Din păcate, lumea de azi a pierdut semnificația religioasă a sărbătorilor creștine și le-a transformat în motive de petrecere și distracție. De aceea am scris poezia „Așteptăm Crăciunul”, ca să amintesc măcar celor ce mai au o sămânță de evlavie CUM trebuie sărbătorit Crăciunul. Iar pe de altă parte, am ironizat puțin pe cei ce au uitat scopul religios al lui, pierzându-se în mrejele lumii acestea păcătoase și banale. O ultimă precizare: nu m-am îndurat să îl elimin pe Moș Crăciun! El este Moșul copilăriei noastre, și își are locul lui bine stabilit, dacă știm să îl prezentăm copiilor: el este de fapt Sfântul Nicolae (Santa Klaus, de la „Nicolas”), care vine să-i premieze pe copiii cuminți, care se roagă în fiecare zi la Doamne – Doamne! Chiar Doamne – Doamne îl trimite pentru această misiune. NU-L ALUNGAȚI PE MOȘ CRĂCIUN! NU DISTRUGEȚI CE-I MAI FRUMOS DIN COPILĂRIA MICUȚILOR! Integrați-l pe Moș Crăciun în evenimentele sfinte ale Nașterii Domnului, asta să o faceți. Că dacă l-am rupt pe „Moșul” de Pruncul Iisus, atunci chiar că nu-și mai găsește locul…

Domnul să ne binecuvânteze cu bucurie îngerească în acest post frumos!

Preot Sorin Croitoru, Mantova, Italia

______________________________________________________________________________________________________

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns