Întâlnire de suflet dedicată mărturisitorilor din închisorile comuniste.
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2017/02/Doru-Judele.jpg)
Parohia Ortodoxă Veneția de Jos a găzduit duminică, 26 februarie, o întâlnire de suflet, intitulată „Chipuri de lumină în temnițele comuniste”, sub organizarea Departamentului de tineret al Arhiepiscopiei Sibiului.
Manifestarea, moderată discret de Părintele Costin Butnar, a fost centrată pe subiectul rezistenței anticomuniste din Munţii Făgăraşului. Prof. Florin Palas a vorbit despre grupurile de sprijin ale luptătorilor din Răsăritul Ţării Făgăraşului şi a susţinut o alocuţiune cu tema “Mărturisire şi faptă creştină în acţiunile luptătorilor anticomunişti din Munţii Făgăraşului“. Concluzia expunerii a fost că luptătorii din munţi au respectat normele moralei creştine, reacţia lor fiind una de apărare a Crucii şi a neamului românesc în faţa agresiunii unui regim de ocupaţie, ateo-bolşevic, impus de trupele sovietice.
Prof. Crina Palas a vorbit despre poezia detenţiei, care, alături de rugăciune, a fost un reazem sufletesc pentru deţinuţii politici şi luptătorii din munţi. Intervenţia a fost exemplificată cu versuri minunate create în hrubele bolşevice de Radu Gyr, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Ioan Victor Pica şi Virgil Mateiaş, interpretate de aceasta şi de un minunat grup de elevi din Rupea, Cuciulata şi comuna Părău. Cântecele pe versurile poetului Radu Gyr au impresionat asistenţa.
Un moment înălţător a fost oferit de fostul deţinut politic Ioan Roşca, supravieţuitor a grupului de sprijin al luptătorilor din munţi, fapt pentru care a fost închis timp de 12 ani de autorităţile comuniste. Cu smerenie şi delicateţe, Ioan Roşca a mărturisit depre rolul credinţei în supravieţuirea deţinuţilor politic şi în rezistenţa acestora în procesele de reeducare, în care lepădarea de credinţă era cel mai important obiectiv al securiştilor care instrumentau acest experiment antiuman şi anticreştin.
Părintele Alexandru Socaciu a făcut o prezentare a acţiunilor anticomuniste din Veneţia de Jos, prezentând şi rolul slujitorilor bisericii în cadrul acestora. De asemenea, acesta a concluzionat că vorbitorii prezenţi la această manifestare “au scos în evidență chipurile de lumină ale celor care s-au remarcat prin rezistența împotriva propagării și infiltrării ideologiei atee în Țara Făgărașului, dar care au suferit și au mărturisit uneori chiar cu prețul vieții personale și familiale”.
În spaţiul în care s-a desfăşurat evenimentul a avut loc o expoziție de icoane pe sticlă realizate de copii venețieni, îndrumaţi de prof. Crina Palas. De asemenea, au fost prezentate obiecte de suflet din închisorile comuniste ale deţinutei politic Mara Banciu şi ale soţului său, Aurel Banciu.
Momentul artistic, aflat sub îndrumarea sufletului acestei manifestări, Părintele Costin Butnar, a cuprins muzică folk interpretată cu talent de Iulia Lupsa şi Ana-Atena Butnar. Au încântat publicul muzica populară cântată de Lidia Iuga, Paula Comaniţă, Marian Comanici şi Mădălina Rodocea. O prezenţă deosebită a constituit-o Ansamblul Folcloric Dor Părăian, care a prezentat publicului o suită de dansuri populare. Momentul de vârf al acestui spectacol a fost realizat de Părintele Costin Butnar, care, cu un profesionalism desăvârşit, a împlinit evenimentul cu cântece patriotice care au însufleţit publicul.
Evenimentul cultural-artistic „Chipuri de lumină în temnițele comuniste” face parte din cadrul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti și al anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. (Reporter)
de Florin Palas
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook