Despre Haloween
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2015/11/TG.206.jpg)
Am fost solicitat să scriu câteva cuvinte despre Haloween. Deja copiii din zeci de țări ale lumii se pregătesc cu emoții de această sărbătoare a lor. Sunt zeci de comentarii pe internet, zeci de articole serioase despre Haloween, atunci de ce ar trebui să scriu și eu ceva, nefiind prea în temă cu subiectul? Totuși, dacă am fost rugat…
Voi fi scurt: Haloween-ul este o sărbătoare a copiilor. Este un moment pe care îl așteaptă cu emoții luni de zile. Deși nu-i sărbătoare tipic românească, totuși, vrem-nu vrem, la fel ca și Ziua Îndrăgostiților, a fost adoptată cu succes de-ai noștri. Copii.. Noaptea aceea pentru ei este magică! Pot fi cine își doresc ei, în NOAPTEA ACEEA.. Prinți, zâne, vrăjitori, personaje pozitive sau negative.. Ceva minunat, s-ar putea zice. Totuși, fără a-l considera un moment exagerat de periculos, eu personal cred că Haloween-ul are ceva greșit în el. Cum greșite sunt jocurile de pe „ecrane”. Cum greșit este Pokemonul. Unde este greșeala? Mai întâi, în faptul că mintea copilului este mai atrasă de realități „virtuale”, decât de realități „reale”. Pare că cineva vrea să țină lumea asta în virtual, începând cu vârsta copilăriei. Oare de ce? Probabil, pentru că va veni vremea în care vor apărea pe pământ personaje foarte diabolice, iar atunci lumea va trebui să-i primească ușor, cu zâmbetul pe buze, ca pe eroii unui joc virtual. Eu cred că perioada aceasta în care acceptăm virtualul ca real, nu este decât o perfidă pregătire a celeilalte perioade, în care vom accepta realul ca pe virtual! Când vom vedea cu adevărat diavoli și anticriști de tot felul și vom zice: „Uite, tati, Pokemoni”! Fără frică de ei, fără rugăciune, exact așa cum le place lor…
În al doilea rând, mi se pare periculos Haloween-ul, pentru că permite copiilor să interpreteze roluri negative, să se familiarizeze cu răul de mici, să îl accepte. Măcar de s-ar limita la interpretarea prinților și a prințeselor… Dar ei vor să fie vampiri, diavoli, zmei, lucru necurat. Nu-i bine. Avem atâtea personaje minunate de interpretat, dacă vrem…
În rest, zic să nu exagerăm. Sărbătoarea era dedicată sfinților la început, apoi a primit o altă nuanță: au venit puterile răului, care pasămite, trebuie plătite ca să lase lumea în pace. Vă mai amintiți mascații din noaptea de Anul Nou? Acela era Haloween-ul creștinilor, la început. Sfântul Vasile cel Mare îi certa, pentru că-l interpretau pe diavol. Istorie veche de două mii de ani…
Deci, concluzia mea: încercați să trăiți cu picioarele pe pământ și voi, și copiii voștri. Cu răul nu-i de glumit, credeți-mă! Cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul: „Diavolul este ca un cățel: când își aude numele, el VINE”!
Preot Sorin Croitoru, Mantova, Italia
______________________________________________________________________________________________________
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook