FOC AM VENIT SĂ ARUNC PE PĂMÂNT…
„Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să fie acum aprins!…” (Luca 12,49). Așa spunea Domnul Hristos când umbla în lungul și în latul Țării Sfinte. Că a venit să arunce foc pe pământ! Poate se referea la Duhul Sfânt, pe Care apoi L-a „aruncat” în ziua Rusaliilor peste apostolii Săi.. Că și Sfântul Ioan Botezătorul vorbise despre Domnul: „Acela vă va boteza cu Duh Sfânt și cu FOC”. Dar eu cred că se mai referea și la alte focuri Domnul nostru Cel bun…
Focul entuziasmului, de exemplu. Suntem în Postul Sfinților apostoli Petru și Pavel. Două monumente ale entuziasmului născut din fericirea de a fi cu Hristos! Petru merge pe mare ca să-L întâmpine pe Iisus, taie urechea lui Malhus ca să Îl apere, fuge la mormânt sperând să-L găsească acolo înviat, se aruncă în mare când Îi aude vocea atât de familiară… O fi avut și erori în viața sa, dar entuziasm ca al lui Petru… nu s-a mai văzut!
Pavel… luptă în circ cu fiarele, ia bătaie cu toiege pe spate pentru Hristos, este mușcat de viperă, naufragiază în mare, refuză închinarea păgânilor care vor să i se închine ca unui zeu, propovăduiește în zeci de orașe ale Imperiului roman.. Credeți că asta-i tot? Nuu.. Ceea ce mă uimește mai mult la Pavel este statornicia lui în propovăduire. Frații mei, Sfântul Pavel ajunge prin orașe în care nimeni nu auzise de Hristos. Le vorbește, îi convinge, îi botează, pune temeliile primelor comunități creștine acolo. Trăiește câțiva ani în fiecare oraș din acestea, leagă prietenii, se simte acasă, are o viață socială.. Și deodată, Duhul Sfânt îi poruncește în inimă: „Lasă orașul acesta și mută-te în cutare oraș”… Voi știți ce înseamnă asta? Ți se sfâșie inima în două! Eu am deschis o parohie într-un oraș și după cinci ani am luat-o de la capăt.. Am plâns ca un copil! Mi s-a răsturnat tot universul, pentru că pusesem inimă serioasă în parohia mea! Ghici la cine m-am gândit în acele clipe?.. Da, la el, la Pavel! El nu se plângea niciodată.. O lua de la capăt și culmea,… CU ACELAȘI ENTUZIASM! Iar căuta păgânii mai deschiși la minte, iar minuni, iar predici.. Iar hirotonea episcopi și preoți.. Iar întemeia comunități creștine…
Ehei, așa a fost fraților începutul Bisericii lui Hristos.. De aceea îl numim pe Pavel „apostolul neamurilor”! Dar de ce le făcea cu atâta ușurință Pavel pe toate?.. Pentru că Domnul era cu el, pentru că era plin de Duhul Sfânt, pentru că îl privea cu drag Însuși Tatăl ceresc din înălțime! Dar de ce? Pentru că Pavel era entuziasmat! Era tot foc!
Îmi spune doamna Stefi Buni într-un comentariu că lumea este plictisită de credință în țară.. Dar mă întreb: oare preoții sunt entuziasmați de Hristos?.. Oare tună și fulgeră când predică poruncile Domnului?.. Oare zâmbesc de bucurie atunci când Îi pronunță Numele cel Sfânt?.. Oare le strălucesc ochii de „bucuria Domnului lor”?.. Tare mă tem că nu se întâmplă toate acestea.. Tare mă tem că li s-a stins entuziasmul.. Tare mă tem că le fac pe toate din obligație, nu din dragoste…
Atunci ce pretenție să avem la bieții oameni scufundați în mocirla patimilor? Dacă preotul nu arde, ei de unde or să se aprindă?…
Foc ai venit să arunci, Doamne, mai aruncă-l încă o dată, Te rog frumos! Mai aprinde niște oameni cum l-ai aprins pe Petru, cum l-ai aprins pe Pavel.. Trimite-i în lume ca să aprindă din nou Biserica Ta cu focul entuziasmului și al dragostei de Tine, amin.
Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook