Căsătoriile mixte, concluzii

  Ați văzut cu toții câte pasiuni au aprins discursurile despre căsătoriile mixte. Aș zice chiar… nepermis de multe. Din analiza comentariilor de la postările mele pe pagina de Facebook ies la iveală câteva concluzii.

Lumea este împărțită în două: pro și contra. Cei care sunt de acord, practic sunt cei pe care problema îi privește în mod direct: românii ortodocși care și-au unit destinele cu străini neortodocși, și preoții care au oficiat deja astfel de slujbe de Căsătorie. Cei care strigă cu putere: „Imposibil”!, invocând canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe emise în perioada în care Răsăritul și Apusul erau în uniune de credință, sunt cei care NU ACCEPTĂ SCHIMBAREA ÎN BISERICĂ, DE ORICE NATURĂ AR FI ACEASTĂ SCHIMBARE. Aceștia nu acceptă nici măcar întoarcerea la practicile Bisericii din perioada protocreștină. După ei, Biserica nu poate decât să evolueze; nicicum să se întoarcă înapoi. Iar dacă Sfinții Părinți au hotărât niște lucruri, nimeni nu poate să le mai schimbe!

Sunt de acord cu ultima afirmație, în legătură cu doctrina de bază a credinței. Dar oficierea căsătoriilor depășește sfera Dogmaticii, fiind un act de cult ce are o bază canonică, iar canoanele se interpretează în funcție de circumstanțele concrete. Nu aș accepta niciodată o căsătorie mixtă în România! „Cu milioane de ortodocși în jurul tău, n-ai găsit decât un eterodox ca să te căsătorești?! Asta-i rea voință”. Așa aș răspunde unui tânăr care mi-ar solicita căsătorie mixtă în țară, refuzându-i-o. Cu totul altfel se prezintă situația în diaspora. Deși comunitățile românești sunt destul de numeroase, totuși probabilitățile ca tânăra sau tânărul să își găsească parteneri de viață printre conaționali sunt destul de reduse. Eu însumi sunt rugat de multe ori de tineri „single”: „Poate auziți de vreo fată bună, (sau de vreun băiat bun), Părinte, pentru că cei pe care îi cunosc sunt neserioși”. Și credeți-mă: nici eu nu găsesc!

A venit săraca tânără la muncă în Italia. Credea că va rămâne doi-trei ani, că își va pune deoparte niște bănuți, iar cu aceștia se va întoarce în țară ca să își croiască o familie. Ajungând aici și-a dat seama că bănuții nu se pot strânge. Sau că, în ritmul în care merge adunatul, îi vor trebui zece-cincisprezece ani, ca să își strângă suma necesară.. Dar când ea va avea bani, va fi deja „fată bătrână”! Nu vă pot descrie adâncul dezamăgirii acestei tinere! Ce-i rămâne de făcut? În țară, NU! Doar nu de bine a plecat.. Se hotărăște să rămână pe viață aici. Acceptă statutul de „imigrant” pe viață. „De bine de rău, aici o rochie mi-o cumpăr când îmi trebuie, un fard, un parfum, mănânc ce-mi place, trăiesc pe picioarele mele, nu mai sunt sub „papucul” părinților mereu îmbufnați din cauza sărăciei. Dimpotrivă, dacă pot, îi mai ajut eu cu câte ceva”.. Și trece timpul.. Învață fata bine limba italiană, își creează un cerc mixt de prieteni, români și italieni, începe să aibă viață socială, iese.. Ideea de a-și face o familie rămâne un vis la care nu vrea să renunțe. Este dreptul ei, oferit de Creatorul ei! Român de-al ei nu găsește, ca să-și întemeieze familia. Și atunci?..
Episcopul nostru Siluan al Italiei este om cu suflet mare. S-a gândit la aceste situații. Și-a luat crucea pe spate, fără ezitări: „Doamne, eu nu-i părăsesc pe tinerii aceștia. Nici pe femeile care, după ani de suferință, au găsit suflete blânde și iubitoare ce ar dori să le ofere un cămin primitor”! Italieni, nu români. Preasfințitul a înțeles mai bine decât toți „canoniștii” că e vreme de „pogorământ”, e cazul de aplicat „iconomia”, nu „acrivia” canoanelor bisericești în astfel de situații. Ca să nu le piardă Biserica, sau mai bine-zis, ca aceste persoane să nu „se piardă” de Biserica mamă, le-a dat posibilitatea ca să-și unească destinele cu cei care le iubesc, și pe care la rândul lor îi iubesc, sub acoperișul primitor al bisericii ortodoxe de parohie. Căsătorii mixte…

Însuși faptul că partea italiană acceptă să participe la o ceremonie de căsătorie ortodoxă, demonstrează câtă iubire nutrește față de partea română! Adevărați domni! Sunt dispuși să facă lucruri pe care mulți dintre soții români nu le-au făcut niciodată pentru soțiile lor. Câte femei nu merg la biserică certate cu bărbații lor ORTODOCȘI! „N-ai decât să mergi, dacă ți-e drag de popă”! Am auzit de toate culorile, credeți-mă… Iar acești italieni catolici sunt atât de delicați, atât de educați.. Acceptă să se cunune la noi, deși au familii cu tradiție catolică serioasă. Din drag pentru doamnele lor. După căsătorie, le însoțesc la Sfânta Liturghie, fac eforturi și chiar reușesc să înțeleagă limba română. Îi vezi atenți, cuminți, educați.. La sfârșitul Sfintei Liturghii, la miruit, vezi o bucurie cerească pe fețele lor: au simțit Harul Ortodoxiei! Unii au puterea de a cere intrarea lor oficială în Biserica Ortodoxă. Alții se rușinează de părinții lor: devin ortodocși în inimi, și catolici în exterior… Nu aș da un astfel de bărbat pentru zece români de-ai mei!

După această căsătorie, ne aflăm în situația Sfintei Cuvioase Monica, patroana parohiei pe care o păstoresc: sub același acoperiș dorm un ortodox și un neortodox. Suntem oricum, într-o situație mai bună. Sfânta Monica trăia cu un păgân, iar românca noastră trăiește cu un domn care Îl iubește pe Domnul Hristos, pe Maica Sa, care se închină la sfinți, care își face semnul Sfintei Cruci.. Oare chiar nu merită mântuirea o astfel de familie?!

Este trist. Cei care strigă în gura mare: „erezie, erezie!”, seamănă mai mult cu cei care strigau „răstignește-L, răstignește-L”, decât cu blânzii ucenici ai Domnului! Ei cred că apără Ortodoxia, dar au pierdut lumina dragostei lui Hristos, după care se recunoaște adevăratul creștin.. Creștin plin de ură? Nu există.

La Judecata cea Mare a Domnului ne vom întâlni cu toții. Cu bucurie Îi vom spune atunci Domnului nostru: „Stăpâne, pe toate le-am făcut pentru mântuirea oilor Tale. Am călcat peste reguli și canoane, de dragul oilor Tale. Iată-Ți oile! Acum fă ce crezi Tu cu noi. Suntem fericiți că oile Tale au ajuns întregi la Tine. Asta-i important”! Amin.

Preot Sorin Croitoru, Mantova Italia

______________________________________________________________________________________________________

  Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns