Plăcerea trupească.

  Plăcerea care nu e înțelegătoare (spirituală) și a Duhului, ci atrupului, e greșit să se numească plăcere. Căci aceasta aducând, o dată împlinită, o amară părere de rău, în chip mincicos se numește plăcere. E o plăcere falsă și străină de sufletul rațional, e nerațională, josnică, greoaie, iubitoare de întuneric, zgomotoasă, stingheritoare, trecătoare, supusă repede vestejirii. Căci îmbătrânind trupul , se retrage cu rușine fără să vrea; e osândită, ticăloșește viața, o face nefolositoare, roabă, apăsată de osândă, lacomă de mâncare, moleșită, fără chip, fără nădejde, nesocotită, aducând tristețe întunecată celui ce o lucrează, după desăvârșire. Dacă ai pătimit acestea, fără îndoială cunoști adevărul celor spuse. Iar dacă te-ai păzit, prin mâna lui Dumnezeu, ascultând cuvintele mele ca de cuvintele adevărului, să știi că vei secera rodul strălucitor al vieții.”*

*Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, în Filocalia VIII, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, pp. 345-346

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook