Stălpii credinței islamice

Istoria religiilor cunoaște trei mari religii monoteiste: mozaismul, islamul și creștinismul

            Islamul desemnează religie care are la bază Coranul și al cărui Profet este Mohamed. Prin extensiune, cuvântul islam se referă și la întreaga civilizație, cu un cadru legislativ unic, cu structuri politice specifice, cu tradiții sociale și morale, care se revendică de la această religie. [1]

Etimologic, cuvântul islam are la bază verbul arab aslama, care înseamnă a se supune, a se dărui în întregime.[2]

Aslama dă naştere la derivate care gravitează toate în jurul cuvântului mântuire:

a)      Salam – pace, mântuire, salut

b)      Silm – pace (opusă râzboiului)

c)      Sallama – a da, a mântui

d)      Salima – a fi mântuit, a scăpa

Într-o interpretare concentrată a acestor cuvinte, islam  înseamnă a fi pătruns de pace, de pacea lui Dumnezeu.[3]

Din punct de vedere istoric, islamul este religia întemeiată de Mohamed, un arab din puternicul trib al qurayriților, în secolul al VII-lea d. Hr. Adeptul religiei islamice este numit muslim. Cuvântul musulman este preluat din franceză și reproduce, aproximativ, cuvântul persan, care adaugă la  desinența adjectivală an.[4] Literalmente muslim înseamnă supus lui Dumnezeu. Termenul de mohamedan adresat musulmanilor este incorect pentru că islamul, conform învățăturii sale, nu se sprijină direct pe profetul Mohamed, ci pe Coran ,i nu constă în perpetuarea lui Mohamed ci într-o conformitate rituală a omului și a societății cu Legea coranică. Pentru musulmani, nu Mohamed a întemeiat islamul ci însușii Allah este întemeietorul religiei islamice.[5]

Legea islamică (Sharia)  se bazează pe două surse principale: Coranul și Sunna.

Coranul este cartea sfântă a  musulmanilor și pentru ei reprezintă Cuvântul necreat al lui

Allah revelat profetului Mohamed și adresat întregii omeniri.[6] Coranul are 30 de părți, 114 capitole și 6236 de versete.

Sunna  este a doua sursă principală a moralei islamice, sursă care, în sensul ei vechi, înseamnă tradiția trăitoare.[7] Ea cuprinde zicătorile profetului, acțiunile sale și acțiunile făcute cu aprobarea sa. Legea islamică întrupează pentru musulmani, idealul islamic de viață. Scopul vieții este împlinirea Sharia. Aceasta prescrie 5 obligații rituale ale islamului:

1. Shahada (Mărturisirea de credință)
2. Șalat (Cele cinci rugăciuni zilnice obligatorii)
3. Zakat (contribuția la bunăstarea celorlalți)
4. Sawn (postul în perioada Ramadan-ului)
5. Hajj (Pelerinajul la Mecca)

Pentru un musulman viața religioasă constă, în esență, în îndeplinirea celor cinci obligații fundamentale stabilite de lege și denumite ”Stâlpii islamului”.  Pentru islam, respectarea acestor cinci stâlpi ai credinței, înseamnă apropierea credinciosului de  Dumnezeu, desăvârșirea și calea de dobândire a mântuirii.

1. Sahadah – Mărturisirea de credință

Mărturisirea de credință constă în afirmația:”Nu există altă divinitate afară de Allah iar Mohamed este trimisul lui Dumnezeu”.[8] În această formulă este concentrată întreaga credință islamică. Principiul de bază al acestei mărturisiri îl constituie credința în Allah ca unic creator și suveran al lumii. În acest principiu rezidă fundamentul și forța islamului. Toate celelalte legi, dispoziții și porunci se întemeiază pe acest principiul Sahadah sincretizează întregul crez musulman.

2. Șalat – Rugăciunea canonică

Cea mai directă cale prin care credinciosul se apropie de Allah și cea mai bună dovadă de supunere este rugăciunea. În islam rugăciunea semnifică faptul că Allah este stăpânul omului, omul este robul lui Allah și așa cum un rob este supus față de stăpânul său și i se închină, tot așa un bun musulman trebuie să arate supunere față de Allah și să i se închine.[9]

Islamul cunoaște două tipuri de rugăciune:

–          Dua –rugăciunea voluntară, particulară

–          Șalat – rugăciunea obligatorie, canonică

Prin dua, musulmanul îl cheamă în ajutor pe Allah, ca singurul ce poate să rezolve toate problemele și dorințele sale. El adresează această chemare Atotputernicul fără intermediari sau alte mijloace materiale. Rugăciunea voluntară este meritorie pentru că ea evidențiază un efort și o grijă mai mare a credinciosului în supunerea sa față de Allah. Dua se poate face în orice poziție, în orice loc și în orice timp. Spre deosebire de dua, șalat este rugăciunea instituționalizată, obligatorie, care se face la timpuri fixe și după un ritual precis stabilit. Ea este al doilea stâlp al islamului și se referă la cele cinci rugăciuni obligatorii care se fac în fircare zi. Momentele rugăciunii nu sunt ore fixe ci etape ale mișcării soarelui, însă intervalele de timp sunt fixe pentru fiecare rugăciune.[10]

Cele cinci rugăciuni se repartizează în două de lumină și trei de umbră[11], în ordinea următoare:

1. Fajr –  la mijitul zorilor
2. Zuhr – la amiază
3. Asr – de după amiază târziu
4. Maghrib – după apus
5. Isha – noaptea

Credincioșii sunt anunțați pentru săvârșirea rugăciunii prin adhan (chemarea la rugăciune) . Persoana care rostește adhan se numește muezin.

Condițiile șalat:

–          Curățirea

–          Orientarea spre Kaaba

–          Delimitarea spațiului sacru de rugăciune

–          Sinceritatea și evlavia rugăciunii

–          Rostirea intenției

Un rol important în ritualul islamic îl are rugăciunea de vineri  (Jumuah). Rugăciunea de vineri este prin excelență o rugăciune în comun și toți musulmanii adulți trebuie să participe la această rugăciune. Ea are loc imediat dup ora 12,00. La moschee, această rugăciune este condusă de Imam (cel care stă în față), iar musulmanii neprezenți la moschee, dacă se află în colectivitate, chiar și puțin numeroasă, propun unuia dintre ei să le fie imam.[12]

3. Zakat  – Milostenia

A treia îndatorire a unui musulman este zakat.

În limba arabă milostenia este denumită prin două cuvinte: zakat și sadaqa. Dar acești doi termeni acoperă noțiuni cu totul diferite.[13] Zakat este dania obligatorie, pe când sadaqa este milostenia personală, voluntară. Zakat constă în dania a 2,5% din venitul unui musulman. Această cotă se plătește în bani, argint sau aur.

Zakat este o plată obligatorie și este destinat oamenilor aflați la anaghie sau lipsiți de mijloace.[14] Dania obligatorie nu este ținută sub control de vreo autoritate anume. Această obligație este o datorie de conștiință. fiecare musulman își evaluează singur, cu sinceritate, ce i-a mai rămas din venitul său pe un an și face milostenie 2,5% din averea sa sau din milosteniile sale. Zakat este un fel de justiție interioară instituționalizată, obligatorie și are menirea de a reaminti că orice bogăție, orice lucuru îi aparține lui Allah.[15]

4. Sawn – Postul din luna Ramadan

Cuvântul sawn este numele de acțiune al verbului șama ,”a se abține de la băutură”, apoi prin extensie, de la bîutură și de la mâncare.[16] În islam există trei feluri de post:

a)      Postul Ramadanului

b)      Postul de pocăință

c)      Postul benevol

Începutul postului, respectiv, luna Ramadanului se anunță pe întreg teritoriul islamului prin toate mijloacele de care dispune comunitatea respectivă: telefon, telegraf, radio și televiziune, iar odinioară se anunța prin focuri aprinse.[17] Luna Ramadanului a fost aleasă pentru că în această perioada a anului Mohamed a avut primele sale revelații. Această lună este binecuvântață pentru musulmani deoarece ea comemorează prima revelație a Coranului. Se pare că acest post a fost instituit de Mohamed la Medina, în al doilea an Hegirei.[18] Sawn se face pe toată luna Ramadanului, numai în timpul zilei, din zori, până după apusul soarelui. În timpul nopții, postul se dezleagă, postitorii fiind eliberați de interdicțiile din timpul zilei. În timpul postului credinciosul trebuie să-și supravegheze întregul comportament: să nu spună minciuni, să nu-și încalce promisiunile, să nu jignească sau calomnieze pe cineva. Este interzis, de asemenea, fumatul, folosirea parfumurilor, vizionarea spectacolelor de teatru și oricare alt act care ar produce satisfacție trupului.[19]

5. Hajj – Pelerinajul la Mecca

Cel mai complex ritual îl presupune al cincilea stâlp al credinței islamice adică hadjdj sau hajj. Pentru musulmani, singurul și adevăratul pelerinaj, dogmatic vorbind, este cel de la Mecca. În practică există în întreaga lume musulmană mai mult pelerinaje locale la mormintele sfinților.[20] Ritualul arab face distincție între hajj (marele pelerinaj, care are loc la o dată fixă din cursul anului) și l’umbra (micul pelerinaj, vizitarea locurilor sfinte). Pelerinajul cuprinde o suită de ceremonii care se întind pe parcursul a șase zile. El este cerut o singură dată în viață dar nu poate fi îndeplinit oricând, decât la o dată determinată a calendarului liturgic în a douăsprezecea lună a calendarului islamic. Momentul central al hajj-ului constă în înconjurarea Kaabei. Kaaba este un cub de piatră, având lungimea de 12 m, lățimea de 10 m și înălțimea de 15 m, puțin înclinat, în care se află încrustată ”piatra neagră”. Sanctuarul este înconjurat de un pervaz de lespezi în formă elipsoidală, important pentru ritual căci pe el pelerinii fac înconjurul Kaabei de mai multe ori.[21] Piatra neagră constituie ”giuvaerul” sanctuarului. Ea se află închisă într-unul din colțurile Kaabei la o înălțime de 1.5 m și este acoperită de o matase verde, având pe ea o panglică lată pe care sunt brodate versete din Coran. Cel mai important efect al pelerinajului constă în iertarea păcatelor. Credinciosului jusulman care face hajj și a împolinit toate prescripțiile, i se iartă taote păcatele.[22] Respectarea celor cinci stâlpi aici credinței înseamnă pentru islam apropierea credinciosului de Dumnezeu, desăvârșirea și calea de dobândire a mântuirii.

Bibliografie

1. Anghelescu, Nadia, Introducere în islam, Ed. Enciclopedică, București, 1993
2. Delumeau, Jean , Religiile lumii, Ed. Humanitas, Buucrești, 1997
3. Drâmba, Ovidiu,  Istoria culturii și civilizației, vol. 2, Ed. Enciclopedică, Buucrești, 1987
4. Gaudin, Philipe,  Marile religii, Ed. Orizonturi, București, 1995
5. Hawa, Saeed , Al’islam, Beirut, 1996
6. Meududi, Introducere în islam, Ed. Islam, Timișoara, 1995
7. Sarwar, Ghulam,  Islam, credință și învățături, Ed. Islam, Timișoara
8.  Schoun, Frithof,  Să înțelegem islamul, Ed. Humanitas, București, 1994
9. Sourdel, Dominique, Islamul, Ed. Humanitas, București, 1997

Elev: Bărăgan Marin Laurențiu, cl. a XII-a F, Colegiul Național ”Spiru Haret” Tg-Jiu

               Prof. coordonator: Păunescu Anghel-Nicolae, CNSH

Notă: Studiul aparține în exclusivitate autorilor fiind premiat cu locul I la Concursul Interjudețean „Mircea Eliade”, ediția I. 

___________________________________________________

[1]Nadia Anghelescu, Introducere în islam, Ed. Enciclopedică, București, 1993, p. 15

[2]Ibidem

[3]Philipe Gaudun, Marile religii, Ed. Orizonturi, București, 1995, p. 124

[4]Idem, p.125

[5]Nadia Anghelescu, op. cit., p. 16

[6]Ghulam Sarwar, Islam, credință și învățături, Ed. Islam, Timișoara, 1994, p. 35

[7] Idem, p. 185

[8]Idem p. 45

[9]Meududi, Introducere în islam, Ed. Islam, Timișoara, 1995, p. 83

[10]Ph. Gaudin, op.cit. p191

[11]Ph. Gaudin, op. cit., p. 191

[12]Jean Delumeau, Religiile lumii, Ed. Humanitas, Buucrești, 1997, p. 252

[13]D. Soare, op.cit., p.96

[14] ibidem

[15] Ovidiu Drâmba, Istoria culturii și civilizației, vol. 2, Ed. Enciclopedică, Buucrești, 1987, p. 287

[16]Jean Delumeau, op. cit., p. 306

[17]N. Anghelescu, op. cit., p. 43

[18]Fr. Schoun, Să înțelegem islamul, Ed. Humanitas, București, 1994

[19]S. Sarwar, op. cit., p. 85

[20]N. Anghelescu, op. cit., p 44

[21]D. Sourdel, Islamul p75

[22]Saeed Hawa, Al’islam, p. 279