ATÂT DE BUN…
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2016/12/Cruce1.jpg)
Pe Cruce pentru noi mureai,
Deși eram atât de răi…
Noi Te vedeam ca pe-un dușman,
Tu ne vedeai ca frați ai Tăi!
Noi Te scuipam ca pe-un tâlhar,
Tu binecuvântai de sus,
Noi Te uram fără motiv,
Tu ne iubeai pe noi nespus…
Atât ne-ai dat și.. ce-ai primit?
O moarte în dureri pe lemn,
Dar moartea Ta ne-a mântuit,
Iar Crucea e al milei semn!
Tu ești Iisuse atât de bun,
Că și păcatul cel scârbos,
Precum cămașa cu săpun,
Ni-l speli cu sânge de Hristos!
Cum am putea, Stăpâne blând,
Iubirea să Ți-o răsplătim?…
Purtându-Te mereu în gând,
De dorul Tău să ne topim!
amin
Preot Sorin Croitoru
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook