Nu vi se pare
                Nu vi se pare că odată cu apropierea 
înfruntării pentru adeverirea Familiei, 
s-au întredeschis porţile Tartarului 
Că tropăituri şi ţipete ascuţite străpung orizontul porfiriu?
Vedeți dârele strâmbe de pe cer?
Auziți cum pulsează nevrotic orbita închisă 
a iubitorilor de nelinişte,
atât de tare, ca un clopot de lavă abia întărită 
în groapa unui abis surpat?
Tropăie haosul pe stradă ca o turmă de vite lovite de streche,
izbind cu copita în uşile celor botezaţi. 
Dar ştim că acolo unde loveşte năpasta 
se înmulţeşte şi harul.
E vreme de voinicie.
Doamne, strigat-am către Tine, 
auzi-ne!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook