VREAU SĂ FIU TEOLOG!!!

 Exprimată sau nu ca atare, conştientizată sau nu, această dorinţă, această râvnă, animă pe foarte mulţi. Ceea ce este, la prima vedere, foarte bine! Dar! Dorinţa de a fi teolog este şi una primejdioasă!

Orice cunoaştere în care se avântă omul cere multă pregătire şi bună îndrumare. Şi, adesea, toată viaţa. Cu atât mai mult teologia! Fără această pregătire şi îndrumare nu devenim teologi, ci teo-ologi!

Cei care cred că te poţi pregăti singur, ori doar cu „îndrumare de sus”, sunt deja în rătăcire. În fapt este nevoie absolută de multă sfătuire, cu duhovnicul dar şi cu mulţi alţii.  Asta pentru că orice om greşeşte (Ecclesiasticul 7.20; Pilde 28.21; Galateni 6.1 etc., etc.) şi pentru că mântuirea are nevoie de multă sfătuire. Şi nimeni nu se pricepe la toate! Cu atât mai mult, nu se pricepe un om la toate domeniile teologice!

Este FOARTE IMPORTANT să înţelegem că în Ortodoxie nu este teolog cel care DOAR cunoaşte foarte multă teorie – lucru de altfel necesar – ci acela care trăieşte mult – şi cât mai deplin – învăţătura creştină.

Totuşi trebuie să avem un punct de plecare.  Iar în „a deveni teolog” – dar, din punctul meu de vedere, şi în a deveni, mai simplu şi mai aproape de Dumnezeu, bun creştin – cred că punctul de plecare este de la următoarele cărţi:

– „Biblia sau Sfânta Scriptură”; aceasta este cartea de căpătâi a oricărui creştin şi trebuie citită de la cap la coadă măcar de câteva ori; şi, de asemenea, nu poate trece o zi fără a citi din ea dacă vrem să ne hrănim sufletul, să ţinem calea cea dreptă şi, cu atât mai mult, să fim teologi.

– „Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă”; este un îndrumar extraordinar de folositor; stă la capul patului meu, alături de Sfânta Scripură, şi cred că e cea mai bună recomandare pe care o pot face pentru această carte.

– „Vieţile Sfinţilor de peste an” şi „Actele Martirice”; fără cunoaşterea „Evangheliei” nu Îl cunoaştem pe Dumnezeu; „Vieţile Sfinţilor” şi „Actele Martirice” sunt Evanghelie trăită.

– „Omilii la Matei” de Sfântul Ioan Gură de Aur şi „Omilii/Tâlcuiri la Psalmi” de Sfântul Vasile cel Mare; cărţi pe care citindu-le împlinim porunca biblică „Şi avem cuvântul proorocesc mai întărit, la care bine faceţi luând aminte, ca la o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsări în inimile voastre, aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (II Petru 1.19-21)

Într-adevăr, oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu, precum Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare, purtaţi fiind de Duhul Sfânt, ne-au lăsat aceste minunate tâlcuiri ale Scripturii, spre mântuirea noastră.

– „Teologia dogmatică” de seminar; deşi are fraze adesea foarte lungi (care pot fi împărţite sănătos în 3, 4 sau chiar 5 fraze pentru a ajunge la un ritm normal de citire), este foarte folositoare şi, în completarea cărţilor de mai sus ne face deschiderea către

– „Teologia dogmatică” a Părintelui Dumitru Stăniloaie; o carte profundă, o vistierie de bogăţii duhovniceşti, un izvor de înţelepciune, o carte pe care nu o pot lăuda îndeajuns pentru frumuseţea ei.

– „Istoria Bisericii Universale” de Pr. Ioan Rămureanu; recomand ediţii mai vechi, de prin anii 90, dacă se poate, întrucât unele ediţii mai noi au fost, din ce am văzut eu, îmbâcsite de o „corectitudine politică” profund nesănătoasă; oricum, este o lucrare necesară pentru reperele istorice oferite, mai ales dacă este pusă în paralel cu

– „Papalitatea schismatică” şi „Papalitatea eretică” de Vladimir Guette; aceste două cărţi sunt o altă formă de istorie a Bisericii, mai duhovnicească, dar şi un pic mai concentrată pe anumite aspecte; utilitatea lor este extraordinară, lămuresc foarte multe aspecte istorice esenţiale.

– „Canoanele Bisericii Ortodoxe” de Ioan N. Floca, un bun punct de pornire în cunoaşterea acestor canoane, a căror înţelegere ia, totuşi, o viaţă (şi ţine foarte mult de cunoaşterea şi trăirea „Sfintei Scripturi”, inclusiv prin cărţile amintite mai sus).

– „Patericul” şi „Limonariul”; cărţi minunate, deosebit de folositoare pentru a înţelege lupta diavolului împotriva omului, felul în care păcatul şi patimile cuceresc sufletul dar şi felul în care pot fi înfrânte şi izgonite; există însă la noi şi obiceiul de a le folosi greşit, ca şi cum mireanul ar trebui să fie un „călugăr în lume”, ca şi cum mireanul este un fel de „călugăr ratat” etc.; mă tem că această înşelare, această neînţelegere şi rătăcită dispreţuire a căii mireneşti a adus multă suferinţă în familiile ortodoxe din România (inclusiv prin confuzia gravă între vocaţia călugărească şi râvna oarbă, greşit direcţionată, a unor mireni).

Cel care cunoaşte bine aceste cărţi ŞI ÎNCEARCĂ SĂ TRĂIASCĂ FOLOSINDU-LE CA REPER a pus început bun şi se află cu adevărat la primele trepte ale scării pe care trebuie să o urcăm spre a deveni teologi. 

Totuşi, trebuie subliniat iar şi iar, nici un om nu este infailibil.

Şi dacă ajungem să ne bazăm pe ce şi cât am citit (spus, scris, făcut etc.) ca pe o temelie sigură ce ne dă infailibilitate, suntem deja în rătăcire.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!