De-aș fi orb și n-aș putea
Să îi văd lumii culoarea,
Tot m-aș minuna de Tine,
Ascultând pe țărmuri marea..

Și din vuietul de valuri,
Sau din briza ei ce cântă,
Aș pricepe cum Ți-e slava
Și-aș striga în gura mare
Slava Ta, Treime Sfântă!

De-aș fi surd și n-aș putea
S-aud cântecul naturii,
În tăcerea mea eternă
Te-aș slăvi, vorbind cu ochii,
Nu cu sunetele gurii!

Îmbătat fiind de soare
Sau vrăjit fiind de lună,
Fascinat fiind de stele,
Ce sunt cerului cunună,

Te-aș slăvi, Treime Sfântă,
Nu cu gura,… în tăcere
Și-a mea inimă Ți-aș face-o
Un altar de tămâiere!

Dar Tu mi le-ai dat pe toate,
Chiar de nu le-am meritat:
Pot să văd culoarea lumii
Și s-aud al ei cântat,

Iar această colorată,
Delicată melodie,
Îmi mărturisește slava
Ce Ți se cuvine Ție!
amin

 Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns