ÎNCEPUT DE SFÂRȘIT…
Mi-a cam ieșit vorbă că-s cârcotaș. „Are el mereu ceva de criticat… Lumea-i fericită, el critică mereu… Tristețe și iar tristețe… Ce-i cu omul ăsta”?
Da, cam așa-i… Am mereu ceva de zis împotriva curentului. Cum ar zice unii cu imaginație, „sunt un somon”. Dacă nu știați, somonul este un pește care înoată mulți kilometri împotriva curenților din ape repezi de munte.
Da’ ce nu-mi convine, la urma urmei? Critic așa, de dragul notorietății? Nu. Mai multă faimă aș putea acumula „periind” societatea, decât criticând-o! Atunci?…
Atunci vă spun eu ce am. Văd cum piere credința în Dumnezeu! Văd cum îngheață inimile din oameni într-un proces lent, dar (aproape) ireversibil. Văd cum o parte din membrii Bisericii au părăsit corabia și s-au aruncat în talazurile cât casa, și-au lăsat turmele și păstorii și s-au aruncat în fălcile lupilor… Văd Biserica așezată pe un plan înclinat cu unghiul alfa, și văd că unghiul alfa are o valoare înspăimântătoare! Văd cum se duce totul la vale încet și sigur, deși toți ne prefacem că nu știm lucrul ăsta…
Văd botezuri la care nu-i mai pasă nimănui în afară de preot de Treimea în numele Căreia se scufundă nefericiții (sau cine-știe.. poate fericiții) nou-născuți. Văd personaje dispuse să dea șpagă preotului, numai să-și termine „cât mai repede treaba, că știți.. lumea e flămândă”…
Văd o lume atât de flămândă, încât nu mai poate să postească. Iar dacă o face plângând în hohot după carne, încearcă să o imite cât mai bine în gusturi, culoare și mirosuri…
Văd tineri care pun mâinile pe Evanghelie și pe Cruce doar pentru că „diseară speră să dea lovitura!” cu numărul de invitați care au confirmat participarea la restaurant. Tineri care după doi trei ani nu mai dau nici o importanță jurământului făcut. „Ea cu altul, el cu alta”…
Văd lume care mimează evlavia. Care reduce credința la „Dă-Doammm-nee!”, atunci când au pierdut ceva. Ceva, fie acest ceva sănătate, fie siguranță financiară.. Văd ideea ridicolă pe care o au „cei numiți cu numele Hristosului lui Dumnezeu” despre Dumnezeu. Un fel de moșulache cu o baghetă magică în mână… Hocus-pocus, halei-hap, s-a rezolvat pierderea, la bairam cu noi…
Văd că o religie de sfinți, de filozofi, de oameni deștepți a devenit o religie a oamenilor naivi și superficiali, un fel de superstiție… O religie din care S-a cam pierdut Divinitatea…
„Tatăl nostru” rostit în treizeci de secunde cu mintea la ultima îmbucătură înghițită la cină… „Să nu spuneți multe ca păgânii”, zicea Domnul. Puțin, dar cu participare. Cu ce-am rămas? S-a pierdut participarea.
S-a pierdut și „moda” semnului Crucii… Se face cruce anapoda, alandala, în forme de icsuri desfigurate… Care și-o mai face…
Pentru mine sunt suficiente motive ca să fiu cârcotaș și încruntat. Dacă alții sunt fericiți, e treaba lor. Și eu sunt, când mă rog la Hristos. Dar pe urmă ies afară și văd ceea ce am scris mai sus, și altele pe care nu le-am scris, și iar mă încrunt…
Poate în loc să mă încrunt,mai bine m-aș ruga pentru lume. Da, mă rog, dar… tot încruntat…
God bless Romania!
de Preot Sorin Croitoru
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook