Exclusiv: Școlile românești devin tot mai mult „cimitire de hârtii”

Parlamentul României

   Toată presa aservită intereselor politice naționale și internaționale îi compătimește ironic pe profesori că sunt fie prost plătiți, fie nevoiți să predea după o programă în neconcordanță cu cerințele europene. Nimeni nu spune însă că cea mai mare durere a unui profesor este birocrația care l-a transformat într-un responsabil de hârtie. Pregătirea sa profesională se limitează astăzi la maldăre de hârtie prin care își justifică fișa postului. Acesta este rezultatul „aleșilor noștri” în cei douăzeci și cinci de ani de democrație. Cât despre atitudinea domniilor lor când vine vorba de diminuarea acestei birocrații nici vorbă despre vreo revendicare în acest sens. Legislația educației naționale este anti-constituțională deoarece încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Ele sunt proiecția casei politice care sfidează dorința majorițății cadrelor didactice. Se vede limpede citind documentele de mai jos că birocrația este cheia manipulării și „reeducării capitaliste”.  

Fișa postului – profesor

Comisii școală

  Federația Euro Education va demara un proiect educațional intitulat „Birocrația – pentru o educație europeană!”. Acesta cere printre altele Ministerului Educației desființarea a cel puțin 75% din comisiile școlilor românești în vederea îmbunătățirii calității învățământului preuniversitar. În acest sens facem apel la cadrele didactice interesate și la toate O.N.G.-urile din România, să sprijine acest proiect printr-o scrisoare de intenție la adresa de email: magazincritic2007@yahoo.com. Campania se desfășoară pe o durată nelimitată până în ziua organizării grevei generale, dacă mai este cazul. 

I.D.Constantinescu

Lasă un răspuns