Credinţa fără fapte, moartă este
Pe tiparul cunoscutei rătăciri protestante “doar credinţa” (“sola fide”), a apărut la ortodocşi rătăcirea “doar rugăciunea (şi postul, eventual)”, care ar trebui să ţină loc de fapte bune.
A, era, să uit! Şi bifarea prezenţei la slujbe… chiar dacă nu s-a ascultat, înţeles, trăit nimic.
Cu toate că, de fapt, Credinţa fără fapte este o teorie goală, moartă. Până şi înţelegerea Învăţăturii de Credinţă este posibilă doar prin încercarea – grea, cu nevoinţă – de trăire a vieţii în Credinţă…
Dar unii insistă – chiar furioşi, ca să nu iasă din laşitate, lene, compromis murdar – că “nu trebuie să ne facem griji”, noi trebuie “doar să ne rugăm” (eventual “şi postim”) şi de restul… “poartă Dumnezeu de grijă”.
De parcă Dumnezeu i-a trimis pe Apostoli să se roage şi să postească, şi în rest El, Dumnezeu, a răspândit singur Evanghelia, a mărturisit singur înaintea prigonitorilor și tot aşa…
Credinţa fără fapte, moartă este.
Şi din această moarte izvorăşte aproape toată răutatea vieţii noastre de zi cu zi.
Şi din această moarte izvorăşte aproape toată răutatea vieţii noastre de zi cu zi.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook