Gânduri… despre vechea cultură românească

  „România a avut o cultură, 1848 a rupt-o!”, spunea cu durere Mircea Vulcănescu, unul din sfinţii prigoanelor comuniste. El suferea pentru cultura veche românească, numită adesea, cu mai mult sau mai puţin dispreţ, cu mai multă sau mai puţină superioritate, „ţărănească”.

O cultură uriaşă, a unei Ţări şi a oamenilor Ţării – ţăranii – pe care dezrădăcinaţii fanarurilor mondiale – deveniţi pătura politică „românească” – nu au înţeles-o nici măcar atunci când au încercat să o respecte. Despre ţăranii cei dispreţuiţi şi cultura lor este un cuvânt în străvechiul „Pateric egiptean”, foarte folositor:

„6. Întrebând avva Arsenie oarecând pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, altul văzându-l pe el, a zis : avvo Arsenie, cum atâta învăţătură latinească şi elinească având, întrebi pe acest ţăran pentru gândurile tale? Iar el a zis către dânsul: învăţătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui ţăran încă nu l-am învăţat.”

Of! Dacă am fi avut înţelepciunea acestui sfânt atunci când am lăsat să fie distrus tot ceea ce era românesc, să fie deznaţionalizat tot, din sat până la conducerea statului şi înapoi!

În 2016 s-au împlinit 300 de ani de fanariotism, 300 de ani de când şi în Muntenia şi Moldova sistemul politic a fost preluat în întregime de puteri străine, sub acoperirea unor grupuri mincinoase. Unele pretins patriotice, altele pretins moderniste, dar toate îndrăgostite de ceea ce este străin şi anti-româneşti. Unele filo-eline, altele filo-ruseşti, altele filo-masonice, altele filo-franţuzeşti, altele filo-germane etc., etc., etc., orice, numai filo-româneşti să nu fie. Încercăm, în „Drumul spre Vozia”, o cale românească.

Aş spune „măcar în literatură, dacă în viaţă…”, dar ar fi neadevărat. Pentru că fiind o cale românească, adevărat românească, are putere, chiar şi literatură fiind, să ne hrănească şi reaşeze. Şi pentru că, de asemenea, sunt, mai sunt şi vor mai fi, oameni care chiar ţin în viaţa lor Legea Românească. Peste toate vâltorile istoriei, Omul Ţării, Ţăranul Român adevărat, merge înainte, până dincolo de Săvârşitul lumii.