DEGRINGOLADA FONDURILOR NERAMBURSABILE!!!

  Încă de la sfârşitul anilor’90, România a beneficiat de anumite fonduri de sprijin acordate pentru dezvoltarea capacităţilor sociale şi de implementare a principiilor democratice. Acum, fie că vorbim de FRDS, PHARE, SAPARD sau alte fonduri, fie că vorbim de cele de acum PNDR, POSDRU, POC, POR… etc, toate aceste fonduri au atras, ca un magnet, puterea politică.

După cum ştim deja, mai toate proiectele, în valoare de miliarde de euro, au fost şi sunt obiectul unor scandaluri mediatice şi chiar anchete internaţionale şi naţionale, privind cheltuirea acestor sume pe proiectele derulate în România.

Dar scopul acestor proiecte a fost bine definit, însă prost aplicat, pentru că majoritatea aplicanţilor au avut spate politic. Cine avea şi are acces la aceste fonduri??? Puterea politică în special, iar din când în când şi câte o entitate apolitică, în aparenţă, îşi făcea loc pentru accesarea acestor fonduri.

Cel puţin, din 2000 a fost înfiinţat şi un Minister al Fondurilor Europene, pentru că aceste sume pe proiecte treceau prin administrarea gurvernului. Deci direct administrat de politicieni!!! Au fost create legi şi normative speciale pentru accesul la aceste fonduri, dar şi autorităţi de aprobare şi gestionarea ale acestor proiecte… Şi aşa cum este la noi în ţara “tradiţia” de a complica lucrurile, tot aşa au fost aplicate aceste reglementări alambicate şi stufoase, tocmai că nu cumva să beneficieze de aceste oportunităţi, orice cetăţean şi/sau orice entitate din societatea civilă.

Deşi România a fost mereu criticată an de an, de către UE, privind absorția acestor fonduri, tot an de an şi mandat de mandat, politicenii noştri şi aleşii neamului, nu au doarit să implementeze reglemntari şi oportunităţi, că aceste fonduri să fie atrase cât mai facil de către orice solicitant eligibil. De ce să beneficiem cât mai mulţi de aceste facilităţi, când pot să profite doar ‘’elita’’ politică a ţării??? De ce să ne dezvoltăm firesc, să profităm pentru bunăstarea întregii societăţi, începând de la cei care au într-adevăr nevoie, de la creşterea bunăstării fiecărui cetăţean şi până la cea a întregii comunităţi ???!!!

Prin urmare, politicienii şi-au creat imediat o filieră de a atrage şi de a implementa Ei înşişi, doar,  fonduri şi proiecte, de a spăla bani murdari din alte escrocherii… Să ne reamintim doar câteva… Celebrele Săli de sport de la şcoli şi licee, făcute de mântuială… Piscine în vârf de munte… Parcuri pentru recreere în zone inaccesibile… Terenuri de fotbal în pantă… Pârtii de schii la Deal… Telegondole… etc, etc…!!!

Miliarde de euro tocaţi pe astfel de proiecte, inutile din punct de vedere social, dar foarte utile pentru puşculiţa de partid…!!!

Au fost înfiinţate chiar ONG-uri şi Fundaţii la comanda politică, cu al cărui scop precis şi nedeclarat era de a filtra astfel de fonduri, iar sumele rămase erau direcţionate pentru campanii electorale şi/sau promovarea unor “lideri” de partid cvasi necunoscuţi!!!

Una peste alta, realitatea a fost dureroasă pentru noi toţi. Toate acestea se întâmplă în mod obişnuit, în timp ce zeci de proiecte viabile şi de o reală necesitate, pe Dezvoltare Rurală, pe Mediu, pe componenta socială, pe Tineret, pe Cultura… etc, au fost considerate fie neeligibile, fie au fost depunctate şi declarate respinse, fie din alte motive, proiecte vitale societăţii româneşti, zac prăfuite, prin sertare şi arhive,iar unele au rămas la stadiul de idee de proiect, însă cel mai dramatic lucru este acela, al demoralizării comunităţilor, care au crezut şi şi-au pus speranţe în acest gen de proiecte, oameni care şi-au văzut spulberată speranţa într-o viaţă mai bună…!!  De ce s-a întâmplat aşa?? Pentru că politicul a creat tot felul de reglementări, de obstacole, în obţinerea cât mai facilă a fondurilor pe proiecte…!!!

Aşadar, nu s-a dorit atragerea de fonduri pe cât mai multe proiecte, privind dezvoltarea comunitară. Totul a fost subordonat politicului şi deciziilor politice, care erau luate la celebrele întâlniri de culise şi de taină, unde prioritatea era,  doar de a prospera gaşca de partid şi nu comunitatea şi societatea în asamblul său.

Aşa avem o degringoladă a acestor fonduri şi a accesului pe aceste proiecte, unde teoretic totul arată bine, dar practic este aproape imposibil să accesezi, pe un proiect, fonduri nerambursabile, dacă nu ai un spate bine înfipt în puterea politică!!!!

Aşadar,monstrosul balaur comunistoid, care stăpâneşte România de peste un sfert de secol, are în puterea sa şi acest acces la imensa sursă de bani prin astfel de proiecte, din fonduri nerambursabile. Pentru a mă explica aş da doar un simplu exemplu din zeci şi sute existente acum în ţara… : Înfiinţarea celebrelor GAL-uri (Grupuri de Acţiune Locală). Aceste GAL-uri au menirea de a facilita accesul la aceste fonduri pe proiecte în special pe zona rurală şi care prevăd pentru a funcţiona, unirea/înfrăţirea unor comune/oraşe mici, apropiate şi învecinate alcătuind o asociaţie de comune. Până aici totul este OK. Însă la depuneri de proiecte apar obstacole… Sunt proiecte care depind în exclusivitate de deciziile primarilor acestor localităţi, deci de decizii politice… De parteneriate, dar aceste parteneriate se menţin cât timp primarii respectivi sunt în funcţii şi sunt în relaţii bune!!! Dacă pleacă din funcţii prin alegeri şi/sau dosare penale, aceste aparteneriate nu mai funcţionează, ducând în final, în unele situaţii la blocajul proiectelor deja lansate!!! Un alt „blocaj” apare şi în validarea unor proiecte. Teoretic orice cetăţean poate accesa fonduri pe un proiect depus în comformitate cu normele de eligibilitate… Practic nu este chiar aşa, la nivelul acestui GAL, există o comisie de validarea a proiectelor, comisie care poate fi influiențată de decizia unor factori politici, cum ar fi primarii care au interese directe în unele proiecte şi de aici până la validarea şi/sau invalidarea unor proiecte este un doar un mic pas!!! Prin urmare putem afirma, că totul depinde în final, de o decizie politică!

N-am înţeles niciodată de ce, puterea politică, nu a dorit să simplifice, cu adevărat și total accesul la aceste fonduri, prin proiecte, aşa cum o declară an de an şi mandat de mandat??!! Cum tot aşa nu am înţeles pe cine are în subordine acest Minister al Fondurilor Europene??!!! Către cine se adresează acest minister??? Către Prefecturi în cel mai bun caz și către alte entități, numite Euro-Regiuni, Nord, Sud,Est, Vest…consumatoare de bani si subordonate politic… iar de acolo???

Una din metodele simple şi foarte eficiente ar fi fost şi înfiinţarea și/sau eficientizarea birourilor pentru acesarea fondurilor europene din Prefecturi sau Consilii Judeţene!!! Tot aşa şi emiterea unor reglementări privind obligativitatea înfiinţării unor Centre/Birouri de Consiliere pentru Cetăţeni,(BCC) un serviciu de interes public care răspunde nevoii de informare şi consiliere a cetăţenilor, astfel încât aceştia să aibă acces sporit la informaţii, în special în accesarea fondurilor nerambursabile, pe proiecte individuale sau în parteneriat. Aceste entităţi, se bazează pe 4 principii care asigură maximă accesibilitate pentru orice membru al comunităţii: INDEPENDENTĂ, IMPARŢIALITATE, GRATUITATE, CONFIDENŢIALITATE.

La această dată există astfel de BCC-uri, în ţara dar funcţionează pe structura unor ONG-uri, independent de orice entitate politică…!!! Dar,funcționarea lor este redusă… !!!

De ce obligativitate?? Pentru că doar aşa poţi monitoriza toate entităţile, în mod special Primăriile, de sector,de comune, de orașe, dacă accesează fonduri, dacă au proiecte în derulare, numărul cererilor de finanţare, ce obiective au în îndeplinirea atragerii de fonduri nerambursabile… !!! Prin urmare să se urmărească evitarea implicării deciziilor politice în accesarea acestor fonduri prin implicarea directă a comunităţii… Prefecturile să aibă doar rol de coordonator şi de sprijin în accesarea fondurilor, chiar şi prin delegarea unor specialişti în managementul proiectelor, de a ajuta real cetăţenii să depună proiecte. Aceste Centre/Birouri de Consiliere pentru Cetăţeni, sa aparţine direct prefecturilor şi nu de Primarii, iar cererile de finanţare să fie înregistrate on line, şi să poată fi verificate şi de la Minister, astfel să se simplifice la maxim procedurile şi să ofere oportunităţi tuturor celor care au un proiect viabil şi eligibil în contextul normelor şi reglementărilor în vigoare. Mai mult, prin acestă obligativitate, să se urmărească atingerea unui target privind cereri de finanţare şi proiecte finanţate, pe aceste entităţi(BCC)… !!!

Cum spuneam, există soluţii la toate aceste false probleme. Probleme create încât să încurce şi să tulbure şi mai mult apele în acest segment deosebit de important pentru dezvoltarea societăţii civile. Dacă tot a fost creat Ministerul Fondurilor Europene de ce nu s-a urmărit închiderea circuitului…De la Minister, la Prefecturi, apoi la cetăţean prin astfel de structuri simple de implementarea şi absortia fondurilor nerambursabile. Avem miliarde de euro în astfel de fonduri, iar aceste sume sunt extrem de puţin atrase către cetăţeni, tocmai prin acest mod de implementare, prost gândit, anumit gândit, şi mai prost implementat!!!

A gândi prost astfel de lucruri, pentru politicieni a fost o armă cu două capete şi care s-a reantors apoi către Ei… Pentru că aceste miliarde de euro neatrase şi neimplementate, ar fi putut duce la rezolvarea multor probleme sociale-economice şi culturale, cu bani foarte puţini de la buget. Însă „aleşii neamului” cu care ne-am pricopsit, au ales varianta delapidării bugetului ţării ca fiind mai facil şi mai necontrolat, pentru Ei şi Oligarihia de Partide, cu care se pare că vom merge „Tot înainte” încă 20 de ani!!!

Aferim!!!

Lasă un răspuns