Pagini de cultură şi istorie românească. Satul românesc şi filonul de aur (I)

  Fiecare comunitate umană are un model după care se călăuzeşte. Se poate ca modelul să fie adoptat conştient sau inconştient, dar există totdeauna. În Filonul de aur, am arătat faptul că pentru neamuri, adică naţiunii, cei socotiţi eroi şi sfinţi sunt esenţa naţională. Aceştia sunt filonul de aur ce defineşte, de-a lungul vremilor, neamul sau naţiunea în cauză. Desigur, pentru unii eroii şi sfinţii pot să fie exact cei pe care alţii îi dispreţuiesc. Îndreptăţit sau nu.

puterea modelului

De pildă, Naţiunea Ungară îl ţine pe apostatul Iştvan-Voiteh (“Ştefan”), drept sfânt şi mare erou. Acesta a fost un prinţ ungur care s-a lepădat de Credinţă pentru femeia sa. Şi nu doar că s-a lepădat, lăsând Ortodoxia şi devenind catolic. Dar după ce a făcut asta a început să pedepsească în fel şi chip nobilii unguri care nu voiau să-i urmeze schimbarea. Ajungând să-i ucidă – cu tot cu familiile lor – spre a-i înspăimânta pe ceilalţi şi a-i sili să treacă la Catolicism. Această prigoană a dezlănţuit-o şi asupra poporului.

Pe atunci unii dintre Unguri erau încă păgâni, alţii veniseră – ca urmare a legăturilor cu Românii din Panonia – la Ortodoxie. Chiar şi dintre nobilii unguri se convertiseră. Paşnic, din convingere. Legăturile Românilor cu Romania constantinopolitană erau atât de strânse, că primii prinţi unguri ce primesc Botezul (Bolcsu şi Gyula) îl primesc prin misionari de la Constantinopole. De unde primesc şi Coroana Ungară – de care atât de legaţi sunt Ungurii de mai apoi.

Schimbarea vine când Voiteh, ortodox, se căsătoreşte cu o nemţoaică. Şi, în loc să-şi păstreze fiecare credinţa, ori să primească ea credinţa lui, el – rege al neamului său – apostaziază. Şi începe să silească pe ceilalţi să apostazieze. Prin ameninţări, şantaj, prigoană, jaf, crimă…

Acest neom, această ruşine a omenirii, este – printr-o veche şi neîncetată propagandă papistă – socotit de Unguri ca părinte al Naţiei Maghiare, ca mare erou şi chiar sfânt…

Având un asemenea model, devine de înţeles purtarea Ungurilor în domeniile în care sunt, la nivel naţional, răi şi mincinoşi. Am spus “în domeniile” în care sunt aşa, pentru că Ungurii sunt, în foarte mare parte şi în foarte multe privinţe oameni buni. Cu foarte multe calităţi, cu foarte multe realizări. Sunt oameni cu care te poţi înţelege bine, pe care te poţi baza, cu care poţi lucra foarte bine. Oameni învăţaţi să-şi ducă treaba la bun sfârşit, să îşi ţină cuvântul etc.

Dar atunci când vine vorba despre Istorie, şi mai ales despre Istoria Ungurească şi faptele săvârşite de Unguri de-a lungul vremurilor, toate calităţile sunt folosite spre rău. Cu foarte puţine excepţii. Şi, dincolo de aceste câteva excepţii, Ungurii folosesc minciuna, răutatea, violenţa cea mai cruntă, după posibilităţi. Respectând modelul apostatului Voiteh-Iştvan, pe care s-au învăţat de mici să-l socotească erou şi sfânt.

satul românesc vechi

Unul din cele mai vechi documente privitoare la viaţa românească de la nord de Dunăre este Martiriul Sfântului Sava Gotul. Acest martiriu este raportat, cum am spune astăzi, Sfântului Vasile cel Mare, deoarece acesta îngrijea – din Capadocia – lucrarea şi creşterea Bisericii din Goţia (Dacia).

Romania sub Sfântul Împărat Constantin cel Mare
În Asia Mică prefectura Pontica includea şi scaunul Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei care se îngrijea de Biserica din Goţia (Dacia)

Martiriul Sfântului Sava Gotul are lor în apropiere undeva după anul 350, în părţile Buzăului. Locuri aflate aproape de hotarul Romaniei, dar supuse Goţilor păgâni.

Nu dorim să prezentăm aici documentul, care aparţine unor martori direcţi ai vieţii din Goţia, ci doar un aspect esenţial pentru tema noastră: satul.

Pentru că în acest document vedem, implicit, situaţia satului românesc, aşa cum va fi vreme de sute şi chiar mii de ani. Avem în acest sat trei feluri de oameni: păgâni, creştini în ascuns şi creştini la vedere. Păgânii din sat îi privesc pe creştini cu drag şi încearcă să-i ocrotească de persecuţiile Goţilor, aşa cum pot.

Creştinii se bucură de acest ajutor, unii primindu-l şi folosindu-l, alţii respingându-l pentru a putea mărturisi pe faţă Credinţa, chiar cu preţul torturii şi al morţii. Ultimii sunt mai puţini, dar primesc şi cea mai mare cinste de la Dumnezeu, iar pentru ceilalţi devin model, devin ideal. Sunt sfinţi. Peste sat apasă, ne arată documentul, o anume stăpânire. În acele vremuri, gotică şi păgână.

Desigur, stăpânirile se schimbă. Adesea în rău, de unde şi vorba schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. Dar modelul rămâne! Filonul de aur se păstrează, în el şi prin el trăind ceea ce este esenţa Neamului Românesc. Cei care nu vor să devină parte a acestui filon, se risipesc în Istorie, într-un fel sau altul. Cei care vor, muncesc şi luptă să se cureţe, să devină aur, îşi câştigă locul alături de sfinţi şi eroi.

Acesta este un adevăr viu şi continuu, trăit atunci, în secolul al IV-lea d.Chr., trăit după aceea, trăit şi astăzi.

(va urma…)

Mihai-Andrei Aldea

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook