Mănăstirea Prislop

În pădurea neagră deasă
Un călugăr plânge…
Să îl tai, nu cred c-ar curge
Picături de sânge!

Are inima-‘nghețată
De mare durere,
Stă cu frunte-‘n jos plecată,
Plângând în tăcere.

Până azi, Crucea și-a dus-o
Plin de bucurie,
Dar de-acum ce s-o-‘ntâmpla,
Numai Domnul știe…

E Arsenie, făclia
Domnului Iisus,
Care-a luminat cu Harul
Sâmbăta de Sus.

Plânge, ce-l ce-a șters mereu
Lacrima la frați,
Trâmbița lui Dumnezeu,
Leul din Carpați!

Dar de lacrimile sale
Din pădurea deasă,
Și de nesfârșita-i jale,
Oare cui îi pasă?…

Că de-atâtea presiuni
La Episcopie,
Preasfințitul i-a luat
Scumpa Preoție!

Plânge fără-alean, sărmanul,
Sfântul Cuvios:
L-au îngenuncheat dușmanii
Domnului Hristos!

Niciodată-Ardealul nostru
N-o să mai răsune
Ca atunci când Cuviosul
Citea rugăciune!

Se umpleau munții cei mari
De atâta Har,
Când Arsenie slujea
La Sfântul Altar!

Patrafirul i-au luat
Bietului de el,
Răii l-au înjunghiat
Ca pe-un mielușel…

Plânge-Arsenie cu hohot
În pădurea deasă,
De-ale sale lacrimi multe,
Oare cui îi pasă?…

de Preot Sorin Croitoru

______________________________________________________________________________________________________

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns