Din nou adânc, adânc de dor,
Din nou trăiesc, dar parcă mor…
Din nou crepuscul de păcat,
Din nou Iisuse, ai plecat..

Din nou tânjesc după Tabor,
Din nou să mă ucidă vor,
Din nou îmi plâng al meu păcat,
Din nou Iisuse, ai plecat…

Din nou cei răi de mine trag,
Din nou m-a părăsit Cel Drag,
Din nou păcatul m-a mușcat,
Din nou Iisuse, ai plecat…

Acum mă cerți și-aștepți să plâng,
Căci întristările mă frâng..
Dar când mă voi sfârși de dor,
Te voi vedea în albul nor…
amin

 Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns