Încredere “a avea”, încredere “a fi”.

    Ca sistem de valori, existenţa umană, arată E. Fromm (1976), se structurează în două moduri: “a fi” şi “a avea”. Acestea stau opţional la dispoziţia fiecărui individ, ba chiar la dispoziţia statelor şi societăţilor.

    La începuturile umanităţii modul “a fi” şi modul “a avea” erau egale, presiunile de promovare într-o direcţie mai mult decât în alta erau nesemnificative. Fiecare putea decide fără a fi intelectualmente împins într-o parte sau alta.

   Societatea contemporană a optat pentru modul “ a avea”, adică pentru o valorizare socială prezidată de bani, proprietăţi, obiecte etc. “A avea” radiază putere, prestigiu, valoare, siguranţă şi realizare. Totodată, ca un cal troian, aduce omului şi societăţii o dependenţă irepresibilă de obiecte. Văzute simultan, cele două linii ale lui “avea” se suprapun în aceea că puterea, siguranţa, prestigiul, valoarea stau în obiecte. Prin angajarea gândirii sale în modul “a avea”, omul depinde de ceva din afara sa, depinde de obiecte. Ca atare, deposedarea, pierderea ori falimentul lor va echivala cu pierderea puterii, prestigiului, siguranţei şi valorii sale.“A avea” a dus de multe ori la sinucidere, câţi oameni nu şi-au pus capăt zilelor datorită falimentului unor bănci sau din cauza altor pierderi ?          Omul din modul “ a avea” are viaţa în afara lui. Existenţa sa este un obiect. Dispariţia obiectului înseamnă, implicit, dezonorarea, moartea lui. Lipsit de ceea ce avea, omul, ajuns fără valoare, alege neantul.

   “Mă tem de orice: de hoţi (s.n.), de schimbări economice, de revoluţii (…) şi, de asemenea, mă tem de dragoste, de schimbare, de necunoscut. Astfel sunt, arată E. Fromm (1976, p. 97), apăsat de grijă, suferind de o cronică hipocondrie în legătură cu orice pierdere din ceea ce am”. Stilului de viaţă a avea îi este, în opinia noastră, specific şi, totodată, corespunzător o încredere de tip a avea. Omul de tip “a avea” utilizează ca instrument de accesare şi ca metodă de modelare a realităţii, în mod preponderent,  o încredere de tip “a avea”. Aceasta este o încredere totală în obiecte, al căror statut îl şi are: ea poate să dispară odată cu ele. Ba, mai mult, are chiar destinul acestora: după cum în obiecte creşte hoţia, tot astfel în încrederea în obiecte se dezvoltă irepresibil suspiciunea, teama, frica, angoasa, anxietatea de a nu le pierde. Urmare sunt egoismul, însingurarea, agresivitatea. Încrederea de tip “a avea” fundamentează relaţii interpersonale, în definitiv, dezechilibrate. În interiorul ei omul este valoare secundă. Încrederea aceasta mânată de invidii, gelozii şi conflicte, presiuni economice, acaparare, agresiune, ameninţare ajunge uşor neîncredere.

  Mai multă încredere în sine şi în ceilalţi înseamnă, în cazul omului sau statului de acest tip, mai multe obiecte: bani, putere etc.

   Există, de asemenea o încredere de tip “a fi”. Specific acesteia îi este că subîntinde o valorizare socială condusă de solidaritate, securitate şi toleranţă. Omul “ a fi” constituie “ceea ce este” şi “ceea ce devine”. Este o persoană făcută pentru a crea şi promova valori de suflet. Principalul său bun îl reprezintă spiritualitatea. Dacă eu sunt cine sunt, iar nu ceea ce am, atunci nimeni nu mă poate deposeda ori să-mi ameninţe securitatea ori formula identităţii (E. Fromm, 1976, pp. 98-99). Acest om are în el însuşi locus-ul controlului, spre deosebire de celălalt care-l are totalmente şi fatalmente în afară. Puterea lui stă în încrederea lui, în calităţile lui. Averea sa, siguranţa şi prestigiul său se află în interior; gândirea sa este marea proprietate. Încrederea de tip “a fi” nu are frică, nu trăieşte angoase şi anxietăţi în legătură cu fundamentul existenţei şi puterii sale. Această încredere se întemeiază pe gândire şi, parcă răspunzând la teama de hoţi, invocată de E. Fromm pentru figurarea incertitudinii omului “a avea”, Hegel arată: “gândirea, esenţa nepieritoare a spiritului” este locul “unde nu pătrund nici moliile, nici hoţii (s.n.)” (Hegel, 1965, p. 45). Valorile interioare sunt adevărata noastră proprietate, de ele niciodată nu vom putea fi deposedaţi, iar dintre ele ca instrumentală şi modelatoare se detaşează încrederea de tip “a fi”.

PROF. UNIV. DR. HABIL ŞTEFAN VLĂDUŢESCU

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook