Vă mai amintiți de „Drumul Crucii” din 1992?

  Drumul Crucii din 1992 pentru unirea teritoriilor românești ocupate de sovietici cu Țara Mamă, cel mai lung marș civil din Istoria României. Un drum parcurs pe jos de la Chișinău (Piața Ștefan cel Mare) la București (Piața Universității) de către un grup de studenți de pe ambele maluri ale Prutului. Dincolo de puterea sentimentelor românești, din această acțiune mai străbate ceva: puterea organizatorică dovedită de tineretul român al acelor ani în condiții extrem de ostile: Ion Iliescu, cel care în urmă cu numai doi ani dăduse ordin ca studenții din Piața Universității să fie măcelăriți era încă președintele României, majoritatea ziarelor si televiziunea erau subordonate puterii, iar rețelele de socializare erau de domeniul sf. Cu toate acestea tinerii din Liga Studenților-Universitatea București, Mișcarea pentru România și Organizația Tineretului Creștin-Democrat s-au putut organiza impecabil pentru a putea duce această misiune până la capăt. Sute de mii de români i-au întâmpinat la intrarea în satele și orașele străbătute, pe tot traseul nu s-a petrecut niciun incident, ordinea și disciplina lungului marș a fost perfectă, toate acestea dându-i o solemnitate deosebită. Garnizoane militare i-au întâmpinat cu onoruri militare iar Patriarhul României le-a conferit organizatorilor Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție acordată laicilor; Armata și Biserica recunoscând astfel jertfa celor care le-au sângerat tălpile purtând Crucea Neamului sute de kilometri. Cred că noi toți avem de învățat din această pagină de istorie recentă. Credință, determinare, organizare, pe Linia Neamului.

de Mihai Tîrnoveanu