FORŢA ELIBERATOARE A BREXITULUI
Parlamentul European / Bruxelles
Referendumul din 23 iunie 2016 referitor la rămânerea sau retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană a şocat fără îndoială cu rezultatul subversiv al Brexitului care reprezintă prima mare înfrângere dureroasă a Uniunii Europene aflată sub control german, a băncilor şi a firmelor multinaţionale – sistemul economic şi politic dominant, britanic şi european.
Britanicii în asamblu nu sunt poporul unui protectorat cu mentalitate de vasal ci poporul mândru al unei ţări foarte mari ce a existat ca imperiu în secolele trecute iar în prezent se numără printre cele mai puternice economii ale lumii. Britanicii deci, care sunt dealtfel şi învingătorii a două războaie mondiale, şi-au creat o mentalitate şi un comportament extrem de respectabile. Drept consecinţă, niciodată cetăţenii britanici, care au rezistat cu răbdare şi curaj nemaiîntâlnit în al doilea război mondial bombardamentelor violente ale înzestratei maşinii aviatice de război naziste, nu ar fi putut să accepte sub presiunea impactului rezultatelor economice de scurtă durată datorate Brexit-ului, dominaţia şi hegemonia germană asupra Uniunii Europene.
Astfel, surpriza de necrezut a liderilor politici germani şi a birocraţilor distanţi de la Bruxelles datorată rezultatului uimitor eliberator în acea dimineaţă însorită şi plină de speranţă pentru oamenii de rând a zilei de 24 iunie 2016, dar şi şocul recentei victorii a lui Donald Trump în S.U.A, nu se coexistă în nici un caz cu buna cunoaştere a istoriei şi analiza profundă a datelor.
Efortul neobosit al Germaniei de a supune unui control total popoarele europene şi a distruge încă o dată continentul european, nu cu forţe militare ca în trecut ci prin mijloace financiare, prezintă cararacteristici anistorice similare. Germanii, care nu pot controla sub nici o formă marea lor putere politică şi economică, este evident că ignoră în totalitate istoria şi astfel se află în acest moment cu determinism matematic în pragul unei noi înfrângeri ce va avea loc odată cu dizolvarea sigură a Uniunii Europene ce se prefigurează.
Uniunea Europeană, ce a înlocuit în 1993 în baza tratatului de la Maastricht C.E.E. de până atunci, constituie în principiu o uniune politică şi economică din start nefirească şi defectuasă a unor state cu nivel politic, juridic, financiar, militar şi cultural diferit dar şi o uniune a unor popoare ce se simt străine unele faţă de altele, fară sentimente frăţeşti de întraajutorare şi solidartate. Astfel, declaraţiile bomabastice şi viziunile nerealiste despre o Uniune Europeană democratică şi prosperă de la un cap la altul nu au putut decât să fie lamentabil desminţite.
Germania, profitând de consecinţele crizei izbucnite în septembrie 2008 odată cu colapsul răsunător al băncilor (Lehman Brothers) şi invocând desigur Tratatul de stabilitate de la Maastricht precum şi necesitatea promovării pachetului de reforme necesare întâmpinării consecinţelor negative ale crizei, aplică de atunci cu hegemonism excesiv o forma de totalitarim financiar, cu predilecţie în detrimentul celor mai slabe state- membre aflate la periferia Europei.
Planurile financiare antipopulare ale celei mai severe austerităţi neoliberale impuse de Berlin au distrus cu adevărat societăţile ţărilor sudului european. În Grecia, care reprezintă cu siguranţă exemplul cel mai caracteristic al aplicării experimentale a acestor politici absurde şi iraţionale, şomajul a crescut dramatic la o rată de 26,8% din forţa de muncă, iar un procent de 36% din populaţia elenă trăieşte sub limita sărăciei. În Italia 24,4% din populaţie se confruntă cu pericolul sărăciei şi al izolării sociale. În Spania 22,2% din gospodării trăiesc sub limita sărăciei iar mai mult de unul din trei copii – adică 2,6 milioane- se confruntă cu pericololul sărăciei şi al izolarii sociale. În Portugalia unul din patru copii trăieşte sub limita sărăciei şi în total 2 milione de oameni –adică 20% din populaţia portugheză – trăiesc în sărăcie şi mizerie.
În aceeaşi periodă, Germania evident a beneficiat de avantaje financiare. Profiturile cele mai importante ale acesteia au rezultat din transferul banilor investitorilor în obligaţiunile germane cu „risc scăzut” datorită crizei ce afectează zona Euro. Mai exact după 2009, randamentele obligaţiunilor germane au ajuns la fundul butoiului, iar în unele cazuri (de exemplu obligaţiunile pe 5 ani) la dobânzi negative. Adică Germania nu numai că nu plăteşte ca să se împrumute, ci datorită nesiguranţei existente în zona Euro, este plătită pe deasupra de investitori pentru a-şi asigura banii. Astel în perioda 2010-2015 Germania a reuşit să economisească în total suma de 100 miliarde de Euro ce reprezintă 3% PNB german, şi asta exact datorită micşorării dramatice a costului de creditare.
Astfel, este mai mult decât evident pentru orice observator bine intenţionat că Uniunea Europeană şi bineînţeles zonă extrem de neoliberala a Euro, funcţionează în favoarea Germaniei hegemonice şi dominante şi în detrimentul celorlate ţări membre, mai ales în defavoarea ţărilor sudului european. Excedentele comerciale foarte înalte realizate de Germania – de exemplu în 2013 excedentul comercial a fost de 200 de miliarde euro – ce o menţin pe poziţia unui stat deosebit de competitiv, se datorează cu siguranţă economiei puternice germane, sunt însă revoltător amplificate şi de sistemul numismatic nedrept al zonei Euro.
Germania pentru prima dată după mulţi ani, în afara înfloririi economice, a evoluat intr-un jucător internaţional de primă talie, dat fiind faptul că conducerea ei politică se află pe poziţia cheie de a reprezenta restul ţărilor europene fără a întreba pe vreuna dintre ele. Astfel retragerea din Uniunea Europeană a Marii Britanii care este prima forţă militară, membru permanent al Consiliului de Securitate al O.N.U. şi a treia ţară ca, contribuţie la bugetul comunitar, aduce o lovitură iremediabilă statutului internaţional al Uniunii Europene şi în primul rând statutului Germaniei.
În acelaşi timp, organele instituţionale ale Uniunii Europene şi procedurile de adoptare a hotărârilor sunt lipsite de legimitate democratică fiind distante şi inaccesibile pentru simplul cetăţean european. Se observă cu uşurinţă deci un deficit democratic profund ce cotravine direct tratatelor fondatoare ale Uniunii Europene şi încalcă brutal nucleul valoric iniţial declarat al acesteia. Popoarele europene nu exercită nici cea mai mică influenţă directă asupra instituţiilor importante de adoptare a deciziilor Uniunii Europene– adică a Consiliului European cu rol puternic centralizant şi Comisiei Europene cu caracter intens birocratic şi tehnocratic – iar instituţiile respective nu au absolut nici o obligaţie de a răspunde în faţa cetăţenilor acesteia. Pe de altă parte, Parlamentul ales direct al Uniunii Europene, cu sediul la Strasbourg, nu are nici pe departe atribuţii suficiente continuând să fie o verigă slabă.
În concluzie, Uniunea Europeană ce a decazut într-o formă de colonie germană, în ciuda iluziilor cultivate de unele cercuri politice, nici nu se va shimba, nici nu se va îmbunătaţi, nici nu va prezenta vreodată o faţă democratică şi socială. Prin urmare, a venit momentul ca ţările înrobite în Uniunea Europeană şi zona Euro să urmeze exemplul luminos al Marii Britanii şi poporului britanic falnic, să rupă lanţurile de fier şi să se elibereze, privind astfel cu speranţă şi optimism viitorul.
***
Date Biografice
Karderinis Isidoros s-a născut la Atena în 1967. Este romancier, poet şi economist cu studii postuniverstare în economia turismului. Articole ale acestuia au fost republicate în ziare, reviste şi site-uri din întrega lume. Poezii ale sale au fost traduse în engleză, franceză şi spaniolă şi au fost publicate în reviste literare şi în paginile literare ale ziarelor. A editat şapte cărţi cu poezii şi două romane. Cele două romane şi trei cărţi cu poezii au fost editate în USA şi Marea Britanie.
E-mail: skarderinis@hotmail.gr
Facebook: Karderinis Isidoros
Twitter: isidoros karderinis
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook