„Lumea nu poate fi lăsată cum este. E din cioburi, e spartă…”
Să pui ordine în lucruri. Să desparţi nepotrivitul de nepotrivit şi să pui potrivitul lângă potrivit. Să faci sinteze, apropiind oameni între ei, căsătorindu-i între ei şi cu lucrurile — ce adânc filozofic exerciţiu! Am observat că oamenii au dispreţ pentru întreprinderi, care, în fond, nu sunt decât moduri degradate ale unor exerciţii nobile. De pildă, lumea dispreţuieşte pe cei care fac căsătorii. Dar e, pe registrul mahalalei, ceva profund valabil, aci. Lumea nu poate fi lăsată cum este. E din cioburi, e spartă. Când ştii că un om anumit s-ar potrivi unui loc anumit, când ştii că o idee vie poate intra în compunere cu altă idee vie, nu mai poţi fi liniştit până nu creezi noua formă de echilibru. E, de altfel, cel mai pur sentiment pe care-l am. Poate singurul pur cu adevărat, în sensul lor: eu nu figurează nicăieri.
***
Nu e limpede ce obţii dacă renunţi la tot soiul de ambiţii şi rămâi cu un nemăsurat orgoliu. E un cîştig? E un triumf moral? Da, e cel al fratelui, al bietului frate.*
*Constantin Noica, JURNAL FILOSOFIC, Editura Humanitas, București 1990, p. 105-107
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook