Rugăciunea în singurătate, izvorâtă din iubire, șterge distanțele și apropie inimile

0
Biserici11

  Așa cum atunci când vrei să priveşti un tablou trebuie să te îndepărtezi puţin ca să poţi vedea imaginea de ansamblu a acestuia, spre a-i putea surprinde plinătatea frumuseţii, la fel şi pe cei dragi nouă ajungem să îi cunoaştem mult mai bine atunci când nu-i mai avem aproape, deoarece când se află în preajma noastră, destramă din frumuseţea şi taina persoanei.

Aidoma s-a întâmplat şi cu Sfinţii Apostoli care, deşi au trăit lângă Mântuitorul şi au luat parte la toate minunile Sale, nu şi-au dat seama cu adevărat pe cine au avut lângă ei, decât numai după Învierea, Înălţarea Sa la cer şi primirea harului: „Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut”.(1)

Ieromonah Luca Mirea, Crâmpeie de gând și cuvânt, Editura Predania, București, p. 21


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns