Să fii român în Harghita și Covasna nu este ușor.
Acest lucru se întâmplă datorită vouă. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom reuși să instaurăm în inima Țării o nouă majoritate, una românească, deoarece sufletește se adaugă români de pe tot cuprinsul țării. Zile astea am primit de la un bucureștean, Dan Misailescu, ce cantă atât de frumos în formația Plaiul Nou și de la un moldovean din Bacău stabilit în Brașov (este de-al meu), Paul-Cristian Dascalu, cărți și haine (stare impecabilă) pentru frații noștri din Harghita și Covasna. Pe drum mai sunt câteva pachete cu daruri; Hristos să vă răsplatească pentru efortul vostru! Aceasta este și ideea, ca oameni din toată țara, indiferent de părerile lor politice, de studiile lor, de opiniile lor în diferite probleme de interes istoric, național sau internațional, să se unească în mijlocul țării, în jurul fraților lor de sânge din Harghita și Covasna, pentru a le spune că nu sunt singuri. Semnele noastre de solidaritate sunt de ordin spiritual, cultural și material. Simbolurile identității naționale, steagul tricolor românesc, icoana și cartea de rugăciune ortodoxă, precum și operele marilor scriitori și poeți naționali ne-au însoțit în toate satele și orașele în care am mers pe parcursul acțiunilor noastre. Aceste simboluri, precum și bunuri materiale, au fost dăruite celor din Inima Țării.
Având în vedere faptul că primesc mesaje de la voi, mesaje prin care vă exprimați sprijinul pentru acest demers al nostru, îmi fac încă odată cunoscută adresa și numarul de telefon pentru a ma putea contacta mai ușor:
Mihai Tirnoveanu, Brașov, str. Liviu Cornel Babeș, nr. 15, bl. 20, sc.C, apt.1, tel. 0722566606.
Doamne ajută, dragi prieteni!