AMINTIRI DE CRĂCIUN

Cu ochii mari și guri căscate,
Noi (frate-miu și eu),
Sorbeam cuvintele domoale
Ce povesteau de Dumnezeu.

Nu-‘nțelegeam teologie
Prea complicată pe atunci,
Dar ne miram de răutatea
Unor soldați ce-omoară prunci!

Nu-‘nțelegeam nici cum Maria
În tot orașul n-avu loc
Să-și nască Pruncul (nu, nici astăzi
Nu pot să înțeleg deloc)!

Cu har ne povestea bunica
De Pruncul încălzit de oi,
Și ne-‘ndesam mai tare-‘n sobă,
Gândind c-am fi cu El și noi!

Povestea continua înceată,
Iar noi simțeam plăcuți fiori
Când auzeam de îngeri veseli
Vestind Minunea la păstori!

Și ne miram cu ce știință
Deasupra ieslei s-a oprit
Acea steluță, călăuză
A magilor din Răsărit..

Mi se înlăcrimează ochii
Și mă apucă dulce dorul,
Când mi-amintesc de povestirea
Bunicii, ce-și torcea fuiorul..

Pe când cu mâna-i delicată
Ea lâna o trăgea în fire,
Cu vorba-i blândă liniștită,
Ne atrăgea spre mântuire.

Și ne picta în minți icoane
De Praznice Împărătești,
Căci din Scripturi grăia bătrâna,
Iar nu din cartea de povești!

S-a dus bunica mea, săraca,
(În altă lume-acum trăiește),
Dar ce ne-a semănat în inimi,
Ca o sămânță azi rodește!

E datoria noastră-acum
Să-‘mbătrânim cât mai frumos
Și să vorbim în seri de iarnă
Nepoților, despre Hristos…

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook