Pr. Arsenie Boca; Semnul lui Iona

  „Iudeii cer minuni şi elinii înţelepciune caută”. Aşa-i caracterizează sfântul Pavel pe iudei şi pe elini. Iisus le-a spus că din viclenie cer semne, nu din dorinţa de a crede. Drept aceea li se refuză cererea. Totuşi Iisus şi Creştinismul dăinuieşte de-a lungul veacurilor datorită minunii învierii lui Iisus din morţi.  Atenienii, deşi aveau pasiunea „de a şti ce mai e nou”, când au auzit pe sfântul Pavel vorbind despre învierea din morţi, aceasta li s-a părut o absurditate, şi l-au întrerupt scurt: „despre aceasta te vom asculta altădată !” (Faptele Apostolilor 17,32). Învierea nu încăpea nici în Templul lui Solomon, nici în Areopagul Atenei; nu o putea cuprinde nici înţelepciunea lui Solomon, nici Areopagul înţelepciunii, fiindcă aci, în Iisus, era mai mult decât Solomon, Iona şi Platon. Acesta era scopul minunii străvechi a lui Iona, trimis la niniviteni prin pântecele chitului şi purtat trei zile şi trei nopţi prin adânc: să prefigureze cele trei zile de la răstignirea până la învierea lui Iisus. De atunci învierea e lumina care luminează în sfeşnicul lumii. Nu e mirare că n-o înţeleg oamenii. Ei nu înţeleg decât lucrurile pe care le pot face ei, iar acestea toate sunt biete lucruri sub vremi. Nici nu ne putem da seama de divina smerenie a lui Iisus, care ştia precis prin ce are să treacă şi ce biruinţă are să aibă. Iadul tot nu I-a făcut ce I-au făcut oamenii. Acolo s-a dus ca Dumnezeu: ce putea iadul să-I facă ? Când va veni a doua oară, ca Dumnezeu în slavă, ce-I vor mai putea face oamenii ? Iată ce „e mai mult” în Iisus decât semnul lui Iona.

Prislop, Luni XXIV
30.X.49 Luca 11,29-33

–––––––––––––––––––––

Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura Charisma, Deva, 2006, pag. 174