DOAMNE IARTĂ-MĂ!
Cu „Doamne iartă-mă!” începe mântuirea,
Căci nimeni nu e fără de păcat.
Greșim de când s-a încheiat Zidirea,
Căderea ne desfigurează firea
Și chipul luminos ce ni s-a dat…
În „Doamne iartă-mă!” e cheia nemuririi,
Primirea fiilor risipitori,
Redobândirea frumuseții firii,
Înfingerea pumnalului iubirii
În inimi nu de slugi, ci de feciori!
Când lacrima din ochi ajunge-‘n gură
Și „Doamne iartă-mă!” primește gust sărat,
Iar inima transpiră de căldură,
Abia atunci dispare orice ură
Și poftă necurată de păcat.
Când sufletul devine rugăciune
Rostind un „Doamne iartă-mă!” curat,
Începi să-‘ntrezărești limanuri bune,
Căci simți cum dintr-o dată, prin minune,
Tu poți să ierți și poți să fii iertat!
O, Doamne, Care-ai plâns pieirea
Orașului cel sfânt Ierusalim,
Apoi la Lazăr iar Ți-ai plâns zidirea
Că și-a îmbolnăvit de moarte firea,
Tu ne primești mereu când ne smerim..
Cu inimi vinovate, umilite,
Prea pline de-al păcatului venin,
Necunoscând cărări bătătorite
De Sfinții ce au biruit ispite,
Îți spunem: „Doamne iartă-ne!”, AMIN
Preotul Sorin Croitoru din Mantova, Italia
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook