Doamne Întreit în Persoane, Care pe toate le știi, pe toate le poți și pe toate ni le dăruiești, după voia Ta! Văzînd în dimineața aceasta însorită, venită după cele aproape douăzeci și patru de ore de ploaie rece căzute deasupra pămîntului, cum strălucesc slăvindu-Te în zeci de culori sutele de picături ale cerului stăruind pe iarbă, trezirea păsărilor în cîntece de slavă, forfota insectelor tîrîtoare și zburătoare lăudîndu-Ți dărnicia, cum aș putea rămîne nepăsător? Așa că, Sfîntă Treime, înainte de orice, Te rog, primește-mi mulțumirile!
Maica Domnului, Care ne veghezi Grădina și mi-ai asigurat somn liniștit în noaptea cu lună plină ce s-a ridicat, Te rog să-mi primești mulțumirile, deși am fost delăsător în ultimele zile și m-am îndeletnicit îndeosebi cu cele materialnice!
Sfinte Arhanghele Mihail și Sfinte Îngere Păzitor, Care, după micile-mi ritualuri matinale de spălare și dezmorțire, m-ați aplecat acum asupra tastaturii să compun această rugăciune, primiți mulțumirile mele!
Sfîntă și Atotputernică Treime, Te rog în acest întîi florar să dăruiești românimii întregi trezirea conștiinței spre redresarea spirituală și unirea necesare refacerii ruinatei noastre Țări lăsate moștenire de înaintași astfel încît să înceteze deîndată bucuria potrivnicului și a uneltelor sale dinlăuntru și dinafară. Trimite, rogu-Te, Duhul Tău Cel Sfînt să le ucidă acelora ce ne urăsc de moarte toate gîndurile și intențiile de jaf și de înstrăinare a avuției scăpate încă de pîrjolul lăcomiei lor. Stinge grabnic, rogu-Te, duhurile dezbinării, ale invidiei și ale trufiei celor capabili să ne conducă și dă-le duhurile smereniei, ale înțelegerii, ale răbdării și ale conlucrării pașnice.
Fă, Te rog, pace-n lume și încurcă-le limbile, ca odinioară în Babilon, tuturor doritorilor de înavuțire prin războaie și asupriri.
Așa, Doamne Întreit în Persoane, Care m-ai copleșit în această dimineață cu omniprezența Ta creatoare, ascultă-mi, Te rog, rugăciunile de laudă și de slavă, iar în privința cererilor mele facă-se voia Ta!
Slavă Tatălui, Fiului și Sfîntului Duh, acum și-n veci! Amin!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Sfântul Proroc Ieremia era din Anatot, cetatea preoţilor, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile. Tatăl său se numea Helchie şi era mai marele preoţilor. Ieremia a fost ales şi sfinţit proroc din pântecele maicii sale, precum Însuşi Domnul i‑a prezis despre aceasta: „Înainte de a te fi zămislit în pântece te‑am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece te‑am sfinţit şi te‑am rânduit proroc pentru popoare” (Ieremia 1, 5). Prorocul Ieremia a trăit în vremea celor mai mari tulburări din istoria evreilor, când se pregăteau dărâmarea Templului şi a Ierusalimului şi ducerea poporului evreu în robia Babilonului, care avea să dureze 70 de ani. Acestea s‑au întâmplat după năvălirea marelui rege haldeu Nabucodonosor al Babilonului. A fost supranumit profet al lacrimilor sau al plângerilor, deoarece a plâns pentru poporul iudeu care se depărtase de Dumnezeu şi slujea idolilor, atrăgându‑şi astfel pedeapsa divină. El a început să prorocească de la vârsta de 20 de ani, în timpul împăratului Iosia, predicând pocăinţa către rege şi către nobilii săi, către prorocii cei mincinoşi şi către preoţii Templului. Sfântul Proroc Ieremia a luat parte la înnoirea vieţii religioase a poporului său, începută sub regele Iosia, în anul 621, după descoperirea textului Deuteronomului în Templu şi după citirea lui în auzul tuturor. În cartea sa, care se află în Sfânta Scriptură, profetul a descris ca un martor care a văzut cu ochii săi dărâmarea Templului şi robia babilonică, dar şi vremurile venirii lui Mesia, a Cărui Împărăţie o vedea ca pe un nou aşezământ, scris nu pe table de piatră, ci pe tablele vii ale inimii. Pe Mesia Îl vede ca pe un Sol trimis de Domnul ca să facă dreptate pe pământ. Prorocul Ieremia a ajuns apoi în Egipt, unde a trăit vreme de patru ani şi a prorocit egiptenilor că împăratul Babilonului avea să vină asupra lor. Sfântul Proroc Ieremia a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu aproape 50 de ani, fiind numit şi prorocul dreptăţii lui Dumnezeu. Preluare:Ziarul Lumina
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Timp de 35 de ani de la revoluție, românii au așteptat nu numai condamnarea legală a comunismului ci și arestarea celor implicați în genocidul dintre anii 1947-1989 din România. Răspunsul e limpede: Legea nr. 217/2015 condamnă doar fascistul, legionarul, rasistul și xenofobul.
Citind cu atenție Legea nr. 217/2015, veți putea observa că această normă este incompletă și antidemocratică. La articolul 2, alin. c, se scrie: „prin persoană vinovată de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război se înțelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanță judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și persoana din conducerea unei organizații al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanțe penale internaționale;”.
Prin urmare, în România de astăzi, singurul criminal comunist a fost doar președintele Nicolae Ceaușescu. Când condamnăm torționarii și pe marele criminal Gheorghe Gheorghiu Dej, care se fac vinovați de moartea a sute de mii de români anticomuniști? Nu credeți că după 37 de ani de la 1989, ar trebui să ne dați o explicație clară de ce nu condamnați regimul comunist? Cât mai așteptăm, domnilor EUROPARLAMENTARI? Voi români, pentru ce ați luptat mai bine de 76 de ani de la instalarea bolșevismului în România? EURO EDUCATION FEDERATION cere public condamnarea legală a regimului comunist în România!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Sfântul Apostol Iacov al lui Zevedeu
Acest Iacob a fost fiul lui Zevedei, şi fratele lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. După chemarea lui Andrei şi Petru, a fost chemat şi el cu fratele său de Mântuitorul la apostolat. Aceştia îndată lăsând pe tatăl lor şi corabia şi celelalte toate au urmat Domnului. Şi atâta i-a iubit încât unuia i-a dăruit a se rezema pe pieptul Său, iar celuilalt i-a dăruit să bea paharul pe care şi El l-a băut. Şi ei atâta râvnă aveau pentru Dânsul, încât au pornit să pogoare foc din cer ca să topească pe cei ce nu credeau. Şi poate că ar fi făcut aceasta, de nu i-ar fi oprit Hristos prin bunătatea Sa. Drept aceea îi lua pururea cu Sine pe aceştia şi pe apostolul Petru la rugăciune şi la alte orânduieli, învăţându-i cele mai înalte şi mai tainice dogme. Pe acest fericit Iacob, după patima şi înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, nesuferindu-l Irod să îndrăznească şi să propovăduiască mântuitoarea învăţătură, a pus mâinile pe dânsul, şi l-a omorât, trimiţân-du-l al doilea mucenic la Stăpânul Hristos, după mucenicul Ştefan.
Sfântul Părinte Donat, episcopul Evriei
Acest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi. Şi lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, şi câţi beau dintr-însul mureau cu amar. Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, şi cum a sosit s-a făcut tunet, şi îndată ieşind de acolo un balaur purtător de moarte, care îşi avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, şi încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare. Iar sfântul întorcându-se şi văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul şi a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut şi a murit. Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, şi au făcut foc, şi au ars fiara. Şi nimenea nu cuteza să se apropie de apă şi să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, şi binecuvântând izvorul şi bând el întâiul, a făcut pe ceilalţi să bea fără de frică. Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toţi episcopii, câţi erau acolo, şi a întrebat: „Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul şi l-a omorât, şi cu rugăciunea sa a scos apă din pământ şi din cer ploaie a pogorât?” Iar ei îl arătară zicând: „Acesta este, împărate”; şi împăratul sărutân-du-l, îl duse la împărăteasă, şi căzând amândoi apucară picioarele sfântului, rugându-l şi zicând: „Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniţi la suflet, şi de o vei tămădui, ia-ţi jumătate din avuţia ei”. Sfântul zise: „Să vină copila”; iar ei luară pe sfântul de-l duseră la dânsa. Şi certând sfântul pe demon, şi gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila. Dându-i împăratul făgăduinţa, sfântul n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voinţă a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de oraşul lui, şi se chema Omfalion, foarte bun ca să-şi facă biserică. Pe care îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare. Fiind atuncea şi secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieşit sfântul afară din cetate şi a făcut rugăciune, şi a căzut atâta ploaie din cer în cetate şi împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop. Iar împăratul avea grijă de sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat şi ploaia era grea. Iar dacă a venit sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toţi; deci împăratul se bucura de cuvintele lui şi dându-i mult aur pentru zidirea bisericii şi alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiaşi biserici, l-a trimis la locaşul său. Apoi mergând şi făcând biserica, şi gătindu-şi mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul. Integral pe:Calendar Ortodox
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Născut la Odorhei în inima oprimării românești din partea “națiunilor privilegiate”, Aron Pumnul a fost o figură emblematică a mișcării revoluționare pașoptiste. Fondator al Societății Teologilor Români, asociație național-culturală a tineretului român aflat la studii în Viena, profesor de filozofie la gimnaziul din Blaj, colaborator al lui Timotei Cipariu alături de care ia parte la întemeierea ziarelor Organul luminărei (1847, devenit, în 1848 Organul Națiunale), primul ziar românesc cu litere latine și Învățătorul poporului (1848), Aron Pumnul a avut un rol marcant în timpul Revluției de la 1848 din Transilvania.
Ca participant la Revoluția de la 1848 – 1849 din Transilvania, Aron Pumnul a avut un rol mare ca mobilizator al primei adunări populare din 18-30 aprilie care a precedat adunarea națională din mai de pe Câmpia Libertății. Fiind condamnat la moarte în contumacie, Aron Pumnul este nevoit să se refugieze în Țara Românească, de unde mai apoi trece în Moldova, ajungând să ocupe la sfârșitul anului 1848 primul post de profesor de limba și literatura română la liceul german din Cernăuți.
Timp de trei ani, începând cu anul 1861, Aron Pumnul îl va avea ca elev chiar pe Mihai Eminescu, poetul asupra cărui și-a lăsat o puternică amprentă, redată într-o oarecare măsură de poet prin elegia „La mormântul lui Aron Pumnul”. Preluare: Glasul info
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
„Ultima ratio regum”, expresia latină care desemna războiul drept ultimă soluție a puterii politice, capătă în contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina o semnificație profund actuală, deoarece ceea ce ar fi trebuit să rămână o opțiune extremă devine din nou instrument de afirmare geopolitică și de remodelare a raporturilor de putere în Europa contemporană. Din perspectiva autorităților ruse, declanșarea conflictului este justificată printr-o serie de argumente care invocă necesitatea asigurării securității naționale în fața extinderii NATO, protejarea populațiilor vorbitoare de limbă rusă din estul Ucrainei și menținerea unei zone de influență considerate esențială pentru statutul de mare putere, aceste idei fiind susținute de un discurs istoric ce prezintă Ucraina ca parte a unui spațiu cultural și politic comun. Aceste justificări sunt contestate pe scară largă de comunitatea internațională, care consideră acțiunile Rusiei o încălcare gravă a dreptului internațional, o negare a suveranității unui stat independent și o revenire la logica forței în relațiile dintre state, fapt care ridică întrebări serioase despre eficiența mecanismelor create după cel de-Al Doilea Război Mondial pentru menținerea păcii.
Din perspectiva Ucrainei, războiul reprezintă o luptă pentru supraviețuire națională, pentru apărarea granițelor recunoscute internațional și pentru dreptul de a-și alege liber orientarea politică și economică, inclusiv apropierea de Uniunea Europeană și de NATO, această poziție fiind susținută de majoritatea statelor occidentale, care văd în rezistența ucraineană o apărare a principiilor democratice și a ordinii internaționale bazate pe reguli. Conflictul generează o serie de consecințe care depășesc granițele celor două state: pe de o parte contribuie la consolidarea unității politice și militare a Occidentului și la redefinirea strategiilor de securitate europeană, iar pe de altă parte produce pierderi umane masive, distrugeri materiale extinse, crize umanitare și dezechilibre economice resimțite la nivel global, ceea ce evidențiază costurile profunde ale recurgerii la forță.
Poziția Statele Unite ale Americii se conturează ca un factor decisiv în evoluția conflictului, prin sprijinul militar, financiar și logistic oferit Ucrainei, prin impunerea de sancțiuni economice asupra Rusiei și prin consolidarea alianțelor occidentale, acțiuni care reflectă interesul strategic de a menține echilibrul de putere în Europa și de a limita extinderea influenței ruse în regiune. Acest rol al Statelor Unite contribuie la amplificarea dimensiunii globale a conflictului, transformând confruntarea într-un punct de intersecție al rivalităților dintre marile puteri și într-un test pentru credibilitatea angajamentelor de securitate asumate în cadrul NATO. Europa, reprezentată prin Uniunea Europeană și prin statele membre ale NATO, își afirmă solidaritatea cu Ucraina prin sprijin economic, umanitar și militar, prin primirea unui număr mare de refugiați și prin adoptarea unor politici menite să reducă dependența energetică de Rusia, acest proces contribuind la redefinirea strategiilor de securitate și la consolidarea coeziunii interne a spațiului european.
Conflictul produce consecințe majore la nivel global, deoarece influențează economia mondială, securitatea energetică, stabilitatea politică și relațiile internaționale, generând pierderi umane semnificative, distrugeri materiale extinse și tensiuni persistente între state, ceea ce evidențiază costurile ridicate ale recurgerii la forță ca instrument de politică externă. Analiza acestor poziții și interese evidențiază complexitatea unui conflict în care se intersectează securitatea, identitatea, influența geopolitică și memoria istorică, conturând imaginea unei lumi în care pacea depinde de echilibrul dintre putere și responsabilitate, dintre acțiune și consecință, dintre trecut și capacitatea de a învăța din el.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
PSD și AUR se pregătesc să pună semnătura pe o moțiune de cenzură comună în mai.
La prima vedere, pare o alianță contra naturii: „stânga tradițională” dă mâna cu „radicalii” ca să-l trimită pe Ilie Bolojan acasă. Dar, dacă ne uităm puțin sub capotă, s-ar putea ca spectacolul să fie doar un paravan pentru o manevră mult mai cinică. De ce? Pentru că în politică, frica de a pierde ciolanul e mai mare decât orice orgoliu. Odată ce Bolojan e scos din schemă, nu exclud să vedem o „minune” politică. PSD, PNL, USR și UDMR se vor așeza frumos la masă și vor scoate din joben un nou premier. E varianta „ori-ori”. Niciunul dintre partidele de sistem nu vrea alegeri anticipate acum, când AUR stă la pândă și ar putea mătura tot. Așa că, după ce se termină circul moțiunii, se vor regrupa sub pretextul „stabilității naționale”. Vor spune că țara are nevoie de liniște, dar adevărul e că au nevoie de control. Practic, îl sacrifică pe premier ca să salveze majoritatea. PSD își arată mușchii, restul își păstrează funcțiile, iar noi rămânem cu aceeași ciorbă, doar că în alt bol.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Un episod sinistru din ceea ce putea înseamna “civilizația” și “toleranța” stăpânirii ungare asupra românilor din Transilvania, îl reprezintă alegerile parlamentare din anul 1906, atunci când românii erau împiedicați pe tot cuprinsul Ardealului și chiar al Ungariei, chiar și prin crimă, să-și voteze reprezentanții din parlament, sau să facă propagandă electorală pentru aceștia, informează Glasul info.
La 29 Aprilie 1906, în localitatea Corni din județul Sălaj, jandarmi unguri băuți, trag asupra românilor care meargeau la Şomcuta-Mare pentru a-l vota pe dr. Al. Vaida Voievod. Cad morţi în drum: Ioan Gonţ, Niculae Pop a lui Costa. Răniţi: Zaharia Pop, Costan Berţ, Ioan Costin.
Tot în aceeași fatidică zi de 29 Aprilie 1906, în ziua alegerilor parlamentare, în localitatea Cehul-Silvaniei, bande de maghiari atacă alegatorii români. Sub ochii jandarmilor, ucid în bătăi, cu lanţurile, pe parohul Demetriu Pop din Motiş, pe Iacob Botiş din Năprade şi încă un alegător.
Anii 1906 și 1907 au fost ani plini de crime și masacre împotriva populației românești din Transilvania și de pe teritoriul Ungariei. Cete întregi de farisei din așa zisa presă “românească” sau indivizi care se erijează în istorici sau în elita culturală a neamului românesc, s-au căznit din greu în ultimele trei decenii să le umple capul românilor cu marota potrivit căreia violențele antiromânești, mergându-se uneori până la uriașe campanii de etnocid, sunt doar niște simple coincidențe din partea vecinilor noștri unguri, legate de episoade răzlețe din istorie cum ar fi apariția pașoptismului, a horthysmului și a bolșevismului, ascunzând însă secole întregi de teroare sistematică îndreptată asupra neamului românesc în Transilvania și oriunde românii se mai aflau sub stăpânire ungurească.
Toate partidele naționalităților nemaghiare erau urâte de către unguri, fie că era vorba de Partidul Sașilor, Partidul Național Slovac, Partidul Național Sârb, dar parcă cea mai mare înverșunare și cea mai mare vrajbă, ajungându-se așa după cum până și faptelșe istorice o dovedesc chiar și până la crimă, erau îndreptate împotriva Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania, transmite Glasul info.
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Cei nouă, Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemon, Magnu, Teodot, Tavmasie şi Filimon († 303-305), au suferit numeroase chinuri în timpul persecuţiei lui Diocleţian (284-305) pentru că au refuzat să se lepede de Hristos.
În cele din urmă au suferit moarte martirică prin decapitare. Trupurile lor, care au fost învrednicite de Dumnezeu cu darul nestricăciunii, au fost găsite de către creştinii din Cizic în timpul împăratului Constantin Cel Mare (306-337). Integral pe Basilica
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
La 28 aprilie 1879 se năștea la Perlepe (n.r. Prilep, in Macedonia) Theodor Capidan, lingvist român care a promovat și apărat interesele românilor din întreaga peninsula Balcanică, informează Glasul info.
Theodor Capidan s-a nascut într-o familie de negustori aromâni, a facut scoala primara in Perlepe (n.r. Macedonia), iar liceul in Bucuresti.
Devenit doctor in filologia romanica la Weigand in Leipzig, apoi asistent la „Institutul Balcanic” din Leipzig, profesor de limba româna si director la Scoala Superioară de Comert in limba româna din Salonic, Theodor Capidan se specializeaza pe dialecte transdanubiene, publicand cateva monografii lingvistice si etnografice referitoare la limba româna si limba aromâna respectiv dialectele istroromân și meglenoromân.
La 28 aprilie 1879 se năștea Theodor Capidan
Lui Theodor Capidan îi datorăm faptul că s-au realizat primele studii ştiinţifice cu privire la limba meglenoromâna din punct de vedere lexic, fonologic, etimologic, al literaturii populare şi al istoriei limbii şi a vorbitorilor ei.
Monografiile sale au şi valoare istorică, acesta portretizând destul de detaliat în multe dintre ele viaţă şi cultura romanilor din Balcani.
„Privind limba ca supremul instrument al conștiinței romanești, ea nu se infațișază numai ca un reflex al spiritului și al felului de a vedea lumea, ci reprezintă și expresia soartei noastre: numai prin limba noi ne dăm seama de ceea ce am ajuns și suntem în mijlocul popoarelor ce ne înconjoară. Ea ne aparține mai mult decât oricare alta moștenire spirituală, pentru că numai în ea se resfrange sufletul poporului nostru și întreaga realitate a vieții noastre spirituale.”Theodor Capidan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Împărățind Dioclețian și Maximian, păgânii împărați, iar antipați fiind Tarcvinie și Gavinie, în al doilea an al stăpânirii lor, s-a ridicat diavoleasca mânie asupra creștinilor. Pentru că, stăpânind acei împărați și antipați toată lumea, a ieșit de la dânșii această poruncă: „Deși știm că toți cei ce sunteți sub stăpânirea noastră cinstiți cu cucernicie pe zei, însă noi avem purtare de grijă pentru bună îndreptare a toată împărăția. Și pe toți care în vremurile noastre stăpânesc părțile Romanilor, îi rugăm și îi sfătuim, ca și pe ceilalți să-i aducă spre cinstirea zeilor și spre dragostea către dânșii în toate chipurile. Iar de se va afla cineva, în orice loc, pomenind numele lui Hristos, unul ca acela va porni mânia noastră asupra sa”.
Această poruncă auzind-o, popoarele s-au adunat vrând să săvârșească cele ce li se poruncise lor, adică să aducă zeilor jertfe și lăudau pe boierii lor, zicând: „Să se bucure și la mulți ani să fie sănătoși stăpânii noștri, cei ce au purtare de grijă pentru cinstirea zeilor!”. A zis către dânșii antipatul Tarcvinie: „De vreme ce vedem la voi o atât de mare osârdie, vă rugăm ca mâine dimineață să vă adunați ca să aducem zeilor jertfe împreună. Dar acum să vă odihniți, că ați venit de departe și cu noi vă veți veseli; iar după săvârșirea jertfei, fiecare se va întoarce la cetatea sa”.
A doua zi s-au adunat toți și s-a săvârșit praznicul cel urât de Dumnezeu, aducând jertfe necurate zeilor lor, apoi Tarcvinie i-a liberat. Iar a doua zi, un oarecare din paginii închinători la idoli, mergând la Tarcvinie, i-a zis: „Sunt aici trei bărbați, care în ziua de ieri, n-au voit să asculte poruncile voastre și să aducă jertfe zeilor; și se zice despre ei că se închină Unui Dumnezeu Care este în ceruri”. Deci, Tarcvinie a trimis de îndată pe slujitorii săi, ca să-i prindă și căutându-i, i-au aflat în satul lor care se chema Ozovia, petrecând în rugăciune către Dumnezeu. Prinzindu-i, i-au legat cu lanțuri de fier și i-au dus îndată în cetatea Dorostol (Dorostol, în sudul Dobrogei de astăzi). Acolo s-au întâlnit amândoi antipații de atunci.
Când au sosit în cetate, se înserase și, fiind înștiințat Tarcvinie despre prinderea acestor trei creștini, a poruncit ostașilor să-i păzească până a doua zi. Toată noaptea aceea, sfinții au petrecut-o în rugăciuni, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, dă-ne din cer puterea Ta spre ajutor, ca să putem birui pe potrivnicii noștri și cu darul Tău învrednicește-ne să luăm cununile biruinței”. Iar după ce s-a făcut ziuă, Tarcvinie, mergând la judecată împreună cu Gavinie, a poruncit să aducă înaintea lor pe creștinii cei prinși. Tarcvinie a întrebat: „Aceștia sunt cei ce defaimă porunca noastră și își țin credința după a lor voie?”. Apoi a zis către sfinți: „Spuneți-vă mai întâi numele voastre”. Sfântul Maxim a răspuns: „Eu sunt creștin după credința lui Hristos, precum și acești frați ai mei, iar după obiceiul omenesc mă numesc Maxim”. Ighemonul a zis: „Ai răspuns, arătându-te îndată că nu slujești zeilor noștri, ci altora. Dar celălalt care îți urmează, cum se numește?”. Iar acela singur a răspuns: „Mă numesc Dada și sunt, de asemenea, creștin, ca și întâiul nostru frate”. Tarcvinie a zis: „Dar al treilea cum se numește?”. Acesta a răspuns: „Eu mă numesc Cvintilian și sunt și eu creștin”.
Notarul Magnilian scria cuvintele fiecăruia. Antipatul Gavinie a zis către notar: „Le-ai scris numele lor?”. Notarul a răspuns: „De va porunci stăpânirea voastră, le voi citi”. Gavinie a poruncit și notarul a citit, zicând: „Numele creștinilor celor ce sunt acum de față, după spusele lor înaintea tuturor, sunt acestea: Maxim, Dada și Cvintilian”. Tarcvinie a zis către sfinți: „Iată, viața voastră se află în mâinile noastre; deci, de voiți ca să trăiți, mergeți de aduceți jertfă la maica zeilor și veți fi slujitori ai aceleia, în locul celui care a murit și care s-a dus la Dia, cerescul împărat, ca să-i slujească acolo”. Iar Sfântul Maxim a răspuns: „Preanemilostivule și preanerușinatule, oare nu te temi tu de Domnul, numind Dumnezeu pe necuratul desfrânat și împărat zicându-i aceluia? Să știți, oameni buni, că Hristos este Împăratul cerului, Care poartă grijă de toți și pe toate le ține pe palmă Sa; aceasta să o știți, că noi nu vom împlini pierzătoarea voastră poruncă, fiindcă suntem zidire a adevăratului Dumnezeu”. Iar antipatul Gavinie, chemând la dânsul pe Dada și pe Cvintilian, a vorbit cu dânșii multe cuvinte deșarte, vrând să-i înșele cu credința lui păgână.
Sfinții i-au răspuns: „Noi ținem ceea ce a zis fratele nostru Maxim, deoarece acesta este citeț al bisericii sobornicești și înțelege foarte bine dumnezeiasca Scriptură și știe ce ne este nouă de folos; iar tu cu diavoleasca nebunie înșelându-te, nu știi ce-ți este de folos. Și de ai fi voit să ne asculți, ai fi văzut lumina cea cerească”. Gavinie cu Tarcvinie au zis: „Iată în atâtea chipuri vă îndemnăm, sfătuindu-vă cele bune, iar voi nu vă supuneți, ci petreceți în îndărătnicia voastră”. Răspuns-a Sfântul Maxim: „Voi singuri vă îndrăciți, vrând ca pe oamenii cei ce bine viețuiesc și slujesc Unuia Dumnezeu, să-i atrageți la diavoleasca credință; ci acum faceți nouă ceea ce voiți să faceți, că nu ne veți întoarce de la a noastră credință niciodată”. Atunci antipații Gavinie și Tarcvinie sfătuindu-se unul cu altul ce să facă cu dânșii, au poruncit să ducă pe sfinți în temniță. Iar ei mergeau, bucurându-se și vorbind despre a lor mântuire.
Șezând sfinții în temniță, se îndeletniceau în duhovniceasca vorbire. Pentru că Maxim, din dumnezeiasca Scriptură, mult învăța pe Dada și pe Cvintilian. Apoi, la miezul nopții a adormit și a văzut în vedenie pe diavol încingându-și armele și tăbărând asupra lor. Deșteptându-se din somn, au văzut pe Îngerul Domnului, zicându-le: „Nu vă temeți, căci Dumnezeu, Căruia v-ați încredințat, vă va primi și nu este departe de voi, ajutându-vă!”. Cu acea îngerească arătare și cu cuvintele lui întărindu-se mucenicii, au binecuvântat pe Dumnezeu preamărindu-L până dimineața. Iar antipații iarăși, șezând la judecată, au poruncit să aducă la dânșii pe cei legați. Și, aducându-i pe ei, le-a zis Gavinie: „Iată, înaintea noastră stați! Deci, acum vă sfătuim să aduceți jertfă zeilor, că nu puține daruri veți câștiga de la noi; iar de nu ne veți asculta, apoi morți veți fi, fiind singuri vinovați, căci aceasta ne-au poruncit în vis zeii noștri pentru voi, în noaptea trecută”. Iar sfinții mucenici au răspuns: „Și nouă ne-a arătat Dumnezeul nostru în vedenie ca pentru numele Lui cel Sfânt să răbdăm toate chinurile”.
Tarcvinie zise către Gavinie: „Aceștia, de nu vor fi trimiși la mucenicie, niciodată nu se vor supune, ca să ne asculte”. Gavinie zise: „Deoarece singuri și-au ales suferința, singuri și-au scris pricina”. Și au poruncit antipații slujitorilor, să dezbrace de pe mucenici hainele, iar după ce i-au dezbrăcat, a zis Gavinie: „Legați-i, întindeți-i pe pământ și-i bateți!”. Și îndată slujitorii au împlinit porunca. Apoi Tarcvinie a zis către slujitori: „Întrebați-i de voiesc să ne asculte și să jertfească zeilor. Iar de nu, apoi alte munci le vom găti, ca să-i pierdem de tot”.
Deci, întrebând pe mucenici, au răspuns toți odată: „Noi, fiind întăriți de Dumnezeul nostru, nu ne îngrijim de muncile voastre, nici nu ascultăm sfatul vostru cel viclean și nici nu vom jertfi diavolilor”. Tarcvinie a zis către slujitori: „Aruncați-i iarăși în temniță, fiindcă este vremea prânzului”. Fiind aruncați sfinții, după ce a trecut al șaptelea ceas, amândoi antipații, șezând la judecată, au pus înaintea lor pe sfinții mucenici. Și a zis Gavinie: „Maxime, nu te-ai înduplecat să asculți sfatul nostru, ca să jertfești zeilor?”. Sfântul Maxim răspunse: „Noi nu primim un sfat ca acesta, ci, precum v-am spus mai înainte, așa zicem și acum: că nici unuia nu ne vom închina, decât numai Domnului nostru Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt”. Atunci, mâniindu-se, Gavinie a zis către mucenici: „Dacă nu voiți să vă înțelepțiți și să vă închinați zeilor, apoi vă vom pierde; căci vom porunci să vă ducă la locuri barbare și acolo să vă taie capetele”. Iar mucenicii au zis: „Vă jurăm că prin faptă să săvârșiți cuvintele voastre”.
Atunci sfinții luând asupra lor hotărâre de moarte, au preamărit pe Dumnezeu și au zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ne-ai izbăvit de acest veac rău de acum, primește-ne în odihna Ta și ne învrednicește Împărăției Tale celei cerești!”. Astfel rugându-se sfinții mucenici, i-au dus la locul cel mai sus zis, care se numea Ozevia și acolo le-au tăiat capetele. Astfel și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu, Sfinții Mucenici Maxim, Dada și Cvintilian, în 28 de zile ale lui Aprilie, împărățind Dioclețian și Maximian, iar Tarcvinie și Gavinie fiind antipați. Însă în noi toți stăpânește Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, stăpânirea și împărăția, în vecii vecilor. Amin. Integral pe: Doxologia
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
În contextul societății contemporane, marcată de accelerarea fluxurilor informaționale și de accesul aproape nelimitat la mijloace de comunicare, problema fake news-ului capătă o dimensiune complexă, deoarece nu mai poate fi redusă la simpla existență a unor informații false. Ea trebuie înțeleasă ca rezultat al interacțiunii dintre tehnologie, factori sociali, interese economice și dinamici politice care modelează modul în care adevărul este construit, contestat și perceput în spațiul public. Termenul fake news, deși popularizat în urma alegerilor din 2016 și asociat frecvent cu discursuri politice precum cele ale lui Donald Trump, nu desemnează un fenomen complet nou, deoarece manipularea informației, propaganda și deformarea realității au existat încă din epoci anterioare, diferența majoră fiind astăzi viteza de circulație a mesajelor și capacitatea acestora de a ajunge simultan la milioane de persoane. Un element esențial evidențiat de cercetători este faptul că fake news-ul nu trebuie analizat exclusiv din perspectiva producției sale, ci și din perspectiva recepției, deoarece impactul real depinde de modul în care publicul interpretează, filtrează și integrează informația în propriul sistem de credințe, iar această dimensiune explică de ce nu toate informațiile false devin influente, în timp ce altele reușesc să modeleze opinii colective sau să influențeze decizii politice.
Rolul rețelelor sociale apare ca fiind decisiv, deoarece acestea au democratizat accesul la exprimare publică, eliminând filtrele tradiționale ale jurnalismului clasic și permițând oricărui individ să devină emițător de informație, fără ca aceasta să fie supusă unui proces riguros de verificare, situație care creează un mediu în care vizibilitatea devine mai importantă decât acuratețea, iar popularitatea poate substitui expertiza. Personalitățile publice, liderii politici sau anumite instituții media au un rol disproporționat în propagarea informațiilor eronate, indiferent dacă acestea sunt produse intenționat sau doar amplificate. Motivațiile din spatele fake news-ului sunt diverse și pot include interese politice, strategii de influență electorală, beneficii economice sau dorința de a crea confuzie în jurul unor subiecte sensibile, precum schimbările climatice, unde unele industrii au finanțat studii menite să submineze consensul științific. Un aspect deosebit de important este modul în care fake news-ul poate utiliza aparența legitimității științifice, prin invocarea unor studii reale sau prin citarea selectivă a unor cercetări, așa cum s-a întâmplat în cazul controverselor legate de vaccinuri, unde o lucrare discreditată a continuat să fie folosită ca argument în discursuri anti-vaccinare, ceea ce arată că simpla existență a informației corecte nu este suficientă pentru a contracara dezinformarea.
De asemenea, este relevantă diferența fundamentală dintre îndoiala științifică și îndoiala instrumentalizată, deoarece în știință incertitudinea este un semn al rigoarei și al procesului de verificare continuă; în discursul public aceasta poate fi transformată într-un instrument retoric menit să sugereze lipsa de consens și să justifice inacțiunea, în special în domenii precum climatul, unde întârzierea deciziilor are consecințe majore. Rolul universității este descris ca fiind esențial în combaterea fake news-ului: prin producerea de cunoaștere și prin difuzarea acesteia către societate, prin implicarea în educație, prin formarea spiritului critic și prin participarea activă la dezbaterile publice, deoarece izolarea mediului academic ar favoriza răspândirea unor discursuri nefundamentate.
Inițiativele de popularizare științifică, precum platforma Explorer sau programele de comunicare directă cu publicul, demonstrează că știința poate deveni mai accesibilă, iar cercetătorii pot învăța să transmită informații complexe într-un mod clar și responsabil, fără a simplifica excesiv conținutul și fără a pierde din rigoare. În paralel, jurnalismul științific apare ca un actor central în filtrarea informației, deoarece jurnaliștii au responsabilitatea de a verifica sursele, de a contextualiza afirmațiile și de a evita falsa echivalență între opinii, situație în care o poziție marginală este prezentată ca fiind la fel de validă ca un consens științific solid, ceea ce poate induce în eroare publicul. Un punct critic este tensiunea dintre timpul mediatic și timpul cercetării, deoarece mass-media funcționează în logica imediatului, în timp ce știința are nevoie de timp pentru verificare și validare, ceea ce creează riscul ca informații incomplete sau premature să fie prezentate ca adevăruri definitive.
În ceea ce privește educația, este prioritară dezvoltămarea gândirii critice încă din primii ani de școală, prin învățarea unor competențe esențiale precum analiza surselor, compararea informațiilor și înțelegerea procesului științific, deoarece prevenția este mai eficientă decât combaterea ulterioară a dezinformării. De asemenea, fenomenul „bulelor informaționale” contribuie la consolidarea convingerilor existente, deoarece algoritmii platformelor digitale tind să ofere utilizatorilor conținut compatibil cu preferințele lor, ceea ce limitează expunerea la opinii diferite și reduce capacitatea de dialog real. Analiza impactului fake news-ului arată că acesta nu poate fi măsurat simplu în termeni de cauzalitate directă, deoarece relația dintre expunere, credință și comportament este complexă, iar influența se manifestă adesea indirect, prin modelarea agendei publice și prin repetarea unor cadre interpretative care devin familiare.
În final, combaterea fake news-ului nu poate fi realizată printr-o singură soluție, deoarece este necesară o abordare integrată care să includă educația, responsabilitatea mass-mediei, implicarea universităților, transparența instituțiilor și participarea activă a cetățenilor, într-un efort colectiv de reconstruire a încrederii în cunoaștere și în metodele prin care aceasta este produsă. Astfel, știința nu trebuie doar să producă adevăr, ci și să învețe să îl comunice eficient, într-un spațiu public în care competiția nu mai este doar între idei, ci între narațiuni, emoții și interese care pot transforma realitatea într-un nou Turn Babel..
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
În galeria figurilor istorice care au modelat destinul României moderne, personalitatea MS Regelui Mihai I se distinge printr-o sobrietate morală rară și printr-o demnitate ce transcende circumstanțele potrivnice ale veacului său. Prin tăcerea plină de sens a exilului și prin jertfa tăcută a conștiinței sale, Regele Mihai a devenit un simbol al unității naționale, întemeiată pe suferință și credință. Domnia Sa, încadrată între convulsiile unei Europe sfâșiate de războaie și de ideologii totalitare, a fost mai degrabă o cruce decât un sceptru. În împrejurările dramatice ale celui de-al doilea război mondial, actul de la 23 august 1944 rămâne nu doar un gest politic de răscruce, ci și o expresie a responsabilității morale asumate în fața istoriei. Tânărul Suveran, aflat în fața unor decizii de o gravitate extremă, a ales calea care, deși nu lipsită de riscuri și sacrificii, deschidea poporului român perspectiva salvării de la o catastrofă totală. Cu toate acestea, adevărata măsură a regalității sale nu se găsește în momentele de glorie, ci în anii de pribegie care au urmat abdicării forțate din 1947. Înstrăinat de țară, lipsit de prerogativele puterii, Regele Mihai nu a abdicat niciodată de la datoria sa morală. Exilul său nu a fost o retragere, ci o formă de rezistență spirituală, o mărturie vie a continuității idealului monarhic și a valorilor pe care acesta le întruchipa: onoarea, credința și slujirea dezinteresată a națiunii. În această lumină, suferința nu apare ca o slăbiciune, ci ca un liant subtil între Suveran și popor. Lipsit de patrie, dar niciodată de apartenență, Regele a purtat în sine România ca pe o realitate lăuntrică, iar această fidelitate neclintită a devenit, în timp, o punte nevăzută între generații. Prin exemplul său, a demonstrat că autoritatea autentică nu se întemeiază pe constrângere, ci pe forța morală a caracterului. Credința sa, discretă dar profundă, a constituit axul în jurul căruia s-a organizat întreaga sa existență. Într-o epocă marcată de materialism și relativism, Regele Mihai a rămas un reper de verticalitate, un om pentru care valorile spirituale nu erau simple abstracțiuni, ci realități trăite. Această dimensiune a credinței a conferit suferinței sale sens și a transformat exilul într-o formă de purificare. Astfel, figura Regelui Mihai se impune nu doar ca un capitol al istoriei naționale, ci ca o lecție de etică politică și de demnitate umană. El nu a unit prin forță, nici prin retorică grandilocventă, ci prin tăria de a suferi pentru ideal și prin credința că destinul unui popor nu poate fi despărțit de valorile sale fundamentale. Într-o epocă în care reperele par adesea fragile, evocarea unei asemenea personalități nu este un simplu exercițiu comemorativ, ci o necesitate morală. Regele Mihai rămâne, prin întreaga sa viață, o dovadă că adevărata unitate a unui popor se clădește nu în clipele de triumf, ci în acelea de încercare, când credința și demnitatea devin singurele certitudini.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
În arealul localității gorjene Bâlta, asemeni altor localități din zona Olteniei de sub munte, încă mai există la vedere câteva adăposturi stâncoase, iar unul dintre cele mai renumite din trecutul nu prea îndepărtat (prima jumătate a sec. XIX!) a fost și „Peștera fetelor”. De altfel, multe dintre aceste veritabile adâncituri poziționate în măruntaiele munților erau locuri de refugiu pentru oamenii de pe aceste meleaguri aflați mereu la ananghie în fața invadatorilor, de obicei otomanii, însă erau folosite și de către cetele de haiduci ca adăposturi nocturne și nu numai.
Puținele surse istorice avute la îndemână ne arată fără putință de tăgadă cum „Peștera fetelor” din această așezare rurală gorjeană era chiar „locul unde au fost adăpostite fetele din sat ca să nu fie găsite de turci”. Cel mai probabil de aici și-a dobândit și actuala denumire.
Una dintre legendele locale ne dezvăluie cum năbădăioasa haiducă Floarea „aduna toate fetele și femeile din satul Bâlta și le ducea în «Peștera fetelor» pentru a le adăposti de turci”. De altfel, oamenii locului au supranumit-o pe această neînfricată haiducă „Nebuna”. S-a păstrat și o sumară descriere a trăsăturilor fizice ale „Nebunei”: „era o femeie tare de temut, cu un cap cât banița, purta mereu la ea un baltag greu de vreo câteva kilograme”. În plus, avea și obiceiul să „zbiere la săteni, iar vocea ei hodorogită răsuna ca un ecou și toți oamenii o ascultau”.
Tot despre Floarea „Nebuna”, însă în complicitate cu alți haiduci celebri, precum Hodîrlete sau Daia Câmpeanu, se mai știe și că „luau femei istețe din sat, le îmbrăcau bărbătește și le treceau munții în [Transilvania], iscodind și jefuind pe grofi”.
Gabriel Sarcină
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Ceea ce observ surprins că nu se scrie/spune cu ocazia samavolnicei operații din Iași care a revoltat intelectualitatea românească trează (atîta cît mai există!) privitoare la „poetul pătimirii noastre“ Octavian Goga este dominanta khazară1 din parlamentul și din guvernul țării care se mai numește încă România.
Cum se știe, dar nu se comentează din motivul stupid al „corectitudinii politice“, mass media este controlată și ea în foarte mare parte tot de această specie de alogeni – „clasă superpusă“ cum i s-a spus de către Mihai Eminescu, cel mai mare scriitor și om politic pe care l-a dăruit Dumnezeu neamului nostru.
Dureros e că, organizați într-un institut, inșii aceștia ne asaltează fără teamă valorile, fiind susținuți desigur, de UE – adevăratul factor politic decizional din țara ce ne-a fost transformată într-o multinațională profitabilă.
Propunerea legislativă inițiată de un oarecine reprezentant al acestei clase antiromânești transformată prin vot de majoritatea parlamentară „progresistă“ în Lege reprezintă pentru mine o aberație din seria măsurilor bolșevice de odinioară, care ne-a oprimat intelectualitatea și ne-a învrăjbit social indexînd absurd pe „dușmanii poporului“ în regimul totalitar și îndrăcind nu numai relațiile dintre autohtoni și alogeni, ci și pe cele dintre autohtonii înșiși!
Se pare, vai, că românimea nu și-a însușit încă lecția istorică servită cu acordul „marilor puteri“ de fosta uniune sovietică și se lasă manipulată grosier de această nouă cenzură validată de majoritatea parlamentară străină de interesele autentice ale majoritarilor.
La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă; La noi atîția fluturi sînt, Și-atîta jale-n casă. Privighetori din alte țări Vin doina să ne-asculte; La noi sînt cîntece și flori Și lacrimi multe, multe…
Pe boltă, sus, e mai aprins, La noi, bătrînul soare, De cînd pe plaiurile noastre Nu pentru noi răsare… La noi de jale povestesc A codrilor desișuri, Și jale duce Murășul, Și duc tustrele Crișuri.
La noi nevestele plîngînd Sporesc pe fus fuiorul, Și-mbrățișîndu-și jalea plîng Și tata, și feciorul. Sub cerul nostru-nduioșat E mai domoală hora, Căci cîntecele noastre plîng În ochii tuturora.
Și fluturii sînt mai sfioși Cînd zboară-n zări albastre, Doar roua de pe trandafiri E lacrimi de-ale noastre. Iar codrii ce-nfrățiți cu noi Își înfioară sînul Spun că din lacrimi e-mpletit Și Oltul, biet, bătrînul…
Avem un vis neîmplinit, Copil al suferinții, De jalea lui ne-am răposat Și moșii, și părinții… Din vremi uitate, de demult, Gemînd de grele patimi, Deșertăciunea unui vis Noi o stropim cu lacrimi…
Strîmbeni 26 prier 2026
1 Extrag spre edificarea cititorilor informația care circulă pe internet despre această populație: khazarii erau de origine turcă și mongolă și, în epoca medievală, trăiau în partea de vest a Imperiului Turc. La sfîrșitul secolului al VI-lea d.Hr., diferitele triburi ale khazarilor s-au unit și au obținut independența față de turci. Hanatul khazar (zona condusă de khazari) a rămas suveran pentru aproximativ următoarele trei sute de ani. Ceea ce îi face pe khazari unici în istoria europeană este convertirea regelui Bulan la o formă de iudaism, împreună cu clasa conducătoare khazară, în jurul anului 740 d.Hr. Un evreu khazar poate fi fie un etnic khazar (de sînge turc sau mongol) care a devenit prozelit la iudaism, fie un etnic evreu care a trăit în Khazaria.În a doua jumătate a secolului al VIII-lea, Imperiul Khazar atinsese apogeul puterii sale. Granițele Khazariei se întindeau de la țărmul nordic al Mării Negre (inclusiv Crimeea) și rîul Nipru în vest, pînă la Marea Aral în est. Khazarii erau înconjurați de Munții Caucaz la sud și de Ruși și Bulgari la nord. Regatul khazarilor cuprindea părți din Rusia de astăzi, Ucraina, Kazahstan și Uzbekistan. Capitala Khazariei a fost Itil, situată lîngă gura de vărsare a rîului Volga. Imperiul Khazar a fost important în istoria lumii pentru că a ținut invadatorii arabi la sud de Caucaz și, astfel, a împiedicat răspîndirea islamului mai la nord în Europa. Așa cum Charles Martel i-a ținut la distanță pe musulmani în Europa de Vest, khazarii i-au respins din Europa de Est.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
