Lucian Blaga; Daţi-mi un trup, voi munţilor

„Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strîmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!

Pămîntule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!

Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pămîntule sfînt.

Cînd aş iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vînjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frîng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Cînd aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stîncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zîmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.” (1)

–––––––––––––––––––––––––––––

(1) Lucian Blaga, Poezii, Ediţie de Ion Nistor, Editura Cartea Românească, 1982, pag. 50-51