Mai îngropăm niţel România. Legea împotriva simbolurilor legionare: încă un cui bătut în coşciugul culturii

        Ajunsă printr-un exerciţiu de hocus-pocus pe ordinea de zi, aşa cum se procedează cu atâtea alte legi controversate, ieri a fost votată în Cameră (fusese trecută şi prin Senat mai devreme) legea împotriva simbolurilor cu caracter fascist şi legionar. Gândită ca instrument de pedepsire a celor care neagă Holocaustul, legea, iniţiată de Alexandru Florian de la Institutul Ellie Wiesel cu sprijinul PNL, a băgat frumuşel la pachet, alături de fascism, legionarismul, în ciuda faptului că procesul de la Nuremberg, de exemplu, şterge orice legătură dintre ele.

    „Dacă scopul acestei legi a fost de a reduce anti-semitismul în rândul românilor, cred sincer că iniţiativa este total contra-productivă. Pentru a eradica xenofobia şi ura de rasă, etc. este nevoie de cultivare a toleranţei şi respectului reciproc, de aplanare a greşelilor făcute de ambele părţi. Numai adevărul, compasiunea şi toleranţa pot vindeca rănile adânci.”

     Legea, care îi ameninţă pe negaţioniştii Holocaustului şi pe cei care laudă în public fasciştii – şi acum legionarii – cu puşcăria, este, prin excesele sale, o năpastă la adresa culturii române, datorită faptului că mulţi membri marcanţi ai elitei româneşti din generaţia interbelică au fost legionari – Nae Ionescu, Mircea Eliade etc. Groaznic este că, în multe cazuri, aceştia nu au fost legionari, regimul comunist (şi profund anti-românesc), impus cu tancurile de Moscova, s-a grăbit să-i eticheteze pe mulţi dintre „burghejii” pe care voia să-i îngroape – legionari – pentru a-i încălţa cu mai mulţi ani de puşcărie. (…)

Autor: Adrian Sturdza

Mai multe pe: http://epochtimes-romania.com

Lasă un răspuns