Predică la „Duminica Înfricoșătoarei Judecăți”
Am fost rugat de o doamnă care face parte din lista mea de prieteni de pe Facebook să scriu câteva cuvinte despre Evanghelia de ieri, a Înfricoșătoarei Judecăți a Domnului Hristos. Aș putea să răspund simplu că se poate tasta pe Google tema cu pricina, și ar apărea o listă întreagă de predici ale unor mari sfinți, sau ale unor duhovnici foarte cunoscuți. Ce-aș putea eu să scriu, sau să zic, ce nu a fost încă scris sau zis?… Dar pentru că nu vreau să fiu acuzat de propria conștiință pentru comoditate, și pentru că știu că Duhul Sfânt lucrează mereu în alte moduri, fiind Vistierul bunătăților, mă încumet și eu să punctez propriile mele idei despre Evanghelia Înfricoșătoarei Judecăți… Poate ceea ce-mi va trece prin minte va fi lumină de la Duhul Sfânt, având putere asupra sufletelor… Să încercăm, căci spunea Domnul ucenicilor Săi: „Nu voi veți grăi, ci Duhul Sfânt va grăi prin voi”!
Așadar, ceea ce mă impresionează cel mai mult la cuvintele Domnului despre Judecata ce va fi, este amestecul de fermitate și de diplomație cuprins în mesajul transmis de ele. De ce fermitate? Pentru că Domnul nu lasă loc negocierilor și rugăciunilor la Judecata Sa de la sfârșitul lumii. S-a terminat cu lacrimile! Ne amintim pilda datornicului nemilostiv: cum se ruga de Stăpân: „Mai îngăduiește-mă, și-Ți voi plăti tot”! Măcar că nu avea de unde să plătească… Și Stăpânul, știind această realitate, îl grațiază de datoria sa! „Bine, te iert, nu-mi mai da nimic… Ești liber”. Ei bine, în privința Judecății obștești, nu se mai întâmplă așa: nu mai este timp pentru iertări! Noi chiar nu înțegem, chiar nu vrem să acceptăm că Cel ce ne-a vorbit despre milă și iertare, ne-a avertizat și în privința acestui moment în care mila și iertarea nu-și vor mai avea locul… Noi nu vrem să credem că la un moment dat se vor termina mila și iertarea… Ne place să ne lăsăm amăgiți de diavolești gânduri: „Mai am timp, sunt tânăr… Voi începe pocăința și fapta bună la bătrânețe, acum trebuie să-mi trăiesc viața”… Când alții vor termina de săvârșit urcușul, eu voi începe! Când alții vor fi ajuns pe culmile sfințeniei, dobândind prin Duhul Sfânt asemănarea cu Hristos, eu, schimonosit și urâțit de păcat, bătrân și neputincios, voi începe lupta! Așa ne place să ne amăgim lenea și nepăsarea… Alții dintre noi, merg chiar mai departe cu optimismul, luând în calcul că s-ar putea să nu le placă pocăința nici la bătrânețe: „Dacă voi muri în păcate, nu-i nimic: urmașii mei mă vor scoate din iad, plătind pentru mine slujbe și pomeni la biserică”! Dar săracii care gândesc așa nu își pun o elementară întrebare: dacă am trăit ca un păgân, iar copiii mei au învățat de la mine acest stil de viață, depășindu-mă chiar în nesfințenie, cum se vor ocupa de sufletul meu?! Vreau cumva să secer de unde nu am semănat și să adun de unde nu am împrăștiat?… Totuși, dragii mei cititori ortodocși, dacă gândiți în cele două moduri expuse de mine mai sus, puteți să dormiți foarte liniștiți: există pe pământul mare o rătăcire mai grozavă decât a voastră, la frații catolici! Aceasta este o grozăvie nemaipomenită, promovată cu încântare de ifailibilii „urmași ai lui Petru”: învățătura despre purgatoriu. Adică sunt oameni în lumea mare care au auzit de Hristos și de amenințările Sale, dar sunt atât de nepăsători față de cuvintele Domnului, încât au inventat o pocăință post-mortem! Ei cred că există un loc între infernul cel mare și Rai, în care după moarte poți să îți speli păcatele într-un foc curățitor. Nici măcar de pocăință nu-i vorba aici… Este un fel de sterilizare, aseptizare… Întrucât se știe că „nimic necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu”, vrednicii de uitare inventatori de erezii au spus că te poți curăți în purgatoriu, după moarte.
Apoi, purificat fiind, vei merge la binemeritata odihnă tu, un nesimțit și un hulitor de cele sfinte! Și toate acestea, pe când Domnul Hristos ne-a spus clar: „CĂCI ÎN CE VEI FI GĂSIT, ÎN ACELEA VEI FI JUDECAT”! Adică, după moarte nu există pocăință, nici purificare. Dacă unele suflete sunt strămutate din iad în Rai, aceasta datorită faptului că Hristos a dat Bisericii Sale mari puteri de dezlegare a păcatelor. Dar ca să beneficiezi de această milă formidabilă, adică de iertarea păcatelor după moartea ta, trebuie să fi făcut un lucru inteligent în viața ta: trebuie să-ți fi educat copiii așa de bine, încât să „îți poarte grijă de suflet” după moarte. Sau trebuie să îți faci , după cuvintele Domnului, „prieteni cu bogăția nedreaptă, ca să te primească în corturile lor” după moartea ta. Ce înseamnă asta? Fac păcate, nu mă împac cu Dumnezeu prin pocăință, dar fac și multă milostenie cu oamenii nevoiași. După moartea mea, cei pe care i-am miluit vor implora pe Dumnezeu ca să mă primească în locușoarele lor din Rai! Nu-i cu sminteală învățătura aceasta, vine chiar de la Domnul. Și-apoi ne-a făgăduit: „FERICIȚI CEI MILOSTIVI, CĂ ACEIA SE VOR MILUI”! Oamenii care au miluit pe săraci, chiar de vor muri în oarecare păcate nespovedite, totuși vor primi înapoi mila pe care au dat-o. Frumos spune Sfânta Carte: „Cel ce dă săracului împrumută pe Domnul”. Sau: „Aruncă pâinea ta pe apă și o vei afla după multe zile”. Despre ce credeți dumneavoastră că se vorbește? Despre apa milosteniei. Dai acum, și vei găsi mai târziu, căci credincios este Cel ce a promis milă milostivilor!
Iată că am ajuns la a doua trăsătură a discursului Domnului despre Judecata de la sfârșitul lumii: diplomația. La ce mă refer? La faptul că Domnul ne promite Raiul sau ne amenință cu iadul cel veșnic pe criteriul milei față de săraci. El Se identifică practic cu oamenii nevoiași: Ați făcut aceste lucruri fraților Mei mai mici, MIE MI-AȚI FĂCUT, nu le-ați făcut lor, NICI MIE NU MI LE-AȚI FĂCUT! Dar cu toate aceste promisiuni și amenințări, ce face la urma-urmei Iubitorul de oameni, Cel Care nu ezită să moară pe cruce pentru ei? Își ascunde mila Sa cea nesfârșită față de omul amărât! De aceea am zis că este diplomat: pentru că ne zice una, urmărind alta! Ne vorbește despre veșnicia noastră în Rai sau în iad, pentru că El iubește pe oamenii amărâți așa cum noi nu ne putem imagina! Vrea să-i ajute și să-i protejeze, de aceea ne lasă peste veacuri aceste cuvinte ca un Testament… Testamentul cel Nou: IUBIREA NEVOIAȘILOR. Și mă simt bine cunoscând diplomația Domnului și Dumnezeului meu: știu că de voi rămâne vreodată flămând, sau însetat, sau dezbrăcat, sau fără adăpost, sau bolnav, sau în închisoare, El va fi cu mine atunci, El va deveni Apărătorul și Ajutătorul meu Cel Puternic! Lui fie slava în vecii vecilor, amin.
Preot Sorin Croitoru, Mantova Italia