“Marșul pentru viață” la Târgu-Jiu

        Marşul pentru viaţă este un eveniment anual, iniţiat cu 40 de ani în urmă în SUA, care se organizează în din ce în ce mai multe state din Europa şi America. El este dedicat valorizării şi protejării vieţii copiilor, începând de la concepţie, şi sprijinirii familiei.

    În oraşele României, între 22–23 martie 2014, a avut loc a patra ediţie a Marşului pentru viaţă. Tema din acest an a fost „Adopţia, o alegere nobilă”. Și în Târgu-Jiu Asociația Vasiliada, Asociația Pro Vita, Târgu-Jiu și Asociația Liga Tinerilor Creștini Ortodocși din România, Filiala Târgu-Jiu au organizat un marș în solidaritate cu frații noștri creștini din România. Pe drum îmi spunea cineva că aceste manifestări reprezintă „o atitudine demnă într-un județ monoton și lipsit de sensibilitate”. Aș atrage atenția reprezentanților biserici ortodoxe gorjene că ar fi fost necesară o mai mare implicare din partea parohiilor având în vedere faptul că aceste O.N.G.-uri sunt patronate de Mitropolia Olteniei. Nu mai vorbesc de faptul că ele nu fac altceva decât să contureze  aspectul dinamic al Bisericii care este în mare parte absent. Felicitări totuși preoților care sprijină aceste O.N.G-uri și tinerilor voluntari care au curajul de a înfrunta infatuarea și imoralitatea societăți civile secularizate.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns