Chipul de zeu al poemului transmodernist (3)
4. Prăbuşească-se Imperii
în rânjetul majordomilor,
în transvăzul unor Poe, Michaux,
Gellu Naum,
Eliot, Kavafis, Larbaud, Montale.
Cine reface
rigida structură a Pietrei în eroare
se află sau în ordinea lucrurilor?
Cine scrie mereu cu o mască pe figură
da, o mască din străvechea modă
a Veneţiei, lungă, cu fruntea abătută,
precum un mare bot de satin alb?
Aşezat la masa-i şi ridicând capul
se admiră în oglindă din faţă
ori întors pe trei sferturi, îşi vede
acest profil candid şi bestial pe
care-l iubesc şi eu, auctorul,
sacrificat în numele TRIADEI
INDEPENDENTE. Dispară Legiuitorul!
X X X
5. Oh, vreun cititor, frate de-al
meu, căruia-i grăiesc prin această
palidă mască, briliantină,
din VEDE,
aci să vină şi să-şi depună
– aici în SCRIITOPIA, ba chiar
şi în Lună – un sărut – un sărut apăsător
şi întârziat. Pe această frunte
deprimată şi pe-acest obraz
atât de livid să fixeze cu mai
multă putere pe chipu-mi
cealaltă ÎNFĂŢIŞARE scofâlcită
şi împarfumată funerar.
X X X
6. Pe Marea Memoriei, Henri Bergson
îşi flutură steagul. Corabia lui
încă pluteşte în căutarea Tărâmului
cel imposibil descoperirii, unde-i
încă frumoasă Vânătoarea TIGRULUI
bengalez şi-a PRINŢULUI, în pădurea
în care VIZIUNEA-I LACRIMA,
OCHIUL care-aseamănă LOGOSUL
cu flacăra se-nsoţeşte cu o lance.
Cu blana-i mătăsoasă, încordată metalic,
pândeşte îndelung, răbdător. Frunzele
i-ar vorbi, ar avea MĂREŢIA;
FIARA apocaliptică
asemenea Metaforei. Floarea de colţ
populează crestele. Prinţul îşi mângâie
armele în uitarea-de-sine. Va trage
fără milă când din inima Codrului
SĂLBĂTICIUNEA se va ivi spre
sălaşu-i retrăgându-se
ca-ntr-un fabliou de Cristofano Landino.
Conf. Univ. Dr. Ion Popescu-Brădiceni