CÂNTEC DE CREȘTIN

Deseori, deseori,
Când Te chem mă trec fiori,
Căci să știi, căci să știi,
Mult mă tem că n-o să vii!

Fiindcă eu, fiindcă eu,
Îți promit, dar mint mereu
C-o să fiu, c-o să fiu
Un creștin aprins și viu,

Dar mă port, dar mă port
Ca un om cu suflet mort!
Și eu știu, și eu știu
Că mi-e sufletul pustiu!

Căci nu dau, căci nu dau
De mâncat la cei ce n-au…
Nu îmbrac, nu îmbrac,
Pe orfan și pe sărac…

Iar la chin, iar la chin
Pe cei plânși nu îi alin…
La prăpăd, la prăpăd,
Întorc fața să nu văd…

Cum mai sper, cum mai sper
Să trăiesc la Tine-‘n Cer?..
Tu ziceai, Tu ziceai
Că nu-‘s oameni răi în Rai!

Doamne-al meu, Doamne-al meu,
La necaz Te chem mereu,
Dar aș vrea, dar aș vrea
Să-mi dai după fapta mea:

De n-am dat, să nu-mi dai,
De n-am vrut, să nu vrei,
De am fost un zgârcit
Și ce am să îmi iei!

Să învăț să fiu bun
Și creștin să devin.
Vreau să plâng pe pământ,
Nu în veșnicul chin!

Fiindcă-‘n inima mea,
O, Hristoase, eu știu:
Când voi fi milostiv,
Tare drag o să-Ți fiu!

Ai pus Lege în noi
Ca pe toți să-i iubim
Și mâncând Trupul Tău,
TOȚI O PÂINE SĂ FIM!
amin