Euro Education Federation salută organizarea dezbaterii publice anunțate de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru data de 09.05.2026, privind proiectele de hotărâre referitoare la reglementarea desfășurării activităților de jocuri de noroc și la interzicerea organizării și exploatării acestora pe raza municipiului.
Considerăm că această inițiativă reprezintă un pas important către protejarea interesului public, a sănătății sociale și a viitorului generațiilor tinere deoarece, în ultimii ani, fenomenul jocurilor de noroc a devenit o problemă tot mai prezentă în comunitățile din România, cu efecte negative asupra familiilor, educației, sănătății mintale și stabilității economice a cetățenilor.
Din perspectiva Euro Education Federation, jocurile de noroc nu mai pot fi tratate exclusiv ca o activitate economică, ci trebuie analizate și prin prisma impactului social profund pe care îl generează. Dependența de jocuri de noroc afectează în special tinerii și persoanele vulnerabile, contribuind la abandon școlar, îndatorare, anxietate, depresie și destrămarea relațiilor familiale.
În acest context, ne exprimăm public susținerea pentru măsurile care vizează limitarea și, acolo unde comunitățile locale consideră necesar, interzicerea activităților de jocuri de noroc în proximitatea spațiilor educaționale, a cartierelor rezidențiale și a zonelor intens circulate de tineri.
Totodată, solicităm în mod expres autorităților locale și județene din întreaga țară să ia în considerare organizarea unor dezbateri publice similare și să analizeze oportunitatea adoptării unor măsuri mai ferme privind controlul sau interzicerea jocurilor de noroc la nivel local. Administrațiile publice trebuie să pună pe primul loc siguranța socială, sănătatea comunităților și protecția generațiilor viitoare.
Euro Education Federation încurajează participarea activă a societății civile, a mediului educațional, a specialiștilor și a cetățenilor la astfel de consultări publice, pentru ca deciziile adoptate să reflecte nevoile reale ale comunităților.
Avem credința că România are nevoie de politici publice curajoase și responsabile, orientate spre educație, prevenție și protejarea interesului public, iar reducerea impactului jocurilor de noroc reprezintă un obiectiv esențial în această direcție.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Colonizarea Țării Bârsei nu a fost un fenomen întâmplător, ci o strategie pe termen lung a regalității maghiare. Colonizarea cu “elemente germanice” în Țara Bârsei a avut loc în două etape, informează Glasul info.
Prima etapă s-a desfășurat în timpul lui Geza al II-lea, atunci când se dă startul colonizării săsești în sudul Transilvaniei, iar cea de-a doua se petrece după 7 mai 1211, când după această dată are loc colonizarea Cavalerilor teutoni, în Țara Bârsei, de către regalitatea maghiară.
“Locuită din vechi timpuri, în 1211 regiunea a fost donată Cavalerilor Teutoni de către Regele Andrei al II-lea al Ungariei pentru păzirea graniței de sud-est a Regatului Ungariei, împotriva cumanilor. Cavalerii teutoni au avut ca scop și convertirea românilor la catolicism.” ( Enciclopedia Romaniei. Vol. I-IV, București 1938)
Instalarea Ordinului Teuton în Țara Bârsei are parte de un puternic sprijin logistic și financiar din partea regalității maghiare, hotărâtă să pună în practică o strategie pe termen lung de deznaționalizare și colonizare a întregii Transilvanii. Într-un document din anul 1240 sunt menționate câteva dintre noile așezări ale coloniștilor: Feldioara (Marienburg), Prejmer (Tartlau), Sânpetru (Petersberg) şi Hărman (Honigberg).
Cetatea Feldioarei (Marienburg)
Dintre fortificațiile din Țara Bârsei despre care istoricii și arheologii au constatat că au fost construite în maniera și stilul fortificațiilor teutone, sunt menționate Feldioara (Marienburg) și Cetatea Neagră de la Codlea (Schwarzburg).
Cetatea Feldioarei a fost restaurată între anii 2013 – 2017 și reconstituită din vechile ruine până la înfățișarea din vremurile sale de glorie, după ce în trecut aceasta fusese distrusă pe rând atât de către turci (n.r. anul 1430), cât și de către domnitorul Vlad Țepeș (n.r. anul 1457).
La începutul secolului al XIII-lea, Ordinul Teuton a ridicat în Țara Bârsei cinci cetăți, printre care și Cetatea Neagră (Schwarzburg), o fortificație construită pe un vârf de deal, de aproximativ 980 de metri, aflat la poalele Măgurii Codlei.
Diploma din anul 1224 acordată coloniștilor de către Andrei al II-lea le reamintea acestora obligațiile și privilegiile acordate de către reglitatea maghiară. Pentru atribuțiile militare pe care le îndeplineau aceste noi colonii în zonă, un document de la 1240 menționează că Bela al IV-lea al Ungariei le dăruia 3 biserici, transmite Glasul info.
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet.
Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Deși de secole bune se chinuie “unii” să le tot cânte românilor despre dezbinare și o așa zisă incompatibilitate între românii din regiuni sau provincii diferite, poporul român a avut chiar și în aceste condiții momente de excelență românească, de inițiative și solidaritate care au spart orice bariere, obstacole sau granițe, informează Glasul info.
La data de 7 mai 1877 „Gazeta de Transilvania” publică scrisoarea lui George Barițiu – „Epistolă respectuoasă către femeile noastre“, prin care îndeamna pe româncele din Ardeal să formeze comitete de strângere a donațiilor pentru ajutorarea armatei române și a răniților de pe front.
Cu privire la inițiativa româncelor din Sibiu, George Barițiu scria despre comitetul lor care:
„luă asupră-şi primirea şi înaintarea ofertelor destinate pentru cei răniţi. Nu ne îndoim un moment că femeile noastre din alte comune, mai ales urbane, şi chiar rurale, din cele mai mari, vor forma comitete de cîte trei sau cinci inse…”
și că exemplul lor să fie urmat și în alte localități transilvănene, îndemnând româncele din Ardeal să oblojească:
“rănile acelor înaintaşi români, fraţi ai noştri”, care “se bat şi-şi varsă sîngele nu din vreo vanitate şi trufie, ci, În sensul cel mai strîns al cuvîntului, pentru existenţa patriei şi a naţiunii”.
Și într-adevăr, unele dintre aceste comitete de femei s-au format în Transilvania fix după articolul lui George Barițiu apărut în Gazeta de Trasnsilvania. Comitetul din Brașov spre exemplu, a fost înființat la 10/22 mai 1877, adică la scurtă vreme după îndemnul lui George Barițiu.
Se vorbește încă destul de puțin despre contribuțiile deosebite ale românilor transilvăneni la Războiul de Independență a României, în condițiile în care autoritățile austro-ungare luau măsuri din ce în ce mai severe împotriva acestor inițiative ale românilor transilvăneni de a susține efortul de război al României, dizolvând imediat aceste comitete, sau chiar luând măsuri severe împotriva inițiatorilor, transmite Glasul info.
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet.
Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
La începutul păstoririi Sfântului Chiril, Patriarhul Ierusalimului (348-386), și anume în ziua Pogorârii Sfântului Duh, pe 7 mai 351, pe la ceasul al treilea din zi (adică ora 9 dimineața), s-a arătat pe cer Sfânta Cruce, de la Golgota până departe deasupra Muntelui Măslinilor.
Era mai strălucitoare decât razele soarelui și se asemăna curcubeului. Patriarhul Chiril a înștiințat de această minune pe împăratul Constanţius (333-350) spunându-i că mulți dintre cei care au văzut această minune au mers în biserică și au lăudat pe Domnul nostru Iisus Hristos, a cărui putere a săvârșit această minune.
Sfântul Mucenic Acachie
Sfântul Mucenic Acachie a pătimit în timpul persecuției împăratului Maximian (285-305), când nu numai creștinii din sate și orașe erau urmăriți și uciși pentru credința în Hristos Domnul, ci și ostașii din armata romană erau spionați și supuși supliciilor, chiar dacă își dovediseră pe câmpul de luptă curajul și supunerea față de stat.
Acachie era originar din Nicomidia (Asia Mică), centurion (sutaș) în armată. Făcea parte din cohorta Martisia a tribunului Firm care își verifica soldații asupra credinței. Sfântul i-a mărturisit că este creștin. Încercările tribunului de a-l face să renunțe la credința creștină au fost zadarnice și de aceea l-a trimis la conducătorul Vivian.
Acesta a încercat și el să îl convingă în felurite moduri pe Acachie să renunțe la creștinism, însă prin răspunsurile pline de înțelepciune, Acachie a refuzat orice fel de amăgire pentru a jertfi zeilor și de aceea a fost supus multor chinuri.
În cele din urmă a fost trimis la guvernatorul Flachin al Traciei, împreună cu alți creștini, pentru a fi judecați. Pentru că nu a putut să îl convingă să apostazieze de la credința creștină, a poruncit să fie trecut prin sabie în afara orașului Bizanț. Integral pe: Basilica
Suntem cenzurați online, pe rețelele de socializare.Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
Apărăm Credința și Patria. Susținem Monarhia, Familia, Cultura, Tradiția și Viața de la concepție la moartea naturală.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Presă cu frică de Dumnezeu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Comisia Națională a României pentru UNESCO a organizat, la sediul său din Str. Anton Cehov nr. 8, o masă rotundă dedicată libertății presei, urmată de vernisajul expoziției „Presa de-a lungul timpului. O perspectivă asupra evoluției presei ca expresie a libertății de informare și a responsabilității publice”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului jurnalistic și academic, precum și elevi și studenți interesați de rolul presei într-o societate democratică.
În deschidere, Ligia Deca, Secretar General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și Prorector SNSPA., a subliniat importanța dialogului interactiv cu publicul, dar și legătura dintre libertatea presei, gândirea critică și educația media. S-a făcut referire la raportul UNESCO „World Trends in Freedom of Expression and Media Development 2022–2025”, document care reafirmă rolul jurnalismului liber, independent, pluralist și profesionist ca pilon al democrației și ca instrument esențial pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Dan Constantin, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a vorbit despre parcursul presei românești după 1989, amintind momentul apariției ziarului „Libertatea”, în 22 decembrie 1989, ca simbol al unui nou început pentru presa din România. Acesta a subliniat că dezvoltarea presei a fost, uneori, haotică, într-un context marcat de lipsa reglementărilor, de presiuni economice, politice și de securitate. În cadrul dezbaterii s-a discutat despre necesitatea protejării libertății de exprimare, dar și despre riscurile dezinformării, ale manipulării și ale folosirii presei în contextul războiului hibrid. S-a arătat că libertatea presei trebuie apărată, însă ea presupune, în același timp, responsabilitate, profesionalism și respectarea unor reguli etice clare.
Cezar Ion, reprezentant al Televiziunii Române, a vorbit despre libertatea presei din perspectiva televiziunii publice. Acesta a subliniat că libertatea de exprimare este una dintre valorile fundamentale ale democrației și că jurnalismul profesionist trebuie să se bazeze pe trei principii esențiale: acuratețe, echilibru și imparțialitate. Potrivit acestuia, jurnalistul trebuie să ofere informație factuală, să asculte toate părțile implicate și să nu ia partea nimănui.
Florin Brușten, secretar general al rețelei studiourilor teritoriale Radio România, a adus în discuție rolul presei publice și al presei locale. Acesta a subliniat că instituțiile publice de presă au misiunea de a promova educația, cultura, valorile naționale și dialogul între membrii societății. Totodată, a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă presa locală, mai ales din cauza lipsei unei finanțări independente.
Cristina Lupu, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, a vorbit despre relația tinerilor cu informația și despre rolul educației media. Ea a subliniat că mulți tineri se informează preponderent de pe rețelele sociale, unde algoritmii tind să le confirme opiniile deja existente. În acest context, educația media devine esențială pentru înțelegerea rolului jurnalismului într-o societate democratică. S-a discutat, de asemenea, despre importanța susținerii financiare a jurnalismului independent. Jurnalismul are nevoie de resurse pentru a exista: salarii, redacții, investigații, reportaje și documentare. Dacă publicul nu susține presa independentă, există riscul ca agenda publică să fie influențată de interese politice sau economice.
Profesorul Alexandra Crăciun a vorbit despre autenticitate, gândire critică și provocările lumii digitale. Pornind de la referințe culturale precum filmul „Matrix”, aceasta a evidențiat nevoia de a distinge între realitate și aparență într-o lume dominată de deepfake-uri, inteligență artificială și conținut sintetic. A subliniat că gândirea critică nu există în abstract, ci se formează prin lectură, cultură, dialog și experiențe autentice.
În partea finală a dezbaterii, tinerii din sală au fost invitați să adreseze întrebări. Una dintre temele discutate a fost imparțialitatea presei în contexte de conflict internațional și dificultatea de a identifica surse credibile în situații de război sau tensiune geopolitică. Răspunsurile paneliștilor au evidențiat necesitatea consultării mai multor surse, a verificării informațiilor și a înțelegerii contextului istoric, politic și cultural. Evenimentul s-a încheiat prin evidențierea nevoii de educație media, de responsabilitate publică și de susținere a jurnalismului profesionist. Libertatea presei rămâne o valoare fundamentală a democrației, dar ea trebuie însoțită de rigoare, echilibru, responsabilitate și curaj civic.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
La începutul lunii mai a anului 1849 a avut loc o confruntare armată între trupele revoluționare maghiare conduse de maiorul Imre Hatvani și armata lui Avram Iancu, soldată cu o victorie decisivă a românilor. Apelând la un șiretlic catalogat până și de către contemporanii săi maghiari ca fiind iresponsabil, maiorul Imre Hatvani încalcă armistițiul stabilit în urma negocierilor între Avram Iancu și deputatul Ioan Dragoș, reprezentantul lui Lajos Kossuth, atacând orașul Abrud și ucigând mai mulți români dezorientați de falsul armistițiu, informează Glasul info.
Pe parcursul falsului armistițiu, maiorul Imre (Emerich) Hatvani, în fruntea unui detașament revoluționar maghiar de 1500 de oameni, profită de dezorientarea românilor și atacă în forță orașul Abrud. Întărâtați de acest atac considerat de către români o încălcare a armistițiului, moții lui Avram Iancu capătă o înflăcărare și o furie războinică de nestăvilit.
Toată această sete de răzbunare se abate asupra trupelor maghiare, dar și asupra deputatului de origine română Ioan Dragoș, considerat trădător de către moții lui Avram Iancu, după încălcarea armistițiului de către trupele maghiare.
Pentru înfrângerea de la Abrud dar și pentru represaliile și contraatacurile românilor, maiorul Imre Hatvani este învinuit inclusiv de către unii istorici maghiari, aceștia considerând că tocmai crimele și atrocitățile inutile ale soldaților maghiari au insuflat o dorință de luptă cu mult mai mare în tabăra moților lui Avram Iancu. Atât victimele maghiare cât și uciderea deputatului Ioan Dragoș de către moți, sunt puse pe seama greșelilor lui Imre Hatvani, încălcarea armistițiului și crimele antiromânești declanșând ceea ce istoriografia și propaganda maghiară aveau să numească “Tragedia de la Abrud”.
Pe 10 mai 1849, după o retragere rușinoasă, în timpul căreia mai mulți revoluționari maghiari își pierd viețile fugind decât efectiv luptând, Hatvani îi scrie frustrat din Brad (n.r. o mică localitate din jud. Huneodoara) guvernatorului maghiar:
„Odihnesc puţintel şi pe urmă pornesc îndată, pentru ca, ori să murim cu toţii prin văgăunile moţilor, ori, cum îmi să cred mai cu dinadinsul, nici un suflet de om viu nu va mai rămâne la care voi fi găsit armă îndreptată în contra ungurilor”
La 19 mai 1849, maiorul Imre Hatvani mai face încă o nouă atrocitate: decide executarea prizonierilor români, inclusiv femeile şi copiii, într-o încercare de răzbunare în urma înfrângerilor rușinoase suferite împotriva românilor.
După eșecul revoluției maghiare, Imre Hatvani (sau Emeric Hatvani) s-a refugiat pe continentul nord american, întorcându-se pe ascuns în anul 1850 în Ungaria tot cu scopuri revoluționare împotriva dinastiei habsburgice. Autoritățile imperiale însă îl descoperă și îl aruncă în închisoare, unde avea să moară 6 ani mai târziu, în anul 1856, transmite Glasul info.
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
La 6 mai 1639 a fost încheiată construcţia Bisericii „Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, ce adăposteşte mormintele lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir și Vasile Lupu. Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este situată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta Ulița Mare), în centrul tradițional al Iașului, fiind ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, fiind gândită de la bun început ca necropolă domnească, informează Glasul info.
Biserica Trisfetitelor (n.r. numele de origine slavona al celor trei sfinti ierarhi ai Bisericii, Vasile, Grigorie și Ioan) sau Biserica Trei Ierarhi din Iași, asa cum este cunoscuta ea in zilele noastre, a devenit un reper deosebit de important pentru ortodoxismul românesc atat datorita rolului sau de necropola in care isi odihnesc somnul cel de veci marii domnitori ai Moldovei, cat mai ales pentru aducerea moastelor Sfintei Parascheva din iunie 1641, trimise de catre patriarhia și sinodul de la Constantinopol (n.r. azi Istanbul) pentru a-si arata recunostinta pentru actiunile de sustinere a intereselor lor si donatiile generoase din partea domnitorului moldovean Vasile Lupu.
La 6 mai 1639 a fost încheiată construcția Bisericii „Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu
Acţiunile de la începutul domniei lui Vasile Lupu prin care a stabilizat şi consolidat autoritatea Patriarhiei de la Constantinopol, reflecta în mare măsură aspiraţiile domnului Moldovei către lumea bizantină, atât din punct de vedere cultural cât şi spiritual.
“..am ridicat acestă ctitorie în numele celor trei sfinți: Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur și a fost sfințită în luna mai, ziua a șasea, a anului 7147 (1639) de mitropolitul Varlaam…” (Inscripţie gravată pe faţada Bisericii Trei Ierarhi)
„În primii ani de domnie ai lui Vasile Lupu, Patriarhia de la Constantinopol se găsea într-o mare dezordine, împovărata enorm de datorii uriaşe şi aflată într-o degringoladă de nedescris. Intervenţiile şi donaţiile generoase ale lui Vasile Lupu refac stabilitatea Patriarhiei de la Constantinopol, iar în semn de recunoştinţă pentru ajutorul acordat de către domnul moldovean sunt trimise în Moldova moaştele sfintei Parascheva”. (Vasile Lupu, protector al Patriarhiei de Constantinopol).
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Se întâmplă pe data de 6 mai 1600: Mihai Viteazul îl alungă pe Ieremia Movilă şi ocupa tronul Moldovei, realizând astfel prima unire politică a celor trei ţări romane; la 21.X/1.XI.1599 Mihai îşi făcuse intrarea într-o manieră triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa în urma victoriei de la Şelimbăr, din 18/28.X.1599, informează Glasul info.
Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: “Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei”.
Ascultând sfatul boierilor, Mihai Viteazul a numit un domn în Moldova care să-i fie vasal/subordonat. Încă din anul 1597 Mihai plănuia să atace Moldova, din cauza atitudinii ostile pe care Ieremia Movilă, domnul acesteia, o avea împotriva sa.
Oștile lui Mihai au tecut în primăvara lui 1600 din Transilvania în Muntenia şi în Moldova.Trupe polone, trimise împotriva lui Mihai, au fost înfrânte. Ieremia Movilă, domnul Moldvovei, s-a retras la Hotin. Cetatea Neamţ şi Suceava s-au predat lui Mihai, iar la Hotin Ieremia a pierdut o bătălie în favoarea primului.
Pe 6 mai 1600 Mihai Viteazul îl alungă pe Ieremia Movilă şi ocupa Moldova
Printr-o campanie care a durat trei săptămâni, Mihai a cucerit întreaga Moldovă. În acest an a început sfârşitul domniei lui Mihai Viteazul. Cauzele care au dus la prăbuşirea lui au fost pe de o parte nemulţumirea nobililor maghiari din Transilvania, înţeleşi cu generalul imperial Basta, iar pe de altă parte duşmănia polonilor. Contextul internațional a fost nefavorabil lui Mihai.
Puterile vecine vedeau în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominanță. Habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu acceptă ideea renunțării la Țara Românească. Mai mult chiar, uniunea personală a lui Mihai reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forțe din regiune. Existau însă și conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul domn. De asemenea, sașii au rămas ostili lui Mihai, în urma jafurilor întreprinse de armatele sale în orașele și satele lor (Ghimbav, Codlea, Merghindeal, Cincu, Șura Mică, Cristian, Câlnic etc.). Mihai nu reuşeşte să înfrângă revolta nobililor maghiari transilvăneni, sprijiniţi de generalul Basta la (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) și astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileștilor aserviți intereselor polone.
Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Țării Românești, însă și pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileștilor, Simion. Forțat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susțină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai pornește campania de recucerire a teritoriilor românești.
Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Țara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiții, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri românești, perspectivă ce nu convenea împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea. Din ordinul său se pune la cale înlăturarea fizică a domnitorului român, și la 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis de generalul Gheorghe Basta.
Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului și înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: “Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Sfântul și dreptul Iov se trăgea din seminția lui Avraam, fiu din fiii lui Isav, care era al cincilea de la Avraam. El își avea petrecerea sa în pământul Hus, într-una din laturile Arabiei, și era cel mai bogat om de la răsăritul soarelui, fiind foarte temător de Dumnezeu. Dintre dobitoace avea șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute perechi de boi; asinele ce se pășteau erau cinci sute și slugi foarte multe, având el lucruri mari pe pământ, pentru că era bărbatul acesta de bun neam și cu cinste mare între toți cei ce viețuiau la răsărit.
Acesta era om adevărat, fără prihană, drept și credincios, depărtându-se de la tot lucrul rău. El avea șapte feciori și trei fete. Și feciorii, văzând pe tatăl lor că face milostenie veșnic la mii de săraci, au început să facă la fel ca tatăl lor; și mulți oameni erau chemați la masă și ei slujeau la masa celor necăjiți acolo. Deci, într-o zi, se ospătau toți împreună la cel dintâi frate, într-altă zi la celălalt frate și așa până la cel din urmă, când începeau iarăși de la cel dintâi. Iar după ce se sfârșeau cele șapte zile ale ospețelor lor, Iov trimitea la dânșii, sfătuindu-i și învățându-i, ca fiecare să-și cerceteze conștiința sa cu de-amănuntul, dacă n-a greșit ceva cu cuvântul sau cu gândul împotriva Domnului; pentru că se temea dreptul Iov de Dumnezeu foarte mult, nu cu temerea firii celei de rob, ci cu temerea dragostei celei de fiu și cu dinadinsul se păzea pe dânsul și pe toată casa sa, ca să nu facă vreo supărare Domnului Dumnezeu.
Și acest om al lui Dumnezeu, aducea jertfă de curățire, cum se aduceau jertfe sângeroase atunci, socotind în sine: ca nu cumva copiiimei, fiind tineri, să fi greșit ceva cu gândul lui Dumnezeu. Așa făcea dreptul Iov în toate zilele.
Și a fost ca în ziua de astăzi: Fost-a întru una din zile și au venit îngerii Domnului înaintea Domnului. Îngerii lui Dumnezeu cei puși ca să păzească neamul omenesc, au venit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i aducă Lui rugăciunile oamenilor și nevoile lor cele de multe feluri. Cu dânșii a venit și diavolul, ispititorul și clevetitorul oamenilor; nu că putea să stea împreună cu îngerii înaintea lui Dumnezeu la cer, de unde s-a lepădat, ci a stat departe, afară din cer, înaintea ochiului Celui Atotvăzător al lui Dumnezeu. Și atunci a venit și satana, iar Dumnezeu L-a întrebat: „Dar tu de unde vii?”. Dar Dumnezeu i-a pus întrebarea, ca să ne răspundă nouă cum a fost istoria lui Iov.
Și, răspunzând diavolul către Domnul, a zis: „Înconjurând pământul și străbătând partea cea de sub cer, și iată sunt de față”. Și i-a zis lui Domnul: „Oare socotit-ai în gândul tău de robul Meu Iov, că nu este asemenea lui, cineva din oamenii cei ce sunt pe pământ, fiind fără de prihană, drept și credincios, depărtându-se de toate lucrurile cele rele?”. Și asta o spunea Dumnezeu, nu pentru că era sărac sau necăjit, ci foarte bogat.
Răspuns-a diavolul și a zis Domnului: Oare Iov în deșert cinstește pe Dumnezeu? Oare nu ai îngrădit Tu pe cele dinlăuntru și pe cele din afară ale casei lui și pe toate cele ce sunt împrejurul lui; lucrurile mâinilor lui nu le-ai binecuvântat și dobitoacele lui nu le-ai înmulțit pe pământ? Dar trimite mâna Ta și Te atinge de toate cele ce are și să vedem dacă nu Te va blestema pe Tine în față! Ca și cum ar fi zis: „Cum nu s-ar teme, dacă i-ai dat atâta avere și cinste? Dar, dă-l pe mâna mea, să vedem nu Te va blestema în față?”.
Atunci Domnul a zis diavolului: Toate câte sunt ale lui, le dau în mâinile tale; dar de el să nu te atingi! Vedem că diavolul nu poate face nimic fără voia lui Dumnezeu și fără îngăduința Lui. Putea el să se ducă peste Iov și mai înainte, că avea mare ură pe el, că era drept; însă, până n-a luat blagoslovenia lui Dumnezeu, nu s-a dus. Pentru că numai unde îi îngăduie Dumnezeu se duce; căci puterea drăcească este îngrădită de puterea Atotțiitorului Dumnezeu și nu-i îngăduie să facă mai mult decât vrea El.
Și a venit diavolul la Iov. Și prima dată, când a ajuns asupra gospodăriei lui Iov, a pogorât foc din cer. Atunci un vestitor a venit la Iov și i-a spus: „Foc a căzut din cer pe pământ și a ars oile tale, asemenea și pe păstori i-a mistuit, iar eu am rămas singur și am venit să-ți spun”. Pe când acesta grăia, a venit un alt vestitor și a zis către Iov: „Perechile de boi arau și asinele pășteau aproape de dânșii, când, venind hoții, le-au furat pe ele, iar pe slugi le-au omorât cu sabia; și, rămânând eu singur, am venit ca să-ți spun despre acestea”. În același timp un alt vestitor a venit la Iov și i-a grăit lui: „Haldeii, făcând trei tabere, au năvălit asupra noastră și au înjugat cămilele și le-au robit, și slugile le-au ucis cu sabia; iar eu am rămas singur și am venit să-ți spun”.
La urmă a venit alt vestitor, grăind către Iov: „Feciorii tăi și fetele, mâncând și bând la fratele lor cel mai mare, deodată a năvălit dinspre pustie un vânt mare cu vifor și s-a atins de cele patru unghiuri ale casei și a căzut casa peste copiii tăi și toți au murit; iar eu am rămas singur și am venit să-ți spun”.
Acesta i-a rupt inima, dar tot n-a îndrăznit să zică cuvânt de rău împotriva lui Dumnezeu. Atunci Iov s-a sculat, și-a rupt hainele sale, și-a tuns perii capului, și-a presărat țărână peste capul și, căzând cu fața pe pământ, s-a închinat Domnului și a zis:Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce în groapă; Domnul a dat, Domnul a luat! Precum a voit Domnul, așa a făcut. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până-n veac! De toate acestea câte i s-au întâmplat, Iov n-a greșit înaintea Domnului nici cu inima, nici cu gura; pentru că n-a zis nimic fără de minte împotriva Domnului. Atât de tare se temea Iov de Dumnezeu.
Atunci satana, văzând că i-a luat totul și nu l-a biruit, s-a dus iar la Dumnezeu. Și a fost că în ziua aceasta, îngerii lui Dumnezeu au venit, ca să stea înaintea Domnului și împreună cu ei a venit și diavolul. Și a zis Domnul către diavol: „Dar tu de unde vii?”. Iar el a zis: „Străbătând partea cea de sub cer și înconjurând tot pământul am venit”. Atunci Domnul a zis către dânsul: „Oare gândit-ai la robul Meu Iov? Că nu este nici un om ca acesta din cei de pe pământ, care i-ar fi fost lui asemenea: fără de prihană, drept, credincios, ferindu-se de tot răul și neținându-se de răutate; iar tu în zadar i-ai cerut averile, slugile și fiii lui, ca să le pierzi”.
Răspunzând diavolul, a zis către Domnul: „Piele pentru piele; toate câte le are omul, le va da pentru sufletul său! Deci, nu așa! Ci trimite mâna Ta și Te atinge de trupul și de oasele lui; atunci vei vedea, de nu Te va blestema în față!”. Iar Domnul a zis către diavol: „Iată, ți-l dau ție, dar să nu te atingi de sufletul lui”. Iată ce este mai scump la om! Sufletul. Că sufletul este mai scump decât tot ce există în lumea aceasta. De aceea îi atâta luptă pentru mântuirea sufletului.
Și a venit diavolul, cu voia și cu îngăduința lui Dumnezeu, și l-a lovit pe Iov, de la cap până la picioare cu lepră. Atunci Iov, când s-a văzut lepros din creștet până-n talpă, a căzut la pământ de durere; și, a ieșit afară din cetate, unde ședea pe gunoi, curățindu-și rănile cu un hârb. Și n-a fost bătaia lui Iov o zi, o lună sau un an, ci șapte ani și jumătate l-au mâncat viermii de viu pe Iov! Așa a răbdat. Iar soția lui, rămânând sănătoasă, pentru că pe ea n-a lovit-o diavolul, că era mai slabă în credință, se ducea cu traista prin sat, la cerut; și îi aducea câte ceva de hrană. Singurul ajutor îi era soția lui; singura mângâiere, ca să nu moară de foame.
Trecând multă vreme și văzând diavolul că nu l-a biruit pe Iov, a încercat prin femeie, cu care biruise în rai pe Adam. Știa că femeia e mai slabă. Și a zis către dânsul femeia lui: „Iată, acum te mănâncă viermii de viu în gunoi, ți-a luat toată averea și copiii de atâția ani și tu nu zici nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu și nu-ți pierzi răbdarea! Până când vei răbda acestea? Iată, voi mai îngădui încă puțin timp, așteptând nădejdea mântuirii mele; că s-a pierdut pe pământ pomenirea ta, fiii și fetele tale; durerile și ostenelile pântecelui meu, pe care în zadar i-am născut cu chinuire; iar tu singur șezi afară, fără acoperământ, pe gunoi și plin de viermi, iar eu rătăcesc slujind și trecând din loc în loc și alergând din casă în casă, așteptând apusul soarelui, ca să mă odihnesc de ostenelile mele și de durerile cele ce acum mă cuprind. Deci, zi vreun cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu și mori”.
Iar Iov îi spunea cu blândețe, că vedea că diavolul vorbește prin gura ei: „Pentru ce grăiești așa, ca o femeie din cele nebune? Nu sunt eu Iov care eram ca împărații de bogat și cinstit în lume? Nu-ți aduci aminte ce cinste am avut noi pe pământ și câtă avere și câte slugi aveam? Apoi, cum am primit cele bune din mâna Domnului, oare pe cele rele să nu le suferim?”.
Auzind trei prieteni ai lui de toate răutățile care au venit asupra lui, au mers la dânsul fiecare din țara sa: Elifaz, împăratul Temanului, Bildad, stăpânitorul Savheilor și Țofar, împăratul Mineilor. Aceștia erau ca niște împărați de bogați, boieri mari din alte țări, care cumpărau mii de vite de la Iov, miei și lână. Ei auziseră de bătaia lui Iov, dar nu credeau că-i chiar așa; și se sfătuiseră între dânșii, ca să-l cerceteze pe Iov și să-l mângâie.
Văzându-l de departe, cum îl știau ce om cinstit era, ce palate și ce slugi avea, nu l-au cunoscut și au strigat cu glas mare și au plâns, rupându-și hainele și presărându-și țărână peste capetele lor. Ei au stat la dânsul șapte zile și șapte nopți și nimeni dintre dânșii n-a vorbit către dânsul vreun cuvânt, pentru că vedeau rănile lui cumplite și foarte mari. Și gândeau, ce va fi asta? Ce fel de bătaie a lui Dumnezeu este asta?
Și la șapte zile a deschis cuvântul Elifaz și, în loc să-l mângâie pe Iov în rănile și în durerea lui, în loc să-l îmbărbăteze, că erau prieteni de altădată, au început să-l rănească cu cuvântul: „Iov, mi se pare că te-a retezat Dumnezeu ca pe un copac tomnatic, care nu face roadă. De ce-ai ajuns tu așa? Ai oprit plata văduvelor și simbria lucrătorilor! Ai fost nemilostiv și aspru! Ai fost mândru! Ai uitat de Dumnezeu! Ai făcut fărădelegi înaintea Lui!”. Și așa mereu l-a mustrat. La fel și al doilea prieten și al treilea.
Iar Iov a început a le spune lor cu blândețe: „Dragii mei; prietenii mei, spre dosadă ați venit aici și spre rană mie. Mai bine ziceam eu gropii, „muma mea”, și viermilor, „voi sunteți frații și surorile mele”, decât să vină prietenii mei și să mă rănească cu cuvinte”. Adică, mai bine mă mângâiam cu viermii și cu gândul la groapă, decât să aud din gura voastră acestea.
Și le-a spus Iov: „Voi mă învinuiți că am oprit plata slugilor și că am făcut nedreptate. Eu nu mă laud, dar adevărul voi vorbi. Eu am fost tatăl sărmanilor și maica văduvelor; eu am fost ochiul orbilor și urechea surzilor; piciorul șchiopilor și mâna ciungilor. Tunsura mieilor mei a încălzit umerii săracilor. Ușa mea nu s-a închis la tot străinul și toată averea mea am socotit cu putere s-o împart la cei necăjiți. Deci, nu-i adevărat ce vorbiți voi. Adevărat că mâna Domnului mă ceartă pentru păcatele mele, dar ceea ce mă învinuiți voi nu este adevărat”.
Văzând Dumnezeu răbdarea lui Iov, după ce-au plecat cei trei prieteni, a apărut Dumnezeu în nori și în vifor deasupra lui. Iov zăcea acolo de șapte ani jumătate, numai oasele și inima rămăsese – căci carnea lui era mâncată de viermi. Și când a venit Ziditorul cerului și al pământului, Iov era acum rănit și de prietenii lui, ocărât și defăimat și de soția lui și de toți. Deodată aude glasul lui Dumnezeu din nori: „Iov, scoală-te ca un bărbat, ia veșmântul tău – că i-a trimis un veșmânt din cel mai alb ca zăpada -, încinge-te și să stăm de vorbă amândoi!”.
S-a sculat Iov, sănătos ca la 30 de ani și frumos și vesel, s-a îmbrăcat cu veșmântul dat de Dumnezeu. Și a spus Dumnezeu către el: „Iov, unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune-mi Mie care-i lățimea cea de sub cer? În ce loc locuiește întunericul și ce loc are lumina? Unde erai tu când am măsurat Eu munții cu așezământul cunoștinței, văile cu cumpăna și dealurile; când am pus mării hotar nisipul și am îngrădit marea cu nisip și I-am spus: „Până aici să stai și întru tine să se sfărâme valurile tale”? Eu am întins crivățul pe uscat. Eu am făcut cuvântători pe pământ. Eu am măsurat greutatea vânturilor. Eu am însemnat calea fulgerelor sub cer. Eu am rânduit nașterile fiarelor din codri, nașterea dobitoacelor pământului și a oamenilor. Eu am făcut orionul și rarița cea de miazănoapte și am împodobit cerul cu stele, cu soare și lună, și lumină am dăruit zidirii Mele. Spune-Mi, unde erai tu atunci? Iov, Eu pe tine Te-am turnat ca laptele în pântecele maicii tale, te-am închegat ca brânza, te-am țesut ca pânza, ți-am făcut inimă și oase și te-am făcut făptura Mea în pântecele maicii tale și Eu am zidit inima ta și am știut că nu-ți vei pierde răbdarea. Eu am întemeiat inima ta întru tine și credința și răbdarea ta.
Și acum, Iov, fiindcă ai așteptat cu răbdare venirea Mea și n-ai zis vreun cuvânt rău în atâtea scârbe și necazuri și boale, iată, Eu îți dăruiesc ție de acum înainte încă 140 de ani de viață; și vor fi averile tale îndoite. Și vei ajunge să trăiești până la al cincilea strănepot și vei adormi plin de zile și vei veni la Mine să te veselești cu Mine în veci”.
După ce l-a vindecat Domnul de bube, a binecuvântat și cele de pe urmă ale lui Iov, mai mult decât pe cele dintâi; și erau dobitoacele lui paisprezece mii de oi, șase mii de cămile, o mie de perechi de boi și o mie asini de herghelie. I s-au născut lui iarăși șapte fii și trei fete, precum avea și mai înainte. Deci, Domnul a îndoit dobitoacele lui Iov, iar copiii nu i-a îndoit, ca să nu socotească cineva, cum că copiii lui cei dintâi au pierit ca și dobitoacele; pentru că dobitoacele au pierit cu totul, iar copiii cei morți n-au pierit, ci se vor afla la învierea drepților. Fetele lui erau atât de frumoase, încât nu se aflau sub cer alte fecioare mai frumoase ca fetele lui Iov, cărora le-a dat moștenire între frații lor.
Iov a trăit de toți anii, 248, văzând pe fiii fiilor săi, până la a patra seminție; și s-a sfârșit întru adânci bătrâneți. Iar acum petrece în viața cea neîmbătrânitoare unde anii nu se împuținează, în Împărăția Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, a Unuia Dumnezeu în Treime, Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Integral pe: Doxologia
Suntem cenzurați online, pe rețelele de socializare.Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
Apărăm Credința și Patria. Susținem Monarhia, Familia, Cultura, Tradiția și Viața de la concepție la moartea naturală.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
La 5 mai 2026, la JW Marriott București, Sala Constanța, evenimentul „Digitalizare, conformare fiscală și AI pentru eficiență operațională” a adus în același spațiu peste 120 de profesioniști din mediul privat și din administrația publică. Organizată de SIMAVI, Săptămâna Financiară, Camera de Comerț și Industrie a României și Media Consulta, întâlnirea a avut ca punct de plecare o întrebare cu greutate practică: ce facem când strategia nu mai reflectă realitatea? Răspunsurile au venit prin demonstrații, studii de caz și intervenții aplicate. Digitalizarea a fost tratată ca exercițiu de eficiență, conformare, securitate, trasabilitate și reducere a muncii repetitive. Moderatorul evenimentului, Teodora Tompea, a condus discuțiile într-un ritm orientat spre claritate, invitând vorbitorii să arate concret unde se câștigă timp, unde se reduc costuri și unde inteligența artificială poate transforma un proces birocratic într-un flux operațional inteligent.
Prima parte a evenimentului a pus accent pe soluții bazate pe AI conversațional și automatizare. A fost prezentat un avatar dezvoltat pentru ADR Sud-Vest Oltenia, capabil să ofere informații despre finanțări, apeluri, eligibilitate și condiții de accesare. Demonstrația a arătat cum un sistem antrenat pe surse instituționale poate răspunde rapid, controlat și relevant, fără ca utilizatorul să caute manual prin documentații ample. Un alt exemplu a venit din zona educației universitare. Într-o instituție cu mii de studenți și fluxuri administrative numeroase, automatizarea solicitărilor către secretariat poate reduce presiunea asupra angajaților și poate oferi studenților răspunsuri imediate. Întrebări despre dosare, documente, cursuri, proceduri sau regulamente pot fi preluate, catalogate și direcționate automat, creând o relație mai fluentă între student și universitate. Zona documentelor a ocupat un loc central. S-a vorbit despre volume uriașe de acte, arhive fizice, scanare, indexare, extragere de informații relevante și integrare în sisteme existente. Un caz prezentat a vizat peste 45.000 de pacienți și documente medicale care, printr-un proces clasic de scanare și indexare, ar fi generat costuri considerabile. Automatizarea a redus substanțial timpul de lucru și efortul financiar, oferind în același timp acces rapid la datele relevante.
În aceeași logică a eficientizării, au fost discutate soluții pentru gestionarea contestațiilor, unde analiza documentelor, extragerea informațiilor, comparația și redactarea răspunsurilor consumă resurse importante. Automatizarea poate prelua activitățile repetitive, lăsând decizia finală și analiza de substanță în responsabilitatea oamenilor. SIVADOC a fost prezentat ca platformă web integrată pentru managementul documentelor, acoperind ciclul de viață al acestora: înregistrare, flux, aprobare, semnare, arhivare, regăsire și trasabilitate. Accentul a căzut pe acces rapid, securitate, control, istoric complet și reducerea dependenței de e-mail. Într-o organizație matură digital, documentul nu mai circulă fizic între birouri, ci este transmis electronic, urmărit în timp real și integrat într-un flux coerent.
Componenta dedicată infrastructurii AI a fost susținută prin prezentarea Dell Technologies, „Building Your AI Future: Scalable, Secure and Efficient with Dell”, realizată de Dan Bogdan. Mesajul principal a fost că viitorul AI trebuie construit pe infrastructuri solide, sigure, scalabile și eficiente. Inteligența artificială nu poate funcționa sustenabil fără date curate, obiective de business bine formulate, capacitate de calcul, stocare, securitate și un ecosistem tehnologic pregătit pentru creștere. În prezentarea Dell, au fost evidențiate exemple internaționale din industrii diferite, precum McLaren Racing, Deloitte și Lowe’s. Acestea au arătat cum AI-ul poate reduce ciclurile de proiectare, accelera implementarea, îmbunătăți experiența clienților și scădea costurile operaționale. Ideea transmisă a fost simplă: AI-ul devine valoros atunci când este legat de un proces real, de un obiectiv măsurabil și de o infrastructură capabilă să susțină performanța
În zona ERP, prezentarea SVAP 2030 a arătat cum un sistem integrat poate deveni coloana vertebrală a unei organizații. Soluția, dezvoltată în România și actualizată constant timp de peste trei decenii, include componente pentru financiar-contabilitate, raportări fiscale, bugete, achiziții, producție, utilități, companii cu subunități, business intelligence și automatizări. Integrarea cu RO e-Factura, raportările către ANAF și componenta SAF-T au fost menționate ca exemple relevante pentru conformarea fiscală actuală. Un exemplu cu impact vizual a fost prezentarea roboților software care introduc date în interfața aplicației exact cum ar face un utilizator uman. Acești roboți pot acoperi un volum mare de activități repetitive, eliberând personalul pentru sarcini cu valoare adăugată. În acest punct, automatizarea s-a desprins de zona teoretică și a devenit un instrument imediat recognoscibil pentru orice companie care se confruntă cu documente, facturi, raportări și fluxuri repetitive.
Sesiunea de întrebări a deschis teme sensibile: diferența dintre AI public și AI intern, securitatea datelor, utilizarea inteligenței artificiale în administrația publică locală, prioritizarea investițiilor și analiza documentelor juridice. Răspunsurile au subliniat necesitatea controlului asupra informației. Un sistem intern, instalat în infrastructura organizației, oferă un nivel de protecție mult mai ridicat decât folosirea unor platforme publice, unde datele introduse pot deveni parte dintr-un circuit mai larg. În discuția despre administrația locală, s-a conturat posibilitatea unor sisteme capabile să sprijine decizia privind investițiile publice. Pe baza documentelor, indicatorilor, istoricului și criteriilor stabilite, AI-ul poate propune scenarii, poate face ierarhizări și poate identifica relații greu de observat manual. Decizia rămâne umană, însă pregătirea ei poate deveni mai riguroasă.
Evenimentul de la JW Marriott a transmis o concluzie limpede: digitalizarea nu mai este un proiect decorativ, menit să arate bine în strategii instituționale. Ea devine o condiție de funcționare. Conformarea fiscală, arhivarea electronică, trasabilitatea documentelor, raportările, automatizarea și inteligența artificială formează deja infrastructura de bază a organizațiilor eficiente. Când strategia nu mai reflectă realitatea, realitatea trebuie citită din nou: prin date, procese, documente, costuri, timp pierdut și capacitate de reacție. Tehnologia nu rezolvă singură problemele unei organizații, însă poate arăta unde se blochează energia, unde se repetă inutil munca și unde decizia are nevoie de informație accurate.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Presă cu frică de Dumnezeu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Sfânta Mare Muceniță Irina a fost singura fiică a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon. Sfânta Muceniță Irina s-a născut păgâna, iar numele ei a fost la început Penelope. Cand a împlinit șase ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost închisă în acest turn, împreuna cu 13 fecioare, o învațătoare cu numele Caria și cu Apelian, un bătrân înțelept.
Într-o noapte, i-a aparut în vis îngerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi asa, ci Irina („pace”), și vei fi multora scăpare și adăpostire și prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toata lumea.
Sfânta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian și a primit botezul de la Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.
Trecerea sa la crestinism l-a infuriat pe tatăl ei, motiv pentru care a dorit să o supună la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfânta Irina îl va converti în chip minunat pe tatal ei la creștinism.
A fost supusă la multe chinuri în vremea a patru împarati. Regele Sedechia a îngropat-o până la gât într-o groapă umplută cu serpi și scorpioni, dar îngerul Domnului a păzit-o pe sfânta fecioara muceniță întreagă. Apoi regele a încercat să o taie în două cu fierastrăul, dar acesta s-a frânt de trupul ei ca și când trupul ar fi fost de marmură.
Același rege a legat-o de o roată de moară sub o moară de apa și a dat drumul suvoiului, nădăjduind ca așa fecioara muceniță se va îneca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a rămas vie și nevătamată.
Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus în picioare încaltaminte de fier, i-a încarcat în spate un sac de nisip, a înhămat-o la o caruță și a pus să fie mânată ca un animal cale lungă dincolo de cetate. Dar îngerul Domnului a cutremurat pământul, iar acesta s-a deschis și i-a înghițit pe chinuitori. Supraviețuind tuturor torturilor, mulți păgâni au lepădat păgânismul și au alergat la Hristos crezând și botezându-se.
Irina a intrat în cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetății, Numerian, a aruncat-o consecutiv în trei tauri din metal încins. Dar ea nu a murit.
Cand Irina a sosit în cetatea Mesembria, a fost omorâtă de regele Sapur, dar Dumnezeu a înviat-o. Regele și mulți din popor, văzând aceasta, au crezut în Hristos și s-au botezat.
În cele din urmă, Sfânta Muceniță Irina s-a întins într-un sicriu și i-a poruncit lui Apelian să-l închidă. După patru zile, cand au deschis sicriul, au văzut ca trupul Irinei nu mai era în el. Așa a proslăvit-o Dumnezeu în veci pe Sfânta Mare Muceniță Irina. Integral pe: Basilica
Suntem cenzurați online, pe rețelele de socializare.Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
Apărăm Credința și Patria. Susținem Monarhia, Familia, Cultura, Tradiția și Viața de la concepție la moartea naturală.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Primăria Oraşului Târgu Jiu
No. 157/1917 Mai 5 Onor
COMANDANTUREI GERMANE
Etapa No. 264 Gorj
Pentru a nu lăsa în stagnare învăţământul din acest judeţ în toate ramurile lui, am dori ca pe lângă deschiderea şcoalelor primare să binevoiţi a da aprobare de funcţionare şi Şcoalei de economie casnică din Tg. Cărbuneşti, şi cum localul unde funcţiona este ocupat de Comandantura Etapei Cărbuneşti, vă rugăm să încuvinţaţi cererea D-nei Directoare ca şcoala să fie mutată la Tg. Jiu – […](Ad. ulterior, cu cerneală neagră: „cerere anexată în original”).
Pentru a se putea instala această şcoală, Primăria este hotărâtă, cum era şi mai înainte să’i vie în ajutor cu localul […](Iniţial scris „şi alte ajutoare până la suma de lei … pentru a se putea pune în stare de funcţionare“, apoi tăiat.) necesar.
Deschiderea acestei şcoale în oraşul Tg. Jiu, unde este centrul judeţului, va duce mare folos părinţilor cari ar putea să-şi aducă mai cu înlesnire fetele la şcoală, pe lângă aceasta ar fi de folos şi orăşenilor pentru a-şi putea da fetele la şcoală, şi cu concursul acestei şcoale s’ar putea înfiinţa ospătării populare şi cantine şcolare pentru populaţia săracă a oraşului.
Primar(lipsă semnătură)
SJAN Gorj, fond Primăria Orașului Târgu Jiu, dos. 7/1917, f. 8, orig., rom., dactilografiat.
Gabriel Sarcină, MĂRTURII DESPRE JUDEȚUL GORJ ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, DOCUMENTE (1916–1919), Vol. I
MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet.
Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Ilie Ilascu este un erou al războiului dintre Republica Moldova şi aşa zisa republica transnistreana. Împreună cu alţi tovarăşi de luptă a fost deţinut politic, prizonierul separatiştilor pro-rusi din Transnistria, indurând cu toţii mulţi ani de închisoare dură, torturi, umilinţe şi asta numai pentru că au crezut în romanism, în datoria de a-ţi apăra patria şi neamul.Ilascu se număra printre fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia (1988-1992), o mişcare care a fost dizolvata de către forţele separatiste de la Tiraspol, informează Glasul info.
A participat activ la războiul de pe Nistru din anul 1992 fiind comandantul unor forţe militare speciale aparţinând Ministerului Securităţii Naţionale din Republica Moldova.
Între 1992-2001 a fost “deţinut politic” al aşa ziselor autorităţi ale republicii separatiste transnistrene, fiind chiar şi condamnat la moarte de către o instanţă subordonată politic Rusiei, în timpul unui simulacru de proces, timp în care a fost ţinut în nişte condiţii umilitoare.
Pe 5 Mai 2001 este eliberat Ilie Ilascu, unul dintre fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia
Din surse militare ruseşti, se ştie că Ilie Ilascu împreună cu unitatea să specială a cauzat pierderi însemnate Armatei a 14-a ruse şi în rândul cazacilor aduşi să lupte împotriva proaspăt independenţei Republici Moldova. Sunt însă informaţii neconfirmate că în luptele de pe Nistru ar fi murit şi militari ucraineni care în mod normal nu ar fi avut motive să fie implicaţi în acel aşa zis război.
Cu sprijinul şi presiunea comunităţii internaţionale, printre care cele mai influente au fost APCE şi UE, Ilie Ilascu a fost în cele din urmă eliberat de către aşa zisele autorităţi de la Tiraspol şi predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova şi ale României.
Ilie Ilascu a avut şi două mandate de senator în Parlamentul României între 2000-2004 şi între 2004-2008 iar între 2001-2008 a fost şi membru titular al Adunării Parlamentare al Consiliului Europei din partea delegaţiei României, transmite Glasul info.
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Dragi români, trăim un paradox periculos. Sub paravanul Legii Vexler, asistăm la o tentativă de a pune istoria României sub cheie. Ceea ce ar fi trebuit să fie un instrument contra urii a devenit, din păcate, o ghilotină morală care ne interzice să ne onorăm pilonii identității naționale.
Este o eroare gravă să-l judecăm pe Carol I prin prisma Articolului 7 din Constituția de la 1866, scoțându-l complet din contextul epocii. Carol I nu a fost un ideolog al urii, ci arhitectul unei națiuni. El a preluat o provincie prăfuită și a transformat-o într-un Regat respectat, cu instituții solide, armată modernă și o infrastructură care ne folosește și astăzi. Regele a trebuit să navigheze printre imperii și să ducă lupte grele pentru a câștiga independența țării pe care o cârmuia. Să umbrești o domnie atât de glorioasă folosind un singur articol dintr-o Constituție care, la acea vreme, era printre cele mai moderne din Europa, este un act de rea-voință istorică.
Dacă ar mai fi trăit astăzi, însuși Regele Mihai ar fi fost vizat. Majestatea Sa a afirmat: statul român, sub autoritatea sa directă, a refuzat să trimită cetățenii evrei spre lagărele morții naziste. El a explicat clar că acele trenuri au plecat din Transilvania de Nord, aflată atunci sub dictatura lui Horthy. Regele Mihai a fost, în realitate, un model de rezistență morală în fața totalitarismului. În loc să-i recunoaștem meritele pentru salvarea țării de la dezastru, scurtarea războiului, opoziția față de comunism sau pentru curajul de a-l înfrunta pe Hitler, noi îi târâm numele prin această mocirlă. Regele Mihai a fost întotdeauna un simbol al democrației în vremurile tulburi, dominate de totalitarismul de stânga și de dreapta.
Nu putem vorbi despre onoarea Coroanei fără a aminti gestul imens al Reginei Mamă Elena, cea care a primit titlul de „Dreaptă între Popoare”. În cele mai negre ore ale dictaturii, ea nu a rămas un spectator tăcut. Regina Elena s-a opus direct deportărilor către lagărele morții, intervenind personal pentru a salva mii de vieți și pentru a asigura ajutor medical și alimente celor trimiși în Transnistria. Jertfa ei și curajul de a-l înfrunta pe mareșalul Antonescu și pe trimișii lui Hitler sunt dovada supremă că Monarhia a fost, în fapt, singura instituție care a salvat demnitatea României. Acolo unde unii vor să vadă astăzi doar vinovății prin lege, istoria ne-o arată pe Regina Elena ca pe o salvatoare a umanității. Cât de des este amintit acest fapt istoric al reginei?
Ne cutremurăm când vedem cum Martirii și Sfinții Închisorilor sunt anulați prin interpretări forțate. Oameni care au supraviețuit iadului de la Aiud sau Pitești pentru că au refuzat să se închine comunismului sunt acum șterși din memoria publică. Nu poți anula o viață de jertfă și sfințenie dobândită prin suferință din cauza unor opțiuni politice din tinerețe. Să-i condamni prin lege acum, după ce regimul roșu i-a măcinat fizic și i-a aruncat în gropi anonime, este o impietate de neiertat.
Democrația nu se face prin cenzură și nici prin frica de a fi cercetat penal pentru că citezi un suveran demn. Istoria aparține memoriei colective, nu politicienilor care dictează prin Codul Penal ce avem voie să ne amintim. Noi, Grupul Monarhic Român „Regele Mihai I”, știm că România s-a ridicat pe onoare. Dacă acceptăm ca Regii să fie pătați și Sfinții să fie uitați sub presiunea unor legi făcute pe genunchi, ne pierdem busola ca popor.
”La data de 02.05.2026 s-au derulat la Galtiu, comuna Sântimbru, județul Alba o serie de evenimente dedicate memoriei cunoscuților luptători anticomuniști Ana și Ion Gavrilă Ogoranu, organizate de Fundația « Ion Gavrilă Ogoranu » pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la trecerea în eternitate a acestora. La evenimente a participat și o echipă a «Alba 24», având în compunere un reporter și un cameraman.
Relatarea acestora, publicată de redacția « Alba 24 », la scurt timp dupa finalizarea manifestărilor, și preluată de mai multe publicații online din țară, conține grave inadvertențe, de natură să aducă organizatorilor serioase probleme de imagine și mai mult chiar, posibile consecințe penale.
Accentul reporterului pus pe caracterul «legionar» al manifestărilor nu corespunde în nici un fel realității și nu face decât să creeze controverse și confuzii în spațiul public.
Inventarea de uniforme legionare cu «pantaloni de camuflaj» și a altor semne si simboluri inexistente demonstreaza lipsa completă de documentare a reporterului și obstinația de a transforma un eveniment memorial decent și derulat fără nici un incident într-un potențial generator de anchete penale în baza legislației represive în vigoare în prezent.
În realitate, cei aproape 150 de participanți la eveniment au fost în mare majoritate oameni care i-au cunoscut personal pe Ana si Ion Gaavrilă Ogoranu și care au apreciat participarea la comemorare ca pe o cinstire adusa unor eroi extraordinari ai luptei de rezistență anticomunistă.
Tinerii prezenți s-au comportat cu reținere și interes pentru toate etapele manifestării, astfel încât, cei prezenți din partea jandarmeriei si poliției nu au semnalat nici un fel de incident.
Cântecul intonat de participanți la mormântul lui Ion Gavrilă si al Anei, «Plânge printre ramuri luna», este un cântec care s-a cântat de mii de ori la mormintele foștilor deținuti politic sau la monumentele comemorative ale luptei anticomuniste, fără a mai fi considerat în mod necesar cântec cu caracter «legionar».
Fundația «Ion Gavrilă Ogoranu» este dedicată memoriei luptei de rezistență anticomunistă și cinstirii eroilor acestei lupte, dar și-a asumat și misiunea de a onora victimele regimurilor totalitare care au suferit cele mai teribile represiuni și împilări, fără a le deosebi de proveniența lor politică, religioasă sau etnică.
În acest sens, în ultimii aproape 20 de ani, am colaborat îndeaproape cu asociațiile foștilor deținuți politic, cu alte organizații ale societății civile sau cu autorități publice locale sau centrale, care au obiective asemănătoare, pentru a găsi cele mai corecte abordări ale servirii și documentării adevărului istoric, pentru a asigura generațiilor tinere accesul la întâmplări extraordinare care au marcat devenirea noastră ca națiune în vremuri foarte grele. Iar toată povestea de dragoste, suferință și jertfă a Anei și a lui Ion Gavrilă Ogoranu reprezintă o bază morală , spirituală și culturală pentru generațiile ce vor veni.
Cei care au participat din partea «Alba 24» ar fi trebuit să constate că parastasul de comemorare, marcarea cu o placă a casei memoriale și organizarea acestei case ca un spațiu cu valențe muzeale au fost elementele serioase și importante ale comemorării de la Galtiu din data de 2 mai 2026, iar relatările despre închipuite manifestări legionare sunt doar manifestări ale senzaționalismului de presă.”
