Cine este Cosmin, eroul nostru și al Elizei?!

  Distribuiți vă rog pentru ca cei ce nu știu, să știe cine este Cosmin, eroul nostru și al Elizei. 15 martie 2014, Sfântu-Gheorghe. Steagul tricolor îl avea la piept iar în spatele lui erau peste zece mii de etnici maghiari adunați pentru a marca ziua Ungariei. Așa a început totul, cu această reacție a unui tânăr de aproape 15 ani care a simțit și a avut curajul să țină la piept steagul țării sale în acea zi. Așa cum azi o ocrotește pe Eliza noastră. Acel gest al său a stârnit un uragan de ură împotriva lui; poza a devenit virală pe internet iar amenințările (cât se poate de reale) cu moartea au venit cu nemiluita. Un alt val însă a venit din partea românilor din restul țării, o impresionantă solidaritate declanșându-se atunci cu acest tânăr român. Această unire în jurul lui cred că l-a salvat efectiv. Gândiți-vă că băiatul nostru a trăit în continuare în Sf. Gheorghe, a mers la școală, la magazinul din colțul blocului, pe stradă sau în parc. Nu i-a fost deloc ușor. Într-o zi s-a trezit chiar față în față cu niște ”băieți” cam de două ori cât el de la HVIM. Dar asta e o altă întâmplare despre care vă voi povesti în curând, bineînteles cu acordul lui. De câtiva ani buni, un tânăr român ne arată neîntrerupt ce înseamnă curajul de a fi liber să fii român în România.

Doamne ajută!

Contul în care puteți depune orice sumă de bani pentru tratamentul împotriva cancerului de care suferă prietena lui, Eliza Cotioraș, este: Iosub Cosmin Teodor, Banca Transilvania: RO06BTRLRONCRT0349521201.

Uniți vom învinge din nou răul.

de Mihai Tîrnoveanu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns