TAINA POCĂINŢEI

  „Cărora veţi ierta păcatele — zice Isus Hristos apostolilor — se vor ierta lor, şi cărora le veţi finea, vor fi ţinute”. (Ioan XX-23. ) Prin aceste cuvinte a fost aşezată sfânta taină a Pocăinţei. Cât de fericiţi suntem, căci după căderea în vârtejul păcatului, avem această a doua scândură de scăpare! „Mergi de te arată pe tine preotului”. (Mat. VIII – 14)

Mergi la dânsul cât de des. Şi credincioşii sunt îndemnaţi la primirea cât mai deasă a acestei taine, ca să se întărească în cele bune, făcându-se din zi în zi cât mai buni şi mai desăvârşiţi. Fă şi tu la fel, hotărăşte-te la primirea cât mai deasă a acestei taine, pentru ca să o ştii vesti şi altora. Cu cât mai mult o vei amâna, cu atâta îtj va fi mai grea iar căderea mai sigură şi scularea mai anevoioasă.

Nepăsarea faţă de acest minunat mijloc de curăţire sufletească şi dobândirea desăvârşirii creştineşti, este pricina pentru care cei mai mulți slujitori ai Bisericii sunt bolnavi şi neputincioşi sufleteşte şi mulţi dorm în păcatele lor.

Cine dintre noi ar putea zice: sunt curat, păcat n’am? Adu-ţi des aminte de aceste cuvinte, nu numai cât vei trăi în seminar, ci în toată vremea vieţii tale. Nimic nu-i poate ajuta preotului în desăvârşirea sa, ca primirea tainei pocăinţei cu evlavie şi potrivit ţintei ei mai înalte, dar nu dintr’un obiceiu poruncit şi sec, fără căinţă şi fără hotărâre tare de îndreptare. Prin primirea deasă a ei vei ajunge la cea mai mare curăţire a sufletului şi a vieţii şi la culmea virtuţii. Multe greşim toţi, dar tu nu te-ai făcut vinovat cu nimic dealungul anului, a lunilor şi a zilelor lui?

Fericit acela, în duhul căruia Dumnezeu nu găseşte nici o răutate, nici un vicleşug. Să nu crezi însă că deoarece eşti pus judecător asupra altora, tu n’ai lipsă de a te supune judecăţii altuia. Fiecare trebue să-şi aibă judecătorul său dela Dumnezeu. 

Docforul cel bolnav nu se foloseşte oare de alt doctor în boala sa? Gândeşte-te, când te spovedeşti, la Isus Hristos, Mântuitorul nostru, care înaintea patimilor a ieşit pe muntele Măslinilor, unde a început a se întrista şi a se mâhni. Tot astfel se va milostivi El şi cu acela care-şi va plânge păcatele sale.

Râvneşte deci a te căi de toate păcatele tale, din motive suprafireşti şi căinţa ta să fie sinceră şi întreagă. Zi cu fericitul Augustin: „Dă-mi, Doamne, pocăinţa inimii, zdrobirea duhului şi izvor de lacrămi ochilor”. Ni se porunceşte prin prorocul Ioil: „Ca să rupem inimile, iar nu hainele noastre şi să ne întoarcem la Domnul Dumnezeul nostru, că milostiv şi îndurat este, îndelung răbdător şi mult milostiv şi îi pare rău de răutăţi”.(Ioli 11-15  )

„Duhul supus, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. (* Ps. L- 18, 3) Tu spovedeşte-te deci duhovnicului tău cu smerenie, cu sinceritate şi neprefăcătorie şi cu bună credinţă, fără ca să ascunzi sau să scazi ceva.

La ce ar folosi omului să-şi ascundă păcatele sale, când toate sunt descoperite înaintea ochilor lui Dumnezeu? (Evrei IV-13.) „Când omul se descopere. Dumnezeu îl acopere, când omul se ascunde, Dumnezeu il desveleşfe* — zice fericitul Augustin.”

de Dr. IOSIF HRADIL, Profesor la Academia teologică „Andreiană” , TAINA POCĂINŢEI, în REVISTA TEOLOGICĂ, Anul XXVII, Martie 1937, Nr. 3, p 116-117 

 Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook