De cât timp România nu mai este condusă de români?

  Vremea voievozilor a apus demult; odată cu ea, elementul pur românesc pierzând cu mici excepţii controlul asupra conducerii statului; după fanarioţi au venit partidele masonice cu tot arsenalul corespunzător; a urmat apoi comunismul, prin definiţie şi practică total străin de ceea ce este românesc. În prezent, suntem conduşi de partidele politice din anticamera ambasadelor, înlăturarea specificului românesc din conducerea României ducând la sărăcirea morală, spirituală şi materială a organismului naţional. Voievozii neîncoronați ai Neamului, din epoca post-voievodală, ţăranii români, preoţii şi călugării ortodocşi, Mihai Eminescu, Nicolae Densuşianu, marea intelectualitate interbelică naţionalistă, luptătorii si martirii anticomuniști din munți și închisori, continuând cu Părinții ,istoricii şi sociologii vremurilor noastre, avandu-i ca vârfuri de lance pe Părintele Justin Pârvu, Gheorge Buzatu şi Ilie Bădescu, au fost anticorpii care au reuşit să păstreze un nucleu etnic sănătos de la care s-ar putea porni în viitor o regenerare a întregului organism naţional. Acest lucru se poate îndeplini în primul rând prin conştientizarea acestei situaţii, prin construirea unor mici insule de românism, după cum spunea Părintele Arsenie Boca şi, dacă ne ajută Dumnezeu, prin crearea unor formule de unitate între cei care gândesc româneşte. Conceptul natural de naţie tinde acum să fie înlocuit de structuri menite să scoată individul din naţie oferindu-i o altă paradigmă, un alt loc, de dată acesta profan şi nu sacru, cum era acel al naţiunii. Vorbim în acest sens de ceea ce se denumeşte generic „companie”, prin excelenţă, multinaţională. Individul se „trezeşte” într-un alt tip de naţiune care foloseşte elemente de identificare specifice originalului, pentru o adaptare mai uşoară a omului la nouă „realitate” – steag cu stemă, organisme de conducere asemănătoare statului, legi proprii, este perpetuat conceptul de „erou”, a se citi angajatul fanatic care este, bineînţeles, răsplătit corespunzător şi premiat în faţă celorlaţi, şi nu în cele din urmă, un limbaj propriu. Teritoriul companiei este mapamondul, religia ei este bursa, investită cu putere de “mântuire” sau de “osânda”, compania devenind, de fapt, o antinatiune tocmai prin pretenţia ce şi-o arogă de a deveni un substitut la naţiune. Consecinţele asupra individului sunt devastatoare. Prin dezrădăcinare, „Zeul” având puterea să-l trimită oriunde în lume, pentru a-l sluji, omul îşi pierde reperele etnice; istoria milenară cultural-religioasă a neamului său, menită în mod natural să-i confere un suport organic în faţă ispitelor aducătoare de păcat la care e supus de-a lungul vieţii, fiind înlocuită de „istoricul” fiscal al companiei respective. Drama devine tragedie atunci când organizaţia se descotoroseşte la un moment dat de angajat, acesta devenind un zombi, o persoană care, efectiv, nu va mai conştientiza de unde vine şi încotro s-ar putea îndrepta, uitând de fapt că undeva în trecutul său, conştient sau nu, el s-a debarasat de naţiune prin trădarea memoriei. Comunităţile de care vorbea Părintele Arsenie Boca sunt o soluţie pentru menţinerea vie a naţiunii. Micile gospodării săteşti în stare să confere unei familii extinse autonomie, anumite profesii care îţi conferă o oarecare independenţa faţă de forţele anti-naţiune, strângerea rândurilor în jurul bisericii naţionale şi în jurul unor centre sau personalităţi culturale care menţin viu etnicul românesc sunt exemple în sensul enunţat mai sus. Vremea voievozilor va renaşte pe măsură ce fiecare dintre noi vom deveni voievozii propriei noastre vieţi, reunite în una singură – viaţa României.

de Mihai Tîrnoveanu

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook