Decret de decorare semnat de Klaus Iohannis

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis, a semnat ieri decretul de decorare a Drapelului de luptă al Centrului 48 Comunicații și Informatică Strategice. Potrivit comunicatului de presă „în semn de apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor remarcabile obținute de personalul unității în îndeplinirea cu conștiinciozitate și rigurozitate a atribuțiilor la cele mai înalte standarde, contribuind, prin misiunile specifice încredințate în țară și în teatrele de operații, la promovarea imaginii armatei, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de luptă al Centrului 48 Comunicații și Informatică Strategice.”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook