ORTODOXIA ŞI VIAŢA SOCIALĂ

  Așa cum aminteam, merită ca toți românii să citească o carte deosebit de importantă din perioada interbelică și de o actualitate surprinzătoare. Întocmai ca astăzi, teologia ortodoxă era preocupată îndeosebi de definirea ființei noastre. Este vorba despre Ortodoxie și Naționalism, o carte puțin credibilă prin faptul că nu precizează nici localitatea, nici editura și nici nu este înregistrată cu ISBN la Biblioteca Națională a României. Din verificările redacției noastre s-a constatat că articolele din acest volum aparțin într-adevăr părintelui Dumitru Stăniloae. 

Surprinzător Părintele Dumitru Stăniloae reușește să surprindă specificul neamului nostru în raport cu cele vecine, fie ortodoxe, fie catolice sau protestante. Articolele incluse în această carte au fost publicate începând cu anii 1930 în celebrele reviste: Telegraful român, Ortodoxia, Gândirea, și în volumul Ortodoxie și românism apărut în 1939 la Sibiu.

Citind integral această carte, putem observa actualitatea teologiei ortodoxe raportată la contextul internațional  al vremurilor noastre, ceea ce ne duce la concluzia că procesul de deznaționalizare a început chiar anii *20, imediat după refacerea economiilor naționale. Prin urmare, cartea este o dovadă istorică și teologică a luptei împotriva globalizării sau mai bine zis, împotriva imperialismului mondial.

 “Dacă creştinismul îndeobşte ne indică direcţia şi ne dă puterea spre singura organizare sănătoasă a vieţii sociale, cu atât mai mult o face aceasta Ortodoxia, forma nealterată a creştinismului.

Protestantismul a tras cele mai puţine învăţăminte din dogma Sfintei Treimi pentru viaţa omului în societate. Individualismul protestant, afirmând că omul îşi câştigă mântuirea stând izolat în faţa lui Dumnezeu, e în directă contradicţie cu porunca iubirii şi a comuniunii indicată de Sf. Treime.

La catolicism, devierea de la calea dreaptă a duhului creştin în această privinţă apare mai puţin vizibilă. De aceea trebuie să stăruim puţin mai mult întru reliefarea superiorităţii Ortodoxiei faţă de el în acest punct.

Ortodoxia vădeşte rămânerea ei pe linia indicată de Sf. Treime în forma de conducere a Bisericii. Biserica ortodoxă are în fruntea ei comunitatea episcopilor, adunaţi în sinod, sau stăruind în solidaritate, în frăţească şi duhovnicească legătură. Cu cât e mai strânsă legătura între episcopi, fără a se micşora importanţa unora din ei de către alţii, sau a tuturor prin totalitate, cu atât e mai multă viaţă duhovnicească în Biserică. Ortodoxia arată astfel că în Biserică funcţia de conducător nu există în formă pură, ci în împletire cu frăţia, condiţionată de comunitate, transfigurată de datoria dragostei şi limitată de faptul că singur nu eşti nimic, ci numai în comuniune cu alţii. Biserica n-are pe nimenea în sânul ei, care să fie mai mare pur şi simplu. Ci calitatea aceasta de mai mare este oarecum neutralizată de faptul că unul e mai mare numai în egalitate şi frăţie cu alţii.”

Autor: Dumitru Stăniloae, “Ortodoxie și Naționalism”, 2011, p. 100- 104

Citiți cartea integral: aici

______________________________________________________________________________________________________

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook