Acceptul de la Stăpânul Lumii

„– Te rog să mă crezi, dragă prietene, în ţara mea intra- şi extra-carpatică, sistemul e ticăloşit, trăiesc într-un stat securisto-procurist şi poliţienesc, corupt şi mafiot. Preşedintele anterior, în zece ani, a huzurit la palat, lăsându-ne la rândul său, ca şi cel de dinaintea lui, învins de serviciile secrete. Societatea civilă, chiar şi clasa politică, sunt sub cizma lor de fier. Chiar şi actualul preşedinte e uns cu alifii obscure ori are sufletul negru sau e aservit străinilor, controlat de aceştia. Ori şi el are un trecut murdar, compromiţător, şi Serviciile Secrete l-au pus deja la zid, dictându-i ce şi cum să facă într-o sau în altă situaţie.

Astfel că te rog să mă introduci la Împărat să-i înmânez o plângere, nişte sesizări, un stoc de informaţii, nişte documente totalmente copromiţătoare despre şefii Serviciilor Secrete şi al altor organe de luptă împotriva corupţiei, despre şefii celor două Camere din Parlamentul Ţării mele, oropsită, jecmănită, vândută, minţită, manipulată de nişte veritabile şi ordinare jigodii, de tot soiul de căzături patentate, tembeli îmbogăţiţi pe căi oculte, fraudulos, susţinând un labirint, ghem, ţarc de pile, cunoştinţe, relaţii, nepotisme ş.c.l.

Sunt realmente speriat, timorat, înfricoşat că-ntr-o bună zi ne-am putea pierde libertatea, demnitatea, condiţia umană în ultimă instanţă, că vom fi prigoniţi în propria-ne Patrie. Mi-e cugetul revoltat, iar sufletul împietrit de ură. Voiu a mă răzbuna crunt căci, zău, nu mai suport, mi-a ajuns, frate, cuţitul la os. Sunt trimisul Mişcării de Eliberare de sub Dictatură şi Totalitarism care există, s-a organizat, în fiecare judeţ avem comandament şi mici „oştiri” pregătite să ia cu asalt prefecturile, consiliile judeţene, instituţiile opresive şi de represiune. Doar un lucru cerem: acceptul de la Stăpânul Lumii. Să nu ne pună piedici, să nu se amestece în treburile noastre interne, să nu ne trădeze bunele intenţii. La ora asta, alţi emisari ai noştri şi ai M.E.D.T. se află pe drum, oricând putându-vă pune la dispoziţie şi alte grozăvii, trădări, sabotări la adresa poporului meu, periclitându-i viitorul şi identitatea naţională.

– Măi, năpăstuitule, sunt în temă cu toate aceste elemente din relatarea ta disperată. La Înalta Curte a Stăpânului Meu, zilnic, spionii săi aduc ştiri de ultimă oră. Sigur că ne vom implica chiar în restabilirea Statului de Drept (ci nu de Drepţi) la tine acasă. Nefericitule, întoarce-te acolo, după ce aceşti emisari de care mi-ai vorbit îşi vor descărca tolbele cu săgeţi otrăvite. Predă-le la Departamentul de Rigoare al Imperiului şi vezi-ţi de calea întoarsă. Fereşte-ţi mereu spatele, cască ochii prin preajma ta, alege drumuri neştiute. Vezi să nu te înşele careva cu vreo prietenie falsă. În genere nu te lăsa momit de vreo „Kairotică” tovărăşie! Am să dau ordin să fii tu Conducătorul Mişcării de Eliberare şi al Frontului Salvării Naţionale.

– Frate bun, iar îţi rămân dator vândut!

– Mie? Nu. Ci Măritului Împărat. Demokratorul Absolut al Acestei Planete şi al celeilalte pe care am început a o locui şi exploata de minereuri şi alte rezerve naturale: Marte”

Acest dialog a fost transcris de Marc Orwelianul şi el a avut loc între regele Arald şi împăratul Adrien Danp. Asta deoarece Hiperboreea se află sub protecţia militară a Ostrakoniei. Mediatorul, acel prieten care înlesneşte primirea de către Imperator a lui Arald, este Ieronim Contemporanul, prinţ angelicodemonic, ambivalent, dicotomic, politician influent al epocii sale, ca şi Ioan Protagoras Bazileul.

– fragment din „Ostrakon” (III) –


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns