămâne, încă, recuperabil. Într-o lume grăbită să uite, poate că adevărata datorie a generațiilor de astăzi nu este să reconstituie trecutul, ci să-i înțeleagă lecțiile. Căci, între ceea ce a fost și ceea ce ar fi putut fi se întinde, nevăzută, cea mai dureroasă dintre frontiere: aceea a destinului ratat.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Frați monarhiști și iubitori ai Coroanei, prea iubiți prieteni și camarazi de simțire,
În aceste vremuri de cumpănă, când neliniștea pare a se fi așezat ca o umbră peste conștiința națională, se cuvine a ne întoarce privirea către izvoarele limpezi ale identității noastre și către temeliile pe care s-a zidit, cu trudă, ființa statului român. Istoria nu este doar o succesiune de fapte, ci o datorie vie, o chemare perpetuă la demnitate, ordine și unitate.
Grupul Monarhic Român „Regele Mihai I”se adresează tuturor acelora care mai cred în noblețea spiritului public, în rigoarea morală și în continuitatea valorilor ce au dat României stabilitate și prestanță între națiuni. Nu invocăm trecutul ca refugiu, ci ca reper. Nu cerem întoarcerea în timp, ci redescoperirea unui ethos al responsabilității și al slujirii dezinteresate a binelui comun.
Monarhia, în înțelesul ei autentic, nu este un simplu aranjament instituțional, ci expresia unei armonii între autoritate și datorie, între tradiție și devenire. Sub o astfel de orânduire, România a cunoscut momente de înaltă infăptuire, de echilibru și de afirmare națională. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de această verticalitate, de acest simț al măsurii care așază interesul național mai presus de orice conjunctură trecătoare.
Chemăm, așadar, la unitate, nu una formală, ci una de conștiință. Să ne regăsim în valorile care ne-au definit: credința, onoarea, disciplina și solidaritatea. Să depășim dezbinările sterile și să ne adunăm energiile în jurul unui ideal comun: renașterea morală și instituțională a României.
Fie ca fiecare dintre noi să înțeleagă că destinul unei națiuni nu se scrie doar în cancelarii, ci în sufletele celor care refuză să abdice de la demnitate. Viitorul nu se clădește pe improvizație, ci pe temeiuri solide, verificate de istorie și întărite prin credință.
În numele acestor adevăruri, vă chemăm să fiți părtași la această lucrare de redeșteptare. Să ne ridicăm, cu mintea limpede și cu inima curată, pentru o națiune care să-și regăsească echilibru, prestigiul și vocația.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Bustul poetului Octavian Goga a fost înlăturat din zona Copou din Iași, în urma unei solicitări transmise Primăriei Municipiului Iași și Consiliului Local Iași de către o asociație din Arad, anunță Ziarul de Iași.
Potrivit sursei citate, cererea a fost depusă de Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului din Arad.
Cererea a fost motivată de prevederile Legii 241/2025, cunoscută ca Legea Vexler.
Reamintim că Acțiunea Conservatoare a inițiat o campanie de strâgere de semnături pentru abrogarea acestei legi. Până în prezent au fost adunate peste 13.000 de semnături, transmite Rost Online.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Aceste trei muceniţe, Agapia, Irina şi Hionia, erau surori şi au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), în părţile Tesalonicului. Părinţii lor erau păgâni, închinători la idoli, dar ele îşi închinaseră viaţa lui Hristos, ca şi învăţătorul lor, Sfântul preot Zoil. Fiind prinse cele trei surori, au fost aduse înaintea lui Sisinie, care le îndemna prin multe ispitiri şi ameninţări să se închine idolilor neînsufleţiţi. Însă ele îl înfruntau cu îndrăzneală, rămânând statornice în credinţa lor, zicând într-un singur glas că Îl preaslăvesc pe Domnul Hristos şi că sunt fericite să-şi dea viaţa pentru El. Înfuriat de cutezanţa împotrivirii lor, Sisinie a poruncit ca Agapia şi Hionia să fie arse de vii. Şi aşa, în cântece de laudă şi de mulţumire, cele două fecioare şi-au dat sufletul în mâinile Domnului Hristos, ca nişte muceniţe vrednice de El. Irina, cea mai tânără dintre ele, a fost ameninţată cu aceeaşi moarte, dar aceasta nu a descurajat-o, ci a mărturisit în continuare că este creştină. Apoi i s-a spus că, dacă nu se va lepăda de Hristos, va fi dusă într-o casă de desfrânare. Sfânta Irina a răspuns că este gata să îndure toate pentru numele lui Dumnezeu, pentru că necurăţia care se face fără de voie nu se socoteşte păcat la Dumnezeu. Deci a fost dusă de ostaşi spre casa de desfrânare, dar, ajungând pe un deal, din rânduială dumnezeiască, cu o zi înainte de Paşti, unul dintre soldaţi şi-a încordat arcul şi, săgetând-o, a omorât-o pe Sfânta Irina. Şi aşa şi-a dat sufletul ei curat în mâinile Mântuitorului Iisus Hristos, numărându-se astfel cu mucenicii. Preluare: Ziarul Lumina
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
