TAINA POEZIILOR MELE
Știu că sunteți curioși de modul în care se „plăsmuiesc” poeziile mele. Pot să vă spun doar atât: ele sunt rodul unor sacrificii foarte mari. Ca să le scriu, în general renunț ori la odihnă, ori la pacea sufletului, ori la hrană. În al doilea rând, le scriu cu intenții curate față de Dumnezeu și de oameni. Încerc să Îl slăvesc pe Dumnezeu după puterile mele și încerc să îndrept mințile cititorilor spre tainele mântuirii. Pe de altă parte, în tot ce fac sper să mă ajut pe mine însumi, dar nu acum, ci la trecerea prin vămile văzduhului. Știu că orice vorbă spusă sau scrisă va avea puterea ori de a ne osândi, ori de a ne scăpa de pedeapsa cea veșnică: „Căci din cuvintele tale vei fi osândit și din cuvintele tale vei fi scos fără vină”, a afirmat Domnul Hristos. Adică vei scăpa de osândă. Cum cuvântul scris rămâne și lucrează și după moartea celui din a cărui minte a ieșit, trag și eu nădejde să culeg roadele a ceea ce scriu acum… tocmai după moartea mea!
Ultima precizare: poeziile astea le scriu cu o ușurință foarte mare. Nu fac eforturi deosebite. Cuvintele parcă îmi vin singure în minte… De multe ori nu am chef să scriu poezii, fiind foarte obosit sau strâmtorat de lipsa timpului, dar întrucât îmi răsună ca niște melodii în „urechile” sufletului versuri, sau chiar strofe întregi, îmi zic că totuși este păcat să nu le aștern pe hârtie. Și astfel nu începe compunerea unei poezii noi, ci redarea pe hârtie a ceea ce mi se „cântă” în minte! Uneori am plâns când am scris poezii de pocăință. Alteori m-am înflăcărat când am compus imne de slavă lui Dumnezeu sau Maicii Sale. Când am scris despre Rai, ardea inima în mine ca să ajung acolo, și primul gând care mi-a venit a fost acela de a mă împăca grabnic cu toți vrăjmașii! Auzeam în minte, după ce primisem niște imagini minunate ale Raiului: „Îți place? Mergi de te împacă repede cu vrăjmașii tăi, că altfel nu vei intra acolo”! M-am mirat de acest gând… Eu credeam că pe primul loc este milostenia, dar gândul m-a învățat că PRIMA CONDIȚIE PENTRU MÂNTUIRE ESTE ÎMPĂCAREA CU VRĂJMAȘII ȘI IERTAREA TUTUROR!
În concluzie, prin scrierea acestor poezii mai întâi primesc eu însumi o educație de la Duhul Sfânt, sunt îndreptat spre plângerea păcatelor și spre slăvirea Domnului nostru Iisus Hristos, spre cinstirea Maicii Domnului și spre dorirea vieții veșnice, iar mai apoi aceste stări se transmit și cititorilor, la orice distanță s-ar afla. Am observat că a început o „explozie” de poezii pe internet. Mulți colegi de-ai mei au început să scrie poezii, dar nu aceasta este calea cea corectă. Fiecare preot trebuie să descopere darul său propriu pe care l-a primit de la Dumnezeu, nu să încerce să creeze fără dar ceea ce altul creează cu dar… Eu scriu versuri cu inima arzând și cu lacrimi în ochi. Apoi îmi scrie lumea în comentarii pe Facebook că li s-au întâmplat cam aceleași lucruri.. Evident că este o lucrare de la Dumnezeu aici. Dar să te-apuci să scrii poezii la ambiție, ce rezolvi? Pierzi doar timpul inutil, lăsând neînmulțit PROPRIUL talant! Dumnezeu dă daruri cui și când știe El, dar întotdeauna dă celor care suferă mult de dragul Său, nu celor ambițioși.
Cam asta-i taina poeziilor mele… Voi continua să le scriu atât timp cât voi mai auzi răsunându-mi în minte rime, versuri sau strofe, atât timp cât voi mai trăi emoții puternice caligrafiindu-le pe hârtie și transcriindu-le în format digital. Sunt un om practic: când aceste condiții nu vor mai fi îndeplinite, nu voi mai pierde timpul. Voi căuta alte moduri pentru dobândirea mântuirii…
Domnul să vă binecuvânteze!
Preotul Sorin Croitoru, Mantova, Italia
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook