EDUCAȚIA IN SOCIETATEA CUNOAȘTERII

  Trăim într-o societate dinamică, ce se află într-o continuă transformare, adaptare,mişcare.Schimbările majore din stilul nostru de viaţă şi din obiceiurile noastre, induse de diferite influenţe culturale, sociale, economice şi tehnice se reflectă şi în instruirea si in educaţia noastră. Mobilitatea crescândă a populaţiei, a tehnicii şi a tehnologiei, a simbolurilor şi informaţiei schimbă şi modifică sensul educaţiei. Ca urmare, astăzi omul îşi construieşte educaţia personală cu totul altfel decât mai demult. Pentru majoritatea indivizilor, educaţia este un mod „natural” şi general acceptat de a-şi construi identitatea, personalitatea – „Sunt ceea ce învăţ şi cum învăţ

Acestea înseamnă:

• Responsabilitate şi capacitate de adaptare – Exersarea responsabilităţii personale şi a capacităţii de adaptare la locul de muncă şi în comunitate; stabilirea unor obiective şi atingerea lor pentru sine şi pentru ceilalţi;
• Competenţe de comunicare – Înţelegerea importanţei comunicării şi realizarea unei comunicări eficiente verbale, scrise şi multimedia, într-o varietate de forme şi contexte;
• Creativitate şi curiozitate intelectuală – Dezvoltarea, implementarea şi comunicarea ideilor noi, deschidere şi receptivitate la nou;
• Gândire critică şi sistemică – Înţelegerea conexiunilor dintre sisteme exersarea legăturilor şi realizarea unor alegeri complexe;
• Informaţii şi abilităţi media – Accesarea, analizarea şi administrarea continuă a informaţiilor prin integrarea media în educare, în diverse forme şi medii;
• Capacităţi de colaborare şi interpersonale – Demonstrarea capacităţilor de lucru în echipa de execuţie şi de conducere; adaptarea la diverse roluri şi responsabilităţi;
• Identificarea, formularea şi soluţionarea problemelor – capacitatea de a depista,formula, analiza şi rezolva problemele;
• Auto-formare – Monitorizarea continuă a propriilor nevoi de învăţare; localizarea resurselor corespunzătoare; transferul cunoştinţelor dintr-un domeniu în altul;
• Responsabilitate socială – Acţionarea în mod responsabil, ţinând cont de interesele comunităţii; demonstrarea unui comportament etic la locul de muncă şi în comunitate..

Etapele folosite în proiectarea demersului didactic sunt:

1. Predarea prin proiecte; realizarea portofoliului

Profesorul este cel care utilizează programa şcolară la clasă. El trebuie să proiecteze predarea astfel încât toţi elevii să-şi însuşească noţiunile şi conceptele din curriculumul educaţional. Acest lucru se poate face prin gândirea învăţării sub forma unui proiect care să cuprindă toţi elevii unei clase, în funcţie de capacităţile lor şi care să-I determine să studieze problema supusă atenţiei de profesor. De aceea predarea trebuie să plece de la formularea unei „întrebări cheie” care are conexiune cu lumea reală în care elevii cresc, se dezvoltă, trăiesc.

Pornind de la întrebarea cheie profesorul îşi formulează obiectivele de referinţă sau competenţele specifice şi obiectivele operaţionale ale învăţării. În formularea obiectivelor învăţării trebuie să aibă în vedere taxonomia lui Bloom şi armonizarea acestora cu capacităţile intelectuale dezvoltate de Gardner. Un aspect foarte important este conceperea predării prin proiecte din prin prisma gândirii elevului şi a diferenţierii gândirii.

Comunitatea în care ne instruim – şcoala, părinţii, mediul social şi de afaceri se poate implica în predare prin participare activă – discuţii cu elevii, furnizarea unor materiale necesare, iniţierea unor acţiuni sociale. Pentru aceasta profesorul trebuie să prezinte obiectivele proiectului, să explice etapele de desfăşurare a lui şi finalitatea lui; rolul comunităţii şi implicarea ei printr-o „publicaţie”- afiş, broşură, revistă, ziar, catalog, buletin informative. Odată lansată ideea proiectului, urmează predare şi adaptarea predării pentru realizarea obiectivelor propuse.

2. Internetul, suport pentru predare şi învăţare

Internetul este cel care ne furnizează informaţiile necesare realizării proiectului şi cel care ne uşurează munca prin înlesnirea comunicării şi a muncii în echipă. Astfel proiectul poate fi lansat folosind resursa on-line şi resursa off-line. Resursa on-line poate fi un blog al clasei, un wiki. Profesorul poate să controleze clasa, să controleze învăţarea şi progresul, să ofere consultanţă prin explicarea suplimentară a cunoştinţelor acolo unde este nevoie. Resursa off-line pot fi site-uri web ce oferă informaţii în legătură cu tema proiectului.

Elevii trebuie familiarizaţi cu aceste instrumente rapide şi moderne de lucru prin prezentarea produselor care facilitează instruirea şi prin înţelegerea modului în care se utilizează corect aceste produse. Astfel legea drepturilor de autor şi a drepturile conexe, pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator, legea privind

administrarea Registrului programelor pentru calculator (RPC), legea privind încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator – trebuie să fie permanent aduse în discuţie şi să li se insufle elevilor acest drept al protejării muncii intelectuale. Resursele trebuie integrate corect în învăţare pentru a sprijini documentarea, în rezolvarea problemei.

3. Evaluarea continuă, reuşita învăţării

Dacă învăţarea este centrată pe elev acesta trebuie implicat şi în procesul de evaluare. Pentru acest lucru, elevul are nevoie de oportunităţi de învăţare şi de punerea lor în practică. Evaluarea are în vedere evaluarea proiectării şi evaluarea învăţării. Evaluarea proiectării urmăreşte atingerea standardelor de performanţă de către profesor prin întocmirea unei grile de evaluare a portofoliului. Grila este diferenţiată pe mai multe aspecte ale proiectării învăţării şi pe mai multe nivele de performanţă. De asemenea se va avea în vedere şi un plan de implementare al proiectului pe fiecare etapă de realizare a lui. Evaluarea învăţării este evaluarea elevului. Evaluarea porneşte de la identificarea nevoii de învăţare a elevului şi urmărirea progresului lui, pe toată durata desfăşurării proiectului. Astfel progresul elevului se poate monitoriza prin crearea şi utilizarea planurilor de proiect, a grilelor de evaluare, a listelor de verificare şi a criteriilor de evaluare. O practică necesară este utilizarea întrebărilor de reflexie care să-i ajută să se gândească la propriul proces de învăţare şi autoevaluare. Stabilirea de obiective, definirea de sarcini şi identificarea a ceea ce urmează învăţat, identificarea dificultăţilor în învăţare şi analiza

strategiilor de ameliorare, împreună cu oferirea şi primirea de feedback de la colegi contribuie la dezvoltarea sentimentului de control asupra procesului de învăţare. Aceste modalităţi de evaluare sunt şi o modalitate de auto-control al elevului. Evaluarea sumativă este evaluarea produsului realizat de elevi folosind cerinţele predării prin proiecte.

4. Succesul în învăţare

Unităţile de învăţare care se predau prin metoda proiectului se centrează pe elev – nevoile şi interesul elevului. Elevii sunt implicaţi în luarea deciziilor cu privire la conţinutul, procesul şi produsul învăţării. Proiectul permite elevului să abordeze tema din perspective proprie, să dezvolte abilităţi noi, să lucreze asupra capacităţilor pe care le au deja şi să creeze produse care îi caracterizează. În timpul desfăşurării activităţii elevii vor avea ritmul propriu de lucru, vor lua decizii proprii, vor avea iniţiativă, vor colabora, vor consulta mai multe surse de informare, vor fi conectaţi la viaţa reală. Atunci când predarea se pliază pe nevoile elevului, toţi elevii au nevoie de un mediu şi condiţii adecvate nivelului lor, de sprijin individualizat care să le permită să-şi folosească punctele tari şi interesele pentru reuşita învăţării.

Astfel succesul în învăţare se poate asigura cum spunea Tomlinson (2000) – prin conţinut, proces, produse şi prin mediul de învăţare. Prin conţinut, selectând ceea ce vor învăţa elevii şi modul în care vor obţine informaţiile, prin proces adică prin diferite moduri de abordare a conţinutului, prin produse adică prin crearea de oportunităţi diferite de aplicare, exersare, extindere a ceea ce au învăţat şi prin mediul de învăţare, adică prin crearea de spaţii şi zone liniştite de interacţiune. Acesta este obiectivul educaţiei viitorului –autodirecţionarea învăţării.

Autori: NECȘULEA ANGELICA,  NECȘULEA COSMIN

Bibliografie

Antonesei, L., Fundamentele culturale ale educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 1996.

Cerghit, I., Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti, 1980.

Chiş, V., Activitatea profesorului între curriculum şi evaluare, Editura PUC, Cluj-Napoca, 2001.

Cucoş, C., Pedagogie, ediţia a II-a, rev şi adăug, Editura Polirom, Iaşi, 2006.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook