Păşeşte în ţinutul de basm, Masivul Retezat!

Munții Făgărașului / magazincritic.ro

  „A venit timpul să păşim în ţinutul poveştilor fascinante, despre primii oameni ai retezatului, lacuri, flăcăi viteji, domniţe suave, haiduci, zmei înaripaţi, dinozauri pitici şi chiar uriaşi… savurează tot ce te înconjoară şi vei fi un câştigător!

În perioada 4 – 6 august va avea loc cea de-a cincea etapă a Campionatului Naţional de Turism Montan “Ştafeta Munţilor”, Trofeul Via-Retezat organizată de către Asociaţia de turism montan Via-Retezat în Parcul Naţional Retezat.

Structura muntelui Retezat prin forma sa plata da senzaţia că ar fi fost retezat, ceea ce în cultura românească a dat naştere la multe legende şi basme populare.

Anul acesta, participanţii vor ajunge pe unul din cele 14 vârfuri de peste 2500m din Carpaţii Româneşti: Vârful Păpuşă – 2508m, fiind al doilea vârf ca înălţime din Masivul Retezat.

Vă puteţi înscrie la activităţi precum: raid montan (parcurgerea într-un anumit interval de timp a unui traseu montan din zonă), orientare, cultural, probe surpriză iar pentru experimentaţi CROSS TRAIL.

CROSS TRAIL – este o probă individuală la care se va concura pe două categorii: Juniori şi Junioare până în 20 ani, Seniori şi Senioare peste 20 de ani. Se punctează conform regulamentului SM.

Participanţii se pot înscrie în funcţie de vârstă şi de experienţă la una din cele şapte categorii de concurs: Elite, Open, Veterani, Juniori, Feminin, Seniori şi Family – aceata fiind o categorie cu cel mai mare succes din acest an, în cadrul căreia părinţii îşi educă copiii într-un stil eco şi îi învaţa pe aceştia despre geografia ţării noastre prin joc.

Drumeţia, proba mult aşteptată de toţi vă oferi ocazia participanţilor să pozeze şi să filmeze cele peste 10 lacuri şi tauri cât şi creastă principală a Retezatului cu vârfuri de peste 2400m altitudine: Retezat, Peleaga (2509m) şi colţii Pelegii, Bucura, vârful Mare, Custurii… ce vor putea fi admirate din creastă.

Pentru părinţi şi copii organizatorii au ales un traseu adecvat vârstei lor: Stană de Rău – Tăul Ţapului.

Eveniment susţinut de: Munţii Noştri, Librăria Diverta Petroşani, Sindicatul Huila V.J.Paroseni, Mama Mia, Kadet Mountain Deva, Himalaya Braşov, Real Automotive N, Pensiunea Adriana Staja, Parcului Naţional Retezat, Primăria şi Consiliul Comunei Pui, Salvamont Hunedoara, Jandarmeria Montana Hunedoara, Marketing România şi Focus Prinţ.ro.

Tabăra de corturi va fi amplasată în Valea Stană de Rău lângă Refugiul Stană de Rău aflat într-o poiană unde accesul se face pe jos, aflat la aproximativ 10 min de la zona de camping cu maşini.apud DRUMEȚII MONTANE

Participarea la acest eveniment este gratuită, pentru mai multe detalii vă invităm să vizitaţi stafetamuntilor.ro .


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns