Între ieri şi Veşnicie (în sufletul Neamului meu)

Fumul cuvintelor în abur se înalţă
şi risipindu-se aromele-şi adună
pictând culorile pe cerul de aramă
în care amintirile încep s-apună.
Şi adunate ca-ntr-o poezie
se cern cântările picturii de demult
căderea apelor chemând adânc ascult
adânc pierdute şoapte-n veşnicie.

Iar vremea vremuieşte peste lume
lumini viind în cruguri de senin
miroase blând a miere şi pelin
se-nalţă arborii de doruri fără nume
şi Veşnicia se-mplineşte lin.
Ca Ielele, în codrii luminând,
Şi Taina izvorăşte din cuvinte
Privesc şi tac, ascult cu luare-aminte
Povestea vremilor ce astăzi sunt trecând.

Din umbre vii, de secole şi veacuri
se cerne rostul zilelor uitate în făclii
şi-ale durerii clipe scurse, mii de mii,
şi frunza-n vânt, cu necurmate zbateri,
şi bucuria razelor de soare,
răsfrânte-n roua zorilor de zi,
şi stelele seninului de noapte
şi rugăciuni zidite, mii de mii.

Iar când tămâia istovindu-şi zborul
se-ntoarse iar în candela cuminte
Lumina scăpăra peste morminte
şi ieri,
de-acum,
din nou e viitorul.

Mihai-Andrei Aldea

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook