Obiectivul celor o mie de steaguri tricolore romaneşti pentru Harghita şi Covasna a fost depăşit. Am dăruit fraţilor noştri din Inima Ţării 1400 de steaguri şi 220 de pachete cu daruri copiilor lor. Mesajul vostru, al românilor din toate colţurile Ţării şi din Diaspora a ajuns în următoarele localităţi: Dobârlău Vale, Mănăstirea Mărcuş, Miercurea Ciuc, Voineşti Covasna, Livezi, Zăbala, Dobolii de Jos, Ozun, Păpăuţi, Zagon, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Ghimeş-Făget (Tărhăuşi) şi Doboi. Perioada de desfăşurare a Acţiunii Romani pentru Români din această toamna- iarna a fost  7 noiembrie – 5 decembrie. Acţiunea noastră este însă una continuă, prezența româneasca în Harghita şi Covasna trebuind să se amplifice în diverse forme şi să se extindă până în ultimul cătun, până la sufletul tuturor românilor. Vom continua să mergem către fraţii noştri cu simboluri ale identităţii noastre de neam: Steagul Tricolor, Icoana Ortodoxă, Cartea lui Mihai Eminescu şi cea de Rugăciune Ortodoxă.

   În acest sens, toţi cei care doresc, pot trimite în continuare pe adresa mea (Tîrnoveanu Mihai, str. Liviu Cornel Babeş, nr.15, bl. 20, sc. C, ap.1, Cod Poştal 500423, ţel. 0722566606) steaguri tricolore, icoane ortodoxe, cărţi de Mihai Eminescu (precum şi de alţi mari autori români) şi cărţi de rugăciuni. În Harghita şi Covasna sunt o sută de mii de români. Prin unirea noastră, a celor din toată Tara, în jurul lor, prezența şi simbolistica românească se poate amplifica semnificativ. Peste tot pe unde am fost, românii din Harghita şi Covasna ne-au primit cu o imensă bucurie şi speranţă. Simpla noastră prezenta acolo, cu o carte, un steag, o icoană sau un cadou pentru un copil contează pentru ei. Contează să ştie că nu sunt singuri în lupta lor şi că facem tot ceea ce ne stă în putinţă să-i sprijinim.

Doamne ajută, fraţi români, lupta continuă. Până la capăt.

Dr. Mihai Tirnoveanu

Lasă un răspuns